Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2004
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3364/2004

HOTĂRÂRE
17.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3364/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 928/P/2003 din 13 august 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe petiționarii I.I., G.E., U.A. și D.M. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că petiționarii nu s-au adresat în prealabil formulării plângerii la instanța organului ierarhic superior al procurorului care a emis rezoluția în condițiile dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții care au solicitat casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul este fondat. Soluția dată prin rezoluția din 13 august 2003 a fost comunicată petenților la data de 13 august 2003 și aceștia au formulat plângere la Curtea de Apel București la data de 2 septembrie 2003. La termenul de judecată din 16 octombrie 2003, petentul a învederat instanței că a făcut plângere împotriva rezoluției procurorului pe cale ierarhică și a depus la dosar adresa nr. 2495/II-2/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care i se face cunoscut că nu s-a putut da curs favorabil plângerii formulată împotriva rezoluției adoptată în dosarul 928/P/2003, întrucât aceasta este legală și temeinică. Totodată petenții au depus la dosar și o copie de pe plângerea adresată primului procuror.

Cu toate acestea instanța a reținut că petenții nu au urmat procedura prevăzută de dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., respingând ca inadmisibilă plângerea. Procedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, întrucât într-o atare situație trebuia să se pronunțe pe fondul cauzei. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de petenții I.I., G.E., U.A. și D.M. împotriva sentinței penale nr. 69 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

D E C I D E Admite recursurile declarate de petenții I.I., G.E., U.A. și D.M. împotriva sentinței penale nr. 69 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2452/2005
București, s-a formulat plângere de către petiționarii I.I., G.E., U.A. și D.M. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 69 din 20 noiembrie 2003, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de către peti
ÎCCJ 2004-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6154/2004
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare. La termenul de judecată din ziua de 20 iulie 2004, ca urmare a solicitării de a se comunica stadiul soluționării plângerii împotriva soluției din dosarul nr. 2593/P/2003, P
ÎCCJ 2005-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2414/2005
rezoluții a fost respinsă, în baza art. 278 C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 961/II/2/2004 din 19 aprilie 2004, ca neîntemeiată, din verificarea actelor și lucrăril
ÎCCJ 2006-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3058/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 28 noiembrie 2005, procurorul din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 228, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a)
ÎCCJ 2006-05-15
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 206/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 633 din 16 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea formulată de petentul P.N. împotriva rezoluț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă