ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2452/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2452/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

La data de 15 noiembrie

2002, petiționarul I.I., în nume propriu și în calitate de mandatar al

numiților D.M., G.E. și U.A. s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 1 București, solicitând cercetarea intimatelor I.C.M.,

M.S., M.R. și R.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals, uz de fals

și abuz în serviciu, cu propunerea de anularea înscrisurilor falsificate și

trimiterea lor în judecată.

S-a arătat de către

petiționar că certificatul de moștenitor nr. 1469 din 11 noiembrie 1988, emis

de notarul intimat R.D., de la fostul Notariat de stat al sectorului 1

București, este fals, întrucât au fost menționate cu bună știință date eronate

în sensul că:

- masa succesorală este

alcătuită din cota de ¾ a imobilului situat în București, str. Fortunei,

compus din teren în suprafață de 399 mp., și construcție, deși în masa

succesorală intră numai cota de ¾ din ½, adică 3/8 din teren;

defuncta I.A., ar fi dobândit cota de 2/4 din întregul imobil, deci și din

teren, prin cumpărare conform actului autentificat sub nr. 41742/1938 și

transcris sub nr. 20045/1938 la fostul Tribunal Ilfov, secția notariat, deși

din acest act, pe care notarul l-a avut la dispoziție reiese că terenul a fost

cumpărat de defuncții I.T. împreună cu I.N., iar la acea dată I.A. nu era

căsătorită;

- contractul de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 2234 din 07 februarie 1995 al fostului Notariat

de Stat al sectorului 1 București, întocmit de către intimatul notar M.R. este

fals, întrucât vânzătoarea I.C.M. a dobândit cota de ¾ din imobilul

înstrăinat de pe urma defunctei sale mame, așa cum deci s-a trecut și în mod

fals în certificatul de moștenitor autentificat sun nr. 1469 din 11 noiembrie

1988, în sensul că defuncții au dobândit prin cumpărare conform actului

autentificat sub nr. 41742/1938, construcția în cauză, precum și mențiunea

potrivit căreia în compunerea imobilului vândut, ar intra și o magazie.

Notarul care a autentificat

actul, M.R. nu a verificat titlu de proprietate al vânzătoarei pe de o parte,

iar vânzătoarea și cumpărătoarea I.C.M. și M.S. au cunoscut care este

compunerea reală a imobilului.

Un alt aspect al plângerii

se referă la falsificarea de către expertul topograf R.G.M. a planului de

amplasament și delimitarea imobilului și releveul casei situat în București, str.

Fortunei.

S-au efectuat cercetări,

astfel că, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, prin

rezoluția nr. 12962/ P din 25 aprilie 2003, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

având în vedere că în cauză sunt implicați doi notari publici.

Au fost administrate probe

și prin rezoluția din 13 august 2003 dată în dosarul nr. 928/P/2003 de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimații notari publici R.D. și M.R., vizând

infracțiunile pentru care se plânge petiționarul, prevăzută de art. 246 și art.

289 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii

penale.

De asemenea, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu

referire la art. 10 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., față de I.C.M.,

fostă I. și M.S., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 și art. 291 C.

pen., întrucât faptele nu există.

În temeiul art. 45 alin. (1)

C. proc. pen., cu referire la art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea

cauzei față de expertul cadastral R.G.M., pentru infracțiunile prevăzute de

art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., formarea unui alt dosar și trimiterea acestuia

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în vederea

continuării cercetărilor penale.

S-au efectuat acte

premergătoare și s-a stabilit de către organul de urmărire penală următoarea

situație de fapt și de drept:

Petiționarul I.I. a fost

căsătorit cu I.C.M., căsătorie din care au rezultat doi copii respectiv, I.C.

și I.R.

La data de 04 iunie 1992,

I.I. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată la data de 20 aprilie 1963,

din vina soției, iar la rândul său și aceasta a formulat întâmpinare și cerere

reconvențională arătând că, nu se opune la desfacerea căsătoriei, însă a

solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambelor părți și totodată, să i se

atribuie beneficiul contractului de locațiune al imobilului, precum și

partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Judecătoria sectorului 1

București a pronunțat sentința civilă nr. 9409 din 21 septembrie 1993, prin

care a admis acțiunea formulată de petiționar, a dispus desfacerea căsătoriei

prin acordul părților și a luat act de tranzacția intervenită între soți, în

care se menționează printre altele că, părțile înțeleg să stingă orice

pretenție cu privire la realizarea bunurilor comune.

La data de 7 februarie 1995

la sediul fostului Notariat de Stat al sectorului 1 București, a avut loc

încheierea contractului de vânzare cumpărare între I.C.M., fostă I., în

calitate de vânzătoare și M.S. în calitate de cumpărătoare, privind imobilul

din București, str. Fortunei.

La 12 septembrie 1995 G.E.

și U.A. le-au chemat în judecată pe I.C.M. și M.S., solicitând instanței să

dispună anularea contractului nr. 2234 din 07 februarie 1995, întrucât notarul

de stat a trecut-o în certificatul de moștenitor cu o cotă mai mare decât avea

dreptul, astfel că au fost prejudiciate, solicitând instanței să dispună

anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2234/1995,

astfel că, prin sentința civilă 7048 din 18 iunie 1996, Judecătoria sectorului

1 București, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamante,

soluție ce a fost menținută de Tribunalul București, secția a II-a civilă, prin

decizia nr. 462/A/1997, prin care s-a respins apelul lui G.E. și U.A.

Curtea de Apel București,

prin decizia civilă nr. 1255/1997, a casat hotărârile civile menționate și a

dispus rejudecarea cauzei de către instanța de fond.

Judecătoria sectorului 1

București, în fond după casarea cu rejudecare, prin sentința civilă nr.

2098/1998, a admis acțiunea formulată de către reclamante împotriva pârâtelor

și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

2234/1995 la Notariatul de stat al sectorului 1 București, în ceea ce privește

cota de ½ din terenul în suprafață de 399 mp., situat în București, str.

Fortunei.

Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1491/1999, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâte, fiind menținută sentința.

În recurs, Curtea de Apel

București, prin decizia civilă nr. 1422 din 25 aprilie 2000, a admis

recursurile declarate de I.C.M. și M.S., a casat cele două hotărâri și pe fond

a respins acțiunea reclamantelor împotriva pârâtelor, ca nefondată.

Separat de aceste dosare, pe

rolul Judecătoriei sectorului 1 București a mai existat și cererea numiților

G.E. și D.M., prin mandatar petiționar I.I., îndreptată împotriva încheierii nr.

2 din 04 mai 2001 a Notarului de stat R.D., prin care a fost respinsă cererea

de rectificare a certificatului de moștenitor nr. 1469/1988 eliberat de fostul

Notariat de stat al sectorului 1 București sub aspectul cotei înscrise.

Prin sentință nr. 9948 din 8

octombrie 2001, Judecătoria sectorului 1 București, a respins plângerea

petiționarelor, cu motivarea că nu a fost depusă documentația necesară

soluționării cererii așa cum prevăd dispozițiile art. 51 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 36/1995.

Această hotărâre a fost

atacată cu apel, iar Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia

nr. 1948/2002, a respins, ca nefondat, apelul petiționarelor.

Curtea de Apel București,

judecând recursul formulat de petiționare și având în vedere cererea de intervenție

accesorie a numitei M.S. în interesul numitei I.C.M., care au ridicat excepția

lipsei interesului acțiunii, a respins, ca nefondat, recursul, prin decizia

civilă nr. 1264/2003, hotărâre rămasă irevocabilă.

La rândul său, M.S. a chemat

în judecată pe I.I., I.R., I.M. și I.M., solicitând ca prin hotărâre

judecătorească, cei patru să fie evacuați din imobilul situat în str. Fortunei

pentru inexistența titlului de proprietate.

Judecătoria sectorului 1

București a constatat că cererea numitei M.S., este fondată și prin sentința

civilă nr. 1879/2002 a admis-o și s-a dispus evacuarea celor patru pârâți din

imobilul situat la adresa arătată mai sus.

S-a concluzionat că

susținerile petiționarului, referitoare la faptul că I.C.M. și M.S., au comis

infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals nu se confirmă.

De asemenea, s-a mai arătat

că încheierea contractului de vânzare cumpărare dintre I.C.M. și M.S., s-a

făcut în mod corect și că părțile au fost de bună credință și nu au urmărit să

încalce legea, în acest sens fiind indicată decizia Curții de Apel București,

care a stabilit în mod irevocabil că actul de vânzare cumpărare autentificat

sub nr. 2234/1995 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.

Ca atare, în ceea ce

privește pe I.C.M. și M.S., neevidențiindu-se indici din conținutul cărora să

rezulte că acestea ar fi comis vreo faptă de natură penală, așa cum pretinde

petiționarul recurent, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

În ceea ce privește pe

notarii publici R.D. și M.R., de asemenea, s-a constatat că nu sunt elemente

din conținutul cărora ar rezulta că cei doi notari prin întocmirea

certificatului de moștenitor și a contractului de vânzare cumpărare, ar fi

înserat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, astfel încât să fie

utilizate de către I.C.M. și M.S. în prejudicierea petiționarului și a

celorlalți trei, pe care îi reprezintă.

De asemenea, s-a mai

menționat că, în ceea ce-i privește pe cei doi notari R.D. și M.R., față de

aceștia cu privire la faptele pentru care se plânge petiționarul, în nume

propriu și în calitate de mandatar a intervenit prescripția răspunderii penale.

Împotriva rezoluției din 13

august 2003 adoptată în dosarul 928/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, s-a formulat plângere de către petiționarii I.I., G.E., U.A. și

D.M.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 69 din 20 noiembrie 2003, a

respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de către petiționari, cu

motivarea că aceștia nu s-au adresat în prealabil formulării plângerii la

instanță, organului ierarhic superior al procurorului care a emis rezoluția,

așa cum prevăd dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Sentința a fost atacată cu

recurs de către petiționari, astfel că, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia penală nr. 3364 din 17 iunie 2004, în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de

petiționar și a fost casată sentința penală nr. 69/2003 și s-a trimis cauza

spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel București.

În motivarea deciziei s-a

arătat că, soluția dată prin rezoluția din 13 august 2003, a fost comunicată

petiționarilor la data de 13 august 2003, iar aceștia au formulat plângere la

Curtea de Apel București, la data de 02 septembrie 2003.

La termenul de judecată din

16 octombrie 2003, petiționarul I.I., a învederat instanței faptul că, a

formulat plângere împotriva rezoluției procurorului pe cale ierarhică și a

depus în acest sens la dosar adresa nr. 2495/II-2/2003 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, prin care i se face cunoscut că nu s-a putut da

curs favorabil plângerii formulate împotriva rezoluției adoptate în dosarul nr.

928/P/2003, întrucât este legală și temeinică.

Petiționarii, au depus la

dosar și o copie a plângerii adresată Procurorului General de pe lângă Curtea

de Apel București.

S-a concluzionat că greșit

instanța de fond a reținut că petiționarii nu au urmat procedura prevăzută de

art. 278

1

C. proc. pen. și a respins, ca inadmisibilă, plângerea

acestora, situație față de care se impune admiterea recursurilor, casarea

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de

Apel București, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

Curtea de Apel București, secția

I-a penală, în fond după casarea cu trimitere, a pronunțat sentința penală nr.

143 din 23 noiembrie 2004, prin care a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul I.I., în nume propriu și în calitate de mandatar al

numiților D.M., U.A. și G.E. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi

penale privind pe intimații I.C.M., S.S. și M.R.

În adoptarea acestei soluții

s-a motivat că rezoluția parchetului este în conformitate nu numai cu

materialul probator existent la dosar, dar și cu privire la temeiul de drept,

referitoare la faptul că infracțiunile pentru care se plâng petiționarii,

respectiv fals, uz de fals și abuz, a intervenit termenul de prescripție

specială, care înlătură răspunderea penală, privind modul cum au fost întocmite

certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 1469 din 11 noiembrie 1998 cum

și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2234 din 07 februarie

1995, privind pe notarii M.R. și R.D.

S-a mai concluzionat că în

cauză au fost pronunțate hotărâri civile definitive și irevocabile, prin care

s-a constatat că părțile contractante au fost de bună credință și nu au urmărit

să încalce legea.

În ceea ce privește pe cei

doi notari publici, în afară de faptul că a intervenit termenul de prescripție

a răspunderii penale, aceștia și-au îndeplinit corect îndatoririle de serviciu

cu privire la actele întocmite în cauză.

Cu privire la petiționarii

D.M. și G.E., prin declarațiile date și autentificate sub nr. 557 și nr.

558/1974, aceștia au renunțat la moștenire.

La termenul din 30 martie

2004, petiționarul a precizat că nu a înțeles să facă plângere penală față de

intimatul notar public R.D., întrucât a intervenit termenul de prescripție

privind faptele comise de aceasta.

În temeiul art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de

către recurentul-petiționar I.I., în nume propriu și în calitate de mandatar al

petiționarilor G.E., U.A. și D.M.

În motivele de recurs care

se invocă ca fiind cazuri de casare, se arată că hotărârea instanței de fond

este vădit nelegală și esențial netemeinică, pentru următoarele motive:

hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, ori

motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege;

instanța nu s-a pronunțat

asupra unor fapte reținute în sarcina

intimaților prin actul de sesizare sau cu privire la

unele probe administrate, ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de

natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului;

- în mod greșit intimatele

nu au fost trimise în judecată, deși au comis fapte de natură penală, pe baza

unei grave eroare de fapt, sub aspectul că a intervenit termenul de prescripție

a răspunderii penale, cum și la modul cum au fost interpretate actele și

lucrările de la dosar.

S-a mai arătat că motivele

de recurs invocate constituie caz de casare și prevăzute la art. 385

9

pct. 9, 10, 16, 17

1

și 18 C. proc. pen., și ca atare se solicită

admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei procurorului în

vederea reluării cercetărilor și începerea urmăririi penale, față de toate

persoanele menționate în plângere, cu privire la falsificarea atât a

certificatului de moștenitor cât și a contractului de vânzare – cumpărare,

precum și a planului de amplasament și delimitare, privind imobilul din str.

Fortunii.

Examinând recursul declarat,

în raport de actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză,

de motivele invocate, se constată că recursul de față este nefondat și urmează

a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:

Potrivit actelor

premergătoare efectuate în cauză, inclusiv a hotărârilor judecătorești

definitive și irevocabile, se constată că în ceea ce privește pe I.C.M. și

M.S., cu privire la încheierea actului de vânzare – cumpărare autentificat sub

nr. 2234 din 07 februarie 1995, se constată că acesta a fost întocmit cu

respectarea cerințelor legii de către notarul M.R., astfel încât, s-a menționat

cota de moștenire care îi revenea și ținându-se seama și de faptul că intimații

G.E. și D.M., au renunțat la succesiune.

Față de data întocmirii

actului, se poate constata că în mod just și în conformitate cu prevederile

legii, s-a reținut că în cauză, față de M.R. a intervenit termenul de

prescripția a răspunderii penale, în raport de dispozițiile art. 121 și art.

122 C. pen., privind data comiterii faptelor, respectiv 07 februarie 1995.

În ceea ce privește modul de

încheiere al contractului de vânzare – cumpărare, prin decizia civilă nr. 1422

din 25 aprilie 2003 a Curții de Apel București s-a stabilit în mod irevocabil

că încheierea contractului de vânzare cumpărare între vânzătoarea I.C.M. și

M.S. s-a făcut cu respectarea cerințelor legii și că, notarul nu a favorizat pe

nici una dintre părți în detrimentul celeilalte, transpunând în fapt și în

drept prevederile certificatului de moștenitor nr. 1469/1988, întocmit de către

notarul de stat R.D. și nici una dintre cele două nu au alterat conținutul

certificatului de moștenitor trecând în plus o altă cotă sau alte bunuri mobile

și imobile.

Ca atare, susținerea

recurentului în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

cele două soluții, respectiv rezoluția din 13 august 2003 și hotărârea nr. 143

din 23 noiembrie 2004, este neîntemeiată, întrucât, așa cum s-a menționat,

aceasta a avut la bază întregul material probator, respectiv certificatul de

moștenitor, actul de vânzare – cumpărare, declarațiile părților, temeiurile de

drept privind termenul de prescripție, precum și hotărârile judecătorești

civile definitive și irevocabile.

În consecință, soluția dată

de către organul de urmărire penală și instanță referitoare la faptul că

notarul M.R. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu este confirmată și

întărită de către hotărârile judecătorești pronunțate în cauză și din care

rezultă că, aceasta nu a făcut nimic altceva decât să autentifice contractul de

vânzare cumpărare cu cota aferentă ce-i revenea vânzătoarei I.C.M., în baza

certificatului de moștenitor nr. 1469 din 11 noiembrie 1988, emis de către

intimata R.D., față de care recurentul a declarat că nu a înțeles că facă

plângere penală, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În ceea ce privește pe

celelalte două intimate I.C.M. și M.S., nu sunt indici din conținutul cărora ar

rezulta că acestea ar fi contribuit în vreun fel la influențarea

intimatului-notar M.R., astfel încât, aceasta să treacă o cotă mai mare decât

i-ar fi revenit vânzătoarei I.C.M. și în raport de aceasta să fie prejudiciați

D.M. și G.E., care de altfel au renunțat la succesiune.

Prin urmare susținerea recurentului

în nume personal, cum și în calitate de mandatar al celorlalți petiționari

recurenți, cu privire la criticile aduse și care au fost analizate în ansamblu,

se constată că în cauză, nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt, că hotărârea

judecătorească nu este contrară legii și nici nu s-a făcut o greșită aplicare a

ei, iar această hotărâre cuprinde motivele pentru care a fost menținută

rezoluția din 13 august 2003.

Nu este întemeiat, nici

motivul de recurs invocat de către recurent, contând în aceea că în cauză,

organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra

unor cereri ale sale, deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză,

rezultă în mod irevocabil că I.C.M. și M.S. nu au comis nici o faptă de natură

penală, iar în ceea ce privește pe cei doi notari, a intervenit termenul de

prescripție a răspunderii penale, situație în care organul de urmărire penală

și în mod nemijlocit instanța nu mai putea efectua alte probe față de această

stare de fapt și de drept.

Ca atare, nici unul dintre

motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare, iar hotărârea

pronunțată în cauză, este justă dreaptă și conformă cu probatorul de la dosar,

în sensul că nu se constată că ar exista indici referitoare la vreunul dintre

intimați, că ar fi comis vreo faptă de natură penală, iar organul de urmărire

penală și instanța de judecată ar fi lăsat nepedepsite faptele acestora.

Conchizând că, în cauză atât

organul de urmărire penală cât și instanța de judecată au pronunțat și adoptat

o hotărâre și o rezoluție în spiritul și prevederile legii, recursul se va

respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul I.I. împotriva sentinței penale nr. 143 din 23

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 aprilie 2005.