ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8923/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 noiembrie 2002, la

Tribunalul București, reclamanții P.N., P.B.G., P.C. și P.C.M. au solicitat, în

temeiul Legii nr. 10/2001, să fie anulată decizia nr. 499 din 9 octombrie 2002

emisă de A.P.P.S. RA și să fie obligată această pârâtă să restituie

reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 1290 mp situat în București.

A.P.P.S., ca unitate deținătoare, prin decizia nr.

499/2002, a respins notificarea formulată de cei patru reclamanți, cu motivarea

că aceștia nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, în sensul Legii

nr. 10/2001.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 209 din 7 aprilie 2003, a

admis contestația formulată de reclamanți, a anulat decizia nr. 499/2002 emisă

de A.P.P.A.P.S. și a dispus restituirea în natură a terenului intravilan în

suprafață de 1290 mp.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin

decizia nr. 687/A din 17 decembrie 2003, a respins apelul declarat de pârâta RA

A.P.P.S. , cu motivarea că, prin certificatul de moștenitor nr. 149/1996 emis

de notarul public, reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite

la restituirea în natură a imobilului menționat în cererea de chemare în

judecată.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs

pârâta A.P.A.P.S. RA susținând, în esență, că decizia a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, deoarece reclamanții nu au dovedit că

sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Terenul în suprafață de 1290 mp menționat în cererea

de chemare în judecată a fost cumpărat, prin act autentic de vânzare cumpărare,

încheiat la 20 iunie 1942, de către G.O. și a fost, ulterior, expropriat prin

Decretul nr. 34/1974.

Cei patru reclamanți au susținut, pe parcursul

procesului, că sunt moștenitorii fostei proprietare G.O. și au depus în

sprijinul susținerilor lor certificatul de moștenitor nr. 149 din 5 iunie 1996

întocmit de Biroul notarului public S.L. În cuprinsul acestui certificat de

moștenitor s-a arătat că reclamanților, în calitate de moștenitori ai O.G., le

revine o cotă de câte ¼ din masa succesorală și că au renunțat la

succesiune P.I.I.I., P.L. și P.D.

Cei trei renunțători sunt menționați, însă, în

certificatul de moștenitor nr. 232 emis la 28 februarie 1983, ca fiind singurii

moștenitori care au acceptat succesiunea surorii lor G.O.

Sesizând neconcordanța dintre certificatele de

moștenitor emise în anii 1983 și 1996, unitatea deținătoare a imobilului a

sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a răspuns, prin

adresa nr. 2353/2003, că, la 8 octombrie 2003 a sesizat Judecătoria sectorului

3 București în vederea anulării certificatului de moștenitor nr. 149 din 5

iunie 1996 emis de Biroul notarului public S.L.

Părțile din proces nu au depus la dosar dovezi

privind soluționarea litigiului cu care a fost sesizată Judecătoria sectorului

3 București.

Nu au fost, de asemenea, administrate probe pentru a

stabili destinația actuală a terenului.

Se constată că nici prima instanță, nici instanța de

apel nu au stabilit pe deplin situația de fapt, prin administrarea unor probe

complete care să fie edificatoare cu privire la valabilitatea certificatului de

moștenitor emis în anul 1996 și implicit la dovedirea calității de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii pretinse de reclamanți, precum și cu privire

la identificarea pe teren a imobilului aflat în litigiu.

În consecință, va fi admis recursul și vor fi casate

ambele hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, cu trimiterea dosarului spre

rejudecare la Tribunalul București pentru a pune în discuția părților

necesitatea completării probatoriului.

Cu prilejul rejudecării va fi verificată și susținerea

apărătorului reclamanților P.N., P.B.G. și P.C. că cea de a patra reclamantă, P.C.M.

ar fi fost pusă sub interdicție, situație care dacă ar fi confirmată impune

citarea în proces a persoanei desemnate, în condițiile legii, să-i reprezinte

interesele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva

deciziei nr. 687/A din 17 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Casează sus-menționata decizie, admite apelul declarat de RAA.P.P.S.

împotriva sentinței nr. 209 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceluiași

tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie

2005.