ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9186/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 19 iulie 2001 la Biroul

Executorilor Judecătorești S.D. a fost înregistrată sub nr.

411/2001 notificarea formulată de petenții P.G. și B.C.O., în

calitate de persoane îndreptățite, conform dispozițiilor art. 3

alin. (1) coroborate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin care

aceștia solicită „restituirea în natură a cotei de 58% din

imobil situat în București, reprezentând 2 camere în suprafață

de 6/4 mp și respectiv 4/4 mp din apartament, în prezent aflat în

proprietatea Statului Român și în administrarea RA A.P.P.S. conform H.G.

nr. 39/1996”.

Prin decizia nr. 124 din 1 aprilie

2005, Directorul general al RA A.P.P.S. a dispus restituirea în natură

către petenți a cotei de 58% din apartamentul nr. 2 situat în

București, conform prevederilor Legii nr. 10/2001.

În decizie se menționează

faptul că imobilul este ocupat de petenți în calitate de proprietari

pentru cota de 42%, iar cota de 58% aparținând domeniului privat al

statului și în administrarea RA A.P.P.S. fiind ocupată tot de către

aceștia în baza convenției de cazare nr. 7699 din 28 august 2003

încheiată de RA A.P.P.S. prin S.A.F.I și că imobilul

figurează cu teren aferent în suprafață de 129,09 mp

aparținând domeniului privat al statului.

La data de 6 mai 2005,

reclamanții P.G. și B.C.O., au formulat contestație împotriva

deciziei nr. 124 din 1 aprilie 2005 emisă de pârâta RA A.P.P.S. solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată

să le restituie și terenul de 129,09 mp aferent apartamentului nr. 2

din București, reprezentând cota de

⅓

din terenul de 378,81 mp și

să se dispună completarea deciziei menționate în sensul

restituirii în natură a terenului de 129,09 mp situat la adresa

menționată ce reprezintă cota de

⅓

din terenul de 378,81 mp.

În motivarea contestației,

reclamanții au arătat că au depus la dosarul de notificare actul

de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 10214 din 18 aprilie 1934 și

transcris cu nr. 6173 din 18 aprilie 1934 prin care autorul lor, P.D. a cumpărat

terenul în suprafață de 378,81 mp situat în București;

autorizația de construcție nr. 17 B din 27 aprilie 1934; procesul

verbal din 4 decembrie 1939 din care rezultă că autorului lor,

P.N.C., i-a revenit la decesul proprietarului P.D., etajul 1, din imobilul

situat în str. Dr. V. și cota de

⅓

din terenul în suprafață

de 378,81 mp, precum și certificatele de moștenitor nr. 108 din 11

mai 2000 și nr. 90 din 7 octombrie 2003 din care rezultă că au

dobândit împreună cota de

⅓

din terenul aferent imobilului menționat.

În mod greșit, însă, prin

decizia nr. 124 din 1 aprilie 2005 pârâta a dispus restituirea în natură

numai a cotei de 58% din imobilul-construcție, fără a le

restitui și suprafața de 129,09 mp teren aferent apartamentului

proprietatea lor, în condițiile în care au dovedit dreptul de proprietate

asupra acestuia.

Pentru acest considerent, decizia

emisă este nelegală, întrucât pârâta avea obligația de a le

restitui în întregime imobilul ce a aparținut autorului lor.

Fiind astfel investit, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1029 din

26 septembrie 2005, a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că cererea

reclamanților este neîntemeiată în condițiile în care

aceștia, prin notificare, au cerut doar cota de 58% din apartamentul nr.

2, nu și cota din terenul aferent apartamentului, așa încât, pârâta

s-a pronunțat în limitele cererii cu care a fost investită prin

notificare.

Soluția primei instanțe a

fost confirmată de Curtea de apel București, secția a III-a

civilă, care, prin decizia nr. 112 A din 9 martie 2006, a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamanți.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, au declarat recurs reclamanții: P.G. și B.C.O.

invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, în

esență, că prin notificare au solicitat restituirea cotei

părți din „imobilul” situat în București, str. Dr. V. prin

imobil înțelegând atât cota indiviză de 58% din construcție, cât

și cota indiviză de 58% din terenul aferent și că au folosit

termenul „imobil” având în vedere înțelesul dat acestuia de către

legiuitor prin art. 6 din Legea nr. 10/2001. Precizând suprafețele

camerelor din apartament au avut în vedere să identifice părțile

din construcție și nicidecum să se limiteze doar la a solicita

numai restituirea acestora.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Conform art. 22 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 „notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei

notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite,

elementele de identificare a bunului imobil solicitat...”.

Conform art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată, „prin imobile în sensul prezentei legi, se

înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare

dintre destinațiile avute la data preluării abuzive...”.

În speță, imobilul situat

în București, (construcție și 378,81 mp teren) a aparținut

în proprietatea defunctului P.D., iar la decesul acestuia lui P.N.C. (autorul

reclamanților) i-a revenit etajul 1 din imobilul menționat și

cota de

⅓

din terenul aferent în

suprafață de 378,81 mp, imobilul fiind trecut în mod abuziv în

proprietatea statului conform Decretului nr. 224/1951.

Prin notificarea adresată

pârâtei, reclamanții au solicitat „restituirea în natură a cotei de

58% din imobilul situat în București, fiind evident că

reclamanții au avut în vedere atât cota indiviză de 58% din

apartamentul nr. 2 cât și cota indiviză de 58% (

⅓

) din terenul aferent

construcției, așa cum prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001

definesc noțiunea de imobil.

Faptul că în notificare

reclamanții au precizat suprafețele camerelor din apartament,

demonstrează că aceștia au înțeles să identifice

părțile din construcție, ci nu să renunțe la a solicita

și cota indiviză din terenul aferent construcției, atât timp cât

în cuprinsul notificării s-au referit la „imobilul” identificat ca fiind

situat în București, noțiune ce desemnează atât construcția

cât și terenul aferent.

Mai mult, conform art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 ... întinderea dreptului de proprietate se prezumă a

fi cea recunoscută în actul normativ sau de proprietate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive ... .

Or, din actul de preluare

abuzivă a imobilului în litigiu coroborat cu actul de proprietate și

certificatele de moștenitor anexate la notificare (avute în vedere de

pârâtă la restituirea în natură a cotei indivize de 58% din

apartamentul nr. 2), pârâta putea prezuma întinderea dreptului de proprietate

al reclamanților și asupra cotei indivize de 58% din terenul aferent

apartamentului, chiar dacă o atare cerere nu ar fi fost exprimată

rituos.

De aceea, aprecierea instanței

de fond și a instanței de apel în sensul că în mod corect pârâta

nu a restituit reclamanților și cota de 1/3 din terenul aferent,

întrucât prin notificare aceștia nu au cerut, este greșită.

Drept urmare, pentru considerentele

expuse și având în vedere că procesul a fost soluționat

fără a intra cercetarea fondului, recursul declarat în cauză se

privește ca fondat și urmează a fi admis conform art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., cu consecința casării ambelor hotărâri

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții P.G. și B.C.O. împotriva deciziei nr. 112 A din 9 martie

2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată,

precum și sentința nr. 1029 din 26 septembrie 2005 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre

rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.