ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6654/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 556 din 30 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă acțiunea în pretenții formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.G.N.T. SA Mediaș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că a dobândit un teren în suprafață de 2800 mp, situat în Breaza - Gura Beliei, județul Prahova, afectat de servitutea legală de trecere subterană a conductelor pârâtei prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5322 din 11 septembrie 1991, că aceste conducte au fost puse în funcțiune în anul 1965 și că, potrivit Legii gazelor nr. 351/2004 se instituie o sarcină gratuită care operează pe proprietățile afectate de exploatarea și întreținerea capacităților concesionării din sectorul gazelor naturale pe toată durata existenței acestora și că despăgubirile prevăzute de această lege, fac referire numai la pagubele cauzate proprietarului fondului, cu ocazia intervențiilor, reparațiilor, avariilor sau reviziilor, proprietarul având obligația de a respecta sarcinile instituite asupra fondului său.

La data de 21 martie 2006, reclamanta a formulat o cerere de repunere în termenul de apel cu privire la sentința civilă nr. 556 din 30 mai 2006, susținând că această hotărâre i-a fost comunicată la 28 iunie 2005 la adresa din municipiul București, sector 5, adresă la care nu mai locuia din 20 februarie 2005, deoarece apartamentul a fost vândut. A mai precizat că nu a comunicat noua adresă instanței de judecată, deoarece judecata fusese suspendată la 28 octombrie 2004, în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate și că la termenul de judecată din 23 mai 2005 a fost citată nelegal la vechea adresă. Prin decizia nr. 171 din 26 iunie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei M.M.

în contradictoriu cu pârâta S.N.T.G.N.T. SA Mediaș privitor la repunerea în termenul de apel pentru sentința civilă nr. 556 din 30 mai 2005 a Tribunalului Prahova. A fost respins ca tardiv apelul reclamantei împotriva aceleiași hotărâri. Instanța de apel a reținut în esență, că sentința civilă nr. 556 din 30 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Prahova în care M.M. a avut calitatea de reclamantă a fost comunicată acesteia la 28 iunie 2005 la adresa indicată în cererea de chemare în judecată (din municipiul București, sector 5). Față de data comunicării, s-a reținut că termenul de apel a expirat la 13 iulie 2005, apelul fiind introdus tardiv. Î mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta M.M.

învederând următoarele: Recurenta precizează că a declarat apel și a formulat cerere de repunere în termen, deoarece instanța de fond i-a comunicat hotărârea pronunțată la adresa indicată inițial în acțiunea prin care a investit instanța, respectiv sector 5 București, adresă la care nu mai locuia din data de 20 februarie 2005, întrucât apartamentul a fost vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 66/2005. Mai susține că nu a comunicat noua adresă instanței de judecată, întrucât dosarul era suspendat în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a art. 7 din Legea nr. 351/2004 și după soluționarea acestei excepții nu a mai fost legal citată pentru a face demersurile necesare soluționării procesului.

Recurenta învederează că în aceste condiții instanța de apel nu a mai analizat cauza sub toate aspectele privind starea de fapt și de drept dedusă judecății, nu a avut în vedere că se încalcă dreptul reclamantei la o judecată echitabilă, că a făcut o plată în sumă de 10.600 RON fără să beneficieze de judecarea pe fond a cauzei. De asemenea, precizează recurenta că s-au încălcat principiile disponibilității, contradictorialității și dreptul la apărare al părților prin nerepunerea în termenul de apel și soluționarea cauzei fără citarea legală a părților, acestea fiind în imposibilitatea de a pune concluzii. Deși nu a precizat în drept motivele de recurs, față de cele mai sus menționate este posibilă încadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Cererea de investire a instanței formulată de reclamantă în conformitate cu cerințele art. 112 pct. 1 C. proc. civ., trebuie să cuprindă, printre altele, numele, domiciliul sau reședința părților, de altfel cum a și procedat recurenta-reclamantă în cauza de față. Î n aceste condiții, instanța are obligația ca la adresa indicată de părți să le citeze și să le comunice toate actele procedurale efectuate în cauză. Î n cazul schimbării domiciliului sau reședinței părților, acestea au obligația să înștiințeze instanța de judecată în legătură cu orice schimbare, pentru a li se putea comunica toate actele procedurale. Î n speță, așa cum corect a reținut instanța de apel, sentința civilă nr. 556 din 30 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost comunicată reclamantei M.M.

la data de 28 iunie 2005 la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv în București, sector 5. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 66 din 21 ianuarie 2005, imobilul de la această adresă a fost înstrăinat și reclamanta și-a schimbat adresa de domiciliu. Î n aceste condiții, reclamanta, știind că pe rolul instanței are un litigiu, îi revenea obligația de a anunța schimbarea domiciliului pentru a i se putea comunica toate actele de procedură la noua adresă. Neprocedând la comunicarea noii adrese, culpa îi aparține în totalitate, iar instanța a continuat să-i comunice actele de procedură la adresa indicată în dosar, fără să încalce dispozițiile art. 87 și urm. C. proc.

civ. Astfel, recurenta nu poate susține că i s-a încălcat dreptul la o judecată echitabilă, neputând beneficia de judecarea cauzei în fond și că instanța ar fi încălcat principiile disponibilității, contradictorialității, cât și dreptul său la apărare, datorită culpei sale, prin neindicarea noii adrese la care să fie citată și unde să i se comunice orice act de procedură. Mai mult decât atât, recurenta a fost asistată la instanța de fond de către avocat care putea să-i dea toate lămuririle necesare. Î n ceea ce privește cererea de repunere în termen, se reține că a fost corect soluționată de către instanța de apel, în raport cu dispozițiile art. 103 C. proc. civ., deoarece recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei să comunice instanței de judecată schimbarea adresei de domiciliu.

Așadar, reclamanta a fost corect citată de instanța de fond la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, unde i s-a comunicat și hotărârea pronunțată, nefiind dovedite nici împrejurări care să impună repunerea în termen. Distinct de cele arătate, trebuie observat că, reclamanta nu a promovat un apel motivat, făcând o cerere cu precizări referitoare numai la repunerea în termenul de apel, pe care a înregistrat-o la instanța de apel. Instanța a reținut cererea ca pe una de apel, în cadrul căreia a analizat și aspectele privind repunerea în termen. Pronunțându-se prin respingerea cererii de repunere în termen a constatat expirat termenul de apel și, pe cale de consecință, apelul a fost respins ca tardiv.

Față de cele precizate anterior, critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată și pentru considerentele expuse recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 171 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2007.