ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6210/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

ianuarie 2005, reclamantele D.M.J. și S.E. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Primăria orașului Breaza, anularea dispoziției nr. 282 din 18 decembrie 2001

și restituirea în natură a terenului în suprafață de 295 mp situat în Breaza, județul

Prahova.

Reclamantele au arătat că imobilul

în litigiu a fost proprietatea autorului lor, D.C., în baza actului de

proprietate nr. 1587 din 17 octombrie 1938 și a fost preluat de stat fără

titlu.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Prahova, prin sentința civilă nr. 563 din 31 mai 2005, a respins ca

neîntemeiată acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de

proprietate, chitanțele depuse nu fac această dovadă, că, terenul nu a fost

identificat și nu s-a dovedit faptul preluării acestuia de către stat.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Ploiești care, prin decizia civilă nr. 993 din 21

septembrie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamante.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recurs reclamantele D.M.J. și S.E., invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că instanța de

fond nu a dat dovadă de rol activ, dar și-a încălcat chiar propriile dispoziții

care, în mod vădit duceau la dezlegarea pricinii și aflarea adevăratelor

relații dintre părți, încălcându-le dreptul la apărare.

Arată că în cauză, prin încheierea

din 25 ianuarie 2005 tribunalul a încuviințat proba cu expertiză topo care să

identifice terenul, expertul numit neputând identifica terenul în lipsa unui

plan de parcelare care să arate eventuale lotizări din anii 1900, concluzie pe

care expertul a comunicat-o instanței în baza declarației consilierului

judiciar al pârâtei.

Prin încheierea din 3 mai 2003,

tribunalul a admis obiecțiile formulate la raportul de expertiză, obiecțiuni la

care expertul nu a răspuns iar instanța le-a respins cererea de înlocuire a

expertului în mod nejustificat și a procedat la judecarea cauzei.

Recurentele mai arată că în baza

chitanțelor nr. 5 din 3 noiembrie 1938, nr. 22 din 30 decembrie 1938 și cu

înscrisul din 30 decembrie 1938 au dovedit că autorul lor, D.C., a cumpărat

terenul în suprafață de 925 mp, lot de casă nr. 227, situat în satul Frăsinet,

comuna Breaza de Sus, județul Prahova, așa încât, în mod greșit, instanța de

fond, a cărei hotărâre a fost confirmată de instanța de apel, a reținut că nu

au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor, cu atât mai mult cu cât în

anul 1938 în regim de Cod civil, vânzarea era perfectă între părți conform art.

1295 C. civ.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru

a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și, prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona

administrarea probelor necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.

Un principiu esențial în procesul

civil este și principiul dreptului la apărare în baza căruia părțile se pot

folosi de toate mijloacele legale pentru promovarea în condițiile normale a

dreptului lor.

În speță, reclamantele au pretins că

autorul lor, D.C. a cumpărat suprafața de teren de 925 mp, lot nr. 227 situat

în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, județul Prahova și au depus

chitanțele: nr. 5 din 3noiembrie 1938 emisă de Primăria comunei Breaza de Sus,

prin care se atestă primirea prețului de 5125 lei de la C.D. și chitanța nr. 22

din 30 decembrie 1938 emisă de aceeași pârâtă, cu titlu de „cheltuieli

măsurătoare, spese pentru schiță”.

Au mai depus și înscrisul din 30

decembrie 1938 (fila 8 fond) prin care aceeași pârâtă comunica lui C.D.:

„Comisiunea pentru repartizarea loturilor în ședința din 18 noiembrie 1938 s-a

aprobat vânzarea lotului de casă cu nr. 227 în suprafață de 925 mp și

menționându-se că urmează a se depune diferența de lei 60”.

Prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001,

care și anterior ultimei modificări aduse prin Legea nr. 247/2005 și mai ales

H.G. nr. 498/2003, stabileau în mod exact ce se înțelege prin sintagma „acte

doveditoare”, prevederile legale amintite menționând actele doveditoare ale dreptului

de proprietate, iar nu titlul de proprietate în materialitatea sa.

Or, prin acte doveditoare, trebuie

înțeles atât titlul de proprietate, cât și orice alte acte, chiar incidentale,

care ar putea forma convingerea că imobilul pentru care se solicită măsuri

reparatorii a aparținut petentului sau autorului său, Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 confirmând acest lucru prin pct. 22.1 care enumeră

ce se înțelege prin acte doveditoare, inclusiv orice act emanând de la o

autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că

bunul respectiv aparținea persoanei respective.

Rezultă, așadar, că în condițiile

Legii nr. 10/2001 dreptul de proprietate poate fi demonstrat derogatoriu de la

dreptul comun, prin orice mijloc de probă, regimul probatoriu prevăzut de

această lege fiind mai permisiv decât cel din dreptul comun.

De altfel, Legea nr. 247/2005 a

introdus în cuprinsul Legii nr. 10/2001 art. 22

1

potrivit căruia:

(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului

de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive s-au s-a pus în

executare măsura preluării abuzive”.

În speță, cu actele menționate

(filele 7 și 8 dosar fond) eliberate de Primăria comunei Breaza de Sus, județul

Prahova la 3 noiembrie 1938 și 30 decembrie 1938, s-a făcut dovada că autorul

reclamantelor, D.C., este cumpărătorul terenului, lot de casă nr. 227, în

suprafață de 925 mp situat în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, județul

Prahova.

Drept urmare, în mod greșit ambele

instanțe au reținut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate

al autorului său.

În acest context, instanțele, în

virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și, pentru

a asigura în favoarea reclamantelor toate garanțiile recunoscute de legea

procesual-civilă, erau datoare să încuviințeze reclamantelor efectuarea unei

noi expertize, probă pe care de altfel acestea au solicitat-o la 31 mai 2005 la

instanța de fond și respinsă nejustificat (fila 130) mai ales că, deși

încuviințase obiecțiuni la raportul de expertiză, instanța a soluționat cauza

în lipsa răspunsului expertului.

De altfel, prin motivele de apel

reclamantele au solicitat o nouă expertiză, probă pe care instanța de apel nu a

încuviințat-o, soluționând pricina la 21 septembrie 2005, deși la dosar era o

cerere pentru lipsă de apărare din partea procuratorului reclamantei D.M.J. (fila

13 apel).

Ca atare, dând dovadă de lipsă de

rol activ și încălcând dreptul la apărare al reclamantelor, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nelegală.

Drept urmare, pentru considerentele

expuse și având în vedere necesitatea administrării de probe noi, se impune

admiterea recursului declarat în cauză în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel

pentru rejudecarea apelului.

Cu prilejul rejudecării, instanța va

administra toate probele necesare soluționării corecte a cauzei, inclusiv

expertiză specialitatea topografie-cadastru pentru identificarea terenului în

litigiu și va obliga pe pârâtă să depună planul de parcelare și acte privind

regimul juridic al imobilului, iar pe reclamante, să depună și alte înscrisuri

pentru identificarea imobilului solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele D.M.J. și S.E. împotriva deciziei civile nr. 993 din 21 septembrie

2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza la aceeași instanță de apel spre rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2006.