ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6210/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 ianuarie 2005, reclamantele D.M.J. și S.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului Breaza, anularea dispoziției nr. 282 din 18 decembrie 2001 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 295 mp situat în Breaza, județul Prahova. Reclamantele au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului lor, D.C., în baza actului de proprietate nr. 1587 din 17 octombrie 1938 și a fost preluat de stat fără titlu. Fiind astfel investit, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 563 din 31 mai 2005, a respins ca neîntemeiată acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, chitanțele depuse nu fac această dovadă, că, terenul nu a fost identificat și nu s-a dovedit faptul preluării acestuia de către stat.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești care, prin decizia civilă nr. 993 din 21 septembrie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamante. Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamantele D.M.J. și S.E., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține în esență că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, dar și-a încălcat chiar propriile dispoziții care, în mod vădit duceau la dezlegarea pricinii și aflarea adevăratelor relații dintre părți, încălcându-le dreptul la apărare. Arată că în cauză, prin încheierea din 25 ianuarie 2005 tribunalul a încuviințat proba cu expertiză topo care să identifice terenul, expertul numit neputând identifica terenul în lipsa unui plan de parcelare care să arate eventuale lotizări din anii 1900, concluzie pe care expertul a comunicat-o instanței în baza declarației consilierului judiciar al pârâtei.

Prin încheierea din 3 mai 2003, tribunalul a admis obiecțiile formulate la raportul de expertiză, obiecțiuni la care expertul nu a răspuns iar instanța le-a respins cererea de înlocuire a expertului în mod nejustificat și a procedat la judecarea cauzei. Recurentele mai arată că în baza chitanțelor nr. 5 din 3 noiembrie 1938, nr. 22 din 30 decembrie 1938 și cu înscrisul din 30 decembrie 1938 au dovedit că autorul lor, D.C., a cumpărat terenul în suprafață de 925 mp, lot de casă nr. 227, situat în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, județul Prahova, așa încât, în mod greșit, instanța de fond, a cărei hotărâre a fost confirmată de instanța de apel, a reținut că nu au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor, cu atât mai mult cu cât în anul 1938 în regim de Cod civil, vânzarea era perfectă între părți conform art. 1295 C. civ.

Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și, prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona administrarea probelor necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. Un principiu esențial în procesul civil este și principiul dreptului la apărare în baza căruia părțile se pot folosi de toate mijloacele legale pentru promovarea în condițiile normale a dreptului lor. În speță, reclamantele au pretins că autorul lor, D.C. a cumpărat suprafața de teren de 925 mp, lot nr. 227 situat în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, județul Prahova și au depus chitanțele: nr. 5 din 3noiembrie 1938 emisă de Primăria comunei Breaza de Sus, prin care se atestă primirea prețului de 5125 lei de la C.D.

și chitanța nr. 22 din 30 decembrie 1938 emisă de aceeași pârâtă, cu titlu de „cheltuieli măsurătoare, spese pentru schiță”. Au mai depus și înscrisul din 30 decembrie 1938 (fila 8 fond) prin care aceeași pârâtă comunica lui C.D.: „Comisiunea pentru repartizarea loturilor în ședința din 18 noiembrie 1938 s-a aprobat vânzarea lotului de casă cu nr. 227 în suprafață de 925 mp și menționându-se că urmează a se depune diferența de lei 60”. Prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care și anterior ultimei modificări aduse prin Legea nr. 247/2005 și mai ales H.G. nr. 498/2003, stabileau în mod exact ce se înțelege prin sintagma „acte doveditoare”, prevederile legale amintite menționând actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar nu titlul de proprietate în materialitatea sa.

Or, prin acte doveditoare, trebuie înțeles atât titlul de proprietate, cât și orice alte acte, chiar incidentale, care ar putea forma convingerea că imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii a aparținut petentului sau autorului său, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 confirmând acest lucru prin pct. 22.1 care enumeră ce se înțelege prin acte doveditoare, inclusiv orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective. Rezultă, așadar, că în condițiile Legii nr. 10/2001 dreptul de proprietate poate fi demonstrat derogatoriu de la dreptul comun, prin orice mijloc de probă, regimul probatoriu prevăzut de această lege fiind mai permisiv decât cel din dreptul comun.

De altfel, Legea nr. 247/2005 a introdus în cuprinsul Legii nr. 10/2001 art. 22 1 potrivit căruia: (1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive s-au s-a pus în executare măsura preluării abuzive”. În speță, cu actele menționate (filele 7 și 8 dosar fond) eliberate de Primăria comunei Breaza de Sus, județul Prahova la 3 noiembrie 1938 și 30 decembrie 1938, s-a făcut dovada că autorul reclamantelor, D.C., este cumpărătorul terenului, lot de casă nr. 227, în suprafață de 925 mp situat în satul Frăsinet, comuna Breaza de Sus, județul Prahova.

Drept urmare, în mod greșit ambele instanțe au reținut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său. În acest context, instanțele, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și, pentru a asigura în favoarea reclamantelor toate garanțiile recunoscute de legea procesual-civilă, erau datoare să încuviințeze reclamantelor efectuarea unei noi expertize, probă pe care de altfel acestea au solicitat-o la 31 mai 2005 la instanța de fond și respinsă nejustificat (fila 130) mai ales că, deși încuviințase obiecțiuni la raportul de expertiză, instanța a soluționat cauza în lipsa răspunsului expertului. De altfel, prin motivele de apel reclamantele au solicitat o nouă expertiză, probă pe care instanța de apel nu a încuviințat-o, soluționând pricina la 21 septembrie 2005, deși la dosar era o cerere pentru lipsă de apărare din partea procuratorului reclamantei D.M.J.

(fila 13 apel). Ca atare, dând dovadă de lipsă de rol activ și încălcând dreptul la apărare al reclamantelor, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală. Drept urmare, pentru considerentele expuse și având în vedere necesitatea administrării de probe noi, se impune admiterea recursului declarat în cauză în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului. Cu prilejul rejudecării, instanța va administra toate probele necesare soluționării corecte a cauzei, inclusiv expertiză specialitatea topografie-cadastru pentru identificarea terenului în litigiu și va obliga pe pârâtă să depună planul de parcelare și acte privind regimul juridic al imobilului, iar pe reclamante, să depună și alte înscrisuri pentru identificarea imobilului solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele D.M.J. și S.E. împotriva deciziei civile nr. 993 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță de apel spre rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2006.