ÎCCJ, decizie (scj.ro #85364)

Anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Legea nr.18/1991 H.G. nr.834/1991 Eliberarea certificatului de atestare a cărui anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de H.G. nr.834/1991, în sensul că documentația ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă, lipsind actele primare de proprietate ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale construcțiilor, avizul OCAOTA, procesul-verbal de recepție al măsurătorilor, delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă. În schimb, valabilitatea titlului de proprietate deținut de recurentul-reclamant a fost recunoscută cu autoritate de lucru judecat, prin decizia Tribunalului, devenită definitivă și irevocabilă.

Rezultă, așadar, că recurentul-reclamant are un titlu de proprietate valabil, opozabil erga omnes, intrat în circuitul civil, care nu mai poate fi contestat . (Secția de contencios administrativ, decizia nr.1669 din 6 mai 2003) Reclamantul C. C. a chemat în judecată Consiliul Județean Călărași cerând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria nr.0011/1993 eliberat SC „C.” SA. Acțiunea s-a judecat în contradictoriu și cu SC „C.” SA; iar anularea certificatului de atestare s-a solicitat în final pentru suprafața de 2017 mp. Reclamantul a arătat că prin emiterea actului administrativ a cărui anulare parțială o solicită, i-a fost încălcat dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 2017 mp., drept reconstituit în baza Legii nr.18/1991 și pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1194/1998.

A mai susținut reclamantul că terenul în litigiu nu a fost niciodată în administrarea societății beneficiare, el aparținând fostului C.A.P. cu acordul căruia încă din anul 1980 și-a edificat o construcție și și-a instalat o stână. Prin aceeași acțiune, reclamantul a mai solicitat și recunoașterea dreptului de proprietate stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991. Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr.259/2000, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând, în esență că titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat prin sentința civilă nr.2191/2000 a Judecătoriei Călărași și că terenul în litigiu nu a mai fost în proprietatea C.A.P.

din 1983. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C. În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că: -din 1982 și până în prezent a deținut în posesie cu aprobarea organelor abilitate suprafața de teren din str. R. nr.2 Tarlaua 73 parcela 314; -încă din 1991 a depus cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu; -acțiunea prin care intimata pârâtă a solicitat anularea titlului său de proprietate a fost respinsă; -din toate actele depuse la dosar rezultă că la 1 ianuarie 1990 terenul în litigiu se afla în administrarea C.A.P.-ului; -certificatul de atestare eliberat intimatei a fost emis, fără a fi prezentată documentația necesară și legală. Recursul este fondat.

Recurentul-reclamant deține titlul de proprietate nr.1194/1998 pentru suprafața de 2017 mp., suprafață de teren ce se suprapune cu terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria C.L. 0011/1993 intimatei pârâte. Valabilitatea titlului de proprietate deținut de recurent a fost recunoscută cu autoritate de lucru judecat prin decizia ne.23/A/2002 pronunțată de Tribunalul Călărași, decizie rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat de intimata pârâtă în dosarul nr.1494/2002 al Curții de Apel București. Rezultă, așadar, că pentru suprafața de 2017 mp. recurentul-reclamant are un titlu de proprietate valabil, opozabil erga omnes, intrat în circuitul civil, care nu mai poate fi contestat.

Instanța de fond, în mod greșit, a procedat la soluționarea cauzei fără a avea la dosar o sentință definitivă și irevocabilă prin care să se constate nulitatea titlului de proprietate deținut de recurent, sentința civilă nr.2191/2000 reținută în considerente, fiind ulterior desființată prin decizia civilă nr.23/A/2002 a Tribunalului Călărași. Cât privește faptul că suprafața de teren deținută de recurent în baza titlului său de proprietate nr.1194/1998 se suprapune în parte cu terenul deținut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, această împrejurare rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul celor două expertize topocadastrale efectuate în cauză. De altfel, din probele administrate în cauză (acte, expertiză) rezultă că eliberarea certificatului de atestare a cărui anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de H.G.

nr.834/1991 în sensul că documentația ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă, lipsind actele primare de proprietate ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale construcțiilor, avizul OCAOTA Călărași, procesul-verbal de recepție al măsurătorilor, delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă. Așa se explică de ce în suprafața totală de 53.387 mp. deținută de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria CL nr.0011/1993, a fost inclusă și suprafața de 2017 mp., pe care recurentul o avea în posesie încă din anul 1982 și pe care a edificat o construcție. În acest sens, din actele depuse la dosar (adresa nr.1633/1998 a OCAOTA Călărași), rezultă că încă din anul 1991 recurentul-reclamant a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla gospodăria sa.

Ignorând toate aceste aspecte, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și în contradicție cu probele administrate. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.314 C. proc. civ., recursul a fost admis, sentința casată și în fond, acțiunea a fost admisă în parte, în sensul, că s-a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria C.L. nr.0011/1993 emis în favoarea intimatei-pârâte, respectiv cu privire la suprafața de teren de 2017 mp. ce aparține recurentului reclamant în baza titlului de proprietate nr.1194/1998.

Capătul de cerere prin care recurentul-reclamant a solicitat „recunoașterea dreptului de proprietate” stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, a fost respins ca neîntemeiat, deoarece această cerere excede contenciosului administrativ, iar dreptul său de proprietate a fost deja recunoscut prin emiterea titlului de proprietate a cărui valabilitate a fost confirmată prin hotărârile judecătorești pronunțate.