ÎCCJ, decizie (scj.ro #85364)

Anulare

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

Legea

nr.18/1991

H.G.

nr.834/1991

Eliberarea

certificatului de atestare a cărui anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor imperative prevăzute de H.G. nr.834/1991, în sensul că

documentația ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă, lipsind actele

primare de proprietate ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale

construcțiilor, avizul OCAOTA, procesul-verbal de recepție al măsurătorilor,

delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă. În schimb, valabilitatea

titlului de proprietate deținut de recurentul-reclamant a fost recunoscută cu

autoritate de lucru judecat, prin decizia Tribunalului, devenită definitivă și

irevocabilă. Rezultă, așadar, că recurentul-reclamant are un titlu de

proprietate valabil, opozabil erga omnes, intrat în circuitul civil, care nu

mai poate fi contestat

.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr.1669 din

6 mai 2003)

Reclamantul C. C. a chemat în judecată Consiliul Județean Călărași  cerând

anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria

nr.0011/1993 eliberat SC „C.” SA. Acțiunea s-a judecat în contradictoriu și cu

SC „C.” SA; iar anularea certificatului de atestare s-a solicitat în final

pentru suprafața de 2017 mp.

Reclamantul a arătat că prin emiterea actului administrativ a cărui anulare

parțială o solicită, i-a fost încălcat dreptul de proprietate cu privire la

terenul în suprafață de 2017 mp., drept reconstituit în baza Legii nr.18/1991

și pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1194/1998. A mai

susținut reclamantul că terenul în litigiu nu a fost niciodată în

administrarea  societății beneficiare, el aparținând fostului C.A.P. cu

acordul căruia încă din anul 1980 și-a edificat o  construcție și și-a

instalat o stână.

Prin aceeași acțiune, reclamantul a mai solicitat și recunoașterea

dreptului de proprietate stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991.

Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr.259/2000, a respins acțiunea

ca  neîntemeiată, reținând, în esență că titlul de proprietate al

reclamantului a fost anulat prin sentința civilă nr.2191/2000 a Judecătoriei

Călărași și că terenul în litigiu nu a mai fost în proprietatea C.A.P. din

1983.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că:

-din 1982 și până în prezent a deținut în posesie cu aprobarea organelor

abilitate suprafața de teren din str. R. nr.2 Tarlaua 73 parcela 314;

-încă din 1991 a depus cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu;

-acțiunea prin care intimata pârâtă a solicitat anularea titlului său de

proprietate a fost respinsă;

-din

toate actele depuse la dosar rezultă că la 1 ianuarie 1990 terenul în litigiu

se afla în administrarea C.A.P.-ului;

-certificatul

de atestare eliberat intimatei a fost emis, fără a fi prezentată documentația

necesară și legală.

Recursul

este fondat.

Recurentul-reclamant

deține  titlul de proprietate nr.1194/1998 pentru suprafața de 2017 mp.,

suprafață de teren ce se suprapune cu  terenul pentru care  s-a

eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria C.L.

0011/1993  intimatei pârâte.

Valabilitatea

titlului de proprietate deținut de recurent a fost recunoscută cu

autoritate de lucru judecat prin decizia ne.23/A/2002 pronunțată de Tribunalul

Călărași, decizie rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea

recursului formulat de intimata pârâtă în dosarul nr.1494/2002 al Curții de

Apel București.

Rezultă,

așadar, că pentru suprafața de 2017 mp. recurentul-reclamant are un titlu de

proprietate valabil, opozabil erga omnes, intrat în circuitul civil, care nu

mai poate fi contestat.

Instanța

de fond, în mod greșit, a  procedat la soluționarea cauzei fără a avea la

dosar o sentință definitivă și irevocabilă prin care să se constate nulitatea

titlului de proprietate deținut de recurent, sentința civilă nr.2191/2000

reținută în considerente, fiind ulterior desființată prin decizia civilă

nr.23/A/2002 a Tribunalului Călărași.

Cât

privește faptul că suprafața de teren deținută de recurent  în baza

titlului său de proprietate nr.1194/1998 se suprapune în parte cu terenul

deținut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, această împrejurare rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul

celor două expertize topocadastrale efectuate în cauză.

De

altfel, din probele administrate în cauză (acte, expertiză) rezultă că

eliberarea  certificatului de atestare a cărui anulare se solicită, s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor  imperative prevăzute de H.G.

nr.834/1991 în sensul că documentația ce a stat la baza emiterii lui a fost

incompletă, lipsind actele  primare de proprietate ale autorului pârâtei,

numerele cadastrale ale construcțiilor, avizul OCAOTA Călărași, procesul-verbal

de  recepție al măsurătorilor, delimitarea reală cu planul de încadrare în

zonă.

Așa

se explică de ce în suprafața totală de 53.387  mp. deținută de intimată

în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria CL

nr.0011/1993, a fost inclusă și suprafața de 2017 mp., pe care recurentul o

avea în posesie încă din anul 1982   și pe care a edificat o

construcție. În acest sens, din actele depuse  la dosar (adresa

nr.1633/1998 a OCAOTA Călărași), rezultă că încă din anul 1991

recurentul-reclamant a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate

pentru terenul pe care se afla gospodăria sa.

Ignorând

toate aceste aspecte, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei

legal și în contradicție cu probele administrate.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.314

C. proc. civ., recursul a fost  admis, sentința casată și în fond,

acțiunea a fost admisă în parte, în sensul, că s-a anulat parțial certificatul

de atestare a dreptului de proprietate seria C.L. nr.0011/1993 emis în

favoarea  intimatei-pârâte, respectiv cu privire la suprafața de teren de

2017 mp. ce aparține recurentului reclamant în baza titlului de proprietate

nr.1194/1998.

Capătul

de cerere prin care recurentul-reclamant a solicitat „recunoașterea dreptului

de proprietate” stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, a fost respins

ca neîntemeiat, deoarece această cerere excede contenciosului administrativ,

iar dreptul său de proprietate a fost deja recunoscut prin emiterea titlului de

proprietate a cărui valabilitate a fost confirmată prin  hotărârile

judecătorești  pronunțate.