Decizia nr. 5903/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației. Ulterior, reclamanta a formulat o precizare la acțiune, prin care a înțeles să introducă în cauză alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pe pârâta S.C. B.. Totodată, a fost modificat și obiectul acțiunii, în sensul că pe lângă cererea inițială, reclamanta a solicitat anularea întregii documentații care a stat la baza emiterii acestui certificat în favoarea lui S.C. C. S.A. și a introdus alte două petite, respectiv constatarea nulității parțiale a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 17.03.2011, încheiat între S.C. D. S.R.L., prin lichidator cabinet individual de insolvență E., și S.C. B., în baza principiului accesorium sequitur principale, ca urmare a constatării nulității certificatului de atestare seria x nr. x emis în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 480/1994 și a întregii documentații care a stat la baza emiterii acestui certificat; anularea încheierilor de carte funciară nr. x privind întabularea lotizării imobilelor dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat, respectiv nr. x/22.10.1998, nr. y/15.12.2005, nr. z/18.03.2011, nr. w/14.12.2011 și nr. x/14.12.2011. 1.

Hotărârea instanței de fond din primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 77/CA/2019-P.I. din 16 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.D.R., invocată prin întâmpinare. Au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. și lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârâtă prin întâmpinare. Totodată, a fost admisă excepția tardivității acțiunii, fiind respinsă ca tardivă acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și S.C. B., având ca obiect anulare act administrativ. A fost obligată reclamanta să achite pârâtei S.C. B. cheltuieli de judecată în valoare de 1860 RON. 1.

Calea de atac exercitată și soluția instanței de recurs din primul ciclu procesual Împotriva sentinței civile nr. 77/CA/2019-P.I. din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Prin decizia nr. 3580 din 10 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe reținând, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004, când a respins acțiunea ca tardivă. 1.

Hotărârea instanței de fond din al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 75/CA/2022 - PI din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtul M.A.D.R. și excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta S.C. B.. Totodată, s-a admis excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu, fiind respinsă ca prematur introdusă acțiunea în contencios administrativ precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și S.C. B., având ca obiect anulare certificat de atestare drept de proprietate. 1.

Calea de atac exercitată în al doilea ciclu procesual Împotriva sentinței nr. 75/CA/2022 - PI din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței în ceea ce privește admiterea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată și reținerea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare anularea parțială cu privire la suprafața de 1.583 mp a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 480/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Alimentației și în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1353/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industria alimentară, în privința atestării dreptului de proprietate al Societății S.C. C. S.A., secția Marghita, ca fiind netemeinic și nelegal. De asemenea, a precizat că după casarea în parte a sentinței atacate, în principal solicită reținerea cauzei spre rejudecare având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., a arătat că instanța de fond și-a motivat soluția de admitere a prematurității introducerii cererii de chemare în judecată prin invocarea celor reținute în cuprinsul sentinței civile nr. 1497/2020 pronunțate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2017, menținute prin decizia civilă nr. 861/A/2021 pronunțată de Tribunalul Bihor, dosar care a avut ca obiect o acțiune în revendicare imobiliară. Astfel, instanța de fond și-a motivat soluția de admitere a excepției prematurității exclusiv prin considerentele hotărârii judecătorești mai sus menționate, fără a expune motivele pentru care s-a dispus admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată, în condițiile în care, în speță, se atacă un act administrativ potrivit termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004. A mai considerat că motivele expuse de instanța de fond sunt străine de natura cauzei, fiind avute în vedere la soluționarea unei acțiuni în revendicare și nu la soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ. De asemenea, a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceasta subsumată ideii că motivele indicate de instanța de fond sunt străine de natura cauzei. A arătat că prematuritatea presupune că dreptul material la acțiune nu poate fi exercitat deoarece este afectat de un termen sau de o condiție suspensivă, ceea ce nu este cazul în speță. Prin prezenta acțiune se solicită anularea parțială a unui act administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004 care prevede anumite termene imperative înlăuntrul cărora dreptul la acțiune trebuie exercitat. Astfel, recurenta-reclamantă a menționat că este ținută de termenele prevăzute de dispozițiile art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, sancțiunea nerespectării acestora fiind prescripția sau decăderea, neputându-se reține excepția prematurității cererii. Or, instanța de fond nu a analizat și nici nu a motivat în vreun fel, apărările sale cu privire la excepția prematurității, respectiv prin prisma dispozițiilor legii contenciosului administrativ, mărginindu-se la a reda motivarea instanței care a pronunțat hotărârea din dosarul nr. x/2017. Concluzionând, a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a considerat că instanța de fond a aplicat greșit și a încălcat normele de drept materiale deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ, fiind incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004. Instanța de fond și-a motivat soluția de admitere a excepției prematurității cererii de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, considerând că se impune formularea unei acțiuni având ca obiect ieșirea din indiviziune, precum și faptul că nu poate fi stabilit amplasamentul terenului care face obiectul litigiului. Contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta-reclamantă a apreciat că o acțiune în contencios administrativ nu poate fi respinsă ca prematură prin raportare la faptul că reclamanții trebuiau să formuleze o acțiune de ieșire din indiviziune, toate acestea prin raportare la faptul că reclamanta este ținută de termenele prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ. Astfel, dacă ar fi formulat o acțiune de ieșire din indivizune și, ulterior soluționării acestei acțiuni, s-ar fi adresat instanței de contencios administativ cu o cerere de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, această din urmă acțiune ar fi fost respinsă ca tardiv formulată, raportat la nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește plângerea prealabilă și de termenul prevăzut de dispozițiile art. 11 din același act normativ în ceea ce privește exercitarea dreptului material la acțiune. În continuare, recurenta-reclamantă a redat dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, menționând că acest text de lege nu condiționează formularea cererii de chemare în judecată de exercitarea unui alt drept prevăzut de lege. Singurul aspect care ar putea să atragă prematuritatea cererii de chemare în judecată (deși este mai mult o condiție de admisibilitate), ar putea fi constituit de lipsa plângerii prealabile, însă această procedură a fost îndeplinită în prezenta cauză. A mai susținut că instanța a interpretat eronat și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 atunci când a reținut că dreptul pretins nu este actual. Dreptul și interesul invocate printr-o acțiune trebuie să fie născute și actuale, iar nu eventuale, adică să existe la momentul exercitării acțiunii civile, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate și nu ar recurge în acel moment la acțiune, ceea ce este și cazul recurentei-reclamante. În situația în care nu ar fi procedat la formularea acțiunii, dreptul material la acțiune s-ar fi stins ca urmare a împlinirii termenelor prevăzute de art. 7 respectiv art. 11 din Legea nr. 554/2004. A apreciat că instanța de fond a încălcat și normele prevăzute de dispozițiile art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, aplicând greșit aceste prevederi când a procedat la soluționarea excepției prematurității. Astfel, instanța nu a avut în vedere că dreptul reclamantei de a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x este actual, prin raportare la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Mai mult, având în vedere dispozițiile art. 22 din C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului), a considerat că instanța putea dispune efectuarea unei expertize în prezenta cauză, expertiză care să lămurească aspectele legate de dreptul de proprietate, chiar dacă părțile nu au solicitat aceste aspecte. Pe fond cauzei, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. A reiterat că în cadrul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Marghita, reclamanta S.C. B. a formulat o acțiune în revendicare împotriva pârâtului F., A. având calitatea de intervenient în interes propriu, obiectul cauzei reprezentându-1 o suprafață de teren care a făcut obiectul Certificatului de atestare a dreptului de Proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației prin care s-a atestat dreptul de proprietate al societății C. S.A.., secția Marghita. A arătat că actul administrativ atacat atestă în parte dreptul de proprietate al C. S.A. secția Marghita (antecesoarea B.), asupra unei suprafețe de teren care nu îi aparține. O parte din suprafața de teren prin care s-a atestat dreptul de proprietate al C. S.A. secția Marghita se suprapune cu suprafața de teren deținută de către recurenta-reclamantă, teren cumpărat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la data de 07.03.2002 de Biroul Notarului Public G.. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că obiectul vânzării 1-a constituit cota de x părți din parcela cu nr. top. x ce constă din teren arabil situat în extravilanul Orașului Marghita, jud. Bihor, proprietate extratabulară dobândită cu titlu de proprietate nr. x eliberat la data de 08.11.1994 de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Bihor, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Un alt aspect învederat instanței se referă la nulitatea certificatului de atestare raportat la neconformitățile procesului-verbal încheiat la data de 16 martie 1993 privind delimitarea incintei societății comerciale în vederea stabilirii și evaluării terenului (aflat la dosar). Raportat la faptul că nu au semnat toți vecinii imobilului pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, acest act administrativ este lovit de nulitate. Cu privire la suprafața terenului ce formează obiectul procesului-verbal încheiat la data de 16 martie 1993 privind delimitarea incintei societății comerciale în vederea stabilirii și evaluării terenului, astfel cum reiese din adeverința nr. x din 20.03.1997 emisă de Circumscripția Fiscală Marghita, societatea C. S.A.. este înregistrată în evidențele fiscale cu suprafața de 15.900 mp, iar cu diferența de suprafață până la 29.800 mp s-a înregistrat în anul 1997. În concluzie, în anul 1993 delimitarea terenului s-a efectuat exclusiv cu privire la suprafața de 15.900 mp, nu și cu privire la suprafața de 29.800 mp. Pentru toate aceste considerente, a apreciat că Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 481/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Alimentației și în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1353/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industria alimentară, în privința atestării dreptului de proprietate al societății C. S.A.., este lovit de nulitate, în ceea ce privește suprafața de 1.583 mp. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A învederat că reclamanta a solicitat anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x pentru suprafața de 1583 mp menționată în expertiza topografică efectuată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita. Reclamanta, prin cererea inițială a solicitat anularea întregii documentații care a stat la baza emiterii actului ce cuprinde în fapt documentația pentru suprafața totală de 93.584 mp. Ori, în situația în care se solicita anularea parțială a unui act, instanța a reținut că nu se poate solicita anularea întregii documentații care a stat la baza emiterii actului atacat. Astfel, instanța de fond, în mod corect, a preluat constatările și concluziile raportului de expertiză efectuată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita, coroborând informațiile și fundamentându-și propriul raționament pe întregul material probatoriu analizat în cauză. Mai mult, în opinia intimatului-pârât, este evident că reclamanta nu a făcut nicio dovadă de încălcare a unui drept din moment ce nu deține un drept de proprietate pe suprafața de teren pentru care solicită anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fapt consemnat și de instanța de judecată. Anularea parțială a certificatului în discuție poate să fie admisă numai în condițiile în care se constată că dreptul sau interesul legitim al reclamantei au fost încălcate, respectiv vătămate, prin actul administrativ emis de M.A.D.R., ceea ce nu s-a dovedit în prezenta speță. Ca atare, atât timp cât reclamanta nu a formulat mai întâi o cerere de ieșire din indiviziune, instanța, în mod temeinic și legal, a respins ca inadmisibilă anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât dreptul subiectiv pretins de reclamantă nu este actual. Astfel, reclamanta are calea realizării dreptului, iar pe calea acțiunii in anulare nu se poate solicita recunoașterea unui drept pretins în accepțiunea Legii nr. 554/2004, aceste acțiuni având obiecte distincte. Pentru toate aceste considerente, a apreciat că recursul este nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, iar împrejurarea că în cauză recurenta-reclamantă nu este mulțumită de felul în care instanța de fond s-a pronunțat nu poate constitui temei pentru admiterea recursului. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 octombrie 2023, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2023, Înalta Curte a luat act de decesul recurentei-reclamante A. și, având în vedere solicitarea numiților H., F. Alexandru și J. a dispus introducerea acestora în cauză în calitate de moștenitori. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante În rejudecare, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând instanței de contencios administrativ anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x cu privire la suprafața de 1583 mp, menționată în expertiza topografică efectuată în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita, precum și anularea întregii documentații aferente certificatului de atestare proprietate menționat anterior. Prima instanță a admis excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, apreciind că dreptul pretins de reclamantă nu este actual, atât timp cât aceasta nu a formulat mai întâi o cerere de ieșire din indiviziune. Reclamanta a formulat recurs împotriva soluției prin care s-a respins ca prematur introdusă acțiunea în contencios administrativ, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză, criticile subsumate acestui motiv fiind neîntemeiate. Verificând considerentele hotărârii recurate, instanța de control judiciar apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind redate motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și examinate efectiv aspectele esențiale invocate de părți. Nemulțumirea recurentei-reclamante cu privire la modul în care instanța de fond a apreciat că dreptul pretins de reclamantă nu este actual și a dispus respingerea ca prematură a acțiunii, conform art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, critici care vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond nu și-a motivat soluția de admitere a excepției prematurității exclusiv prin considerentele sentinței civile nr. 1497/2020 pronunțate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2017. Având în vedere că obiectul acțiunii l-a reprezentat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x cu privire la suprafața de 1583 mp care a fost menționată în expertiza topografică efectuată în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita, instanța de fond a pornit raționamentul juridic prin redarea anumitor considerente din sentința civilă nr. 1497/2020 pe care le-a apreciat relevante și apoi, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, a analizat situația de fapt și susținerile părților în raport cu normele de drept incidente în speță. Așadar, nu se poate reține că motivele expuse de instanța de fond cu privire la prematuritatea cererii sunt străine de natura cauzei ori că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind posibilă exercitarea de către Înalta Curte a controlului de legalitate al sentinței recurate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, sentința recurată reflectând aplicarea greșită a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. În speță, recurenta-reclamantă în calitate de coproprietar al unei cote de x părți din parcela cu nr. top. x ce constă în teren arabil situat în extravilanul orașului Marghita, jud. Bihor se consideră vătămată prin actul administrativ a cărui anulare parțială o solicită (certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației) în dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1583 mp, care se suprapune cu o parte din terenul societății S.C. C. S.A., astfel cum a fost atestat dreptul de proprietate al acestei societăți prin certificatul contestat. Instanța de control judiciar nu împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul că "reclamanta avea la dispoziție alte căi pentru realizarea dreptului său, respectiv acțiunea în ieșirea din indiviziune, întrucât terenul deținut reprezintă o cotă parte dintr-o suprafață de 12,50 ha, acțiune urmată de cea în anularea titulurilor din care s-a născut dreptul de proprietate al pârâtei S.C. B., în eventualitatea în care s-ar fi constatat că amplasamentul terenului reconstituit prin titlul de proprietate menționat mai sus este identic cu cel al nr. cadastral x Marghita aparținând pârâtei." Contrar raționamentului prezentat de judecătorul fondului, având în vedere calitatea de coproprietar a recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește coproprietatea obișnuită, C. civ. reglementează condițiile în care pot fi formulate acțiunile în justiție de către coproprietari, statuând expres la art. 643 alin. (1) că: "(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. Or, acțiunea în anularea parțială a certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin care recurenta-reclamantă pretinde că i se încalcă dreptul său de proprietate, se încadrează în categoria oricăror acțiuni privitoare la coproprietate pe care le poate formula în justiție fiecare coproprietar (singur), fără a fi necesară, în prealabil, formularea unei acțiuni în ieșirea din indiviziune, cum în mod eronat a reținut instanța de fond prin raportare la considerentele sentinței civile nr. 1497/2020 pronunțate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2017. În mod simetric, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție ca pârât, fiind vorba, evident, despre acțiuni formulate de coproprietari împotriva terților sau de terți împotriva coproprietarilor. Față de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată." coroborat cu art. 8 alin. (1) din același act normativ care reglementează obiectul acțiunii judiciare, Înalta Curte constată că dreptul pretins de reclamantă este unul actual și justifică introducerea acțiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată. Prin urmare, având în vedere că prima instanță a dat o dezlegare greșită excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, interpretând și aplicând în mod eronat normele de drept aplicabile speței, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție și a dreptului la apărare, instanța de recurs va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se soluționa fondul cauzei, în raport de criticile și apărările formulate de părți. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanții H., F. Alexandru și J. în calitate de moștenitori ai defunctei A., va casa în parte sentința recurată, în sensul că va respinge excepția prematurității și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, mențindu-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.