ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 8.05.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și S.C. B. S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revocarea, în parte, a actului administrativ nr. 12010 din data de 08.05.2011 care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a S.C. B. S.A. asupra terenului în suprafață de 670 m.p. situat pe raza comunei Scorțoasa, jud. Buzău, în punctul C. și anularea Numărului Cadastral 20314 CF x (D.). În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de teren de 1,4400 ha teren, conform titlului de proprietate nr. x emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, la data de 09.12.1998 și rescris ulterior la data de 02.11.2006 sub nr. 58360/102, urmare a unor erori ce vizau suprafața de teren, titluri necontestate. De asemenea, reclamantul a precizat că părinții săi au deținut zona, respectiv suprafața de 4 Ha teren arabil însă, B., folosindu-se de o documentație întocmită pentru un decret de expropriere ce nu a fost finalizat și publicat în Monitorul Oficial, a ocupat în anul 1959 suprafața de 2 Ha teren pe care nu l-a revendicat în baza Legii nr. 10/2001. Ulterior, în anul 2004, B. a ocupat, în mod abuziv, din cealaltă tarla de 2 Ha pentru care are titlu de proprietate, suprafața de 268 m.p. pe care a edificat, fără autorizație de construire, o construcție (D.). Prin sentința civilă nr. 3022 din data de 07.06.2005, rămasă definitivă prin respingerea apelului, în dosarul civil nr. x/2004, Judecătoria Buzău a obligat pârâta B. jud. Buzău, să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 268 m.p. Prin adresa nr. x/17.04.2014 a fost invitat la O.C.P.I. Buzău la data de 28.04.2014, împreună cu reprezentanții S.C. B. S.A., S.C. E. S.R.L. și al Primăriei Scorțoasa, jud. Buzău dar aceștia au declarat că nu au avut cunoștință nici de titlul de proprietate, nici de hotărârea judecătorească, deși aceste acte au fost depuse la primărie când și-a deschis rol, iar la B. cu ocazia litigiului de care a amintit. A mai arătat reclamantul că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 544/2004, la data de 28.03.2014 a înaintat Ministerului Economiei un memoriu prin care a solicitat revocarea, în parte, a actului administrativ nr. 12010 din data de 08.05.2011 care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a S.C. B. S.A. și, deși s-a confirmat primirea memoriului la data de 02.04.2014, până în prezent nu a primit niciun răspuns. Raportat la cele de mai sus, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și revocarea, în parte, a actului administrativ nr. 12010 din data de 08.05.2011 emis de Ministerul Economiei, care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a S.C. B. S.A. asupra terenului în suprafață de 670 m.p., situat pe raza comunei Scorțoasa, jud. Buzău, în punctul "C.", precum și anularea numărului cadastral 20314 CF x (D.). De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1, art. 8 și următoarele din Legea nr. 544/2004. 1.

Hotărârile pronunțate în cauză Prin sentința nr. 211 din data de 27 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtele Ministerul Economiei și S.C. B. S.A. și a admis excepția tardivității promovării acțiunii în contencios administrativ de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și S.C. B. S.A.. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar, prin Decizia nr. 3493 din 8.12.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de A., fiind casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pe linia deciziei de casare s-a stabilit că este eronat a se aprecia că terțul-reclamant a luat cunoștință de conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a realizat existența unei vătămări a drepturilor ori intereselor sale legitime la momentul înscrierii actului în cartea funciară. Această înscriere nu are semnificația juridică a luării la cunoștință de actul administrativ, ci dă naștere unei prezumții, în sensul că persoanele interesate ar putea, cu diligențe rezonabile, să ia cunoștință de conținutul actului juridic în baza căruia s-a efectuat operațiunea de publicitate imobiliară. Prin urmare, data la care terțul a luat cunoștință, în mod efectiv, de existența și conținutul actului administrativ trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză. Or, în speța supusă judecății, elementele aflate la dispoziția instanței evidențiază faptul că reclamantul a luat cunoștință de existența și conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 19.03.2014, când s-a adresat O.C.P.I. Buzău pentru înscrierea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,44 ha conform titlului de proprietate . A. a formulat plângere prealabilă și a solicitat Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, potrivit adresei expediate la data de 28.03.2014. Acțiunea în anularea actului administrativ a fost înregistrată la instanță la data de 9.05.2014, iar cu ocazia dezbaterilor asupra excepției inadmisibilității acțiunii reclamantul a depus răspunsul la plângerea prealabilă - adresa nr. x/27.05.2014. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 3.04.2017, sub nr. x/2014*, în cauză fiind încuviințată și administrată proba cu expertiză specialitatea topografie. În fond după casare, prin sentința civilă nr. 182 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și S.C. B. S.A., dosar aflat în rejudecare - prin casare conform deciziei nr. 3493/8.12.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și, pe cale de consecință, a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 6.05.2011 de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a anulat numărul cadastral x 20314 UAT Scorțoasa și a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1085 RON, ce reprezintă: taxă timbru, cheltuieli poștale, cheltuieli de transport, onorariu avocat recurs. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva hotărârii instanței de fond a promovat recurs pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (fost Ministerul Economiei), în condițiile art. 493 C. proc. civ. Criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separa, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată. admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Reiterând modalitatea de soluționare a cauzei și în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de fond a ignorat conținutul textelor legale incidente în cauză. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit nelegalitatea actului intabulat fără a analiza împrejurările în care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și fără a lua în calcul dispozițiile legale prevăzute de C. civ. referitoare la Cartea funciară. Astfel, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul cauzei de față au fost respectate toate prevederile legale incidente în materie, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost înscris în cartea funciară cu respectarea acestor dispoziții.în speță operează dispozițiile în materie ale C. civ. care arată în art. 565: " în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. ", iar în art. 885 " (1) Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea." În continuare recurentul a arătat că instanța de fond a anulat în integralitate certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/06.05.2011 și nu parțial, astfel cum a solicitat reclamantul, doar în ceea ce pivește suprafața de 268 mp. În altă ordine de idei, instanța de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, fără a face mențiunea despre care pârât este vorba, din moment ce în cauză părți pârâte sunt B. și Ministerul Economiei. Mai mult, recurentul nu are nicio culpă în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor având în vedere faptul că, astfel cum am arătat anterior, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/06.05.2011 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale. Dintre cele trei părți din prezentul dosar singurul care se află în culpă este reclamantul, care nu și-a îndeplinit propriile obligații privind întabularea titlului de proprietate, pârâții neavând nicio culpă, aceștia acționând în conformitate cu prevederile legale în materie. 1.

Apărările formulate in cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență a precizat că Între dreptul de proprietate invocat de recurent și cel probat de intimat este o distincție clară, aspect sesizat și clarificat de către instanța de fond. Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. nu a înțeles să formuleze întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 noiembrie 2918, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-reclamant, la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. Este de menționat că referitor la motivele de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut greșita interpretare de către prima instanță a mai multor prevederi legale, incidente în cază în opinia acestuia, respectiv art. 565, art. 897, art. 900 C. civ., fără ca structurarea acestor argumente să fie făcută foarte riguros, unele texte legale cuprinzând norme de drept material, iar unele fără o legătură strânsă cu chestiunile de drept incidente. În concret, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) indicat de recurentul-pârât ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Astfel, controlul judiciar declanșat de reclamant vizează exercitarea controlului de legalitate, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în privința Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 6.05.2011 de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în favoarea S.C. B. S.A.. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că instanța de fond a analizat raporturile juridice dintre părți prin prisma dispozițiilor legale enunțate, în condițiile în care a reținut că, prin titlul de proprietate nr. x a fost reconstituit moștenitorilor defunctului F. (printre care și reclamantul) dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5 ha și 3900 mp, pe raza comunei Scorțoasa, județul Buzău. De asemenea, a mai reținut că, prin Titlul de Proprietate nr. x din 2.11.2006, s-a reconstituit pe numele defunctului titlul de proprietate asupra suprafeței de ha și 5600 mp, în aceiași zonă. Mai mult decât atât, pe de o parte, prin sentința civilă nr. 7332/13.12.2007 a Judecătoriei Buzău, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, în urma unei acțiuni de ieșire din indiviziune, reclamantul A. a primit în proprietate suprafața de 14 402 mp teren extravilan, situat în tarlaua x, parcela x, punctul G., conform Titlului de Proprietate nr. x din 2.11.2006. Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 3022/7.06.2005, aceasta din urmă a fost obligată să lase moștenitorilor defunctului F., în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 268 mp, situată în comuna Scorțoasa, județul Buzău. S-a reținut prin această hotărâre faptul că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit faptul că B. a ocupat abuziv o suprafață de 268 mp teren din lotul ce aparține reclamanților, respectiv din suprafața de 14 402 mp pe care o dețineau în baza titlurilor de proprietate menționate și care, în urma dezbaterii succesiunii și ieșirii din indiviziune, a fost atribuită reclamantului A., în condițiile arătate anterior. Înalta Curte validează concluzia primei instanțe în sensul că reclamantul încă din 2014 a intenționat să intabuleze dreptul său de proprietate asupra terenului în cauză, prin adresa nr. x/17.04.2014, fiind invitat la sediul OCPI Buzău la data de 28.04.2014, împreună cu reprezentanții S.C. B. S.A., pentru reglementarea situației întrucât, așa cum rezultă din extrasul de Carte Funciară depus la dosar fond, o parte din suprafața de teren aflată în proprietatea reclamantului a fost intabulată pe numele pârâtei S.C. B. S.A. în baza actului administrativ nr. 12010/8.05.2011, emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Instanța de fond cu privire la prezenta cauză a lămurit deplin situația de fapt, în baza principiului rolului activ al instanței, principiu ce guvernează procesul civil, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a verificat titlurile părților cu privire la suprafața terenului în litigiu și a administrat probatoriul pentru judecarea procesului în condițiile legii. Mai mult decât atât, a concluzionat instanța de fond, în mod concret, după încuviințarea și administrarea probei cu expertiză de specialitatea topografie că prin actul administrativ contestat s-a atribuit în proprietate pârâtei o suprafață de teren asupra căruia recurentul nu putea să dispună, întrucât respectivul teren se afla deja în proprietatea unei alte persoane, fiind atribuit moștenitorilor defunctului F., printre care și reclamantul din prezenta cauză, încă de la nivelul anilor 1988- 2006. Cu alte cuvinte, expertiza a primit, din partea instanței, valoare probatorie reprezentând o dezlegare judicioasă a problemei litigioase pentru că se elucidează situația de fapt căreia să-i aplice norma de drept incidentă. Așadar, din enumerarea criticilor din cererea de recurs, nu rezultă că instanța de fond ar fi încălcat sau apreciat greșit vreo normă de drept material câtă vreme asupra respectivului teren s-a dispus retrocedarea ca efect al legilor speciale de restituire cu atât mai mult cu cât, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, intimata S.C. B. a fost obligată să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren pe care este ridicată construcția și care face parte din totalul de 670 mp asupra căruia, în mod nelegal, s-a intabulat pârâtei dreptul de proprietate. Astfel că art. 563 alin. (4) C. civ. prevede că "hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile C. proc. civ..". Ca atare, hotărârea irevocabilă produce pe lângă efectele obligatorii între părți și efecte de opozabilitate față de terți. Opozabilitatea nu poate fi ignorată de către terți pe motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea hotărârii. Față de aceștia, aceasta se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumție relativă. Este și ceea ce a reținut instanța de fond atunci când s-a referit la puterea de lucru judecat, întrucât statuările unor hotărâri judecătorești irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților. Cum reclamantul a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, instanța de fond a făcut o corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile judecătorești anterioare, făcând astfel o răsfrângere sub forma opozabilității și a statuărilor cuprinse în hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate anterior. Nici critica recurentului cu privire la faptul că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire la încălcarea prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ.. nu poate fi reținută. Practic, recurentul susține că instanța de fond a transformat cererea de anulare în parte a actului administrativ nr. 12010/2011, care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate al SC. B. S.A. într-o cerere în anulare. Principiul disponibilității constă în posibilitatea părților de a dispune de obiectul procesului - dreptul material -, precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept - dreptul procesual. Obiectul procesului este determinat de pretențiile exprimate prin cererea de chemare în judecată sau este dat de situația juridică a cărei rezolvare în justiție se urmărește, așa cum rezultă din dispozițiile art. 29 alin. (1) C. proc. civ. Art. 22 alin. (6) C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. La rândul său, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. Examinând conținutul cererii de chemare în judecată prezentat la pct. I al deciziei se constată că instanța de fond a reținut corect obiectul acesteia, astfel că nu poate fi primit punctul de vedere al recurentului în condițiile în care, prin Certificatul de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/06.05.2011, a fost trecută în proprietate exclusivă a intimatei -pârâte S.C. B. o suprafață de 670 mp în temeiul H.G. nr. 1634/2009. Mai mult decât atât, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, intimata- pârâta S.C. B., printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost obligată să lase intimatului- reclamant în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren pe care este ridicată construcția și care face parte din totalul de 670 mp asupra căruia, în mod nelegal, s-a intabulat acestei pârâte dreptul de proprietate. Recurentul a criticat decizia și din perspectiva obligativității acordării integrale a cheltuielilor de judecată, reprezentând plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1085 RON,: taxă timbru, cheltuieli poștale, cheltuieli de transport, onorariu avocat, cheltuieli care, În opinia sa, îi incumbă doar acestuia. Întocmai ca în orice alt proces, în care judecătorii acordă părții care a câștigat procesul rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, și în cazul litigiilor analizate instanța de judecată este în drept să aprecieze asupra cheltuielilor provocate de actualul proces și să oblige pârâtul la suportarea lor în aceleași condiții. Înalta Curte reține că această critica de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material de către prima instanță. Considerentele Curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Așa fiind, în ceea ce privește obligarea doar a recurentului-intimat la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte în deplin acord cu instanța de fond constată că, în mod corect s-a dat eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, precum și dispozițiilor art. 455 din același Cod, potrivit cărora dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei. În cazul coparticipării procesuale active sau pasive, dispozițiile art. 455 C. proc. civ. prevăd că, dacă sunt mai mulți reclamanți sau pârâți, ei vor fi obligați la cheltuieli de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare și după felul raportului de drept dintre ei. În sensul textului de lege, pentru a se stabili dacă plata cheltuielilor de judecată se datorează "egal, proporțional sau solidar" este necesar să se stabilească poziția procesuală a părților respectiv, natura raportului juridic existent între ele, în așa fel încât fiecare să fie obligat la plata cheltuielilor provocate prin apărarea sa în proces. Având în vedere că Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x a cărui anulare s-a solicitat a fost emis la data de 6.05.2011 de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în favoarea S.C. B. S.A., act care a stat la baza întabulării deptului de proprietate al intimatului astfel că plata cheltuielilor judiciare incumbă ambelor părți. Susținerile recurentului nu sunt fondate, în motivarea soluției de acordare a cheltuielilor de judecată instanța arătând în ce constau cheltuielile de judecată și ce parte cade în pretenții (părțile pârâte) iar dovada acestora existând la dosar fond. Toate aceste motive justifică păstrarea soluției instanței de fond și respingerea recursului promovat de recurent, ca nefondat. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (fost Ministerul Economiei), în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat,