ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1835/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanții A., B. și C. prin tutori A. si B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și S.C. D. S.A., au solicitat anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.12.1993 emis de Ministerul Comerțului în favoarea S.C. D. S.A. în ce privește terenul în suprafață de 2.586 mp. cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x Cluj-Napoca și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 203/2021 din 8 iulie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B. și C. prin tutorii A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, și S.C. D. S.A., și a obligat reclamanții să plătească pârâtei S.C. D. S.A suma de 6.545 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se susține că în analiza pe care o face instanța de fond primului motiv de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aceasta reține că prin H.G. nr. 1040/25.02.1990, s-a înființat societatea pârâta S.C. D. S.A. și că, potrivit acestui act normativ, activul și pasivul întreprinderilor de stat care își încetează activitatea se preiau de societățile comerciale pe acțiuni înființate, precizând că anterior anului 1990, terenul din litigiu ar fi făcut parte din patrimoniul ICRA Cluj și a fost transmis ulterior către pârâta S.C. D. S.A. Contrar celor susținute de instanța de fond, recurenții consideră că verificarea legalității certificatului de atestare a dreptului de proprietate trebuie să aibă ca punct de pornire legalitatea modalității în care societatea comercială care solicită eliberarea acestui certificat a devenit sau nu proprietară asupra unui teren. În opinia recurenților, rezultă cu certitudine că nici înscrisurile anexate întâmpinării de către pârâtă, și nici înscrisurile comunicate instanței de judecată pentru termenul din data de 10.06.2021, nu conțin vreun act din care să rezulte că terenul în litigiu sau construcțiile edificate pe acest teren au fost incluse în balanța ICVA Cluj, respectiv că între ICVA Cluj și ICRA Cluj s-a încheiat protocolul privind transferul activului și pasivului sau că în protocolul respectiv ar fi inclus terenul în litigiu, astfel cum impuneau art. 24 și art. 25 din Decretul Consiliului de Stat nr. 146/1980. În mod cu totul surprinzător și cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța de judecată arată că deși respectivul Protocol și bilanțul nu s-au depus la dosar, aceste aspecte invocate cu ocazia concluziilor scrise nu au fost formalizate și integrate în acțiunea în contencios, prin completarea acesteia în condițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 554/2004. Recurenții susțin că prin cererea de chemare în judecată și prin răspunsul la întâmpinare și-au formulat poziția procesuală raportată la probele pe care le aveau la dispoziție la acel moment, astfel că cele arătate prin concluziile scrise nu sunt de natură a completa cererea de chemare în judecată, ci sunt doar o analiză amplă a tuturor probelor administrate în fața instanței de fond. Drept urmare, instanța de fond în mod greșit a omis să se pronunțe asupra acestor aspecte esențiale în analiza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, rezumându-se a arăta că "esențială este împrejurarea că transmiterea activului și pasivului s-a făcut în baza unui act normativ adoptat în sistemul constituțional din 1965". În ceea ce privește faptul că terenul aferent amplasamentului din zona E. nu se afla în patrimoniul S.C. D. S.A. la data înființării, recurenții apreciază că cele reținute de către instanța de fond, sunt de asemenea, netemeinice și nelegale. Înscrisurile/documentele prin care, în opinia pârâtei și a instanței de judecată, se face dovada că la nivelul anului 1990 terenul nu se mai afla în patrimoniul E., ci în patrimoniul societății ICRA și ulterior transmis societății S.C. D. S.A., sunt neconcludente și insuficiente în dovedirea tezei probatorie lansată de pârâtă și îmbrățișată de către instanța fondului. Prin acordul unic nr. 416/1.06.1978, emis de Comitetul executiv al Consiliului Popular Cluj, acesta își exprima acordul pentru "depozit de ambalaje în zona E." cu condiția ca amplasarea depozitului pe terenul arătat, în planul de situație anexat, vizat SAS și se încadrează în prevederile de zonă industrială și depozitare E.. Pentru intrare în administrare a terenului și scoaterea din producția agricolă se vor obține aprobările necesare conform prevederilor legale în vigoare. Pârâta nu a depus la dosar planul anexat avizului, care să ateste că terenul în litigiu a făcut obiectul documentației pentru care s-a solicitat acordul. Prin convenția încheiată la 24.07.1979 între F. și Centrala pentru valorificarea ambalajelor Cluj, părțile convin ca în vederea realizării investițiilor în anul 1980 a obiectivului spații recondiționare-valorificare-depozitare ambalaje E., amplasat în zona E. pe platforma industrială și de depozit, s-a atribuit o suprafață de 13.800 mp teren înregistrat ca fâneață proprietatea E., iar ca urmare a acestui fapt se va recupera o suprafață echivalentă din terenul neagricol identificat în acest scop la F., parcelă tufăriș. Astfel fiind, rezultă că terenul destinat obiectivului, spații recondiționare-valorificare-depozitare ambalaje E., amplasat in zona E. nu a fost identificat sub aspect topografic sau cu alte date de identificare. Prin avizul nr. x/08.10.1979 emis de Direcția generală pentru agricultură Cluj, se avizează: scoaterea definitivă din producția agricolă vegetală a suprafeței de 13.800 m.p. teren fâneața cl III de calitate, proprietate cooperatistă E., situat în perimetrul construibil al municipiului Cluj Napoca; exproprierea și trecerea în proprietatea statului a suprafeței de 13.800 mp teren fâneață cl III de calitate, proprietate cooperatistă E. situat în perimetrul construibil al municipiului Cluj Napoca. Plata despăgubirilor se va face în numerar, intrarea în folosință pe terenurile afectate investiției se va face după obținerea actelor normative de expropriere și scoaterea din producția agricolă vegetală, iar delimitarea suprafețelor se va face împreună cu deținătorii suprafețelor de teren și în prezența delegatului DGAIA-OCOT Cluj. Pârâta nu a făcut dovada că în documentația tehnică depusă în vederea obținerii avizului anterior menționat se regăsește un plan de situație în care să fie identificat terenul destinat investiției. De asemenea, pârâta nu a făcut dovada exproprierii terenului, nu a indicat actele normative de expropriere și de scoatere din producția agricolă vegetală la care face referire avizul nr. x/08.10.1979. Prin avizul nr. x/1979 emis de G., se avizează exproprierea și scoaterea definitivă din producția agricolă vegetală a suprafeței de 1,3 ha arabil proprietate cooperatistă E., condiționat de îndeplinirea condițiilor imperative limitativ enumerate. La dosar nu există nicio probă care să facă dovada exproprierii terenului, nu sunt indicate sau depuse actele normative de expropriere și de scoatere din producția agricolă vegetală la care face referire avizul nr. x/1979 sau acte care să dovedească îndeplinirea condițiilor enumerate în avizul nr. x/1979. Prin urmare, rezultă că, în cauză, nu s-a dovedit că anterior datei de 01.01.1990, terenul în litigiu a fost legal transferat sau înstrăinat din patrimoniul E. în patrimoniul sau administrarea ICVA, ulterior ICRA Cluj. Această realitate faptică și juridică rezultă și din cuprinsul sentinței civile nr. 15823/2012, pronunțată în dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca, în care instanța s-a pronunțat cu putere de lucru judecat cu privire la îndreptățirea reclamantului din acel dosar, A., antecesorul reclamanților, la reconstituirea dreptului de proprietate, raportat la dispozițiile art. 8 alin. (1)si art. 14 alin. (1) și (2) din Legea fondului funciar. În ceea ce privește condiția determinării terenului necesar desfășurării activității, nici această condiție nu este îndeplinită, având în vedere că nu există la dosar anexa nr. 1 și anexa nr. 2 din H.G. nr. 1040/1990 sau alte înscrisuri, care să fi dovedit cele susținute de către pârâtă. Obiectul de activitate al societății, menționat în Statutul din anul 1991 nu are niciun fel de legătură cu desfășurarea activității la data înființării acestei societăți, mai ales că, după cum rezultă din ansamblul probator administrat, terenul era la momentul înființării acestei societăți liber, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere faptic. Contrar celor susținute de către instanța de fond, recurenții susțin că din planul cadastral întocmit la scara 1:500, cu ocazia acțiunii de stabilire și evaluare a terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, nu există niciun fel de identificare topografică sau cadastrală și nici nu există o suprapunere între terenul ce ar fi trebuit să fie în patrimoniul ICRA Cluj și terenul evidențiat în documentația ce se impunea a fi făcută în baza H.G. nr. 834/1991. În concluzie, actele invocate de pârâtă nu dovedesc scoaterea terenului din circuitul agricol și nici transferul terenului din patrimoniul E. în patrimoniul Statului Român și administrarea ICRA, anterior datei de 01.01.1990. În ceea ce privește susținerea instanței de fond potrivit căreia reclamanții în mod greșit ar fi indicat că nu a fost respectată procedura prevăzută în "criteriile privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat", emise de Ministerul Economiei și Finanțelor nr. 2665 din 28.02.1992, recurenții susțin că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și transmise de OCPI se observă cu certitudine că nu există nici documentația topografică și nici planuri topografice care să indice numere topografice, cu respectarea acestor criterii pentru întocmirea documentației topografice necesare în vedere eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Spre deosebire de celelalte amplasamente pentru care s-a făcut documentația de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, amplasamente pentru care s-au depus extrase de carte funciară recurenții susțin că pentru amplasamentul din E. nu există niciun extras de carte funciară, acord, aviz, plan etc. în care să se indice vreun număr topografic care să îndreptățească pârâta la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pe amplasamentul pe care sunt proprietari asupra terenului în suprafață de 2.586m.p., conform extrasului de C.F. nr. x Cluj-Napoca. Mai mult, printre documentele existente și depuse în probațiune există doar acele inventare de coordonate, însă aceste inventare sunt total insuficiente, raportat la faptul că la momentul realizării documentației era în vigoare Decretul Lege nr. 115/1938, conform căruia înscrierea în cartea funciară se făcea în conformitate cu nr. topografice, Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare încă nefiind apărută. Este cert că o documentație topografică, care să respecte Criteriile nr. 2556/1992 era absolut necesară pentru legalitatea acesteia și, în ceea ce privește amplasamentul din E., această documentație topografică nu există. Se mai susține că în mod greșit, instanța reține incidența art. 394 alin. (2) C. proc. civ. și arată că prin înscrisul intitulat concluzii scrise, nu s-au administrat alte probe, când în realitate nu s-a făcut altceva decât s-a analizat pe larg înscrisurile depuse în probațiune anterior ultimului termen de judecată. De altfel, prin încheierea de ședință din data de 10.06.2021, instanța a încuviințat cererea de amânare a pronunțării pentru a se formula precizări cu privire la documentația transmisă de O.C.P.I., instanța încuviințând toate înscrisurile depuse la dosar. În opinia instanței de fond, faptul că terenul nu a fost identificat cu nr. topo nu ar însemna că nu s-au efectuat măsurători topografice și că nu s-ar fi întocmit planuri topografice cu respectarea criteriilor nr. 2665/1992. În mod cu totul surprinzător, instanța de fond reține că din documentația depusă la dosar, rezultă că s-au efectuat atât măsurători topografice și planuri, conform avizului nr. x/1992. emis de O.C.P.I. Cluj, fiind realizate atât operațiuni de inventar de coordonate, cât și planuri cadastrale, referindu-se la planul cadastral în care s-a identificat depozitul de ambalaje de pe str. x. În opinia instanței de fond, nici faptul că în certificatul de atestare a dreptului de proprietate este o suprafață de 14310,17 m.p., rezultând o suprafață în plus de 510,17 m.p., chiar dacă suprafața deținută prin titlu este de 13.800 m.p. nu ne-ar fi adus vreo vătămare în mod concret, cu atât mai mult cu cât, aceasta opinează că "diferența este minoră". Din contră, instanța fondului ar fi trebuit să vadă că suprafața în plus, aceea de 510,17 m.p. oferită peste suprafața de 13.800 m.p. vatămă dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu. Dacă pentru o societate comercială care a primit în mod gratuit de la Statul Român această suprafață de teren și pentru instanța de fond, o suprafață de 510,17 m.p. este o diferența minoră pentru ei și pentru antecesorii lor această suprafață, reprezintă parte din munca bunicilor lor. Comparând această suprafață de 510,17 m.p. cu întreg dreptul lor de proprietate, ea reprezintă 1/5 din proprietate și drept urmare, ea are o valoare economică mare. În cele din urmă, Curtea de Apel Cluj a arătat că nu constituie motiv de nulitate nici omisiunea înregistrării certificatului de atestare în documentele de publicitate imobiliară prevăzute de lege, conform obligației prevăzute de art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991 și a art. 24 din Criteriile nr. 2665/1992 pentru că, în opinia acesteia, consecințele neînscrierii în C.F. nu pot fi cenzurate în sistemul Legii nr. 554/2004, mai ales că operațiunea de publicitate trebuie realizată în 15 zile de la obținerea certificatului, reprezentând o etapă ulterioară emiterii actului administrativ. Recurenții arată că la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate era incident Decretul Lege 115/1938 conform căruia înscrierile în cartea funciară produc efecte constitutive de drepturi de la data înregistrării cererii în cartea funciară. Art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 prevede că "drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară". În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimații - pârâți au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nul, iar recursul întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește recursul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși este invocat, acest motiv de recurs nu este însoțit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menționat s-ar încadra critica de nelegalitate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte mențiuni prevăzute cu caracter imperativ, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătorești, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerința imperativă a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurenții-reclamanți. Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cerința legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale și indicarea pretinselor greșeli de judecată săvârșite de instanță, cerință nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susținerilor recurentului doar o aparență de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs. Prin urmare, sancțiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) și c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții A., B. și C. prin tutori A. si B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și S.C. D. S.A., au solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.12.1993 emis de Ministerul Comerțului în favoarea S.C. D. S.A. în ce privește terenul în suprafață de 2.586 mp. cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x Cluj-Napoca. Prin cererea de recurs se susține faptul că nu se poate reține că terenul aferent amplasamentului din zona E. se afla în patrimoniul S.C. D. S.A., care este o societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 15/1990, respectiv prin reorganizarea întreprinderii de stat ICRA Cluj-Napoca (întreprinderea Comerțului cu Ridicata pentru Mărfuri Alimentare Cluj). În temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 146/1908, ICRA a absorbit întreprinderea ICVA Cluj (întreprinderea pentru Colectarea și Valorificarea Ambalajelor), dobândind astfel toate drepturile și obligațiile acesteia. ICVA a construit, în perioada 1978-1980, un depozit de ambalaje situat în Str. x, pe o suprafață de 13800 mp care include și terenul care face obiectul prezentei cauze. Lucrările de construcție a depozitului de ambalaje au constat în ateliere, platforme betonate, șoproane, clădire birouri, cabină poartă și pază. Toate aceste active au fost transmise ca efect al absorbției către ICRA Cluj, antecesoarea în drepturi a D. S.A.. Ulterior, s-a întocmit documentația de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, urmând procedura instituită de H.G. nr. 834/1991, demersuri finalizate prin emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.02.1993, act administrativ ce constituie un veritabil titlu de proprietate asupra suprafeței totale de 87.321, 27 mp, care include și suprafața de 14.310, 17 mp situată în Str. x. În baza documentației întocmită conform H.G.. 834/1991 și înregistrată la Oficiul de Cadastru Cluj, s-a emis Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria x/24.02.1993 pentru S.C. D. S.A. Cluj Napoca. Din anexele la documentația de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, reiese că pe terenul în litigiu existau, încă la nivelul anului 1993, un număr de 16 construcții (cabină poartă, platforme betonate, diverse magazii), ceea ce atestă în mod cert faptul că terenul a fost scos efectiv din circuitul agricol în conformitate cu actele administrative menționate și, prin urmare, nu se afla în patrimoniul E. la nivelul anului 1990. Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, constată că pe terenul în litigiu era amplasat, la data înființării D. S.A., un depozit de ambalaje, iar întreaga zonă în care se află terenul a primit destinația, la momentul sistematizării, de zonă industrială și de depozitare. D. S.A. a fost înființată prin H.G. nr. 1040/1990, iar obiectul de activitate inițial a fost cel prevăzut în anexa nr. 1 la acest act normativ, în timp ce statutul inițial a avut tot caracter normativ și a fost aprobat prin anexa nr. 2. Cu privire la respectarea procedurii prevăzută în "Criteriile privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat" nr. 2665/28 februarie 1992, recurenții susțin faptul că din documentația depusă de OCPI Cluj la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că anterior eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu s-au făcut măsurători topografice și drept urmare nu au fost respectate dispozițiile art. 14 lit. b) din Criteriile nr. 2665/1992. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, Înalta Curte reține că au fost respectate dispozițiile art. 14 din Criteriile nr. 2665/1992 de vreme ce în memoriul tehnic s-au menționat reperele de delimitare ale amplasamentului indicându-se: la nord calea ferată Cluj-Oradea, la est S.C. H., la sud terenuri particulare, iar la vest aleea de acces la IPPSC. Conform Planului cadastral întocmit la scara 1:500 întocmit cu ocazia acțiunii de stabilire și evaluare a terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, în baza Criteriilor nr. 2665/1992 s-a identificat depozitul de ambalaje de pe str. x, fiind stabilită suprafața totală a incintei compusă din suprafața construită, suprafață aferentă rețelelor edilitare, suprafața căilor de transport și suprafața liberă. Recurenții susțin faptul că pentru amplasamentul din E. nu s-a depus extras de carte funciară, însă așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond faptul că terenul în litigiu nu era înscris în cartea funciară nu era un impediment în demersul de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Modalitatea de întocmire și conținutul documentației topografice sunt prevăzute pe larg, din punct de vedere tehnic, în anexa nr. 1 la Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, iar situația terenurilor aflate în patrimoniul societății a fost avizată de către Comisia constituită potrivit art. 2 din Criteriile nr. 2665/1992 inclusiv de un reprezentant al Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului Cluj. De altfel, în mod temeinic și legal s-a reținut că există documente care fac dovada faptului că suprafața de teren în litigiu nu se mai afla în administrarea E. la nivelul anului 1990, respectiv: - procesul-verbal din 28.08.1977 a adunării generale a E. care aprobă scoaterea din patrimoniul CAP a unei suprafețe de 1,3 ha, la solicitarea Întreprinderii pentru Valorificarea Ambalajelor; - acordul unic nr. 416/1978 emis de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului Cluj pentru depozit de ambalaje în zona E.; - minuta nr. 13548/20.07.1979 încheiată între Centrala pentru Valorificarea Ambalajelor Unitatea Cluj și F.; - convenția încheiată la data de 24.07.1979 între Centrala pentru Valorificarea Ambalajelor - Unitatea Cluj și F.; - avizul favorabil nr. 429/29.08.1979 emis de G. cu privire la exproprierea și scoaterea definitivă din producția agricolă vegetală a suprafeței de 1,3 ha teren arabil proprietatea E., precum și avizul nr. x/1979 emis de Direcția Generală pentru Agricultură Cluj pentru exproprierea și scoaterea definitivă a aceluiași teren din producția agricolă. Suprafața de teren în litigiu nu se mai afla în administrarea E. la nivelul anului 1990. Nu rezultă din nicio probă administrată la dosar că la momentul înființării societății D. S.A. terenul se afla în folosința E.. Reclamanta nu a invocat prin acțiunea introductivă de instanță, care nu a fost modificată, lipsa exproprierii formale a terenului respectiv, iar terenul în litigiu nu a fost preluat în mod gratuit. Acest teren era necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate al D. S.A. și anume recuperarea, recondiționarea și valorificarea ambalajelor refolosibile, iar depozitul respectiv le era necesar în desfășurarea noii activități economice preluate. În aceste condiții, Înalta Curte constată îndeplinirea cerințelor expres prevăzute în art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat: terenul în discuție se afla în patrimoniul Societății comerciale cu capital de stat beneficiară a certificatului de proprietate contestat, la data înființării acesteia și era necesară desfășurării activității societății amintite conform obiectului său de activitate. Deși aceste critici nu mai pot fi luate în seama conform art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la condițiile de formulare a acțiunii în contencios administrativ în sistemul Legii nr. 554/2004, Curtea reține că acestea sunt oricum neîntemeiate. Un alt argument pentru care recurenții solicită casarea sentinței și anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate îl reprezintă nerespectarea obligației de a înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară. Se reține că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea parțială a actului administrativ, Certificat de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.02.1993. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, de la principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară există și excepții, conform art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, cum este și situația dobândirii dreptului de proprietate în temeiul legii sau a unui act administrativ. De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu pot fi cenzurate pe calea Legii nr. 554/2004 consecințele neînscrierii în cartea funciară. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Față de soluția pronunțată, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenții-reclamanți.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va respinge în rest ca fiind nefondat recursul, precum și cererea formulată de recurenții - reclamanți, privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.