ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 15.02.2022, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în insolvență, în insolvency, en procedure collective, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu,

- anularea Deciziei nr. 42/2021 prin care a fost respinsă contestația administrativă nr. x/02.07.2021 înregistrată la AFM sub nr. x/07.07.2021 formulată împotriva Deciziei nr. 2/13.05.2020 emise de Administrația Fondului pentru Mediu-Direcția Generală de Administrare Fiscală- Direcția Evidență și Colectare, privind suma de 12.728.877,00 RON reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate de către A..

- anularea Deciziei de impunere nr. x/13.05.2020 și exonerarea sa de la plata sumei de 12.728.877,00 RON.

Prin sentința civilă nr. 152 din 29 iunie 2022, Curtea a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea pe fond a cauzei.

După ce a prezentat situația de fapt, a susținut recurenta că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 potrivit cărora furnizorii, precum și producătorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) care nu realizează cota obligatorie anuală sunt obligați să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate Administrației Fonului pentru Mediu la valoare de 100 euro pentru fiecare certificat neachiziționat, iar, conform art. 12 alin. (2

3

), furnizorii de energie electircă și producătorii care au obligația de a achiziționa certificate verzi și care realizează cota obligatorie anuală de achiziție certificate verzi pentru trimestrul precedent într-o proporție mai mică de 90% față de cota anuală obligatorie, se sancționează cu amenda egală cu produsul dintre valoarea maximă a certificatelor verzi stabilite anual conform prevederilor legale și numărul de certificate verzi neachiziționate corespunzător diferenței de 90% din cota anuală obligatorie și cota realizată la nivelul fiecărui trimestru, rămânând obligativitatea îndeplinirii cotei obligatorii, caz în care cuantumul amenzii va fi cel prevăzut la alin. (2).

În considerentele sentinței recurate, instanța a reținut "cele două texte reglementează o răspundere contravențională, concretizată în speță prin cele trei procese-verbale încheiate de Autoritatea Națională de Reglementare și Control Direcția Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu dar și o răspundere patrimonială (...)".

Din interpretarea textului de lege rezultă că sancțiunea instituită de legiuitor este o sancțiune civilă, fie de natura răspunderii contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situații, în speță, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

De asemenea, în opinia sa, nu au fost îndeplinite prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2011, care prevede criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, iar nerespectarea obligației depunerii certificatelor de emisii cu gaze cu efect de seră constitui contravenție, supusă regimului sancționator instituit prin O.G. nr. 2/2011, iar, pentru fapta ce i-a fost imputată constituind contravenție, regimul sancționator este reglementat de O.G. nr. 2/2001, și nu cel stabilit de Codul de procedură fiscală.

Nu sunt îndeplinite condițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care prevede criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, nici condiția vinovăției, pentru că predarea întregii cantități de certificate nu a fost posibilă din cauza faptului că a fost deschisă împotriva sa procedura insolvenței, neavând disponibilități bănești.

În Decizia de impunere nr. x/12.05.2020 se reține că A. nu a achiziționat un număr de 23.388 de certificate pentru anul 2019, conform Deciziei nr. 589/10.04.2020 emise de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei.

Este supusă unei duble sancțiuni, temeiul fiind atât pentru procesele-verbale încheiate de ANRE (pentru neachiziționarea certificatelor verzi aferente anului 2019), cât și pentru Decizia de impunere nr. x/12.05.2020 (privind valoarea obligației pentru neachiziționarea certificatelor verzi pentru anul 2019), prin hotărârea recurată, Curtea a respins cererea, neanalizând, însă, cele invocate de A..

A. nu a putut achiziționa din motive independente de voința sa certificatele verzi, întrucât nu dispune de resursele necesare, sumele încasate pentru energia electivă vândută neputând acoperi cheltuielile necesare desfășurării activității.

Concomitent cu procedurile de executare silită a conturilor sale, creditorii au solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței asupra sa, cererile formând Dosarul nr. x/2016. La data de 14.11.2019, judecătorul sindic a pronunțat sentința nr. 601/14.11.2019, prin care a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva A.. Odată cu deschiderea procedurii sunt interzise, în afara acestei proceduri, orice demersuri procedurale și acte de executare care ar avea efectul constând în diminuarea activului debitorului față de care a fost deschisă procedura, realizarea creanței unui creditor în afara acestei proceduri sau, respectiv, favorizarea unuia dintre creditorii debitorului intrat în insolvență.

Aceste aspecte sunt reținute și în practica instanțelor și reprezintă o justă cauză de exonerare de la plata amenzii, societatea desfășurând o activitatea care urmărește satisfacerea unui scop public, producerea și furnizarea de energie electrică, sens în care acționar unic al acesteia este statul român prin Ministerul Energiei.

Intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei nu se pot încadra în motivul de casare invocate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și de argumentele formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

4.1. Recurenta-reclamantă susține că instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 12 alin. (2) și art. 12 alin. (2

3

) din Legea nr. 220/2008, dispoziții al căror conținut îl reproduce, fără, însă, a preciza în ce constă greșeala instanței fondului.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta este în eroare când citează din considerentele instanței de fond, care ar fi reținut că ar fi vorba despre "(...) o răspundere contravențională, concretizată în speță prin cele trei procese-verbale încheiate de Autoritatea Națională de Reglementare și Control Direcția Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu, dar și o răspundere patrimonială (...)."

Din analiza considerentelor sentinței recurate, se constată că citatul reprodus de recurentă nu se regăsește printre considerentele judecătorului fondului, care nu a reținut niciunde în cuprinsul hotărârii că ar fi vorba despre o răspundere contravențională și o răspundere patrimonială.

Prin urmare, alegațiile recurentei-reclamante, cu referire la teoria răspunderii contravenționale și a individualizării sancțiunii, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, și cu referire la procesele-verbale emise de ANRE, în care s-ar fi reținut că a încălcat prevederile art. 8 alin. (2

1

) din Legea nr. 220/2008, nu au legătură cu motivarea primei instanțe, în cuprinsul căreia nu sunt identificate aspectele învederate de recurentă.

Astfel, nu se poate reține că ar fi vorba despre o dublă sancțiune, atât în temeiul proceselor-verbale încheiate de ANRE, cât și în temeiul Deciziei de impunere nr. x/12.05.2020, și că instanța nu ar fi analizat cele invocate de reclamanta A., pentru că reclamanta nu a invocat aceste aspecte prin acțiune, iar motivarea instanței de fond nu cuprinde nicio referire în acest sens.

Prin urmare, critica/opinia recurentei în sensul că ar fi supusă unei duble sancțiuni nu poate face obiect al analizei instanței de control judiciar, analiză care are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate a deciziei recurate, invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse la judecata pe fond, nefiind permisă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut și a interpretat corect dispozițiile legale incidente, art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din resurse regenerabile de energie și, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. ț) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Astfel, pentru stabilirea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina reclamantei nu trebuia îndeplinită decât condiția neîndeplinirii cotei obligatorii anuale de achiziție a certificatelor verzi, aspect care nu a fost combătut de către recurenta-reclamantă.

Singurul argument pentru combaterea deciziei de impunere prin care a fost obligată la plata sumei de 12.728.877,00 RON (reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate), prezentat și la fond și reieterat prin recurs de către A. S.A., se referă la faptul că nu a putut achiziționa certificatele verzi din motive independente de voința sa și că ar fi în imposibilitate de a efectua plățile, invocând și deschiderea procedurii insolvenței în ceea ce o privește.

Însă, în raport cu dispozițiile legale incidente, aceste aspecte nu sunt relevante și nu au niciun efect în ceea ce privește legalitatea deciziei de impunere, aceasta fiind emisă pentru că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi pentru anul 2020.

Nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante, în sensul că ar beneficia de o cauză de exonerare de la plata contravalorii certificatelor verzi neachiziționate, pentru că desfășoară o activitatea care urmărește satisfacerea unui scop public, în mod temeinic judecătorul fondului reținând că legea nu face nicio distincție în ceea ce privește obligația de plată a anumitor operatori economici.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. în insolvență prin administrator special B. și administrator judiciar C. împotriva sentinței nr. 152 din 29 iunie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.