ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvență prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 53/2020 din 29.07.2020, de soluționare a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/12.05.2020 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală/Direcția Evidență și Colectare, privind contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, în sumă de 7.768.979,00 RON, calculate în temeiul art. 9 (1) lit. t) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, a Deciziei de impunere nr. x/12.05.2020 și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 7.768.979.00 RON.

Curtea de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 129 din 9 iunie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, că prima instanță a făcut o greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, făcând trimitere și la prevederile art. 12 alin. (2

3

) din lege, arătând că, din interpretarea textului de lege, rezultă că sancțiunea instituită de legiuitor este o sancțiunea civilă, fie de fie de natura răspunderii contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situații, în speță, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

În opinia părții, în cauză, nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, iar nerespectarea obligației depunerii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră constituie contravenție, supusă regimului sancționator instituit prin O.G. nr. 2/2001, nu celui stabilit de Codul de procedura fiscală.

În continuare, a reluat situația de fapt și a apreciat că prima instanță nu a analizat susținerile societății, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a invocat excepția nulității recursului, pentru că nu s-au invocat motive de nelegalitate concrete a sentinței atacate, ci aceleași probleme deduse judecății în primă instanță, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac exercitate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt și conținutul acțiunii introductive de instanță, apreciind, în esență, că, în cauză, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, fără însă a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvență prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B. împotriva sentinței nr. 129 din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.