ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4214/2023

Ședința publică din data de 29 septembrie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2022, reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A - în insolvență, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 59 din 04.10.2021, comunicată în data de 11.10.2021, prin care a fost respinsă contestația administrativa nr. x/09.08.2021 înregistrată la AFM sub nr. x/20.08.2021, formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/01.07.2021 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu-Direcția Generală de Administrare Fiscală/Direcția Evidență și Colectare, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în sumă de 412.717.261,00 RON calculate în temeiul art. 9 (1) lit. s) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobata cu modificări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

- anularea deciziei de impunere nr. x/01.07.2021 și exonerarea de la plata sumei de 412.717.261,00 RON.

Prin sentința nr. 151 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvență, prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvență, prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006 care instituie penalitatea de 100 euro echivalent în RON pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de nave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condițiile legii.

Din intrepretarea textului de lege, rezultă că sancțiunea instituită de legiuitor este o sancțiune civilă, fie de natura răspunderii contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situații, în speță, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

Recurenta reclamantă a considerat că nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 articol care prevede criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale.

A susținut că nici condiția vinovăției nu este îndeplinită, predarea întregii cantități de certificate nefiind posibilă din cauza faptului că a fost deschisă procedura insolventei.

Invocând adoptarea O.U.G. nr. 26/2018, recurenta reclamantă a arătat că desfășoară o activitate care urmărește satisfacerea unui scop public, producerea și furnizarea de energie electrică, sens în care acționar unic al acesteia este statul roman prin Ministerul Energiei. Complexul Energetic Hunedoara și-a dovedit importanță în perioada de iarnă în satisfacerea scopului public când s-a dovedit că a avut un rol determinant în asigurarea energiei electrice, cu toate problemele cu care se confrunta.

A apreciat ca fiind netemeinice și nelegale atât decizia de impunere cât și decizia prin care a fost respinsă contestația, întrucât, nu a putut restitui din motive independente de voința sa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

În concluzie, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata pârâtă Administrația Fonsului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. x/01.07.2021, precum și a Deciziei nr. Deciziei nr. 59 din 04.10.2021 (de soluționare a contestației) emise de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Prin Decizia de impunere nr. x/01.07.2021, Administrația Fondului pentru Mediu a stabilit suplimentar în sarcina recurentei reclamante obligația de plată în cuantum de 412.717.261,00 RON, reprezentând penalitatea de 100 euro, echivalentă în RON la cursul de schimb BNR valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, datorată de către operatorul care nu a restituit certificate aferente emisiilor de C02, corespunzătoare emisiilor de C02 generate în perioada 01.01.2020- 31.12.2020 și nerestituite în anul 2020, conform datelor transmise de Ministerul Mediului prin adresa nr. x/23.06.2021.

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că pentru stabilirea penalităților, ca accesorii unor obligații principale, trebuie îndeplinită o singură condiție, și anume neachitarea la termen a obligației principale, în speță nerestituirea până la data de 30 aprilie a fiecărui an a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii provenite de la instalația proprie în anul calendaristic anterior, nefiind relevant motivul care a determinat neachitarea taxei.

Sunt nefondate susținerile recurentei reclamante potrivit cărorar instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006 care instituie penalitatea de 100 euro echivalent în RON pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de nave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 16 alin. (3) și alin. (4) teza finală din Directiva 2003/87/CE, statele membre garantează că orice operator care nu restituie până la data de 30 aprilie a fiecărui an, cote suficiente pentru a-și reglementa emisiile din anul anterior este pasibil de plata unei amenzi pentru depășirea emisiilor. Amenda pentru depășirea emisiilor este de 100 EUR pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emis de instalația respectivă pentru care operatorul nu a restituit cotele. Plata amenzii pentru depășirea emisiilor nu exonerează operatorul de obligația de a restitui un număr de cote egal cu depășirea respectivă de emisii, la restituirea cotelor pentru următorul an calendaristic.

Directiva 2003/87/CE a fost transpusă în legislația națională prin O.U.G. nr. 196/2003 privind Fondul de mediu și prin H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care la art. 18 alin. (2) prevede că operatorul fiecărei instalații are obligația de a restitui până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalația respectivă în anul calendaristic anterior, potrivit disp. art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior.

Totodată, dispozițiile art. 28 alin. (1) și (4) din H.G. nr. 780/2006, reiau prevederile art. 16 alin. (3) din Directivă cu privire la penalitatea de 100 euro în echivalent în RON și faptul că plata sumelor nu exonerează operatorul de la obligația de a restitui certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

Din interpretarea prevederilor incidente ale H.G. nr. 780/2006 reiese împrejurarea că termenul de 30 aprilie este imperativ, după această dată se aplică amenda stabilită pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emis de instalația respectivă, nefiind relevant, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, motivul care a determinat neachitarea taxei.

Nu poate fi reținut argumentul recurentei în sensul că nu sunt întrunite elementele răspunderii contravenționale, întrucât nu este îndeplinită condiția vinovăției.

Plata penalităților, fiind obligație accesorie, intervine în situația neachitării obligației principale (nerestituirea în termen legal a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră), iar exoneratoare poate fi doar forța majoră.

Motivele invocate de recurenta reclamantă pentru care nu a restituit certificatele aferente emisiilor de C02 generate în perioada 01.01.2020 - 31.12.2020, respectiv deschiderea procedurii generale a insolvenței și împrejurarea că societatea nu a avut asigurate fondurile necesare achiziționării deficitului de certificate, nu pot constitui un caz de forță majoră de natură să determine nerespectare obligației sale, aceste aspecte ținând de modul de desfășurare a activității sale.

În sfârșit, nu pot fi primite nici criticile privind aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Instanța de recurs constată că, în cauză, nu se aplică criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale invocate de recurentă, în condițiile în care art. 29 din H.G. nr. 780/2006 face trimitere la contravențiile prevăzute la art. 28 indice 1 din același act normativ, iar penalitatea ce face obiectul prezentei cauze este reglementată de art. 28, prin care se stabilește un cuantum fix al penalității.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantA Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvență - prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 151 din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.