ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta A. S.A. în insolvență, prin B. sub supravegherea administratorului judiciar C. a solicitat anularea Deciziei nr. 26/2020 prin care a fost respinsa contestația administrativa nr. x/15.01.2020 înregistrata la AFM sub nr. x/27.01.2020 formulata împotriva Deciziei nr. 7 din 02.12.2019 emisa de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generala de Administrare Fiscala/Direcția Evidenta si Colectare, privind aplicarea penalității prevăzute in cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera in suma de 10.396.207 RON, calculate in temeiul art. 9 (1) lit. s) din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

Prin sentința civilă nr. 23/2021 din 8 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., reprezentata legal prin B. sub supravegherea administratorului judiciar C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și, în consecință:

A anulat Decizia nr. 26/11.03.2020 emisă de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu prin care a fost respinsă contestația administrativă formulata de reclamantă ca tardiv introdusă.

A respins cererea de anulare a deciziei de impunere nr. x/02.12.2019 emisă de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvență - prin B. și C. și recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu.

A) Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.

În motivarea recursului, a arătat următoarele:

Intimata a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. x/02.12.2019, contestație ce a fost înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu în data de 27.01.2020 conform ștampilei instituției.

A învederat că în raport cu data comunicării Deciziei de impunere nr. x/02.12.2019, data limită de depunere a contestației era 20.01.2020, având in vedere calculul termenului de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal susceptibil de a fi contestat în speță, efectuat în conformitate cu art. 181 - 183 clin C. proc. civ., iar intimata a depus contestația in data de 27.01.2020, depășind astfel termenul legal de depunere a contestației.

Greșit instanța de fond a reținut în motivarea sentinței sale faptul că a fost formulată în termenul prevăzut de lege contestația administrativ-fiscală.

Consideră că instanța nu a dat dovada de rol activ în soluționarea cauzei, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Din analiza celor 2 înscrisuri avute în vedere de către instanța de fond. rezultă că reclamanta a trimis un plic la poștă cu confirmare de primire.

Din aceste 2 înscrisuri nu rezultă conținutul plicului trimis.

Având in vedere ca a arătat instanței de fond ca la AEM s-a inregistrat contestația la data de 27.01.2020, fiind aplicată ștampila de primire direct pe aceasta, consideră recurenta că înscrisurile aratate mai sus, nu fac dovada depunerii în termen a contestației.

Pentru a face aceasta dovada, reclamanta trebuia sa depuna la dosar, nota de inventar/borderou, privind conținutul declarat al plicului.

B) Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvență - prin B. și C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită în tot cererea de chemare în judecată ca nefondată.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele argumente:

Cu privire la anularea deciziei de impunere nr. x, instanța de fond a făcut o gresită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006 care instituie penalitatea de 100 euro echivalent in RON pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de nave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, in condițiile legii.

Din interpretarea textului de lege, rezultă că sancțiunea instituită de legiuitor este o sancțiune civilă, fie de natura răspunderii contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar in ambele situații, în speță, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

În opinia sa, recurenta susține că nu au fost îndeplinite dispozitiile art. 21 alin. (3) din O.G. articol care prevede criteriile de individualizare a sanctiunii contraventionale.

Apreciază ca fiind nelegală și neîntemeiată Decizia de impunere mai sus mentionată prin care se modifică Decizia de impunere nr. x/28.06.2016 Decizia a fost emisă in temeiul art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările si completările ulterioare.

Decizia de impunere de modificare se emite doar în cazul in care se modifica baza de impunere, în acest caz baza pentru calculul penalității fiind cantitatea de dioxid de carbon emisa modificare a deciziei de impunere x/28.06.2016, invocându-se dispozițiile art. 95 alin. (2) din Legea nr 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

Nici condiția vinovăției nu este îndeplinită, predarea întregii cantități de certificate nefiind posibila din cauza deschiderii procedurii insolvenței.

Apreciază recurenta-reclamantă ca fiind netemeinice nelegale atât decizia de impunere cât decizia prin care a fost respinsă contestația administrativa.

Intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca fiind nefondat.

Intimata-reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca fiind nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, în considerarea celor ce urmează:

A) În ceea ce privește recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu, instanța de recurs constată că acesta vizează soluția instanței de fond față de anularea Decizie nr. 26/11.03.2020 prin care a fost respinsă contestația pe cale administrativă formulată de recurenta-reclamantă, ca tardiv introdusă.

Înalta Curte, analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, în acord cu analiza instanței de fond apreciază că modalitatea de calcul a termenului de 45 zile, reținută de recurenta-pârâtă este eronată, întrucât nu are în vedere data depunerii la poșta a contestației administrativ fiscale.

În speță, se constată că Decizia de impunere a fost comunicată reclamantei, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, la data de 05.12.2019.

Se constată și că la data 16.01.2020 a fost depusă Contestația administrativa nr. x/15.01.2020, iar recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a confirmat primirea contestației la data de 21.01.2020, potrivit recipisei oficiului poștal .

În conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ. (actele depuse la postă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere) "actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal este socotit a fi făcut în termen".

Iar în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (3) stabilește că, în cazul actului de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal, recipisa oficiului poștal servește ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

În concluzie față de elemente de fapt reținute mai sus, termenul de 45 de zile, prevăzut la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost împlinit la data de 20.01.2020, iar data formulării contestației este 16.01.2020, și nu la data primirii acesteia, așa cum susține recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu.

Pe de altă parte, criticile recurentei-pârâte privitoare la rolul activ al instanței de judecată, în sensul că aceasta nu a interpretat actele de procedură din perspectiva lipsei efective a dovezii conținutului plicului comunicat Administrației Fondului pentru Mediu nu au suport in dispozițiile procedurale, cu atât mai mult, cu cât data înregistrării și cea a expedierii prin poștă se coroborează.

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte în acord cu raționamentul instanței de fond, constată că intimata-reclamantă a formulat contestație administrativă în termenul prevăzut de lege, recursul declarat de către recurenta-pârâtă față de soluția instanței de fond cu privire la acest aspect fiind nefondat.

B) Recursul recurentei reclamante S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de asemenea nefondat.

În fapt, prin Decizia de impunere nr. x/28.06.2016 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscala si Gestiune Financiara/Direcția Evidenta si Colectare, s-a dispus aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, în suma de 740.137.940,00 RON, calculate în temeiul art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2006.

Prin sentința nr. 208/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată acțiunea ce a vizat nelegalitatea deciziei de impunere nr. x/28.06.2016.

Recurenta-reclamantă a invocat în susținerea cererii sale de chemare în judecată nelegalitatea și netemeinicia deciziei de impunere prin care se modifica Decizia de impunere nr. x/28.06.2016. Unul din argumentele principale cu privire la acest capăt de cerere au privit faptul că decizia de impunere de modificare se emite doar în cazul în care se modifică baza de impunere, or, în acest caz, baza pentru calculul penalității fiind cantitatea de dioxid de carbon emisă pentru certificate de emisii de gaze nerestituite, nu se poate reține ipoteza legală de modificare a bazei de impozitare.

Instanța constată că actul fiscal este la adăpost de criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate în cauză de reclamantă.

Se observă că decizia atacată modifică Decizia de nr. 38876/28.06.2016 privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor aferente emisiilor de gaze cu efect de sera, în sensul că stabilește suplimentar obligația de plata a sumei de 10.396.207 RON, reprezentând valoarea indicelui armonizat al preturilor de consum si diferența de curs valutar dintre cursul la data de 01.05.2015 utilizat pentru stabilirea obligațiilor din Decizia 38876/28.06.2016 si cursul valutar la data de 01.05.2016.

Motivul determinat al deciziei atacate este generat de împrejurarea că prin Decizia de impunere nr. x/28.06.2016 au fost stabilite sume de plată fără a fi calculate și incluse sumele reprezentând indicele armonizat al prețurilor de consum, prevăzut la art. IV din H.G. nr. 204/2013 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că:

"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, penalitatea prevăzută la art. 28 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și completările ulterioare, crește anual în conformitate cu indicele european al prețului de consum."

Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată."

Art. 431 alin. (2) din același act normativ prevede că "(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și nu conduce la respingerea cererii ci, în condițiile existenței unei identități de părți, presupune o identitate între problema de drept dezlegată definitiv într-un alt litigiu și problema de drept care trebuie rezolvată în litigiul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Odată ce unei anumite probleme i s-a dat o dezlegare într-un litigiu anterior purtat între aceleași părți instanța de judecată nu poate, într-un litigiu ulterior, să tranșeze în mod diferit respectivul diferend.

Înalta Curte constată că în speță operează parțial puterea de lucru judecat dată de sentința nr. 208 din data de 22 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia nr. 2703 din 23 aprilie 2021, aspect avut în vedere de prima instanță.

Astfel, curtea de apel a reținut că prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2017, cu ocazia analizării Deciziei de impunere nr. x/28.06.2016 au fost respinse argumentele reluate și prin prezentele motive de recurs.

Prin urmare, deși este vorba despre decizii de impunere subsecvente, recurenta – reclamantă nu a indicat, ca și critici de nelegalitate, încălcarea normelor de drept material in ceea ce privește modalitatea de stabilire a indicelui armonizat al prețului de consum și a diferenței de curs valutar raportat la cursul avut in vedere la emiterea Deciziei nr. 38876/28.06.2016, obiectul prezentului litigiu, ci s-a limitat la a relua aprecierile cu privire la natura de sancțiune civilă, cu trimitere la răspunderea contravențională, și implicit neîndeplinirea condițiilor răspunderii contravenționale in raport de absența vinovăției.

Or, aceste aspecte au făcut obiectul analizei instențelor in cauza mai sus menționată, modalitatea de stabilire a penalităților fiind dezlegată în definitiv, opunându-se cu autoritate de lucru judecat și în prezenta judecată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. în insolvență- prin B. și C. și de recurenta – pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 23/2021 din 8 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.