ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6730/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2018, reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 62/2017 prin care a fost respinsa contestația administrativă nr. x/13.07.2017 înregistrata la AFM sub nr. x/13.07.2017 si nr. y/18.07.2017 formulata împotriva Deciziei nr. 14/22.05.2017 emisa de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generala de Administrare Fiscala/Direcția Evidenta si Colectare, prin care s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația de plata in cuantum de 13.251.863,00 RON reprezentând 24.499 certificate verzi neachiziționate pentru anul 2016;

- anularea deciziei de impunere nr. x/22.05.2017 si exonerarea reclamantei de la plata sumei de 13.251.863,00 RON.

Prin sentința nr. 105 din 22 mai 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.

Reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a formulat recurs invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a prevederilor legale.

În concret, se invocă nelegala aplicare a dispozițiilor art. 12 alin. 2 din Legea nr. 220/2008 potrivit cărora furnizorii, precum si producătorii prevăzuți la art. 8 alin. (1), care nu realizează cota obligatorie anuala sunt obligați sa plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate Administrației Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat neachiziționat. Totodată, conform art. 12(2^3) furnizorii de energie electrica și producătorii care au obligația de a achiziționa certificate verzi și care realizează cota obligatorie anuală de achiziție de certificate verzi pentru trimestrul precedent într-o proporție mai mica de 90% față de cota anuală obligatorie, se sancționează cu amenda egală cu produsul dintre valoarea maximă a certificatelor verzi stabilite anual conform prevederilor legale și numărul de certificate verzi neachiziționate corespunzător diferenței de 90% din cota anuală obligatorie și cota realizata la nivelul fiecărui trimestru, rămânând obligativitatea îndeplinirii cotei obligatorii, caz în care cuantumul amenzii va fi cel prevăzut la alin. (2)

În opinia recurentei, din interpretarea textului de lege rezultă că sancțiunea instituită de legiuitor este o sancțiune civilă, fie de natura răspunderii contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situații, în speță, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridica.

Totodată, recurenta susține că nu au fost îndeplinite prevederile art. 21 (3) din O.G. nr. 2/2001 articol care prevede criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, iar nerespectarea obligației depunerii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera constituie contravenție, supusa regimului sancționator instituit prin O.G. nr. 2/2001.

Se precizează că potrivit prevederilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 220/2008 "Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor...", fapta imputată constituind contravenție, regimul sancționator fiind cel reglementat de O.G. nr. 2/2001 și nu cel stabilit de Codul de procedură fiscală.

Prin procesele-verbale emise de ANRE contestate s-a reținut în sarcina recurentei că a încălcat prevederile art. 8(2^l) din Legea nr. 220/27.10.2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, SCEH S.A fiind sancționată conform art. 12 alin. (2^3) din Legea nr. 220/27.10.2008. Împotriva acestor procese-verbale SCEH S.A. a formulat plângere iar Judecătoria Petroșani a admis plângerile, soluție menținută de Tribunalul Hunedoara.

Recurenta apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, articol care prevede criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, nici condiția vinovăției nu este îndeplinită, predarea întregii cantități de certificate nefiind posibilă din cauza faptului că împotriva sa a fost deschisă procedura insolventei. Lipsa lichidităților bănești disponibile pentru plata creanțelor a condus la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

În Decizia de impunere nr. x/2017 contestată, se reține că Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. nu a achiziționai un număr de 24.499 certificate verzi, denumirea creanței fiscale fiind reprezentată, conform deciziei, de art. 9(l) lit. t) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2006: "suma reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate, achitata conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 220/2003 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicata, cu modificările si completările ulterioare."

Se constată că recurenta este supusa unei duble sancțiuni, temeiul fiind, atât pentru procesele-verbale încheiate de ANRE (pentru neachiziționarea certificatelor verzi aferente anului 2016) cât și pentru Decizia de impunere nr. x/2017 (privind valoarea obligației pentru neachiziționarea certificatelor verzi pentru anul 2016) art. 8,12 din Legea nr. 220/2008.

Mai mult decât atât, a arătat prin cererea de chemare in judecata, că rezulta o diferența de 1720 certificate verzi între cele două temeiuri în baza cărora s-au calculat de către ANRE certificatele verzi de achiziționat pentru anul 2016, respectiv Decizia nr. 14/2017 și procesele-verbale anterior menționate.

Prin Decizia ANRE nr. 596/14.04.2017 privind stabilirea operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziționare de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționate de către aceștia, pentru anul 2016, ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. x/2017, s-a stabilit pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A, un număr de 24.499 certificate verzi. Decizia ANRE nr. 596/14.04.2017 a fost emisa tot în temeiul prevederilor art. 12 alin. 1 si (2) din Legea nr. 220/2008. In concluzie ANRE a emis atât Decizia nr. 596/2017 cât și procesele-verbale în baza prevederilor art. 12 din Legea nr. 220/2008, însa între cele doua acte există, diferențe în ceea ce privește nr. de certificate verzi.

Se mai susține că în considerentele hotărârii atacate, instanța nu a analizat cele invocate de SCEH S.A privind incidența încheierii nr. 152/2016 de suspendare provizorie a executărilor silite asupra conturilor sale până la pronunțarea unei hotărâri în dosarul nr. x/2016, având în vedere că încheierea nr. 152/F/CC/2016 își produce în continuare efectele până la soluționarea acestui dosar.

Începând cu data de 08. II .2016 societatea a fost supusa procedurilor de executare silita, conturile fiind blocate. Concomitent cu procedurile de executare silita asupra conturilor sale, creditorii au solicitat instanței deschiderea procedurii insolventei, cererile formând dosarul nr. x/2016.

A fost necesară expunerea cronologica a faptelor având în vedere că se refera la situația juridica a societății în perioada 2016-2018 iar Decizia de impunere contestata a fost emisa la data de 28.06.2016 și privește obligații fiscale pentru nerestituirea la termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera aferente anului 2015.

Având în vedere blocarea conturilor, indisponibilizarea sumelor datorate de către terții popriți și consemnarea acestora la dispoziția executorului judecătoresc ca urmare a comunicărilor emise de către executori judecătorești, societatea s-a aflat în imposibilitatea achitării oricăror obligații. In același timp, având în vedere încheierile prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executărilor silite și s-a dispus eliberarea doar a sumelor necesare achitării salariilor angajaților SCEH S.A.., nu exista posibilitatea achitării altor obligații, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanța de fond în motivarea hotărârii.

Mai mult decât atât, se precizează că Administrația Fondului pentru Mediu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței asupra Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., cererea formând obiectul dosarului nr. x/2017, suspendat pana la soluționarea dosarului nr. x/2016

Apreciază ca fiind netemeinice si nelegale atât decizia de impunere cât și decizia prin care a fost respinsă contestația întrucât recurenta nu a putut restitui din motive independente de voința sa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

Deschiderea procedurii generale a insolvenței și împrejurarea că societatea nu a avut asigurate fondurile necesare achiziționării deficitului de certificate, a condus la neîndeplinirea obligației de a restitui numărul de certificate aferente emisiilor de C02 generate in perioada 2015, reprezentând în opinia sa o justa cauza de exonerare de la plata amenzii.

SCEH S.A. funcționează pe o piața concurențiala de vânzare a energiei electrice total nefavorabila producătorilor de energie electrică pe baza de cărbune, sumele încasate pentru energia electrica vândută neputând acoperi cheltuielile necesare desfășurării activității. In aceste condiții, SCEH S.A nu a avut resursele necesare pentru achiziționarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

În final, s-a invocat și adoptarea O.U.G. nr. 26/2018 care stabilește la art. 1 alin. (1) că pentru susținerea nivelului de siguranța a Sistemului Electroenergetic National, Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. are obligația de a furniza servicii tehnologice de sistem către Operatorul de transport și sistem la o valoare a puterii electrice de cel puțin 400 MW, masurile prevăzute aplicându-se în perioada 15 aprilie 2018-30 iunie 2020.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Apreciază că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată, astfel încât nu se impune casarea sentinței recurate.

Lecturând recursul formulat de recurenta reclamantă, solicită să se observe că acesta nu este motivat și nu se indică de către recurentă nici o dispoziție din C. proc. civ. în raport art. 488 privitoare la casarea hotărârii.

Mai mult, recurenta reiterează toate susținerile pe care le-a făcut în fața instanței de fond, fără să critice real, sentința atacată și fără să aducă indicii concrete care să răstoarne silogismul judiciar reținut de judecător în hotărârea dată.

Astfel, aceasta nu indică nici un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, recursul apărând doar formal motivat.

În opinia sa, hotărârea este temeinică și legală, deoarece instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu rezolvarea tuturor problemelor de fapt și de drept, ce se impun, cu ancorarea în dispozițiile legale de drept aplicabile, hotărâre care este la adăpost de orice critică.

Referitor la primul motiv de nelegalitate invocat, respectiv existența unei diferențe între numărul de certificate verzi, impuse a fi achiziționate prin procesele-verbale de contravenție și cele din decizia de impunere, curtea corect a reținut că reclamanta nu a susținut și nici nu a dovedit că a contestat Decizia ANRE nr. 591/2017, act cu caracter executoriu care se bucură de prezumția de legalitate.

În contextul legal existent, Decizia de impunere nr. x/2017 a fost emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, în aplicarea Deciziei ANRE nr. 591/2017, iar organul emitent nu are competențe de determinare în concret, a numărului de certificate verzi și nici nu are legătura cu actele prin care s-au aplicat sancțiunile contravenționale, decizia de impunere trebuie să fie conformă actului în aplicarea căruia a fost emis.

Referitor la al doilea motiv de nelegalitate invocat, respectiv existența unei duble sancțiuni contravenționala și civilă delictuală, de asemenea, curtea corect reține temeiul de drept aplicabil speței, respectiv disp. art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, coroborat cu art. 8 alin. (1) și respectiv art. 12 alin. (2)

3

din același act normativ, unde motivează că, cele două texte legale reglementează răspunderea contravențională, dar și o răspundere patrimonială având ca scop reîntregirea bugetului destinat finanțării surselor de energie regenerabilă.

Referitor la al treilea motiv de nelegalitate, respectiv lipsa de vinovăție în neîndeplinirea obligației, justificată de demersurile judiciare pentru declararea stării sale de insolvență, curtea legal a reținut că și acesta susținere a reclamantei este neîntemeiată.

Motivul pentru care instanța corect a înlăturat din apărarea reclamantei și această susținere este faptul că, nașterea creanței nu este condiționată de existența mijloacelor bănești, ci de neîndeplinirea obligației de achiziționare a certificatelor verzi, iar plata obligației este o chestiune ce ține de punerea în executare a actului administrativ și nu de valabilitatea acestuia.

În concluzie, consideră că niciunul din motivele invocate de către recurenta reclamantă nu este de natură să aibă drept efect casarea sentinței, sens în care solicită respingerea recursului formulat de societatea Complexul Energetic Hunedoara.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Excepția nulității recursului invocată de intimată va fi respinsă, având în vedere că motivele menționate în memoriul de recurs pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când prima instanță a interpretat sau aplicat greșit dispozițiile de drept material.

Recursul nu a fost motivat formal, așa cum a susținut intimata, fiind evident că din lecturarea acestuia pot fi decelate critici care să justifice analiza acestora din perspectiva textului de lege citat.

Recursul declarat de reclamantă va fi de asemenea respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Un prim aspect de nelegalitate invocat de recurentă se referă la greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 12 alin. 2 coroborate cu art. 12(2^3) din Legea nr. 220/2008, din punctul său de vedere sancțiunea instituita de legiuitor este o sancțiune civila, fie de natura răspunderii contravenționale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale.

În dezacord cu opinia recurentei, din interpretarea sistematică a legii se constată că legiuitorul a instituit două modalități de sancționare concomitente și care nu se exclud reciproc.

Astfel, potrivit disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 220/2008 furnizorii, precum si producătorii prevăzuți la art. 8 alin. (1) care nu realizează cola obligatorie anuala sunt obligați sa plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziționate Administrației Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificate neachiziționat. Totodată, potrivit art. 12(2^3) furnizorii de energie electrica și producătorii care au obligația de a achiziționa certificate verzi și care realizează cota obligatorie anuală de achiziție de certificate verzi pentru trimestrul precedent într-o proporție mai mica de 90% fata de cota anuala obligatorie se sancționează cu amenda egala cu produsul dintre valoarea maxima a certificatelor verzi stabilite anual conform prevederilor legale și numărul de certificate verzi neachiziționate corespunzător diferenței de 90% din cota anuală obligatorie și cota realizata la nivelul fiecărui trimestru, rămânând obligativitatea îndeplinirii cotei obligatorii, caz în care cuantumul amenzii va fi cel prevăzut la alin. (2).

Așadar, în mod legal a reținut prima instanță că cele două texte reglementează atât o răspundere contravențională, concretizată în speță prin cele 3 procese-verbale încheiate de Autoritatea Naționala de Reglementare și Control-Direcția Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu dar și o răspundere patrimonială având ca scop reîntregirea bugetului destinat finanțării surselor de energie regenerabilă și evidențiată prin actul administrativ contestat în prezenta cauză.

A mai susținut recurenta că, în speță, fapta reținută constituie contravenție, urmează regimul sancționator contravențional, iar cele 3 procese-verbale emise de ANRE au fost contestate, iar plângerile au fost admise de Tribunalul Hunedoara.

În legătură cu acest aspect, se reține că prin cele 3 procese-verbale de constatare și sancționare contravențională nr. x/07.02.2017, nr. y/07.02.2017 și nr. 23226/29.03.2017 încheiate de Autoritatea Naționala de Reglementare și Contro1-Direcția Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu s-a constatat că recurenta nu a îndeplinit cota obligatorie estimată de achiziție de certificate verzi (CV) pentru anul 2016, aferentă trimestrelor I-IV, respectiv nu a achiziționat un număr de 6590 certificate verzi - trimestrul I, 5038 certificate verzi - trimestrul II, 4840 certificate verzi - trimestrul III și 6311 certificate verzi - trimestrul IV, în total 22.779 certificate verzi.

Pe de altă parte, prin Decizia ANRE nr. 596/14.04.2017 s-a aprobat lista operatorilor economici care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziționare de certificate verzi și numărul de certificate verzi neachiziționat de către aceștia, pentru anul 2016, în cazul recurentei Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., fiind vorba de un număr de 24.499 certificate verzi . Decizia de impunere nr. x/2017 a fost emisă în aplicarea Deciziei ANRE 596/2017 prin care s-a stabilit în prealabil atât existența faptei de neîndeplinire a obligației, cât și numărul de certificate neachiziționate, decizie ce nu a fost contestată de recurentă.

Se observă că autoritatea a urmat procedura stabilită de legiuitor la emiterea deciziei de impunere, astfel că susținerile recurentei în sensul că singura sa răspundere este cea contravențională, nu pot fi primite.

De asemenea, împrejurarea că au fost admise plângerile sale contravenționale și anulate procesele-verbale de contravenție nu poate avea drept consecință nelegalitatea actului administrativ suspus cenzurii în prezenta cauză, de vreme ce temeiurile sancționării au fost distincte, așa cum s-a stabilit în precedent.

Mai mult, diferențele de certificate verzi neachiziționate între procesele-verbale de contravenție și decizia de impunere emisă în cauză, a fost corect justificată de prima instanță, prin aceea că decizia nu are legătură cu actele prin care s-au aplicat sancțiunile contravenționale, ci ea trebuie să fie conformă actului în aplicarea căruia a fost emisă, respectiv Deciziei ANRE 596/2017, necontestată de recurentă.

În consecință, atât timp cât, Administrația Fondului pentru Mediu nu deține competențe de determinare în concret a numărului de certificate verzi, iar decizia de impunere trebuia să respecte actul administrativ anterior, prin care au fost stabilite atât fapta de neîndeplinire a obligației, cât și numărul de certificate neachiziționate și care nu a fost atacat în prealabil, susținerile recurentei pe aceste aspecte nu au fundament.

S-a mai reproșat primei instanțe că nu a analizat cele invocate de SCEH S.A privind incidența încheierii nr. 152/2016 de suspendare provizorie a executărilor silite asupra conturilor recurentei până la pronunțarea unei hotărâri în dosarul nr. x/2016.

În primul rând, Înalta Curte constată că aceste apărări nu au fost formulate de recurenta reclamantă ca motive de nelegalitate, cuprinse în cererea de chemare în judecată, ci doar ca răspuns la întâmpinarea intimatei pârâte, astfel că, nereprezentând un motiv concret de nulitate, nu se poate imputa primei instanțe că nu a răspuns, în mod distinct acestor apărări.

În al doilea rând, nu se poate da nicio eficiență juridică încheierii nr. 152/2016 de suspendare provizorie a executărilor silite asupra conturilor recurentei în această cauză, întrucât decizia contestata a fost emisa la data de 28.06.2016 și privește obligații fiscale pentru nerestituirea la termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera aferente anului 2015.

Ca atare, împrejurarea blocării conturilor recurentei în decursul anului 2016 nu poate avea incidență decât cu privire la eventuala executare silită a deciziei de impunere, însă nu este aptă să constituie un motiv de nelegalitate a acesteia.

Recurenta a mai susținut că nu este îndeplinită condiția vinovăției în sarcina sa, întrucât există o cauză exoneratoare de răspundere constând în faptul că împotriva sa a fost deschisă procedura falimentului.

Deosebit de faptul că acest incident procedural a intervenit în ordinea juridică ulterior emiterii deciziei contestate în prezenta cauză, instanța de control judiciar achiesează concluziilor primei instanțe în sensul că lipsa mijloacelor bănești pentru achiziționarea certificatelor verzi nu reprezintă o cauză de exonerare de răspundere pentru obligația plății contravalorii acestora.

În final, se observă că aserțiunile recurentei referitoare la importanța serviciului public pe care îl prestează nu sunt apte să formeze convingerea Înaltei Curți asupra nelegalității sentinței recurate și a reformării acesteia, în sensul dorit de titularul cererii de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. împotriva sentinței nr. 105 din 22 mai 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. împotriva sentinței nr. 105 din 22 mai 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.