ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4823/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.08.2019 pe rolul Judecătoriei Caransebeș, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Agricolă a Județului Caraș-Severin și S.C. C. S.A., prin Cabinet Individual de D., să se constate nulitatea absolută parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin Ordin al Ministrului nr. 87318 din 14.07.1992, în favoarea S.C. C. S.A., pentru o suprafață de teren de 48891 mp, din care 1426 mp provin din CF nr. x E., cu nr. cad. x, cu nr. top inițial x, intravilan de 2584 mp, provenit din proprietatea reclamanților.

Reclamanții au mai solicitat anularea parțială a înscrierilor din CF, respectiv a actului de dezmembrare și a încheierii de carte funciară nr. x/14.01.1997, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 126/2020 din 30.01.2020, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Agricolă a Județului Caraș-Severin și S.C. C. S.A. prin Cabinet Individual de D.; fără cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței de mai sus s-a reținut că acțiunea reclamanților, de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, este inadmisibilă, având în vedere lipsa plângerii prealabile, iar cererea de rectificare a încheierilor de carte funciară, ce au fost operate în baza acestui act, este neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare instanței de fond Judecătoria Caransebeș, inițial sesizată.

În motivarea recursului arată că la data succesiunii și a încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâta S.C. C. S.A. nu era menționată în cartea funciară x Zăgujeni cu niciun drept de administrare operativă, folosință, proprietate și nici din documentația de emitere a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/15.06.1993 nu reiese o asemenea împrejurare.

Mai arată că, deși au avut posesia imobilului încă din anul 1993 și act autentic de dobândire cu titlu oneros de la proprietarul tabular, din anul 1997, pârâta 1 a procedat la efectuarea unor demersuri, prin care s-a dezmembrat, fără drept, o parte din top x din CF x Zăgujeni, formându-se top x în suprafață de 1426 mp și s-a transnotat în cartea funciară x Zăgujeni alături de alte imobile deținute de S.C. C. S.A. pe raza localității Zăgujeni. Celelalte imobile erau provenite din CF x Zăgujeni.

Susțin că actul autentic de vânzare-cumpărare, deținut de către recurenți, nu a fost niciodată contestat și că S.C. C. S.A. s-a intabulat fără titlu pe o parte din terenul lor, respectiv imobilul din Zăgujeni, top x, adus din CF x Zăgujeni fiind adăugat fără nici un temei în patrimoniul societății.

Precizează că au sesizat Judecătoria Caransebeș cu o acțiune în anulare privind toate actele aferente operațiunii de dezmembrare a top x din CF x Zăgujeni, proprietatea recurenților și a autorilor lor, în top x, în suprafața de 1426 mp, transnotat în CF x Zăgujeni în favoarea pârâtei C. S.A., ceea ce constituie o veritabilă expropriere în folosul societății pârâte cu privire la cei 1426 mp.

Consideră că în temeiul prevederilor art. III pct. a) și c) din Legea 169/1997, înscrierile sunt lovite de nulitate absolută. Astfel, consideră că în cauză este incidentă ipoteza la art. III pct. a) (iii) și, având în vedere dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, soluționarea cererilor de constatare a nulității absolute este de competența instanțelor judecătorești de drept comun, motiv pentru care apreciază că Judecătoria Caransebeș era instanța competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, și nu Curtea de Apel Timișoara.

Menționează că astfel cum reiese din extrasul CF x Zăgujeni emis la data de 24.11.1993, Statul nu preluase niciuna din cele 2 parcele cu nr. top x din acea carte funciară, ele figurând pe numele antecesorului lor, dr. F., al cărui unic moștenitor a fost dl. G., de la care recurenții-reclamanți au dobândit terenurile prin vânzare-cumpărare, după încheierea succesiunii.

Recurenții-reclamanți arată că, întrucât nu erau ținuți de obligativitatea formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, consideră că în mod greșit instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

De asemenea, arată că au invocat nulitatea absolută inclusiv cu privire la certificatul de proprietate seria x nr. x/15.06.1993 emis de Ministerul Agriculturii în favoarea intimatei-pârâte C. S.A., în condițiile în care acesta a fost titlul pe care intimata l-a invocat pentru obținerea dezmembrării din CF nr. top x Zăgujeni, imobil ce nu a fost niciodată naționalizat, a parcelei nr. 96/1 Zăgujeni, de 1426 mp și transnotarea acestei parcele în CF x Zăgujeni, alături de alte 4 imobile care erau într-adevăr dobândite în baza certificatului.

Susțin că potrivit art. 24 din Criteriul nr. 311/1992, intimata C. S.A. avea obligația să înregistreze în termen de 15 zile de la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate (până la 01.07.1993) dreptul de proprietate dobândit prin certificat. Or, aceasta a solicitat și obținut după 4 ani intabularea în CF a 5 imobile, în loc de 4, respectiv inclusiv a unui imobil care nu era cuprins în certificat.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 169/1997, de modificare a Legii nr. 18/1991, consideră că Judecătoria Caransebeș este instanța competentă să soluționeze cauza pe fond.

4.1. Intimatul – pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

4.2. Intimata-pârâtă S.C. C. S.A., prin Cabinet Individual de D., a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanță a dat o dezlegare corectă litigiului dedus judecății.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Agricolă a Județului Caraș-Severin și S.C. C. S.A., prin Cabinet Individual de D., să se constate nulitatea absolută parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin Ordin al Ministrului nr. 87318 din 14.07.1992, în favoarea S.C. C. S.A., pentru o suprafață de teren de 48891 mp, din care 1426 mp provin din CF nr. x E., cu nr. cad. x, cu nr. top inițial x, intravilan de 2584 mp, provenit din proprietatea reclamanților. Reclamanții au mai solicitat anularea parțială a înscrierilor din CF, respectiv a actului de dezmembrare și a încheierii de carte funciară nr. x/14.01.1997.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ca inadmisibilă în ceea ce privește cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, pentru lipsa plângerii prealabile, și ca neîntemeiată în ceea ce privește cererea de rectificare a încheierilor de carte funciară.

Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 20 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.: "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

De asemenea, potrivit art. 132 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

(2) Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză."

Examinând cererea de recurs, se constată că recurenții-reclamanți nu au atacat și încheierea din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ci doar sentința civilă nr. 350 din 26 noiembrie 2020.

Cu alte cuvinte, pentru a fi supuse instanței de control judiciar măsurile stabilite de către instanța de fond printr-o încheiere interlocutorie, cum este cea prin care instanța de fond a constatat că este competentă să soluționeze cauza, era necesară atacarea ei cu recurs, odată cu fondul cauzei, or, recurenții-reclamanți nu au declarat recurs împotriva acesteia.

În consecință, având în vedere că prin cererea de recurs nu a fost recurată și încheierea din 20 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a stabilit că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, Înalta Curte nu se poate pronunța asupra acesteia, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

În ceea ce privește respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x, emis de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, pentru lipsa plângerii prealabile, Înalta Curte constată că recurenții au susținut prin cererea de recurs că nu erau ținuți de obligativitatea formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod greșit instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

Cu toate acestea, recurenții-reclamanți nu au arătat motivul pentru care nu erau ținuți de obligativitatea formulării plângerii prealabile adresate autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, astfel cum prevăd cu caracter obligatoriu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că există anumite situații când plângerea prealabilă nu este obligatorie, cum ar fi situațiile enumerate la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, dar recurenții-reclamanți nu au invocat niciuna dintre aceste situații, pentru a putea fi analizate de către instanța de recurs.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 350 din 26 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.