ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 octombrie 2017, pe rolul Tribunalului Caras - Severin, sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Caransebeș prin Primar - Consiliul Local al Municipiului Caransebeș a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, încheiat între reclamantul Municipiul Caransebeș, prin Consiliul Local al municipiului Caransebeș și S.C. A. S.R.L, precum și a Actului adițional nr. x/24.02.2015; revenirea la situația anterioară, anume înscrierea în proprietatea reclamantului a terenului cu nr. cadastral x, nr. top. x arabil la Cărbunari și Țigănești, în suprafață de 125.200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeș, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cadastral x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 7 decembrie 2017, reclamantul Municipiul Caransebeș, prin Primar - Consiliul Local al Municipiului Caransebeș a formulat precizare de acțiune, prin care a chemat în judecată și pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș, solicitând instanței să se dispună rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, încheiat între Municipiul Caransebeș prin Consiliul Local al municipiului Caransebeș și S.C. A. S.R.L., precum și a Actului adițional nr. x; revenirea la situația anterioară, anume înscrierea în proprietatea reclamantului a terenului cu nr. cadastral x - nr. top. x - Arabil la Cărbunari și Țigănești, în suprafață de 125 200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeș, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cad. x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013; anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeș și anume Actul nr. x/24.06.2015 - Act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin -Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș și Actul nr. x/16.09.2016 - Act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 116 din 08.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2017, s-a stabilit în favoarea secției I Civila a Tribunalului Caraș-Severin competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Caransebeș, prin Primar în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 259 din 04.03.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul Municipiul Caransebeș, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții apelanți Municipiul Caransebeș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș.

Prin decizia nr. 223 din data de 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelanții Municipiul Caransebeș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș împotriva sentinței civile 259/04.03.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă au declarat recurs reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar și Consiliul Local al municipiului Caransebeș, criticând soluția pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanța de apel nu a intrat în cercetarea amănunțită a probelor existente la dosar, ci luat în considerare simplele susțineri ale pârâtei S.C. A. S.R.L.. Așa cum rezultă din schițele și planșele fotografice pe care le-a depus la dosarul primei instanțe, terenul în cauză are ieșire la șoseaua x, la DN 68, ce leagă municipiul Caransebeș de orașul Oțelu-Roșu. Mai mult, în lateralul parcelei, există și un drum lăturalnic, care este practicabil zonei industriale. Astfel, susținerile pârâtei, însușite atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, fără a verifica probatoriul administrat, sunt nereale și nu pot constitui un motiv legal pentru respingerea acțiunii. Prin pronunțarea hotărârii, instanța a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a analizat doar susținerile uneia dintre părți, fără să țină cont de probele și susținerile reclamantei.

În mod greșit a interpretat instanța de apel că prima instanță nu era obligată să se pronunțe față de toate părțile care au stat în judecată, inclusiv față de Ministerul Finanțelor Publice-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș, și asupra tuturor capetelor de cerere, inclusiv asupra capătului de cerere privind anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeș și anume Actul nr. x/24.06.2015 - Act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș și Actul nr. x/16.09.2016 - Act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș.

Recurenta a mai arătat că nu cunoaște nici dacă cea de-a doua pârâtă a fost legal citată în cauză.

În luna decembrie 2017 a formulat o precizare de acțiune, prin care a chemat în judecată și Ministerul Finanțelor Publice-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș. După câteva termene de judecată, abia în luna iulie 2017, prima instanță de fond a dispus introducerea în cauză și a celei de-a doua pârâte, iar sentința apelată nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu a doua pârâtă, ci doar cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Nepronunțarea unei instanțe de judecată inferioare asupra unui capăt de cerere cu care a fost învestită se sancționează cu casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Mai mult, instanța de apel nu a analizat acest aspect.

Astfel, s-au încălcat atât prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 425 C. proc. civ., care stabilesc conținutul hotărârilor judecătorești.

Nu este corectă constatarea instanței de apel potrivit căreia pârâta A. S.R.L. ar fi probat respectarea obligației contractuale.

Demersurile societății pârâte în contractarea unor co-investitori nu privesc relațiile contractuale dintre recurente și societate. Pârâta s-a obligat în nume propriu să efectueze investiția, neexistând nici o clauză care să îi confere dreptul de a amâna executarea contractului sau de a nu executa obligațiile contractuale până la contractarea unor co-investitori. Mai mult, instanța nu a observat că actele încheiate cu co-investitorii datează din anul 2018, când părțile se aflau deja de un an în litigiu, iar contractul era deja denunțat. Or nu se putea reține ca probă pertinentă un act născut în timpul litigiului, care să îi confere pârâtei prezumția de bună-credință în executarea contractului.

În ceea ce privește celelalte înscrisuri, despre care reține instanța că ar putea constitui "demersuri", toate datează din anul 2013, anul în care a fost încheiat contractul ce face obiectul dosarului. Or, din anul 2013, până în anul 2018, societatea pârâtă a dispărut din zona investițională și nu a demarat nici un fel de demers în executarea contractului.

Sunt îndeplinite condițiile pentru rezoluțiunea contratului.

Astfel, la data de 27.02.2013 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, la BNP B., având ca părți Municipiul Caransebeș prin Consiliul Local al municipiului Caransebeș și S.C. A. S.R.L.. Vânzarea a fost aprobată prin HCL 305/2012 și Procesul-verbal nr. x/21.12.2012.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 a avut ca obiect vânzarea terenului evidențiat cu nr. cadastral x - nr. top. x - Arabil la Cărbunari și Țigănești, în suprafață de 125 200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeș, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cad. x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013, iar pârâta s-a obligat să achite prețul de 206.600 euro, dar nu mai puțin de 904.900 RON, în termen de un an de la data semnării contractului, să procedeze la demararea investiției în termen de un an de la semnarea acestuia, iar în termen de doi ani urma să definitiveze investiția, ultimele două condiții nefiind respectate de pârâtă. Pârâta s-a obligat să realizeze o investiție de cel puțin 50.000 euro. De asemenea, s-a obligat ca gradul de ocupare al terenului cu construcții să fie de minim 60% din suprafața sa.

Pârâta a fost notificată cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, fiind invitată la rezolvarea pe cale amiabilă a situației litigioase.

Potrivit clauzelor contractuale, neînceperea investiției în termen de 1 an de la data încheierii contractului sau nerealizarea acesteia în termen de 2 ani, atrage după sine rezoluțiunea de drept în 30 de zile a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, după o notificare prealabilă adresată investitorului. Mai mult, pârâta nu a dat curs invitației la rezolvarea situației pe cale amiabilă.

Potrivit art. 1321 din C. civ., "Contractul încetează în condițiile legii, prin executare, acordul de voință al părților, denunțarea unilaterală, expirarea termenului, după caz, neîndeplinirea condiției, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege". Rezoluțiunea este reglementată de dispozițiile art. 1552 din C. civ. și intervine când părțile au convenit acest lucru prin convenția lor, iar debitorul se află de drept în întârziere sau nu respectă termenul de remediere stabilit prin notificarea de punere în întârziere.

Rezoluțiunea este o cauză de încetare anticipată a contractului care intervine în situația neexecutării culpabile de către o parte contractantă a obligațiilor derivate din încheierea respectivului contract, acest fapt fiind confirmat de alin. (2) al art. 1516 din C. civ. care statuează că:

"Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin: [...] 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; [...].

Astfel, pentru a fi în situația de a invoca rezoluțiunea contractului trebuie îndeplinite în prealabil două condiții cumulative: (i) debitorul să fie în întârziere, și (ii) să nu existe nicio justificare pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.

Referitor la prima condiție a acționării mecanismului rezoluțiunii, anume punerea în întârziere a debitorului, această operațiune se realizează în conformitate cu dispozițiile Secțiunii a 2-a "Punerea în întârziere a debitorului" din Capitolul II "Executarea silită a obligațiilor" al Titlului V "Executarea obligațiilor" din Cartea a V-a "Despre obligații" din C. civ. (art. 1521-1526) și întârzierea poate opera de drept sau la inițiativa creditorului (art. 1521).

În materie contractuală, debitorul este de drept în întârziere, potrivit art. 1523 din C. civ., dacă se afla într-unui dintre următoarele cazuri: (i) prin convenția părților s-a stabilit că la împlinirea termenului pentru executarea obligației debitorul este drept în întârziere; (ii) natura obligației impunea ca acesta să fie executată până la un anumit termen; (iii) debitorul a făcut imposibilă, prin fapta proprie, executarea în natură a obligației; (iv) debitorul a încălcat o obligație de a nu face; (v) debitorul își exprimă neîndoielnic intenția de a nu executa obligația; (vi) debitorul nu își execută în mod repetat o obligație cu executare succesivă; (vii) debitorul profesionist nu-și execută la scadență obligația de plată a unei sume de bani; și (vii) în alte cazuri menționate expres de lege.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 3 martie 2020, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 19 martie 2020, pârâta A. S.R.L. Caransebeș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 2 februarie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș împotriva deciziei nr. 223 din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017. Referitor la apărările prin care intimata-pârâtă A. S.R.L. Caransebeș a susținut nulitatea recursului declarat de reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș în raport dispozițiile art. 489 alin (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că acestea nu pot conduce la pronunțarea unei soluții parțiale asupra recursului, impunându-se a fi realizată evaluarea acestor aspecte în contextul unei judecăți unitare a cererii de recurs care conține și critici ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susține că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât ar fi analizat doar susținerile uneia dintre părți, fără să țină cont de probele și susținerile reclamanților.

În susținerea acestui motiv de recurs recurenta a făcut referire la probele din care ar rezulta că terenul în cauză ar avea ieșire la șoseaua națională și la un drum practicabil zonei industriale.

Cu privire la această susținere este de reținut că, într-adevăr, prima instanță de fond a constatat că nu poate fi reținută neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâta S.C. A. S.R.L., întrucât, cel puțin parțial, această neexecutare a fost determinată de neexecutarea obligațiilor contractuale de către reclamant însuși, obligații constând în asigurarea accesului direct de la terenul principal la rețeaua de drumuri naționale, cu suprafața drumului corespunzătoare pentru transportul cu autovehicule de orice tip, conform punctului 5.2.1 din contract, și asigurarea unui drum de acces pietruit pe durata realizării investiției - construcției.

Totuși, observând considerentele propriu-zise care au stat la baza deciziei atacate, este de reținut că instanța de apel nu a mai reținut acest argument al primei instanțe de fond în analiza neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale de către debitoarea pârâtă, care să atragă rezoluțiunea contractului.

Ca atare, nu se poate reține vreo nelegalitate a deciziei atacate sub acest aspect.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține că în mod greșit a interpretat instanța de apel că prima instanță nu era obligată să se pronunțe față de toate părțile care au stat în judecată, este de reținut că acest motiv vizează nemenționarea în dispozitivul sentinței și a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș, care a fost introdus în judecată prin precizarea cererii de chemare în judecată prin adăugarea capătului de cerere privind anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeș, și anume actul nr. x/24.06.2015 - act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș și Actul nr. x/16.09.2016 - act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș.

Potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ. "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia."

În speță recurenții reclamanți nu au arătat în ce constă, legat de acest aspect, vătămarea lor care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea sentinței.

Singura parte vătămată pentru neincluderea în dispozitivul sentinței ar fi putut fi doar Ministerul Finanțelor Publice și doar dacă nu i s-ar fi comunicat hotărârea pentru a declara apel. Or, această parte nu a invocat vreo vătămare în acest sens.

Aceeași este situația și cu privire la eventuala citare în mod legal a pârâtei A. S.R.L. în fața primei instanțe, despre care recurenții au afirmat că nu cunosc dacă aceasta s-a întâmplat.

Recurenții pârâți au mai susținut că prima instanță nu s-ar fi pronunțat cu privire la capătul de cerere cu care a fost învestită prin precizarea la cererea de chemare în judecată.

Sub acest aspect este de reținut că acest capăt de cerere avea ca obiect anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeș, și anume actul nr. x/24.06.2015 - act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș și Actul nr. x/16.09.2016 - act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș.

Așa cum rezultă chiar din finalul motivelor de recurs acest capăt de cerere era subsecvent primelor două capete de cerere, ce aveau ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, încheiat între reclamantul Municipiul Caransebeș prin Consiliul Local al municipiului Caransebeș și S.C. A. S.R.L., precum și a Actului adițional nr. x/24.02.2015, și revenirea la situația anterioară, anume înscrierea în proprietatea reclamantului a terenului cu nr. cadastral x, nr. top. x Arabil la Cărbunari și Țigănești, în suprafață de 125.200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeș, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cadastral x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013.

Atâta timp cât capătul de cerere principal privind rezoluțiunea contractului a fost constatat neîntemeiat, nu s-a mai impus analiza celorlalte capete de cerere care erau dependente de admiterea primului capăt de cerere.

În consecință, este nefondat și acest motiv de recurs, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentul a mai susținut și că instanța de apel nu a analizat aceste aspecte.

Această susținere este nefondată, având în vedere că instanța de apel a motivat în mod expres de ce a considerat nefondată critica din apel legată de faptul că prima instanță nu s-ar pronunțat fi față de toate părțile care au stat în judecată, anume față de Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeș, parte chemată în judecată prin precizare de acțiune, pretins viciu al hotărârii care ar fi dus la trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, instanța de apel a reținut că "Ministerul Finanțelor Publice a fost citat în cauză, cum rezultă din dovada aflată la fila x dpi, acest pârât dobândind termen în cunoștință potrivit art. 229 C. proc. civ..", iar solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare pe motivul că prima instanță de fond nu s-ar pronunțat fi față de toate părțile care au stat în judecată "nu poate fi primită, neîncadrându-se în prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care permit trimiterea spre rejudecare a cauzei în ipoteza în care instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată."

De asemenea, instanța de apel a motivat în mod expres de ce a considerat nefondată critica din apel legată de faptul că prima instanță nu s-ar pronunțat distinct asupra cererii precizatoare formulată față de Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, instanța a reținut următoarele:

"(…) cererea precizatoare formulată față de Ministerul Finanțelor Publice are ca obiect anularea înscrierii în cartea funciară a dreptului de ipotecă înscris în favoarea acestui pârât, ca urmare a admiterii cererii de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare și revenire la situația anterioară.

Această cerere precizatoare având caracter accesoriu, întrucât soluționarea sa depinde de soluția dată cererii principale de rezoluțiune a contractului, nesoluționarea acestei cereri ar fi reprezentat o necercetare a fondului doar în situația în care se admitea cererea principală. Respingându-se cererea principală de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare, nepronunțarea distinctă asupra cererii accesorii nu mai poarte genera trimiterea cauzei spre rejudecare.

Anularea sau schimbarea hotărârii primei instanțe pentru acest considerent se va putea dispune doar în situația în care în apel s-ar constata că se impune admiterea cererii principale privind rezoluțiunea."

În consecință, contrar susținerilor recurenților, nu se poate reține nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și art. 425 C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ.)

În ceea ce privește susținerea recurenților că nu ar fi corectă constatarea instanței de apel potrivit căreia pârâta A. S.R.L. ar fi probat respectarea obligațiilor contractuale, este de reținut că prin aceasta recurenții își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a interpretat și a evaluat probele administrate în cauză pentru a ajunge la concluzia că nu s-a dovedit o neexecutare culpabilă din partea debitoarei pârâte, aspect ce ține de temeinicia hotărârii iar nu de nelegalitatea acesteia. De altfel, recurenții pârâți nu au arătat ce dispoziții legale ar fi încălcat instanța de apel când a apreciat valoarea probatorie a probelor administrate în cauză, în temeiul prevederilor art. 264 C. proc. civ., pentru ca aceste critici din recurs să poată fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prin care se susține că în cauză erau îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea contratului, sunt de reținut următoarele.

În prealabil, este de observat că recurenții au reluat în cadrul acestui motiv de recurs criticile formulate în apel.

Astfel, recurenții au susținut că pârâta nu ar fi respectat clauzele din contract prin care se obliga să procedeze la demararea investiției în termen de un an de la semnarea acestuia, iar în termen de doi ani urma să definitiveze investiția, și că pârâta a fost notificată cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, fiind invitată la rezolvarea pe cale amiabilă a situației litigioase.

De asemenea, au mai susținut că, potrivit clauzelor contractuale, neînceperea investiției în termen de 1 an de la data încheierii contractului sau nerealizarea acesteia în termen de 2 ani, atrage după sine rezoluțiunea de drept în 30 de zile a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, după o notificare prealabilă adresată investitorului. Mai mult, pârâta nu a dat curs invitației la rezolvarea situației pe cale amiabilă.

Or, instanța de apel a apreciat că reclamanții se întemeiază pe faptul că pârâta ar fi de drept în întârziere, în condițiile art. 1523 alin. (1) C. civ. întrucât în contract s-a stipulat un pact comisoriu potrivit căruia rezoluțiunea are loc fără punerea în întârziere dar și pentru faptul că părțile au convenit un termen a cărui împlinire face ca debitorul să fie de drept în întârziere.

De asemenea, instanța de apel a reținut că pactul comisoriu și termenul incident în cauză ar putea fi doar cel prevăzut de clauza de la art. 7.2.4 din contract, potrivit căreia "nefinalizarea investiției în termen de un an de la data obținerii autorizației de construire și neînceperea producției în termen de doi ani, duce la rezoluționarea de drept a contractului in termen de 30 zile, după notificarea prealabilă adresată investitorului de către Consiliul Local al mun. Caransebeș, fără obligația vânzătorului de a restitui prețul încasat până la momentul rezilierii".

Interpretând această clauză, instanța de apel a ajuns la concluzia că termenul stabilit pentru executarea obligației cumpărătorului, termen a cărui împlinire face ca debitorul să fie de drept în întârziere, nu curge de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, contrar susținerilor recurenților, ci de la data obținerii autorizației de construire. Astfel, "având în vedere modul de redactare a clauzei menționate, în lipsa unor precizări contrare, atât termenul de un an pentru finalizarea investiției cât și termenul de doi ani pentru începerea producției curg de la data obținerii autorizației de construire. Ca atare, în cauză nu sunt incidente disp. art. 1523 C. civ., debitorul nefiind de drept în întârziere așa cum invocă apelanții."

De asemenea, interpretând probele administrate în cauză instanța de apel a ajuns la concluzia că "singura notificare dovedită în cauză este cea nr. 7650/24.03.2014, f 21, prin care reclamanții învederează pârâtei că neachitarea prețului atrage rezoluțiunea contractului potrivit art. 7.2.1 lit. a) din contract, existând posibilitatea încheierii unui act adițional în acest sens, act care a fost și încheiat. Împrejurarea că în cuprinsul acestei notificări reclamanții au menționat atât obligația pârâtei de achitare a prețului contractului cât și pe cea de ridicare a unei fabrici, nu valorează notificare aptă să pună în întârziere debitorul conform art. 1522 C. civ. cu privire la obligația de realizare a investiției, întrucât în cuprinsul acestei notificări se solicită doar executarea obligației de plată a prețului, pentru a nu opera rezoluțiunea, cu menționarea expresă a art. 7.2.1 lit. a) din contract, nu și a art. 7.2.4.

Prin urmare, nefiind împlinit termenul instituit în pactul comisoriu, pentru a considera debitorul de drept în întârziere, în cauză a operat punerea în întârziere a acestuia prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 10.10.2017."

Ca atare, din considerentele deciziei atacate reiese că instanța de apel a ajuns la concluzia dovedirii unei alte situații de fapt decât cea susținută de către recurenți, care, raportată la temeiurile de drept invocate în cauză, a dus la constatarea neîndeplinirii condițiilor pentru a se dispune rezoluțiune judiciară a contractului.

Deși au enumerat în cadrul recursului mai multe articole din C. civ. incidente problemei de drept în cauză, recurenții reclamanți nu au arătat concret de ce consideră că aceste norme de drept ar fi fost interpretate greșit de către instanța de apel, astfel că instanța de recurs nu este în măsură să analizeze legalitatea hotărârii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș împotriva deciziei nr. 223 din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2021.