Decizia nr. 944/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe roiul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, la data de 22 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele înscrise în CF x Caransebeș, respectiv nr. top. x și nr. top. xde sub A. 1.1, teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, centrală termică, construcție cu vestiare, magazii, sală de sport, amenajamente sportive edificate pe imobilul teren de sport la Ghețari în suprafață de 23.107 m.p. de sub A.1 aparținând municipiului Caransebeș. A solicitat să se dispună la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța, radierea dreptului pârâtului greșit intabulat în favoarea acestuia în CF x Caransebeș și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor de sub A1 respectiv nr. top. x și nr. top. x teren de sport la Ghețari în suprafață de 23.107 m.p. și a construcțiilor de sub A.1.1: teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, centrală termică, construcție cu vestiare, magazii, sală de sport, în favoarea reclamantei. A mai solicitat să se dispună înscrierea în CF x Caransebeș a construcțiilor intabulate inițial sub A.1.1 în CF x Caransebeș, respectiv nr. top. x reprezentând teren handbal, teren volei și tenis, omise cu știință de pârât la transcrierea acestui imobil în CF x Caransebeș și să se constate nelegalitatea următoarelor hotărâri: H.G. nr. 532/2002, HCL nr. 279/30.11.2010, HCL nr. 26/31.01.2012, HCL nr. 119/27.04.2012, ultimele trei emise de Consiliul Local al Municipiului Caransebeș. A solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 04 aprilie 2018, instanța a dispus introducerea în cauză a Guvernului României în calitate de pârât (în vederea soluționării excepției de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002). Prin încheierea din 16 mai 2018 a dispus introducerea în proces și a pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Sentința Tribunalului Caraș-Serverin Prin sentința civilă nr. 2918 din 07 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a trimis cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 privind pe reclamanta A. și pe pârâții Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, Primarul Municipiului Caransebeș, pe rolul completului de judecată C5, contencios administrativ, din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la termenul de judecată din 13 ianuarie 2017. Prin sentința civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială-funcțională a completului de judecată. A declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiul Caransebeș în favoarea secției I civile a Tribunalului Caraș-Severin. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență. A înaintat dosarul la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Prin încheierea civilă nr. 16 din 08 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declinat competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Caraș-Severin între completul C5 din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și secția I civilă privind dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Caraș-Severin în favoarea secției contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel Timișoara. Prin sentința civilă nr. 20 C. civ. din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a stabilit în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă competența de soluționare a cauzei. Prin sentința civilă nr. 1048 din 10 iulie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâții. A respins excepțiile de nelegalitate a hotărârilor nr. 279/2010, nr. 26/2012 și nr. 119/2012, invocate de reclamantă. A respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată de pârâtă. A respins excepția inadmisibilității acțiunii, ridicată de pârâtă și excepția inadmisibilității cererii de radiere a dreptului de proprietate intabulat în favoarea pârâtei în CF x Caransebeș, invocată de pârâta. A dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.600 RON, reprezentând onorariu apărător ales al pârâtei, dispozițiile art. 18 din O.U.G nr. 51/2008 fiind aplicabile, urmând ca sumele reprezentând acordarea de facilități la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat reclamanta să fie restituite statului.

Decizia Curții de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 254 din 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul reclamantei, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 26/31.01.2012, în ceea ce privește modificarea Anexei "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al mun. Caransebeș", anexa 2, poz. 59. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș, în sensul că a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilele - construcții înscrise în CF x Caransebeș, cu nr. top. x și nr. top. x, sub A1.1., constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcție cu vestiare, Magazii, sală de sport. A dispus radierea din CF x Caransebeș a dreptului de proprietate al Municipiului Caransebeș cu privire la imobilele construcții cu nr. top. x și nr. top. x, sub A1.1. constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcție cu vestiare, Magazii, sală de sport, concomitent cu înscrierea în aceeași carte funciară cu privire la aceleași imobile a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei. A dispus înscrierea în cartea funciară nr. x Caransebeș a dreptului de proprietate asupra construcțiilor constând în teren de handbal, teren volei și tenis asupra top. x în favoarea reclamantei. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate. Prin încheierea din 24 februarie 2021, aceeași instanță a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și a îndreptat eroarea materială, atât din cuprinsul, cât și din dispozitivul deciziei civile nr. 254 din 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în sensul consemnării corecte, după cum urmează: "dispune înscrierea în cartea funciară nr. x Caransebeș a dreptului de proprietate asupra construcțiilor constând în teren de handbal, teren volei și teren de tenis asupra top x în favoarea reclamantei".

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 878 din 14 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș împotriva deciziei civile nr. 254 din 22 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. A admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași decizii. A casat,în parte, decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare numai în ceea ce privește excepția de nelegalitate a Hotărârii H.C.L. Caransebeș nr. 119/27.04.2012, aceleiași curți de apel. A păstrat celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în rejudecarea apelului Prin decizia civilă nr. 106 din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caransebeș nr. 119 din 27.04.2012, excepție invocată de apelanta reclamantă A.. A obligat intimații-pârâți Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș să plătească apelantei reclamante A. suma de 2.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs și suma de 24.520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A obligat intimații-pârâți Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș să plătească în favoarea statului suma de 9.609 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la a cărei plată a fost scutită apelanta reclamantă ca urmare a admiterii cererii de acordare a facilităților la plata taxei de timbru în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 106 din 13 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs pârâții Municipiul Caransebeș, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș. Prevalându-se de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului și, în principal, anularea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, casarea deciziei și, în rejudecare, respingerea excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caransebeș nr. 119/27.04.2012, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu constând în onorariu de avocat. În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au arătat că, deși decizia recurată a fost pronunțată în apel, urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, motivarea acesteia este similară unei sentințe de primă instanță. În această privință au arătat recurenții că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că soluționează excepția de nelegalitate a H.C.L. Caransebeș nr. 119/27.04.2012, ca instanță de apel, în rejudecarea apelului formulat de către Asociația Sportivă Municipală de Fotbal Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1048/10.07.2019 pronunțate de către Tribunalul Caras - Severin în dosar nr. x/2016. În această ipoteză, singura soluție legală posibilă în vederea admiterii excepției invocate era ca aceasta să urmeze hotărârii de admitere a apelului și de modificare, în parte, a hotărârii primei instanțe. Așadar, excepția nu a fost ridicată direct în apel, ci în primă instanță, existând o soluție de respingere a acesteia, iar admiterea excepției nu se putea face fără admiterea, în prealabil, a apelului și modificarea sentinței apelate în acest sens, conform art. 480 alin. (2) C. proc. civ. În considerarea celor expuse, a menționat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură care conduc la anularea deciziei recurate, deoarece o instanță de apel trebuia, în prealabil, să caseze anuleze apelată și, ulterior, să precizeze în ce sens modifică sentința apelată, chiar dacă se afla în rejudecare cu privire la un aspect din cele invocate pe calea apelului. Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut recurenții că excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 119/2012 nu are legătură cu fondul cauzei, nefiind necesară constatarea legalității sau nelegalității acesteia pentru soluționarea fondului cauzei, care privea dreptul de proprietate asupra construcțiilor de pe teren. Au arătat că reclamanta A. nu a solicitat prin acțiunea introductivă înscrierea unui drept de administrare asupra terenului pentru a avea relevanță asupra fondului cauzei legalitatea/nelegalitatea H.C.L. nr. 119/2012, prin care s-a revocat dreptul de administrare, ci toate solicitările principale ale reclamantei privesc dreptul de proprietate asupra construcțiilor. Or, una dintre condițiile necesare pentru analizarea excepției de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter individual este ca de acel act administrativ să depindă soluționarea litigiului pe fond, ceea ce în speță nu se regăsește după cum rezultă chiar din dispozitivul deciziei recurate. Prin admiterea excepției de nelegalitate, reclamanta nu a dobândit niciun drept, deoarece dreptul de administrare respectiv aparținea altei entități, nu acesteia. Astfel, instanța a soluționat excepția de nelegalitate cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, instanța de apel admis, în mod greșit, excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 119/2012, cât timp prin acest act s-au aplicat prevederile legale la situația existentă, indiferent de proprietarul clădirilor, instituind astfel retroactiv un drept de administrare în favoarea unei entități care nu are dreptul de a deține un drept de administrare asupra unui bun proprietate publică. Raportându-se la dispozițiile art. 135 alin. (5) din Constituție, art. 868 alin. (1) și art. 869 C. civ., au arătat că reclamanta este o asociație, astfel că nu deține calitatea nici de regie autonomă, nici de autoritate publică locală sau centrală, ori de instituție publică, sens în care nu are dreptul de a deține un drept de administrarea asupra unui bun proprietate publică, din această perspectivă fiind perfect justificată adoptarea H.C.L. nr. 119/2012 privind încetarea dreptului de administrare, indiferent dacă construcțiile erau sau nu în proprietatea U.A.T. Municipiul Caransebeș. De asemenea, au precizat că, în mod greșit, a reținut instanța de apel că ar lipsi interesul public care să stea la baza adoptării H.C.L. nr. 119/2012, iar legat de acest aspect nu a analizat care au fost motivele desființării dreptului de administrare operativă al antecesoarei reclamantei, nu al reclamantei, cum în mod eronat, a reținut instanța de apel. Instanța de apel a presupus că motivul radierii dreptului de administrare era faptul că acele construcții nu se mai aflau în proprietatea reclamantei, fără să aibă în vedere că dreptul de administrare nu aparținea reclamantei, ci altei entități, care nu mai deținea niciun drept asupra construcțiilor, indiferent de soluțiile pe fond pronunțate în prezenta cauză. Revocarea unui drept de administrare poate fi justificată și prin faptul că titularul dreptului de proprietate dorește o mai bună exploatare a bunului din domeniul public și că se impune ca acesta să fie, pentru viitor, de exemplu concesionat. Având în vedere că în cadrul actului administrativ nu este reținut care este motivul revocării dreptului de administrare, instanța de apel a presupus care este motivul interesului public, fără a analiza în mod real acest interes public, cum a dispus instanța supremă prin decizia de casare. Având în vedere calitatea U.A.T. Municipiul Caransebeș de proprietar asupra terenului, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel în primul ciclu procesual, Consiliul Local putea decide oricând revocarea dreptului de administrare, cât timp acesta nu a fost stabilit printr-o convenție, ci tot prin act emanat de la proprietar.

Apărările formulate în cauză La data de 27 octombrie 2023, prin poștă, în termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea parțială a recursului cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și respingerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat iar, în subsidiar, respingerea întregului recurs, ca nefondat, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la anularea parțială a recursului, în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că recurenții au adus critici care vizează alte aspecte decât cele avute în vedere de instanța de apel, incompatibile cu calea extraordinară a recursului. La data de 22 noiembrie 2023, prin poștă electronică, recurenții-pârâți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au arătat, relativ la excepția nulității parțiale a recursului, că recursul este motivat în fapt și în drept cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepția invocată este neîntemeiată. Pe fondul recursului, au reiterat solicitările expuse în cererea de recurs și aspectele ce țin de nelegalitatea deciziei atacate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 27 februarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, și a fixat termen de judecată la data de 09 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prioritar, cât privește excepția nulității parțiale a recursului, invocată de intimată prin întâmpinare și reiterată cu ocazia dezbaterilor în ședință publică, Înalta Curte constată că aceasta a primit o dezlegare prin încheierea din camera de consiliu de la data de 27 februarie 2024, de admitere în principiu a recursului. Astfel, prin respectiva încheiere, Înalta Curte a reținut că nu este posibilă pronunțarea unei soluții parțiale asupra recursului, impunându-se a fi realizată evaluarea aspectelor ce țin de nelegalitatea deciziei atacate în contextul unei judecăți unitare a cererii de recurs care conține și critici ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe cale de consecință, cum excepția nulității parțiale a recursului a fost deja soluționată, recursul fiind admis în principiu, Înalta Curte urmează a proceda la analiza legalității deciziei curții de apel din perspectiva motivelor de casare invocate prin motivele de recurs. Primul motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prevede posibilitatea modificării sau casării unor hotărâri, numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În practica judiciară, s-a statuat că poate fi invocat acest caz de nelegalitate în următoarele situații: încălcarea dreptului la apărare, judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată, nerespectarea principiului oralității, nesemnarea minutei de către judecători, lipsa încheierii de dezbateri, aplicarea greșită a unor texte de lege, nesocotirea principiului contradictorialității, publicității dezbaterilor și altele asemenea. Invocând acest caz de casare, recurenții susțin că instanța de apel, în soluționarea excepției de nelegalitate a HCL Caransebeș nr. 119/27.04.2012, s-a comportat ca o instanță de fond, admițând această excepție fără admiterea, în prealabil, a apelului și modificarea sentinței tribunalului, în acest sens, conform art. 480 alin. (2) C. proc. civ. Analizând hotărârea curții de apel din perspectiva celor expuse, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că susținerile acestora legate de nerespectarea art. 480 alin. (2) C. proc. civ., deși pot fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, nu pot produce efectele pretinse de recurenți. Ceea ce invocă, în fapt, recurenții este omisiunea instanței de a menționa în mod concret și complet, în dispozitivul hotărârii, soluția dată asupra apelului cu care a fost învestită, anterior consemnării soluției date asupra excepției de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu Local nr. 119/2012 urmare a rejudecării cauzei pe fond, sub acest aspect. Or, prin decizia civilă nr. 254/2020, pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a admis excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 26/31.01.2012, în ceea ce privește modificarea Anexei "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al mun. Caransebeș", anexa 2, poz. 59; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilele - construcții înscrise în CF x Caransebeș, cu nr. top. x și nr. top. x, sub A1.1, constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcție cu vestiare, Magazii, sală de sport; a dispus radierea din CF x Caransebeș a dreptului de proprietate al Municipiului Caransebeș cu privire la imobilele construcții cu nr. top. x și nr. top. x, sub A1.1. constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcție cu vestiare, magazii, sală de sport, concomitent cu înscrierea în aceeași carte funciară cu privire la aceleași imobile a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei; a dispus înscrierea în cartea funciară nr. x Caransebeș a dreptului de proprietate asupra construcțiilor constând în teren de handbal, teren volei și tenis asupra top. x în favoarea reclamantei; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, care a solicitat modificarea doar în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii și a excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 119/2012, precum și pârâții, care au solicitat respingerea apelului reclamantei, și trimiterea pricinii spre rejudecare. Prin decizia civilă nr. 878 din 14 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a respins recursul pârâților, singurul care avea aptitudinea de a schimba soluția de admitere a apelului reclamanților împotriva sentinței de primă instanță și de respingere a pretențiilor deduse judecății. Astfel, admițând doar recursul reclamantei, soluția Curții de Apel Timișoara a fost casată doar în parte, cu consecința rejudecării doar a excepției de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu Local nr. 119/2012, dispoziția de admitere a apelului, și de schimbare în parte a sentinței nr. 1048 din 10 iulie 2019, Tribunalul Caraș-Severin rămânând nemodificată. Drept urmare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 106/2023, s-a conformat dispozițiilor instanței de casare, rejudecând doar petitul privind excepția de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu Local nr. 119/2012, în privința căruia a consemnat soluția în dispozitiv, restul dispozițiilor deciziei nr. 254/2020, pronunțate de aceeași instanță, rămânând valabile. Cum soluția de admitere a apelului împotriva sentinței civile nr. 1048/2019 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin a fost menținută, urmare a respingerii recursului declarat de pârâți împotriva deciziei nr. 254/2020 a Curții de Apel Timișoara, instanța de rejudecare nu mai era ținută să reia în considerente și dispozitiv dispozițiile nemodificate. Mai mult decât atât, chiar în situația în care s-ar reține contrariul, anume că instanța trebuia să consemneze expres în dispozitiv soluția finală, în integralitate, Înalta Curte reține că nu orice act de procedură efectuat cu neobservarea formelor legale este nul ci, pentru anularea acestuia se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Noțiunea de vătămare desemnează un prejudiciu procesual. Chiar dacă, în situația nulităților intrinseci, atunci când se vorbește despre încălcarea unor condiții proprii ale actului de procedură, vătămarea se prezumă până la proba contrarie, în speță, aceasta nu a fost nici măcar indicată în sensul existenței acesteia, astfel încât partea adversă să se poată raporta la un fapt concret, pe care ulterior să îl poată demonta. Mai mult, în speță nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de lege în sensul ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. În cauză, Înalta Curte constată că presupusa vătămare este răsturnată de împrejurarea că, soluția de admitere a apelului reclamantei se deduce din considerentele, unde curtea de apel a menționat că pricina a fost trimisă spre rejudecare numai în ceea ce privește excepția de nelegalitate a HCL nr. 119/2012, că potrivit principiului disponibilității, având în vedere și limitele în care a fost învestită instanța de recurs, va admite această excepție de nelegalitate invocată de către reclamanta A., precum și prin aceea că, având în vedere soluțiile pronunțate de instanțele de apel, pârâții se află în culpă procesuală. Ca urmare, Înalta Curte reține că, în condițiile în care soluția de admitere a apelului reclamantei este evidentă, în contextul prezentat, lipsa vătămării rezultând din chiar împrejurările expuse, recurenții necontestând sau neinvocând o nelămurire în legătură cu soluția pronunțată asupra soluției pronunțate în respectiva cale e atac, acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat. Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, se solicită casarea deciziei recurate, ca fiind pronunțate cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în soluționarea excepției de nelegalitate a HCL Caransebeș nr. 119/2012. Astfel, sub un prim aspect, recurenții pretind că soluționarea excepției de nelegalitate a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Cât privește critica recurenților prin care se susține greșita reținere a condiției existenței unei legături cu prezenta cauză a actului administrativ în legătură cu care s-a formulat excepția de nelegalitate a HCL Caransebeș nr. 119/2012, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost invocată în mod eficient prin întâmpinările la acțiunea sau căile de atac exercitate de partea adversă (și reiterate în recurs). Formulând o astfel de critică, recurenții nesocotesc regulile și principiile desfășurării judecății, ale cărei coordonate sunt fixate de ceea ce a făcut obiectul judecății în primă instanță, respectiv ceea ce a constituit obiect al criticilor în apel, cu excluderea, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ., a celor prin care s-a tins la schimbarea calității părților, a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată, și a celor reprezentând pretenții noi. Ca atare, verificarea stării de fapt și a felului în care s-a realizat aplicarea legii de către prima instanță nu se puteau face în apel altfel decât prin raportare la cererea de chemare în judecată, la sentința pronunțată și la criticile îndreptate împotriva acesteia. Cu ignorarea acestor elemente, recurenții invocă, pentru prima dată în recurs, neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate a excepției de nelegalitate, apreciind că excepția invocată, și prin care s-a dispus revocarea dreptului antecesoarei reclamantei de administrare asupra unui teren, nu ar putea influența soluția ce urmează a fi dată asupra fondului cauzei, care privește dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții înscrise în CF nr. x Caransebeș. Or, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți nu pot pretinde prezentei instanțe învestite cu soluționarea recursului, analiza criteriilor de admisibilitate a excepției de nelegalitate, în condițiile în care s-a depășit acest moment, prin decizia nr. 878/2022, pronunțată în primul ciclu procesual de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind constatată deja legătura cu cauza a actului administrativ atacat, din moment ce instanței de rejudecare i-a fost trasată sarcina de a analiza pe fond excepția de nelegalitate invocată, prin stabilirea dacă radierea dreptului de administrare operativă directă conferit antecesoarei reclamantei, dispusă prin HCL Caransebeș nr. 119/2012, s-a făcut cu respectarea art. 869 C. civ., care impune drept condiție a revocării respectivului drept, existența unui interes public. În mod evident, în condițiile în care interesul public nu urma a fi demonstrat, excepția de nelegalitate urma a fi admisă, cu consecința înlăturării actului nelegal de la soluționarea cauzei, ceea ce presupunea existența în continuare a dreptului de administrare operativă în patrimoniul autoarei reclamantei din prezenta cauză. Curtea de apel, prin decizia atacată, a constatat că interesul public a fost justificat la momentul constituirii dreptului de administrare operativă prin aceea că pe terenul municipalității se aflau edificate construcții aparținând antecesoarei reclamantei. Acest aspect a fost constatat prin decizia de casare, dobândind putere de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, din momentul în care a fost încheiat contractul de donație între Asociația Municipală Fotbal Caransebeș și Municipiul Caransebeș, prin Consiliul Local Caransebeș, construcțiile trecând în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, se impunea revocarea dreptului de administrare operativă instituit în favoarea antecesoarei reclamantei, măsură care a fost luată prin adoptarea HCL Caransebeș nr. 119/27.04.2012. Și acest aspect a fost constatat prin decizia Înaltei Curți din primul ciclu procesual, ale cărei statuări sunt obligatorii, motiv pentru care nu pot fi primite susținerile recurenților din recurs, în sensul că nu ar fi fost analizate motivele desființării dreptului de administrare operativă al dreptului de administrare constituit în favoarea autoarei reclamantei, acestea fiind doar presupuse de către curtea de apel. Instanța de apel a recunoscut existența interesului public la momentul emiterii HCL Caransebeș nr. 119/2012, însă a apreciat, în mod corect, că acest interes public a dispărut ulterior, la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 441 din 08.02.2013, pronunțate de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. x/2011, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație prin intermediul căruia construcțiile aparținând intimatei-reclamante din prezenta cauză au fost trecute în domeniul public al unității administrativ teritoriale. Deoarece donația a fost desființată cu efect retroactiv, conform art. 1254 C. civ., – aspect care nu a fost contestat de recurenții-pârâți – în mod corect a apreciat Curtea de Apel Timișoara că interesul public care a justificat legalitatea HCL Caransebeș nr. 119/2012, la momentul adoptării acesteia, nu mai există, dreptul de proprietate asupra construcțiilor revenind în patrimoniul intimatei-reclamante. Cât privește susținerile recurenților în sensul că UAT Municipiul Caransebeș, în calitatea sa de proprietar asupra terenului, ar avea posibilitatea revocării dreptului de administrare în orice moment, pentru orice fel de considerente, acestea sunt lipsite de fundament legal, în condițiile în care, așa cum s-a și reținut deja prin statuările instanței de casare, dispozițiile art. 869 C. civ. prevăd că "dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis, în condițiile legii, dacă interesul public o impune, de organul care l-a constituit". Drept urmare, nu se poate susține în mod valabil că autoritatea publică ar putea revoca dreptul de administrare în orice condiții, justificate din perspectiva oportunității, ci doar în condiții de legalitate, atunci când interesul public o impune. Or, tocmai din perspectiva existenței sau inexistenței acestui interes public a fost analizată cauza, în rejudecare, Curtea de Apel Timișoara reținând forța obligatorie a statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia civilă nr. 878/14 aprilie 2022, prin care s-a concluzionat în sensul că legalitatea hotărârii prin care s-a dispus radierea dreptului de administrare operativă directă conferit antecesoarei reclamantei trebuia verificată prin raportare la cerințele art. 869 C. civ. În fine, urmează a fi respinsă și critica recurenților prin care se susține nelegalitatea deținerii dreptului de administrare asupra unui bun proprietate publică de către reclamanta asociație, care nu are calitate de autoritate sau instituție publică, această chestiune excedând limitelor judecății în prezentul dosar, astfel cum au fost stabilite prin cererea de chemare în judecată și întâmpinări, și implicit prin decizia de casare, care a restrâns cercetarea la analiza legalității hotărârii de revocare a dreptului de administrare constituit în favoarea CFR Caransebeș, în raport cu subzistența interesului public în luarea unei atare măsuri. Analiza legalității actului administrativ dedus judecății nu poate fi extinsă la cercetarea dreptului entității juridice transformate în asociație de a avea bunuri domeniale în administrare, acest argument nefiind invocat și, deci, avut în vedere de instanțele care au judecat cauza în primul ciclu procesual. Pentru toate considerentele expuse, și reținând că instanța de apel a analizat cauza în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, realizând o verificare judicioasă a acelor critici formulate prin motivele de apel, cu respectarea indicațiilor instanței de casare, urmează a respinge recursul declarat de recurenții-pârâți, ca nefondat. Cât privește cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurenții-pârâți Municipiul Caransebeș prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primăria Municipiului Caransebeș la plata sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 452 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu valoarea și complexitatea cauzei, către intimata A., conform chitanțelor și tranzacției bancare de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.