ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2095/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 19.05.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CSN Sala Polivalentă București, să se constate dreptul de superficie al reclamantei asupra terenului situat în București, Calea x, pe care a fost edificată construcția identificată cu nr. cadastral x; să se constate existența construcției edificate de reclamantă, înscrise în CF sub nr. cadastral x și existența dreptului de proprietate asupra acesteia; să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra construcției edificate de reclamantă, înscrisă în CF sub nr. cadastral x. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 68 din Legea nr. 71/2011, art. 492 C. civ. de la 1864, art. 1 din Legea nr. 50/1991. În data de 06.05.2021, reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat să se constate existența construcției edificate de reclamantă, înscrise în CF sub nr. cadastral x și existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra acesteia; să se dispună anularea încheierii de intabulare și anularea parțială a documentației care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate pentru construcția edificată de reclamantă înscrisă în CF sub nr. cadastral x; să se dispună rectificarea înscrierii CF nr. x și radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra construcției edificate de reclamantă înscrisă în CF sub nr. cadastral x. De asemenea, a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor. La data de 10.05.2021, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata capătului de cerere privind constatarea dreptul de superficie. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Prin întâmpinare, pârâtul CSN Sala Polivalentă București a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 13717/06.10.2021, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 24.11.2021, sub același număr de dosar.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1900/19.12.2022, Tribunalul București, secția a V a civilă a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind constatarea dreptului de superficie, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a admis în parte excepția inadmisibilității; a respins primul capăt al cererii precizate, în privința constatării existenței construcției, ca inadmisibil; a respins în rest cererea precizată, ca neîntemeiată; a luat act că pârâtul CSN Sala Polivalentă București solicită cheltuielile de judecată pe cale separată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1675/A/13.12.2023, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reclamanta S.C. A. S.R.L.. Recurenta a învederat că hotărârea instanței de apel este motivată sumar și nu abordează întregul criticilor formulate, nefiind în concordanță cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cu art. 6 din paragraful 1 al CEDO. Dacă o parte invocă în scris un argument de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, fiind esențial ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat tuturor problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății. Or, în prezenta cauză, instanța a procedat la pronunțarea unui hotărâri sumare care nu acoperă fondul tuturor criticilor aduse.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât Complexul Sportiv Național Sala Polivalentă București a invocat excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., arătând că prin memoriul de recurs nu sunt deduse judecății argumente din care să rezulte, în mod concret, la ce anume nu a dat dezlegare instanța de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și a arătat că faptul construirii pe terenul altuia nu este enumerat de art. 557 alin. (1) C. civ. printre modurile expres și limitativ prevăzute pentru dobândirea proprietății private._Potrivit literaturii de specialitate posesia este, în esență, o stare de fapt, iar nu de drept. Așa fiind, chiar în cazul în care constructorul se crede ori vrea să fie proprietar și se comportă ca atare, el nu poate beneficia, în drept, decât de efectele expres și limitativ prevăzute de lege. Așadar, cel care construiește pe terenul unui terț nu are posibilitatea de a dobândi un drept real de proprietate asupra construcției edificate de el cu materiale proprii cu atât mai mult cu cât este vorba de un teren proprietate publică, nu privată. Mai mult, potrivit art. 861 noul C. civ., bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Or, a admite cererea recurentei, înseamnă a încălca o dispoziție imperativă a legii, nefiind de conceput ca o societate privată să dețină un drept de proprietate asupra unui imobil construit pe un teren proprietate publică. Regimul de proprietate publică face inaccesibilă orice solicitare de însușire a imobilului de către o societate privată. Calitatea reclamantei de constructor, fie el și de bună credință, nu valorează nici titlu de proprietate, dar nu deschide nici vocația dobândirii dreptului de proprietate prin renunțarea, de către proprietarul terenului, la dreptul de a invoca accesiunea sau de a cere obligarea proprietarului construcției la cumpărarea terenului, tocmai pentru că fiind obiect al proprietății publice, acesta nu poate fi înstrăinat și nici dezmembrat. Raționamentul expus de Curtea de Apel București nu cuprinde concluzii contradictorii și nici nu i se poate asocia acestuia un viciu de nemotivare întrucât, față de circumstanțele reținute, ce valorează, fiecare în parte, factori cauzali în producerea deznodământului, instanța de apel a expus coerent și neechivoc motivele pentru care nu i se poate recunoaște recurentei un drept de proprietate pe un teren proprietate publică, dat fiind caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică asupra terenului. Pe cale de consecință, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a argumentat, atât în fapt, cât și în drept soluția adoptată, în raport de starea de fapt constatată în cauză, de obiectul dedus judecății și de limitele învestirii instanței prin cererea de chemare în judecată, nefiind întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat. Astfel, recurenta arată că recursul "...vizează omisiunea instanței de a motiva soluția pronunțată prin raportare la toate criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de apel" și că "...hotărârea atacată nu dezvoltă într-un mod efectiv motivele pe care se sprijină și omite să analizeze în concret fondul pretențiilor deduse judecății...". Mai arată recurenta că "...instanța de apel a constatat, printr-o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material, faptul că recurentul ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu fraudarea legii, fără a motiva și a proba elementele componente ale acestei instituții de drept așa cum aceste sunt prevăzute de lege, dezvoltate de doctrina de specialitate juridică și confirmate de practica instanțelor judecătorești..." Față de această modalitate de redactare a memoriului de recurs, este de observat că recurenta face afirmații de ordin general în sensul că hotărârea atacată nu ar fi corespunzător motivată, dar fără a indica, în mod concret, care anume apărări supuse judecății în calea de atac a apelului nu au fost analizate, așa cum se pretinde prin motivele de recurs. Simpla susținere că instanța de apel nu s-a raportat la toate criticile dezvoltate prin cererea de apel constituie o critică a cărei generalitate nu poate declanșa un control în legalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme nu sunt menționate, în mod punctual, acele apărări care nu au fost avute în vedere, au fost omise ori au fost excluse de către instanța devolutivă și nici relevanța lor în economia litigiului. Deși recurenta subsumează motivului de casare invocat o eventuală neprobare, de către instanța de apel, a elementelor componente ale instituției juridice a fraudării legii, concluzionează însă că instanța de apel nu a respectat aprecierile doctrinei de specialitate și practica judiciară în ce privește aceste componente, susținere care nu se încadrează însă în niciunul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În finalul memoriului de recurs, după o serie de aprecieri generale asupra obligației de motivare a hotărârilor judecătorești astfel cum este reglementată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 6 paragraful 1 CEDO, recurenta învederează din nou că în hotărârea recurată "...nu regăsim o motivare adecvată care să conțină elemente contradictorii și care să acopere integral criticile subscrisei astfel cum acestea au fost arătate prin intermediul cererii de chemare în judecată și a cererii de apel, existând o serie de critici în raport cu care instanța de apel nu a oferit nicio dezlegare pentru care acestea ar fi fost înlăturate." Nici prin această susținere nu sunt precizate care sunt aspectele pe care instanța de apel nu le-a analizat ori le-a înlăturat, generalitatea unei astfel de afirmații determinând imposibilitatea de încadrare în motivul de recurs invocat. Mai arată recurenta că dacă o parte invocă în scris un argument de natură să aibă influență asupra soluției ce urmează a se pronunța în respectivul litigiu, "...este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific." Și această apărare este una de ordin general, recurenta nearătând care este, în cauză, argumentul la care nu s-ar fi formulat, de către instanța de apel, un răspuns explicit și specific, astfel încât să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, este de observat că, deși recurenta pretinde că hotărârea instanței de apel nu este motivată potrivit legii, nu răspunde tuturor criticilor deduse judecății în apel și tuturor argumentelor părților, aceasta nu expune, în mod punctual, care apărări nu au fost analizate și căror chestiuni de drept nu li s-a dat răspuns prin hotărârea atacată, situație față de care controlul de legalitate specific instanței de recurs nu se poate realiza. De asemenea, nici critica de omisiune a analizării în concret a fondului pretențiilor deduse judecății nu fundamentează recursul motivului de nelegalitate indicat cu trimitere la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme decizia din apel, prin respingerea apelului ca nefondat, se înțelege că a validat soluția de primă instanță care, în raport cu pretențiile deduse judecății, a fost una complexă, ce a inclus soluționarea pe excepție (de inadmisibilitate), dar pentru parte a pretențiilor și o soluționare pe fond a cererii deduse judecății. Motivarea recursului presupune nu numai indicarea, punctuală, a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., dar și expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esențială să constea în combaterea argumentelor și judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de recurentă. Întrucât, așa cum s-a arătat, recurenta nu expune argumente care să susțină motivul de recurs invocat, devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1675/A din 13 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.