ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2217/2022

Ședința publică din data de 01 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă sub nr. x/2010, astfel cum a fost completată la termenul din 28.05.2013, reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B.., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. S.R.L., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 6 și Serviciul de Publicitate Imobiliară Sector 6, să constate:

Prin sentința civilă nr. 8059/12.07.2012, Tribunalul București – secția a VII-a Civilă a admis cererea, astfel cum a fost formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B.. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.08.2010 de BNP E., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 3561/05.08.2010 și încheierea nr. 228389/10.05.2010, pronunțată în dosarul nr. x/07.05.2010 de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 6.

Prin decizia civilă nr. 612/21.03.2013, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 8059/12.07.2012 a Tribunalul București – secția a VII-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2010 și a încheierii de ședință din 05.05.2011 a aceleiași instanțe, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București – secția a VI-a Civilă.

Pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 1213/24.04.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 6 și D. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul legal, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B.. și pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă sub nr. x/2019.

Prin apelul formulat, reclamanta-pârâtă Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București a solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva sa, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B.., a solicitat modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii în tot a acțiunii și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.08.2010 de BNP E., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 3561/05.08.2010, încheiat între pârâta C. S.A., în calitate de vânzător și D. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect spațiul comercial situat în București, str. x, având nr. cadastral x;4, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului București, împreună cu cota indiviză de teren aferentă spațiului comercial de 64,66 mp teren, precum și a încheierii nr. 228389 din 10.05.2010, pronunțată în dosarul nr. x/07.05.2010 de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 6 prin care, în urma referatului nr. x/07.05.2010 emis de Serviciul Cadastru, prin care s-a dispus anularea numărului cadastral x, atribuit în documentația cadastrală x/12.10.2006, s-a admis radierea imobilului situat în str. x, blocul x, cu numărul cadastral x;2, de la poziția PI/1 a cărți funciare individuale nr. x a localității București sectorul 6.

De asemenea, apelanta-reclamantă a solicitat ca, pe cale de consecință, să se constate că este proprietarul imobilului situat în str. x, blocul x, spațiu comercial și teren în cotă parte indiviză de 26,73 mp, așa cum este identificat în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate și documentația anexă a acestuia seria x nr. x, emis de Consiliul General al Municipiului București și să se dispună rectificarea cărții funciare în acest sens.

La 03.04.2021, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare la apelul formulat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

La 03.04.2019, a depus întâmpinare și intimata-pârâtă D. S.R.L., solicitând admiterea apelurilor formulate în cauză și obligarea intimatei-pârâte C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

La 19.08.2019, apelanta-reclamantă a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 29/29.01.2001 privind eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x nr. x/04.03.2002 aflat în patrimoniul societății comerciale F. și a actului administrativ subsecvent Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis de Consiliul Local al Municipiului București la 04.03.2002.

Apelanta-reclamantă a precizat că a invocat această excepție prin raportare la actele administrative anterioare, intrate în circuitul civil, emise de aceeași entitate, respectiv: Hotărârea Consiliului Local al Municipiului București nr. 146/19.12.1991, prin care s-a aprobat eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria x nr. x, emisă la data de 23.01.1996.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus, la data de 04.11.2019, note scrise prin care a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 146 din 19.12.1995, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 23.01.1996, respectiv a poziției 20 din anexa intitulată "Situația juridică a terenurilor F." și a actelor administrative subsecvente de modificare și anume: Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 29/29.01.2001 și Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/04.03.2002.

În motivarea cererii sale, intimata-pârâtă C. S.A. a învederat, în esență, că apelanta-reclamantă nu a putut face dovada că autoarele sale au avut în patrimoniu imobilul în litigiu. Pe cale de consecință, actele administrative emise în aplicarea Legii nr. 15/1990, a Legii nr. 31/1990 și a H.G. nr. 834/1991 nu puteau fi emise cu respectarea principiului legalității.

La 03.03.2020, intimata G. S.R.L. (fostă F.) a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei-reclamante, prin care a solicitat admiterea apelului declarat de reclamantă și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii.

La termenul de judecată din 12.11.2019, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a constatat că notele de ședință depuse în data de 29.10.2019 și care se regăsesc în cadrul volumului IV al dosarului, la filele x și următoarele, nu pot fi valorificate ca motive de apel, fiind depuse tardiv, după prima zi de înfățișare, din data de 18.06.2019.

La același termen de judecată, instanța de apel a recalificat excepția inadmisibilității, invocată de intimata-pârâtă C. S.A. în legătură cu apelul formulat de către apelantul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București, ca fiind excepția lipsei calității procesuale active în formularea apelului.

De asemenea, instanța de apel a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimați, a emitentului actelor administrative a căror nelegalitate se invocă, respectiv, Consiliul General al Municipiului București și a beneficiarului acestor acte, G. S.R.L. (fostă F.).

La termenul de judecată din 03.03.2020, instanța de apel a dispus rectificarea citativului și a înregistrărilor din sistemul Ecris cu privire la calitatea de intimat a Serviciului de Publicitate Imobiliară (Biroul de Carte Funciară, Sector 6), având în vedere soluția pronunțată de prima instanță, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale de folosință a acestui intimat, soluție ce nu a fost criticată prin cererile de apel formulate în cauză.

La termenul de judecată din 14.07.2020, instanța de apel a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de societatea G. S.R.L., în interesul apelantei-reclamante.

La același termen, apelanta-reclamantă a arătat că renunță să mai susțină cererea de înscriere în fals cu privire la contractul de închiriere din 03.01.1994 (înregistrat de C. S.A. sub nr. x/24.02.1994 și de F. S.A, sub nr. x/25.02.1994).

Prin încheierea de ședință din 21.07.2020, instanța de apel a respins proba cu înscrisuri solicitată de apelantul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, pentru că această parte nu a depus înscrisuri, a încuviințat pentru apelanta-reclamantă și pentru intimata-intervenientă în interesul apelantei-reclamante G. S.R.L. proba cu înscrisuri, respectiv, înscrisurile depuse până la termenul de judecată din 14.07.2020 și proba cu expertiză în specialitatea topografie, cadastru și a dispus, din oficiu, emiterea unei adrese către DITL Sector 6 pentru a se comunica istoricul de rol fiscal pentru imobilul în cauză, a unor adrese către Primăria Sectorului 6 București, Serviciul Cadastru Fond Funciar și către Primăria Municipiul București - Direcția Patrimoniu, pentru a se comunica situația juridică a imobilului și către AAAS pentru a comunica toate înscrisurile care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societății F., respectiv ale societății C. S.A., precum și pentru a se comunică situația juridică a imobilului și a se indica dacă există identitate totală sau parțială între imobilele situate în București, Drumul Taberei nr. x, sectorul 6 București, astfel cum sunt identificate în documentațiile de privatizare ale F. și ale C. S.A.

De asemenea, instanța de apel a încuviințat pentru intimatele C. S.A. și D. S.R.L. proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei până la termenul din 14.07.2020 și pentru intimatul Consiliul General al Municipiului București proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din 02.02.2021, instanța de apel i-a solicitat apelantei-reclamante să depună întreaga documentație privind divizarea societății H., cu toate anexele care însoțesc protocolul de divizare și actele indicate în documentație, precum și procesul-verbal sau actul prin care s-au stabilit și evaluat terenurile societății F. și a încuviințat cererea de suplimentare a probatoriului formulată de intimata-intervenientă G. S.R.L., constând într-un înscris reprezentând planul amplasamentului F.

La 22.02.2021, intimata-intervenientă G. S.R.L. a depus la dosarul cauzei documentația privind înființarea și divizarea societății H.

La termenul de judecată din 30.03.2021, instanța de apel a încuviințat, în contraprobă, pentru intimata-pârâtă C. S.A., planurile depuse odată cu notele scrise ce se regăsesc la fila x din vol. XI al dosarului și i-a solicitat intimatei-interveniente G. S.R.L. să prezinte originalul Anexei 9 la protocolul de divizare a patrimoniului fostei societăți H. privind situația proprietăților societății.

Anexa 9 a fost prezentată în original la termenul de judecată din data de 08.06.2021.

La același termen, instanța de apel a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu Serviciul Evidență Patrimoniu cu solicitarea de a înfățișa documentul original care a fost comunicat în copie la data de 20.01.2020 către B.., conform adresei depuse la dosarul cauzei de către parte (aflat la fila x, vol. XI).

Răspunsul Primăriei Municipiului București – Direcția Patrimoniu a fost primit la dosar la 24.06.2021.

La termenul de judecată din 07.09.2021, s-a revenit cu adresă către Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, cu solicitarea de a se prezenta Anexa 9 în original.

Raportul de expertiză a fost înaintat la dosar la 06.09.2021.

La termenul de judecată din 05.10.2021, șeful de serviciu al Oficiului de Cadastru București, din cadrul Primăriei Municipiului București, a înfățișat Curții și a depus la dosar un set de înscrisuri, precizând că înscrisul intitulat "anexa 9" nu a fost depus în original la dosarul de documentație topografică.

Prin încheierea de ședință din 16.11.2021, instanța de apel a respins cererea de anulare a raportului de expertiză, ca nefiind întemeiată, a încuviințat obiecțiunile formulate de intimata-pârâtă C. S.A. la raportul de expertiză și a solicitat expertului completarea și lămurirea raportului de expertiză, răspunsul acestuia fiind primit la dosar la data de 07.12.2019 .

La termenul de judecată din 18.01.2022, instanța de apel a respins cererea formulată de intimata-pârâtă C. S.A. de înlocuire a expertului, de anulare a raportului și de efectuare a unei noi expertize de către un alt expert.

În cadrul aceleiași ședințe publice, intimata-pârâtă C. S.A., prin avocat, a prezentat instanței, în original, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x nr. x din data de 21.05.2001, hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 19.04.2001, cu anexa la această hotărâre, precum și protocolul privind preluarea mijloacelor fixe-clădiri din patrimoniul I. 6 în patrimoniul C. S.A., în care, la punctul 55, se regăsește adresa din Dr. Taberei nr. x, și a depus la dosar copii color ale acestor documente.

La același termen de judecată, după încheierea dezbaterilor pe excepțiile de nelegalitate invocate și pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut excepțiile și cererile spre soluționare.

Prin decizia civilă nr. 340 din 1 martie 2022, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes în invocarea excepției de nelegalitate de către apelanta-reclamantă, excepții invocate de către intimata-pârâtă C. S.A., ca neîntemeiate.

A respins excepția de nelegalitate a HCGMB nr. 29/29.01.2001 și a actului subsecvent, respectiv a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/04.03.2002, invocată de apelanta-reclamantă și excepția de nelegalitate a HCLMB nr. 146/19.12.1995, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/23.01.1996, poziția 20 din anexă și a actelor subsecvente, respectiv a HCGMB nr. 29/29.01.2001 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/04.03.2002, invocată de intimata-pârâtă C. S.A., ca neîntemeiate.

A respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1213/24.04.2018 pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. și D. S.R.L., cu apelantul-pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu intimatul CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimata-intervenientă în interesul apelantei-reclamante G. S.R.L., ca nefondat.

A respins cererea de intervenție accesorie în favoarea apelantei-reclamante, formulată de intimata G. S.R.L., ca neîntemeiată.

A respins excepția lipsei calități procesuale active a apelantului-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București, invocată de intimata-pârâtă C. S.A., ca neîntemeiată.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București împotriva sentinței civile nr. 1213/24.04.2018 pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2013.

A schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

A obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte C. S.A. suma de 17.063,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

A respins cererea intimatei G. S.R.L. de obligare a intimatei-pârâte C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

I. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și a excepției de nelegalitate cu privire la HCGMB nr. 29/29.01.2001 și a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/04.03.2002, prin care a fost anulat după 5 ani de zile actul administrativ HCGMB nr. 146/19.12.1995 și Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/23.01.1996 poziția 20.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Cu titlu preliminar, recurenta solicită instanței de recurs să ia act de faptul ca actele doveditoare invocate în susținerea nelegalității hotărârii atacate, la care face referire în prezentul recurs, sunt acte care se află în dosarul cauzei.

În prima parte a memoriului de recurs, recurenta expune pe larg istoricul raporturilor litigioase dintre părți și prezintă situația de fapt cu privire la imobilul în litigiu, așa cum apreciază că rezultă și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, recurenta-reclamantă învederează că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.

În acest sens, susține că, instanța de apel a respins acțiunea deși a constatat că există o suprapunere între imobilul pretins de aceasta și cel care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărei anulare o cere.

Astfel, arată că instanța de prim control judiciar ar fi reținut că este lămurită că există o suprapunere, că părțile recunosc acest lucru, dar, la fila x din decizie, ar fi reținut că nu sunt în dosar acte de la J. NR. 1, care a fost reorganizată în H., prin care să fie identificată cu exactitate suprafața și amplasamentul spațiului în care se află cofetăria și laboratorul acesteia și terenul aferent. Aceasta în condițiile în care instanța de apel ar fi reținut și că suprapunerea este constatată în expertiză, iar părțile nu o contestă.

Recurenta arată că atât H., cât și pârâta C. S.A. s-au înființat prin Decizia nr. 1071/09.11.1990, în baza Legii 15/1990. Totodată, arată că, în baza art. 20 alin. (2) din Legea 15/1990, s-a transferat noilor societăți comerciale activul și pasivul fostelor întreprinderi de stat.

Mai arată că J. și Răcoritoare nr. 1 a predat activul și pasivul societății nou înființate, H. Ulterior, în baza Deciziei nr. 157/09.03.1991 a Primăriei Municipiului București, această societate s-a divizat în trei societăți comerciale, anume: H., K. S.A. și F. S.A. (ulterior F.).

Nu în ultimul rând, arată că Anexa 9 la Protocolul de divizare nr. 2294/01.04.1991 reprezintă spațiile comerciale preluate de societatea F.

Susține că activele preluate de aceste noi societăți comerciale corespund cu activele obiectului de activitate. În timp ce C. S.A. are ca obiect de activitate "comercializarea produselor alimentare", H. are ca obiect de activitate "comercializarea produselor de cofetărie, patiserie, simigerie și băuturi răcoritoare".

Prin urmare, consideră că, din situația de fapt, rezultă că societatea nou înființată, F. S.A. (ulterior F.), nu putea să prezinte un alt act de la fosta întreprindere Cofetării și Răcoritoare nr. 1, în afara Protocolului semnat între fosta societate H. și societățile divizate din aceasta.

O altă critică a recurentei privește faptul că instanța de apel ar fi apreciat, la fila x din decizie, că recurenta nu ar fi criticat expertiza topo întocmită la prima instanță, fapt ce contravine realității, întrucât motivele reclamantei din apel ar fi vizat și această expertiză, fapt ce a condus la soluția instanței de apel de a admite efectuarea unei noi expertize în apel.

Dintr-un alt punct de vedere, autoarea prezentei căi de atac arată că, la fila x paragraful 2 din decizia atacată, instanța de apel ar fi reținut că apelanta-reclamantă ar fi învestit instanța doar cu analiza asupra "spațiu comercial și teren în cotă parte indiviză de 26,73 mp" și că "toate argumentele apelantei privind alte suprafețe de teren decât cea în cotă parte indiviză de 26,73 mp fiind în afara obiectului cauzei", deși la fila x din decizie ar fi reținut că "apelanta a identificat imobilul în prima instanță prin notele scrise depuse la 12.11.2013, învederând că este compus din construcție și teren în suprafață totală de 588.8 mp și suprafață utilă de 513,68 (...) și teren în cotă parte indiviză de 26,73 mp".

Cu alte cuvinte, consideră că instanța de apel a avut în vedere în unele părți din decizie un obiect al cererii de chemare în judecată și în alte părți ale deciziei, un alt obiect, respectiv cu sau fără terenul de 588,80 mp.

Or, recurenta arată că, prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul primei instanțe la 12.11.2013, a identificat exact spațiul comercial compus din clădire și teren în suprafață exclusivă totală de 588,8 mp, fapt recunoscut și de instanța de apel, la fila x, paragraful ultim din decizie.

În continuare, recurenta-reclamantă prezintă o serie de critici subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că a fost încălcat și principiul disponibilității.

Autoarea recursului învederează că apelul său a vizat reținerile primei instanțe referitoare la semnatarii Protocolului de divizare și la nedepunerea raportului de evaluare a terenului de către Comisia constituită prin dispoziția nr. x/1994 a Primarului General. Totodată, arată că C. S.A. nu a formulat apel în cauză.

Pornind de la aceste premise, susține că instanța de apel s-a referit, în considerente, la chestiuni cu care nu a fost învestită, în special la faptul că nu au fost depuse acte de la J. nr. 1, care a fost reorganizată în H. Or, precizează că această chestiune nu a făcut obiectul cercetării judecătorești în primă instanță, nu s-a criticat în apel, deci a intrat în putere de lucru judecat.

Pe de altă parte, susține că nu ar exista nicio referire sau motivare a instanței de apel asupra criticilor recurentei din memoriul de apel. În plus, arată că, la fila x paragrafele 3, 4 din decizia atacată, s-au reținut aspecte care nu se regăsesc în sentința primei instanțe, cu privire la societățile semnatare ale Protocolului de divizare.

Se solicită instanței de recurs să rețină că instanța de apel nu a ținut cont de răspunsul Primăriei Municipiului București – Direcția patrimoniu nr. x/20.01.2020, din care ar rezulta clar că, în anexa 9 la Protocol, spațiul comercial a fost atribuit societății comerciale F..

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 9 al art. 304 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel ar fi aplicat greșit Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, prin faptul că a solicitat acte de proprietate de la J. și Răcoritoare nr. 1.

Consideră că această probă nu era necesară, față de faptul că bunurile intră în proprietatea societății înființate (H.) prin efectul legii și nu trebuie dovedit un drept de administrare/proprietate al J. și Răcoritoare nr. 1.

Arată că, la dosarul cauzei existau probe care dovedeau că H. a avut la înființare imobilul în patrimoniu, prin modalitatea prevăzută de Legea nr. 15/1990, respectiv nașterea dreptului de proprietate ope legis.

Pe cale de consecință, consideră că nu era necesar a fi depus niciun înscris întocmit anterior înființării H. pentru a se dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului.

Privitor la natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aparținând societăților comerciale cu capital de stat, învederează că practica instanței supreme este constantă, în sensul considerării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri ca fiind un act administrativ constitutiv de drepturi. Acțiunea de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ cu efecte juridice în planul dreptului civil și ține cont de criteriile obligatorii fixate prin lege, cum ar fi cele privitoare la planul topografic.

Privitor la avizul compartimentului de urbanism și amenajare a teritoriului din cadrul consiliilor județene în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, susține că acest aviz are natura juridică a unui aviz conform, de care organul emitent al actului administrativ (certificatul de atestare a dreptului de proprietate) este obligat să țină seama, constituind un act administrativ "condiție", în lipsa căruia organul emitent nu poate elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Precizează că instanța de apel a avut și explicații de specialitate de la expertul L., cu privire la modalitatea de eliberare a certificatului de proprietate, expertul având experiență directă în întocmirea și verificarea documentațiilor de acordare a dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991 pentru societățile comerciale.

În esență, pentru emiterea actului administrativ, autoritatea locală, după verificări și întocmire documentație, atestă că există bunul, inclusiv că se îndeplinesc prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

Autoarea recursului arată că înscrierea imobilului în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Sectorului 6 nu are efect constitutiv dar are efect de opozabilitate față de terți, deci inclusiv față de C. S.A. și D. S.A., aspect ignorat de instanța de apel. Consideră că instanța a ignorat și faptul că, între anii 1996 și 2000, anii emiterii celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate de către Consiliul General al Muncipiului București, autoarea recurentei, F. și recurenta A. au exercitat dreptul de proprietate și posesia imobilului clădire și teren, așa cum a fost menționat în Certificatul de atestare din 1996, în care există inclusiv identificare cadastrală a spațiului, drept opozabil intimatelor-pârâte.

Prevederile Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991 nu ar fi fost aplicate corect raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța reținând greșit că recurenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

Recurenta învederează că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, arată că, deși a invocat în fața instanței de apel faptul că prima instanță nu a soluționat pricina in limine litis, încălcând principiul disponibilității, instanța de prim control judiciar ar fi apreciat în mod eronat că apelul nu vizează aceste aspecte.

Precizează recurenta-reclamantă că prima instanță nu a ținut cont de obiectul acțiunii, respectiv constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare pentru vânzarea bunului altuia, aspect invocat în memoriul de apel și ignorat de instanța de apel.

Menționează că intimata-pârâtă D. S.R.L. a solicitat admiterea apelului reclamantei, însă argumentele acestei intimate, expuse în întâmpinare, în sensul că prima instanță ar fi motivat hotărârea apelată din perspectiva unei revendicări prin compararea titlurilor, ignorând obiectul acțiunii, nu au fost analizate de instanța de apel, care a reținut că intimata-pârâtă nu a formulat propriul apel.

Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că motivarea instanței de apel, care a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra spațiului comercial, este contrară Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, actele eliberate de Primăria Municipiului București făcând dovada dreptului de proprietate asupra terenului.

Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ., se susține că instanța de apel ar fi interpretat greșit o serie de acte deduse judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, acela de recunoaștere din partea pârâtelor că au efectuat operațiunea de vânzare a bunului altuia în cunoștință de cauză.

Arată că ar fi fost interpretate greșit următoarele înscrisuri: notele scrise semnate de Directorul General al C. S.A., depuse în dosarul nr. x/2010, filele x; tranzacția extrajudiciară din 21.08.2012, prin care C. S.A. și D. S.R.L. au rezoluționat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/04.08.2010, revenind la situația anterioară; contractul de vânzare-cumpărare și clauzele acestuia de nerăspundere "în cazul în care, urmare a unui litigiu, după încheierea prezentului contract, se va constitui un drept de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentului contract (...)".

În continuare, recurenta susține, în esență, că C. S.A. și-ar fi întabulat în mod fraudulos pe numele acesteia imobilul situat în București, str. x. Astfel, arată că, prin notele scrise, semnate de Directorul General al C., depuse în dosarul nr. x/2010, filele x, s-ar fi recunoscut faptul că, nici la data semnării întabulării și nici la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, intimata-pârâtă nu a avut cunoștință că prin protocolul nr. 2294/01.04.1991, H. a transferat spațiul comercial în patrimoniul F., devenită ulterior G., la anexa 9, poziția 24 și nici de adresa nr. x/16.01.1996, prin care F. a solicitat Judecătoriei Sector 6 transcrierea spațiilor în registrul de inscripțiuni-transcripțiuni, înscriindu-se de la nr. 516 la nr. 538, la 17.01.1996.

Recurenta prezintă în fotocopie și un extras din sentința nr. 8059/12.07.2012, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. x/2010.

Susține că o recunoaștere a vânzării bunului altuia de către C. o constituie și încheierea tranzacției extrajudiciare între C. și D., prin care părțile au revenit la situația anterioară, în sensul că C. a restituit prețul imobilului. Apreciază că, inserarea în contractul de vânzare-cumpărare a clauzei privind restituirea prețului a fost făcută tocmai în considerarea unui posibil litigiu cu A. S.A., adevăratul posesor și proprietar al spațiului.

Subsumat acelorași motive de casare, recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 29/29.01.2001 privind eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x nr. x/04.03.2002, aflat în patrimoniul F., schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia, în sensul că este un act administrativ de revocare. Instanța de apel ar fi reținut greșit că acesta este un act de determinare a suprafeței de teren prin care actul anterior nu a fost revocat sau anulat.

În opinia recurentei, Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 29/29.01.2001 este un act de revocare parțială, chiar la art. 2 menționându-se că se anulează poziția nr. 20 din anexa Hotărârii CGMB nr. 146/19.12.1995, actul reducând suprafața de teren.

Consiliul General al Municipiului București a emis hotărârea 29/29.01.2001 de revocare parțială a titlului de proprietate asupra terenului acordat F. S.A (antecesoarea recurentei), prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x/23.01.1996, teren aferent imobilului situat în București, Drumul Taberei nr. x, în sensul de a acorda un titlu pe numai 26,73 mp teren în cota parte indiviză, în locul suprafeței acordate prin titlul inițial, de 106,52 mp în cota parte indiviză, în condițiile în care, prin Procesul-verbal AGA F. din 24.07.1996, terenul de 106 mp în cotă parte indiviză a fost evaluat și introdus în capitalul social, conform cererii de înscriere mențiuni x/01.08.1996, acte obținute în original de la Registrul Comerțului și ulterior această suprafață de teren de 106 mp în indiviziune a fost evaluată și a stat la baza stabilirii acțiunilor vândute de Statul Român prin FPS, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.01.1997.

Or, recurenta consideră că Primăria București nu mai putea, în 2001, să revoce un Certificat de atestare a dreptului de proprietate intrat în circuitul civil.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., autoarea recursului susține că instanța de apel ar fi interpretat greșit prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 15/1990, în soluționarea excepției de nelegalitate invocate de recurentă. Totodată, învederează că au fost aplicate în mod eronat prevederile legale ale revocării actului administrativ și principiul siguranței circuitului civil.

Astfel, susține că nu se mai putea revoca/modifica în anul 2001 titlul inițial al societății F., care luase măsura înstrăinării terenului, conform titlului emis în anul 1995, fără a se încălca securitatea circuitului civil și, în concret, a actelor autentice de înstrăinare prin care a fost aportat în patrimoniul A. S.A. terenul de 106 mp cotă parte indiviză, conform titlului inițial.

Totodată, susține că stabilirea suprafeței de teren de 106 mp în suprafață exclusivă, de către comisia legal constituită de PMB în anul 1995 nu mai putea fi modificată după data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/21.01.1996, întrucât, la data emiterii celui de-al doilea certificat, societatea comercială nu mai era o societate de stat, ci una privată integral.

Prin urmare, interpretând greșit legea, prin invocarea prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și a Legii nr. 15/1990, instanța de apel ar fi respins în mod greșit excepția de nelegalitate a actului administrativ de modificare, respectiv Hotărârea nr. 29/19.01.2001, prin care a fost emis Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenului seria x nr. x/04.03.2002.

Mai arată recurenta că instanța de apel a considerat greșit că Hotărârea nr. 29/19.01.2001 reprezintă îndreptarea unei erori, întrucât prin acest act administrativ a fost anulată poziția nr. 20 din anexa 1 a Hotărârii CGMB nr. 146/19.12.1995.

O altă critică subscrisă aceluiași motiv de casare o reprezintă interpretarea greșită a contractului de închiriere nr. x/24.02.1994, încheiat de F. cu C. S.A., ca fiind un contract de închiriere al spațiului aparținând recurentei (spațiul în litigiu), când, în fapt și în drept, obiectul contractului de închiriere privește alt spațiu, din același bloc C7.

Precizează că intervenienta G. nu a recunoscut că ar avea înregistrat contractul respectiv, instanța de apel interpretând în mod tendențios înscrisul intitulat note scrise, depus la dosar.

În acest sens, precizează că, așa cum rezultă din adresa din 20.08.2019 emisă de AAAS, în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. x/07.01.2004, la rubrica Clădiri principale, se face mențiune despre activul C. S.A., situat în str. x, cu o suprafață construită de 1005,70mp.

Apreciază că, prin depunerea contractului de închiriere, C. S.A. a urmărit crearea unei stări de confuzie și de a induce în eroare instanța cu privire la calitatea de proprietar asupra spațiului în suprafață de 621,16 mp, cu atât mai mult cu cât intimata-pârâtă nu a depus și anexa la acest contract.

Recurenta-reclamantă face referire și la procesul-verbal din 06.06.1996, emis de Curtea de Conturi, în care se menționează că, în urma controlului, s-a constatat diminuarea patrimoniului F. cu suma de 442.218.000 RON prin neînregistrarea în contabilitate a unității spațiului comercial cu suprafața de 882,8 mp, denumită Laborator + Cofetărie C7, precum și faptul că F. a plătit impozitul pe clădiri. Curtea de Conturi a dispus evaluarea acestui imobil și introducerea în capitalul social, fapt dus la îndeplinire de AGA și conducerea societății, conform înscrisului redat în fotocopie la fila x din memoriul de recurs.

Prin urmare, constatările efectuate de Primăria București, Curtea de Conturi și AAAS ar demonstra calitatea de proprietar a F. asupra spațiului în litigiu, la momentul anului 1994, când C. S.A. pretinde că a închiriat acest spațiu către recurentă.

Cu alte cuvinte, s-ar demonstra că acest contract de închiriere privește alt spațiu, ce nu se poate confunda cu cel ce formează obiectul acțiunii reclamantei.

Apreciază că trebuie reținut că F. a primit de la FPS (reprezentantul Statului Român) la adresa din Drumul Taberei nr. x, clădiri în suprafață de 882,80 mp și teren aferent în cotă indiviză, în suprafață de 106,52 mp, iar C. S.A. a primit de la Statul Român, în procesul de privatizare, la aceeași adresă, clădiri în suprafață de 1005,70 mp și teren în cotă parte indiviză de 123 mp.

Raportat la suprafața primită de C., recurenta se întreabă în baza cărui act ar fi putut întabula intimata-pârâtă o suprafață de clădiri de 1596,29 mp, la care, dacă se adaugă și cei 309 mp terasă, rezultă că s-ar fi întabulat o suprafață construită de 1906,4 mp, conform tabel de mișcare parcelară atașat memoriului de recurs. Arată recurenta că diferența de suprafață, de la 1005,70 mp la 1906,4 mp corespunde cu suprafața de clădire primită de F. de la AAAS, de 882,80 mp.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., autoarea recursului susține că nu s-a respectat judecata in limine litis, instanța nepronunțându-se pe unul dintre motivele de apel.

Astfel, arată că instanța de fond ar fi apreciat că nu a existat o comisie desemnată de către autoritatea publică locală, în speță Primăria Municipiului București.

Prin memoriul de apel, recurenta ar fi arătat că această susținere este greșită, întrucât, conform documentelor existente la dosarul cauzei, predarea-primirea s-a făcut de către o comisie formată din împuterniciți ai statului mandatați de Primăria Municipiului București, nominalizați în anexele 5, 6 și 7, după cum ar rezulta din Decizia nr. 157/05.03.1991, emisă de Primăria Municipiului București.

Or, instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra acestor critici.

II. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs și intervenienta accesorie în interesul reclamantei, G. S.R.L. (G.), prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive a reclamantei, astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., recurenta-intervenientă susține că hotărârea este nelegală sub aspectul dezlegării chestiunii litigioase a dobândirii dreptului de proprietate ope legis asupra spațiului situat în str. x bl. x, de către F. (actual G.), în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

Astfel, susține că instanța de apel ar fi ignorat faptul că, pentru acest spațiu, F. a obținut Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/23.01.1996, act administrativ cu caracter individual, constitutiv de drepturi, emis ca urmare a adoptării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului București nr. 146/1995, care nu a fost anulat și care îi conferă o prezumție absolută de proprietate asupra spațiului în litigiu.

Arată recurenta-intervenientă că, momentul la care trebuie analizat dreptul de proprietate asupra spațiului în litigiu este anul 1990, odată cu promulgarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale.

După evocarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și a art. 5 din același act normativ, precizează că, printr-o interpretare teleologică de ansamblu a normelor juridice instituite prin Legea nr. 15/1990, se poate concluziona că bunurile fostelor unități economice de stat constituiau proprietatea unică a statului, bunuri care, după anul 1989, în considerarea stabilirii bazelor unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piață, au trecut ope legis în proprietatea regiilor economice și a societăților comerciale rezultate în urma reorganizării fostelor unități economice de stat.

Menționează că principalele acte normative emise în aplicarea art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 au fost H.G. nr. 834/1991 și Criteriile privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, aprobate de Ministerul Economiei și Finanțelor sub nr. x/28.02.1992 și de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului (actualmente Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței), sub nr. x/1992, cu modificările și completările ulterioare, acte administrative normative care reglementează procedura de stabilire și evaluare a terenurilor care existau în patrimoniul unităților economice de stat cu titlu de administrare directă și care trec ope legis în patrimoniul societăților comerciale rezultate în urma reorganizării, cu titlu de drept de proprietate, exceptând terenurile proprietate publică și terenurile agricole aflate în proprietatea societăților agricole.

Prin urmare, apreciază că sunt profund nelegale considerentele instanței de apel, privind faptul că, în baza art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990, F. trebuia să facă dovada proprietății și transmiterii spațiului de la Stat la nou înființata societate comercială. În plus, subliniază că instanța de apel a pretins acte de proprietate anterioare anului 1990 doar de la F., nu și de la C. S.A., care a afirmat că a dobândit proprietatea de la autoarea acesteia I..

În continuare, recurenta-intervenientă accesorie precizează că, anterior anului 1990, întreprinderile de stat nu erau titulare ale unui drept de proprietate, fiind titulare ale unui drept de "administrare operativă directă" sau drept de "administrare directă", bunurile fiind însă scoase din circuitul civil. Spațiile astfel deținute de fostele societăți de stat ar fi fost transmise ope legis în patrimoniul noilor societăți comerciale înființate după anul 1990, în funcție de obiectul acestora de activitate.

Arată că, din coroborarea art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990, rezultă că, pentru a putea solicita eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, societățile comerciale nou înființate trebuiau să îndeplinească următoarele condiții: a) să facă dovada că terenul pentru care se solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate se află în patrimoniul acestora cu orice titlu, de la data înființării societății, aspect care, în cauză, ar rezulta din probele de la dosar; b) să facă dovada că suprafața de teren solicitată este necesară pentru desfășurarea obiectului de activitate, aspect pe care F. l-ar fi dovedit, întrucât specificul comercial al unității era în concordanță cu obiectul de activitate al societății de stat J. și Răcoritoare nr. 1 - respectiv producerea și comercializarea produselor de cofetărie, patiserie, simigerie și băuturi răcoritoare, conform mențiunilor din Lista societăților comerciale pe acțiuni organizate potrivit Legii nr. 15/1990; c) terenul respectiv se află în patrimoniul acesteia, aspect pe care precizează că l-ar fi dovedit.

Recurenta reia prezentarea procedurii de reorganizare a întreprinderii de stat J. nr. 1 (ICR nr. 1), precizând că reținerea instanței de apel referitoare la lipsa dovezii că imobilul se afla în patrimoniul ICR nr. 1 și că H. a dobândit imobilul de la înființarea sa este contrazisă de o prezumție și un raționament simplu. Astfel, arată că, dacă în baza unor acte oficiale, întocmite de autoritățile publice, s-a dispus desființarea ICR nr. .1, care se va numi H., iar în lista imobilelor care au fost preluate de H. se regăsește și acest imobil, este ușor de înțeles că acest imobil a avut următorul parcurs: ICR nr. 1 - H. - F.

Cu privire la presupusa inadvertență a Anexei nr. 9 la Protocolul de divizare a H., intitulată "Situația proprietăților societății comerciale F. la 01.04.1991", pentru simplul motiv că într-o formă conține 24 de spații, iar în altă formă depusă de Primăria București, conține 25 de spații ca aparținând F., nu poate constitui motiv de respingere a acțiunii.

În acest sens, arată că, la termenul din 08.06.2021, au fost prezentate de administratorul G., la solicitarea instanței, actele solicitate de partea adversă, în copie legalizată, având valoare de original, spațiul din str. x Bl. C7 - Cofetăria C7, regăsindu-se în ambele variante ale anexei, depuse la dosar.

Deținerea de către H. (succesoarea în drepturi a ICR nr. 1) a dreptului de proprietate asupra spațiului comercial ar fi confirmată de documentul denumit "Rețea existentă la data de 31.03.1991 (Anexa nr. 8 la Decizia nr. 157/05.03.1991)" emis de H., în care sunt enumerate toate cofetăriile, patiseriile, laboratoarele societății H. care au fost predate către F., conform obiectului acesteia de activitate. La poziția nr. 3 din categoria Cofetăriilor este indicat spațiul denumit x, unitate cu sediul în București, iar la poziția 1 din categoria Laboratoare Cofetării este indicat spațiul x, situat în str. x, bl. x.

În contextul dispozițiilor legale ale art. 19-20 din Legea nr. 15/1990, pentru stabilirea și evaluarea terenurilor în vederea emiterii certificatului de atestare al dreptului de proprietate, act constitutiv de drepturi care ar fi fost ignorat de instanța de apel, societățile comerciale cu capital de stat procedau la întocmirea unei documentații topografice, conform anexei nr. 1 din Criterii, care ulterior era avizată de OCPI și înaintată către organele de resort în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, certificate supuse regimului de publicitate imobiliară, conform Legii nr. 7/1996.

Susține că întreaga procedură a fost detaliată în raportul de expertiză întocmit de expertul L., însă instanța de apel nu ar fi făcut referire la acest raport în decizia atacată.

Din Raportul Comisiei de verificare a documentațiilor (din cadrul Consiliului Local al Municipiului București), întocmit pentru stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților, ar reieși că documentația depusă de F. ar fi fost avizată potrivit Criteriilor de aplicare a H.G. nr. 834/1991, de către Direcția de lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Local al Municipiului București și de către OCPI.

În acest Raport s-ar fi reținut că documentele prezentate de societate respectă dispozițiile legale ale H.G. nr. 834/1991 și ale Criteriilor nr. 2665/311/1C/1992, motiv pentru care s-a acordat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, sens în care a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local al Municipiului București nr. 146/19.12.1995.

Prin urmare, consideră recurenta-reclamantă că este indubitabil că a fost realizat un control al legalității actelor de către emitentul Consiliul Local al Municipiului București, care le-a validat, fiind respectate toate dispozițiile legale sub incidența cărora se aflau.

Arată că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/23.01.1996, prin care s-a trecut în proprietatea F. terenul aferent spațiilor comerciale, suprafață exclusivă 926 mp, suprafață cotă-parte indiviză de 801,41 mp, a fost emis ca urmare a adoptării HCL nr. 146/1995, act administrativ emis în executarea H.G. nr. 834/1991, aspect care îi conferă caracter de legalitate certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Susține că nu pot fi acceptate considerentele instanței de apel ca fiind legale, în sensul că F. (actual G.) nu a făcut dovada proprietății acestui spațiu, câtă vreme, prin titlu se înțelege actul juridic, actul jurisdicțional sau chiar actul administrativ translativ, constitutiv sau chiar declarativ de proprietate, care generează o prezumție de existență a unui mod de dobândire a dreptului de proprietate. Conchide recurenta că certificatul de atestare a dreptului de proprietate exhibat de G. constituie titlu de proprietate, întrucât caracterul translativ de drepturi al titlurilor nu reprezintă o condiție imperativă, acestea putând avea și caracter declarativ.

Se mai arată că, de la data dobândirii de la autoarea ICR nr. 1 și până la momentul aportării la capitalul social al A., F. s-a manifestat ca un veritabil proprietar, efectuând acte de conservare și administrare a bunului, înregistrându-l în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni existent la acea dată, închiriindu-l și achitând obligațiile către bugetul de stat, cu titlu de impozit și taxe locale.

Or, chiar dacă înscrierea în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni nu are efect constitutiv, cum, de altfel, nici înscrierea în cartea funciară nu ar avea caracter constitutiv, înscrierea imobilului are totuși un efect de opozabilitate față de terți, lucru ignorat de instanța de apel.

În plus, arată că, potrivit adresei nr. x din 28.06.2019, emisă de AAAS, s-ar confirma faptul că, în procesul de privatizare, S