Decizia nr. 1842/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Desființarea (inexistența) construcției existentă la data achiziționării terenului, în suprafață totală de 121,31 mp, formată din trei camere și două bucătării, cu o suprafață utilă de 73,11 mp. și dependințe (două spații depozitare, trei magazii și wc);

Constatarea executării unor lucrări parțiale în baza autorizației de construire nr. x/26.09.2008, în perioada 26.09.2008 - 22.08.2009, în cotă de 50% de fiecare dintre părți;

Inexistența pe terenul proprietatea părților a unei "construcții" astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții - Republicată;

Constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 50% din terenul situat în București, Calea x, precum și din bunurile (lucrările) incorporate în teren (tot ce se unește cu terenul, ca efect al accesiunii ca fapt juridic în sens restrâns);

Rezilierea de drept a contractului de asociere în participațiune din data de 25.02.2008, la data deschiderii procedurii falimentului împotriva C. S.R.L., respectiv la data de 31 decembrie 2012;

Obligarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București la radierea construcțiilor existente pe terenul în suprafață de 647,82 mp situat în Calea x, București, identificat cu nr. cad. x, ca urmare a demolării construcțiilor în baza Autorizației de desființare nr. x/19.05.2008; Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2579 din 15 octombrie 2024, a admis excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamanta A. prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, solicitând, în principal, admiterea căii de atac, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și soluționarea cauzei în fond de către instanța de apel. Prin decizia civilă nr. 598A/2025 din 3 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva sentinței civile nr. 2576 din 15 octombrie 2024 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. S.R.L. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București; s-a anulat sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea cererii. În ceea ce privește limitele învestirii, s-a reținut că prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, ca urmare a admiterii excepției invocate de pârâtă, iar această soluție a fost contestată prin apelul formulat. Ținând cont de cerințele calității procesuale active necesare pentru a se exercita o acțiune în justiție, instanța de apel a reținut că aceasta ar lipsi doar atunci când titularul dreptului ar fi o altă persoană. În ipoteza în care dreptul dedus judecății nu există, nu suntem în situația unei lipse a calității procesuale active, această împrejurare ținând de netemeinicia acțiunii și impunând cercetarea acțiunii pe fond. Prealabil oricărei alte chestiuni, Curtea de Apel București a arătat că pentru a analiza calitatea procesuală activă trebuie să se raporteze la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost formulat de reclamantă. În susținerea capetelor de cerere formulate reclamanta invocă, pe de o parte, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului, achiziționat împreună cu pârâta, solicitând constatarea inexistenței construcției aflate pe teren la momentul cumpărării acestuia și radierea acestei construcții, precum și constatarea existenței pe teren a unei noi construcții, parțial edificate, iar pe de altă parte, calitatea de membru al asocierii în participațiune, solicitând rezilierea acestui contract. În primul rând, instanța de apel a constatat că tribunalul nu a analizat excepția calității procesuale active prin raportare la fiecare din capetele de cerere formulate. Astfel, prima instanță nu a analizat excepția prin raportare la capătul de cerere având ca obiect rezoluțiune contract asociere. Curtea de Apel București a constatat că, pentru a justifica calitatea procesuală activă în formularea și susținerea unei cereri având ca obiect rezoluțiune contract, reclamanta trebuie să facă dovada calității sale de parte în contract. Or, în speță, partea a făcut această dovadă prin depunerea contractului de asociere în participațiune nr. x/25.02.2008, al cărui semnatar este și, totodată, prin depunerea acordului de suspendare a efectelor acestui contract (acord de suspendare filele x și urm. dosar fond). În plus, calitatea reclamantei de parte în contractul de asociere în participațiune nu a fost contestată, fiind chiar confirmată de partea adversă. În aceste condiții, instanța de prim control judiciar a ajuns la concluzia că soluția instanței de fond, de admitere a excepției lipsei calității procesuale active raportat la capătul de cerere având ca obiect rezoluțiune contract este netemeinică, apelanta-reclamantă justificând îndreptățirea sa de a formula o cerere de rezoluțiune a contractului de asociere prin raportare la calitatea de parte în contract. Reclamanta a invocat, în motivarea cererii, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului și a construcției existente inițial pe teren prin contractul de vânzare-cumpărare, arătând, totodată, că nu a renunțat la dreptul de proprietate asupra cotei de 50% din teren și că atât terenul, cât și construcția parțial edificată pe acesta nu pot aparține de jure asociatului administrator, neexistând vreo prevedere contractuală în acest sens. Din analiza actelor juridice încheiate între părți a rezultat că prin niciunul din aceste acte nu a fost transferat către asociere dreptul de proprietate asupra terenului/clădirii aflate inițial pe teren sau a clădirii pretins edificate ulterior. În toate aceste acte juridice părțile au făcut referire la dreptul apelantei-reclamante asupra terenului, construcției și asupra prețului ce ar fi urmat a se obține după vânzarea imobilului (teren și construcție), aspecte care confirmă calitatea procesuală activă a apelantei reclamante. Dispozițiile art. 251 și urm. din Codul comercial, în vigoare la data încheierii acordului de asociere în participațiune, dispoziții avute în vedere de instanța de fond în susținerea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, reglementează regulile generale care guvernează acest tip de contract. În interpretarea dispozițiilor art. 254 din Codul comercial, trebuie avut în vedere, pe de o parte, caracterul dispozitiv al acestor norme, cu consecința că părțile pot determina, prin acordul lor, regimul juridic al bunurilor aduse în asociere sau dobândite în urma asocierii. Pe de altă parte, dispozițiile generale care reglementează principiile generale care guvernează asocierea în participațiune, cuprinse în prevederile art. 251-256 din Codul comercial, pe lângă că sunt dispozitive, astfel că părțile pot deroga de la ele, nu sunt aplicabile bunurilor imobile, întrucât sunt incompatibile cu regimul juridic aplicabil acestor bunuri, regim juridic reglementat de nome de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga. Aceste interpretări conduc la concluzia că în speță, în ce privește regimul juridic al imobilului teren și construcție, trebuie avute în vedere dispozițiile contractului de vânzare cumpărare, potrivit cu care proprietatea imobilului aparține ambelor părți, în cote egale de 1/2, dispoziții care sunt în acord cu cele ale contractului de asociere și cu autorizația de construire. În speță, prin actele încheiate ulterior contractului de asociere în participațiune, și ne referim aici la contractul de vânzare cumpărare a terenului, înscris în cartea funciară, manifestarea de voință exprimată în scopul obținerii autorizației de construire, precum și acordul de suspendare a asocierii, voința exprimată de părți a fost în sensul că atât imobilul teren, cât și imobilul construcție aflat inițial pe teren, care urma a fi demolat, la fel și imobilul construcție ce urma a fi edificat, devin coproprietatea celor două părți, în cote de 1/2 fiecare. În același sens sunt și dispozițiile exprese ale contractului de asociere. Curtea de Apel București a apreciat că în mod corect susține apelanta/reclamantă netemeinicia hotărârii atacate, în ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, câtă vreme dreptul de proprietate asupra imobilului (teren și construcție) a fost dobândit de cei doi asociați, în cote egale, și asupra acestui drept nu s-a dispus prin acte ulterioare. În plus, comportamentul juridic al părților, atât anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare a imobilului, când a fost semnat contractul de asociere, cât și ulterior, la momentul obținerii autorizației de construire, la momentul acordului de suspendare, este în acord cu calitatea de coproprietari a ambelor părți asupra imobilului. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., constatând că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar apelanta-reclamantă a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță, prin cererea de apel, Curtea de Apel București a admis calea de atac formulată de apelantă și, anulând sentința tribunalului, a dispus trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea cererii. La data de 19 iunie 2025 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei civile nr. 598A/2025 din 3 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu consecința respingerii apelului declarat de reclamantă și păstrarea sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive: Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că dezlegarea cererii de chemare în judecată se leagă esențial de reținerea incidenței normei de drept material care guverna contractul de asociere în participațiune la momentul încheierii acestuia - 28.02.2008. La acel moment erau incidente dispozițiile art. 254 alin. (2) din Codul comercial, care prevedeau că "participanții nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de dânșii. Cu toate acestea, întrucât privește raporturile lor între dânșii, asociații pot să stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură (...)". Or, instanța de apel a aplicat greșit norma legală, în contradicție cu mențiunea expresă, afirmând că apelanta este, în continuare, proprietara lucrurilor aduse în asociere și a lucrărilor efectuate, ceea ce nu poate fi primit. Mai mult, Curtea de Apel București a reținut greșit că părțile ar fi derogat de la prevederile art. 254 alin. (2) din Codul comercial, invocând dispozițiile art. 255 din Codul comercial, fără să existe o adiționare la contractul inițial de asociere, modificare care ar fi trebuit realizată în mod necesar printr-un act scris. Intimata-reclamantă A. prin lichidator judiciar B.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că deși recurenta încadrează recursul promovat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând o presupusă aplicare greșită a prevederilor art. 254 alin. (2) Codul comercial, omite obiectul dedus judecății în cadrul apelului - calitatea procesuală activă a reclamantei în promovarea acțiunii. A mai arătat că decizia Curții de Apel București tranșează exclusiv problema justificării de către reclamantă a calității procesuale active, prin raportare la petitul acțiunii introductive. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca temeinică și legală. Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare. Prin rezoluția din 18 septembrie 2025 s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului. Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează controlul conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, cazurile de casare pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ. Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să fie raportată la conținutul hotărârii atacate și să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. În ceea ce privește motivarea recursului, se cuvine subliniat că acest demers implică, pe de o parte, indicarea uneia dintre ipotezele prevăzute limitativ de textul menționat, iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, cu arătarea modalității efective în care instanța a încălcat dispozițiile legale incidente. Recursul recurentei-pârâte C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. este întemeiat pe ipoteza reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Cu ignorarea motivării ample și aplicate a instanței de apel, redată în cuprinsul prezentei decizii, recurenta s-a limitat la a susține faptul că dezlegarea cererii de chemare în judecată se leagă esențial de reținerea incidenței normei de drept material care guverna contractul de asociere în participațiune la momentul încheierii acestuia (28.02.2008), fără a combate considerentele deciziei recurate printr-un raționament care să poată fi verificat de instanța de recurs. Înalta Curte constată încălcarea în cauză a prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. care impun recurentului dezvoltarea unor motive de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei recurate. Examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurentă. Așadar, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimata-reclamantă A. prin lichidator judiciar B.. privind nulitatea recursului. Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, situație incidentă și în cauză, Înalta Curte urmează să admită excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă A. prin lichidator judiciar B.. și, pe cale de consecință, să anuleze recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei instanței de apel.