ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3234/2003

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 13 octombrie 1997, reclamanta SC S. SA Târgu Mureș a chemat în judecată pârâta, SC A.M. SA Târgu Mureș, pentru ca, în contradictoriu cu aceasta: – să se constate dreptul de proprietate asupra terenului de 17.400 mp și construcții aferente, deținute la data apariției Legii nr. 15/1990, din totalul suprafeței de 96.040 mp înscris în C.F. nr. 2153/I Mureșeni nr. ord. A+1 nr. top 283; – să se dispună radierea înscrierii în C.F. nr. 2153/I Mureșeni a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului, în suprafață de 17.400 mp și a construcțiilor edificate pe acesta; – să se dispună repunerea în situația anterioară, cu privire la terenul de 17.400 mp, construcțiile edificate pe el.

În cauză, a formulat cerere de intervenție, în interes propriu, V.P., care, a cerut respingerea acțiunii, în ce privește terenul în suprafață de 576 mp, deoarece este proprietara construcției, urmare licitației organizată la 9 octombrie 1997 pentru stingerea unui debit a pârâtei față de SC T. SA Târgu Mureș. Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 252 din 1 martie 1999, a admis în parte acțiunea, constatând că reclamanta are un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 14.813 mp, înscris în C.F. nr. 2153/I Mureșeni, nr. ord.A+1 nr. top 283 și, în consecință, a dispus modificarea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria 10 nr. 0130 din 3 august 1993, emis în favoarea pârâtei SC A.M.

SA, în sensul reducerii suprafeței înscrisă în certificat de la 97.160 mp la 82.347 mp. Instanța a dispus radierea înscrierii în C.F. nr. 2153/I Mureșeni a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului în suprafață de 14.813 mp și a construcțiilor edificate pe acestea, respectiv, parc auto, „atelier reparații utilaje, atelier reparații auto și platforma parcare, sediul central, depozit carburanți și platforma de deservire”. S-a dispus și restabilirea situației anterioare de C.F., cu privire la terenul în suprafață de 14.813 mp și a construcțiilor existente pe acest teren. A fost respinsă de instanță cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta V.P.

În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere probele scrise, expertiza geo-topo, interogatoriile și probele testimoniale, protocolul dintre părți din 19 august 1993, etc. S-a reținut, în esență, că, la data constituirii societății reclamante, în temeiul Legii nr. 15/1990, suprafața de 17.400 mp era în proprietatea acesteia, întrucât se aflau amplasate o serie de construcții necesare obiectului de activitate: parc auto, atelier reparații utilaje, reparații auto, sediul social etc. Expertiza efectuată a constatat că suprafața ocupată cu construcțiile reclamantei este de 14.813 mp Chiar pârâta, prin protocolul din 19 august 1993, a recunoscut existența obiectivelor în patrimoniul reclamantei.

S-a mai reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, nu conferă pârâtei proprietatea asupra terenului, ci s-a emis în scopul înscrierii acestuia în Registrul unic al terenurilor societăților comerciale. Privitor la cererea de intervenție, s-a reținut că pretențiile intervenientei V.P. sunt nefondate, întrucât aceasta nu a făcut dovada drepturilor de proprietate asupra imobilului, nefiind achitat integral prețul de adjudecare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta și intervenienta. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 14/A din 17 ianuarie 2000, a respins apelurile, ca nefondate. În pronunțarea acestei hotărâri, s-a reținut că pe terenul expropriat de la C.A.P.

Mureșeni, de 96.040 mp, s-a realizat în timp, din cota de organizare de șantier, construcții care, după 1989, urmare a Legii nr. 15/1990, au fost cuprinse în patrimoniul societăților comerciale nou înființate, iar terenul a fost folosit de proprietarul construcțiilor. Probele administrate și, în special, expertiza tehnică, au confirmat deținerea de către reclamantă a unei suprafețe reale de 14.813 mp, care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, a fost dobândit în proprietate. Împotriva acestei decizii, pârâta și intervenienta au declarat recurs. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 875 din 14 februarie 2001, a constatat că recursul intervenientei V.P. este nul, fiind motivat cu depășirea termenului legal de 15 zile, iar recursul pârâtei a fost anulat ca insuficient timbrat.

Împotriva acestei decizii, intervenienta a declarat contestație în anulare, în temeiul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., invocând greșeala materială în calcularea termenului legal de 15 zile în depunerea motivelor de recurs. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5739 din 8 octombrie 2002, a admis contestația în anulare, desființând decizia atacată în ce privește constatarea nulității recursului intervenientei, reținând motivarea în termen a recursului la 27 martie 2000 (data expedierii poștale) față de data comunicării motivării deciziei atacate, 9 martie 2000. Instanța a stabilit termen pentru soluționarea recursului. Prin recursul declarat, recurenta V.P.

a invocat, în principal, excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei, excepție invocată și în apel, conform susținerilor din ziua soluționării apelului, arătând că, obiectul pricinii privește contestarea unui act administrativ, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de M.L.P.A.T. seria M10 nr. 0130 din 3 august 1993, astfel că, în temeiul art. 6 din Legea nr. 29/1990 și art. 3 pct.1 C. proc. civ., competența soluționării revenea în primă instanță, Curții de Apel. Curtea, asupra excepției privind necompetența materială, reține următoarele: Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 252 din 1 martie 1999, admițând în parte acțiunea reclamantei, a dispus modificarea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis de M.L.P.A.T.

seria 10 nr. 0130 din 3 august 1993, în favoarea pârâtei, SC A.M., în sensul reducerii suprafeței din certificat, de la 97.160 mp la 82.347 mp, constatând că reclamanta are un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 14.813 mp, înscris în C.F. nr. 2153/I Mureșeni. Se reține că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de M.L.P.A.T., este un act administrativ de autoritate. Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins, sau repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

În speță, reclamanta s-a considerat vătămată, prin cuprinderea în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de M.L.P.A.T. seria M10 nr. 0130 din 3 august 1993, a suprafeței de 17.400 mp teren. Acțiunea reclamantei pentru constatarea proprietății asupra terenului și contestarea actului administrativ, este de competența instanței de contencios administrativ, și anume a Curții de Apel Mureș, în primă instanță. În adevăr, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., „Curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele de competența autorităților administrației publice centrale”. Cum actul în discuție, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de M.L.P.A.T., îmbracă forma juridică a unui act administrativ de autoritate, emis de un minister în executarea dispozițiilor legale, Curtea consideră că îi revine Curții de Apel București, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., competența să soluționeze prezenta cauză în primă instanță, urmând să fie citat și organul administrativ emitent al actului în litigiu, M.L.P.A.T. Față de cele de mai sus, reținând că recursul este întemeiat, urmează să fie admis și, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., să fie casată decizia Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, nr.14 din 17 ianuarie 2001, precum și sentința civilă nr. 252 din 1 martie 1999 a Tribunalului Mureș, prin admiterea apelului aceleiași părți, dosarul urmând să fie trimis Curții de Apel Târgu Mureș spre competentă soluționare în fond a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de intervenienta V.P. împotriva deciziei nr. 14 din 17 ianuarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, și sentința civilă nr. 252 din 01 martie 1999 a Tribunalului Mureș, cu trimitere spre rejudecare, în primă instanță, la Curtea de Apel Târgu Mureș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 01 iulie 2003.