ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 982/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.B. SA Călărași, prin reprezentant legal, C.C., în contradictoriu cu SC M. SRL Slobozia și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Călărași a formulat, în baza art. 82 din O.G. nr. 11/1996, contestație împotriva organizării adjudecării licitației prin care, la inițiativa creditoarei, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, s-au vândut imobilele proprietatea contestatoarei, adjudecător fiind SC M. SRL. Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr. 3183 din 25 iulie 2000, a respins contestația cu motivarea că, deși aceasta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 22 din O.G.

nr. 11/1996, care se referă la măsurile asigurătorii din conținutul cererii și din susținerile pe fond, rezultă că această contestație se referă la toate actele de executare, îndeplinite de creditoare cu ocazia executării silite imobiliare, situație în care s-a apreciat că creditoarea nu era obligată să preia bunurile (recoltele) și cesiunea de creanță oferită de debitoare. Instanța a considerat că s-au respectat dispozițiile legale în ceea ce privește susținerile de la pct. 3 din contestație. Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 775/2000, pronunțată de Tribunalul Călărași, care a respins apelul contestatoarei. Această hotărâre a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, urmare admiterii recursului contestatoarei prin decizia 133/2001, pronunțată de Curtea de Apel București.

În fond, după casare, Tribunalul Călărași, prin decizia civilă nr. 323 din 7 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, recursul contestatoarei, reținându-se că motivele, privind lipsa somației, a evaluării și înștiințării asupra licitației, cât și a neîntocmirii procesului verbal de licitație, sunt tardiv formulate. Pentru restul criticilor, s-a arătat că obiectul contestației este reglementat de O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, care nu sancționează cu nulitatea lipsa actelor la care se referă contestatoarea, poate cel mult cu nulitate relativă, care, însă, nu a fost invocată la data săvârșirii ei, sau a distribuirii sumelor. În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 59/2001, Procurorul General al României a declarat recurs în anulare împotriva sentinței 3183/2000, pronunțată de Judecătoria Călărași și a deciziei nr. 323/2001, pronunțată de Tribunalul Călărași, considerând hotărârile vădit netemeinice pentru următoarele motive: 1. Potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ., executarea s-a perimat deoarece, de la primul act de executare, care îl constituie somația nr. 345 din 31 iulie 1997, prin care pentru prima dată i se face cunoscut contestatoarei debitoare că datorează statului impozit pe salarii și majorări pentru anii 1996 – 1997, precum și impozit pe dividende și profit, plus majorări pentru anul 1995, termenul de plată fiind de 15 zile de la primirea somației și până la 23 februarie 1999, când, prin procesul verbal nr. 26, au fost sechestrate parte din bunurile debitoarei, contrar dispozițiilor art. 40 din O.G.

nr. 11/1996, creditoarea nu a mai efectuat alte acte de urmărire. În cadrul acestui prim motiv din recursul în anulare, se mai susține că, întemeindu-se tot pe somația nr. 345/1997, intimata creditoare, la 29 martie 2000, a încheiat un nou proces-verbal de identificare a bunurilor mobile, deși somația era nulă, fiindcă operase perimarea la 20 martie 1998, iar procesul verbal se referă la titlul executării nr. 6028 din 1 martie 1998, care nu are nici o legătură cu dosarul de față, în care titlul îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr. 387 din 31 martie 1997, prin care SC C. SRL București a preluat de la F.P.S. 51% din pachetul de acțiuni al SC A. SA Bogdana și care a devenit executoriu la data la care se referă art. 25 din O.G.

nr. 11/1996. Somația din 15 mai 2000, întocmită de creditoare cu 4 zile anterior licitației, se referă și la un alt titlu executoriu nr. 4692 din 23 martie 2000, care, în realitate, reprezintă un referat al intimatei fără nici un efect juridic. 2. Au fost încălcate dispozițiile art. 59 și art. 65 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, avându-se în vedere data la care a fost comunicată debitoarei somația din 15 mai 2000 și data la care a fost organizată licitația a cărei anulare se cere, respectiv, chiar în ziua comunicării și nu la 30 zile de la comunicare. 3. Cu ocazia organizării licitației au fost încălcate și dispozițiile art. 65 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996, privind data anunțurilor licitației în publicațiile locale, iar din procesul verbal de licitație rezultă că aceasta a fost organizată cu încălcarea dispozițiilor art. 500 și urm. C. proc.

civ., în realitate, administratorul intimatei SC M. SRL Slobozia fiind singurul care a solicitat și obținut imobilele debitoarei. 4. Instanțele nu au dispus chiar din oficiu suplimentarea probatoriului față de indiciile că debitoarea nu mai era deținătoarea pachetului majoritar de acțiuni, cumpărat la 31 martie 1997, ceea ce impunea stabilirea datei la care a fost reziliat contractul nr. 387/1997, pentru a se pronunța o soluție temeinică a cauzei. Se solicită casarea hotărârilor criticate și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond. Recursul în anulare este nefondat. Prealabil analizei criticilor formulate, se impune precizarea că, în cauza de față, este vorba de procedura execuțională de specific fiscal, derogatorie de la dreptul comun reglementat de Codul de procedură civilă, materia fiind reglementată de O.G.

nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, aceasta fiind natura juridică a debitelor pentru care s-a pornit urmărirea de către creditoare. Aceasta precizare era necesară pentru că, în recursul în anulare, se omite total natura juridică a debitelor, făcându-se trimitere când la legea comună (care nu se aplică) când la legea specială, ceea ce, evident, a condus la o greșită aplicare a efectelor juridice ale actelor de executare.

Referitor la analiza pe fond a recursului în anulare se constată: 1. Afirmațiile pe situațiile de fapt din acest prim motiv din recurs, în sensul că respectiva contestatoare, preluând pachetul majoritar de acțiuni prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 387/1997, nu a avut cunoștință de datoriile SC A. SA Bogdana, nu se confirmă din probele dosarului și, în orice caz, culpa aparține contestatoarei, dacă nu a depus diligențe când a preluat activul și pasivul acesteia, astfel că, în virtutea principiului de drept „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans ” nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria culpă pentru a obține protecția unui drept. Oricum, lipsa de diligență a contestatoarei sau obligația de a i se comunica datoriile societății de la care a preluat acțiunile nu pot fi imputate celor două intimate din dosar.

De aceea, dezvoltarea acestei situații în cadrul recursului în anulare nu are nici o legătură cu problemele care, într-adevăr, rezolvă cauza. Așa cum s-a arătat în precizările de ordin general, în speță, executarea făcându-se pentru creanțe bugetare, reglementarea acesteia este stabilită de O.G. nr. 11/1996, care, în titlul V, arată clar faptul că procedura urmăririi silite de specific fiscal este derogatorie de la regula comună prevăzută de Codul de procedură civilă. Rezultă deci, că, potrivit normei de drept speciale, termenul de executare este de 5 ani și nu, cum greșit se susține în recursul în anulare, când se face trimitere, când la codul de procedură civilă [ art. 389 alin. (1)] când la O.G.

nr. 11/1996, astfel că de la primul act de executare, respectiv, somația nr. 345/1997, nu a operat perimarea. Întrucât invocarea instituției perimării executării nu se justifică, celelalte discuții în cadrul acestui motiv, privind titlul executoriu pentru creditor, sau procesele verbale invocate, sunt fără relevanță, aceste acte având forță juridică, deoarece primul act de executare nu a fost anulat urmare a perimării, iar potrivit art. 25 din O.G. nr. 11/1006, creanțele bugetare datorate bugetului statului sunt supuse executării silite, pornite în baza unui titlu executoriu (titlu de creanță devenit executoriu la data scadentă a obligației de plată a debitorului, întocmit de organul fiscal competent și care, în cauză, are nr. 6028/1999 (dosar 2145/2002).

În raport de cele arătate, invocarea ca titlu executoriu a contractului de vânzare-cumpărare nr. 387/1997 este în afara dispozițiilor legale în materie. 2. În cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 59 și art. 65 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, iar susținerea din recursul în anulare este consecința confuziei dintre noțiunea somației, așa cum este definită de art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, cu somația prevăzută de art. 69 din același act normativ și care, ca natură juridică, este o notificare concretă pentru fiecare caz particular în parte. Această somație se comunică debitorului cu 5 zile înaintea termenului de licitație, ceea ce, în cauză, s-a făcut conform dovezilor de la dosar.

Faptul că debitoarea a primit somația chiar în ziua licitației nu este culpa intimatei, iar prin actele anterioare licitației, încă din 1997, debitoarea a fost somată în mod repetat în vederea achitării datoriilor. 3. În ceea ce privește respectarea dispozițiilor art. 65 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996, probele dosarului infirmă susținerile din recursul în anulare, astfel că discuția privind plata anunțurilor în publicațiile locale nu se justifică. Invocând nerespectarea dispozițiilor art. 500 C. proc. civ., recursul în anulare nu arată concret ce anume s-a încălcat în organizarea licitației. Faptul că debitoarea nu a fost prezentă nu ține de culpa creditoarei, care s-a conformat O.G. nr. 11/1996, iar participarea la licitație doar a administratorului SC M. SRL Slobozia nu este reală, pentru că au fost doi participanți, iar suma la care s-a vândut imobilul a fost stabilită prin expertiză care nu a fost contestată.

4. Ultima critică adusă hotărârilor, și anume la lipsa instanțelor de a dispune din oficiu probe suplimentare privind calitatea de acționar majoritar a contestatoarei, este total nejustificată, atâta vreme, cât debitoarea, care a invocat lipsa calității sale procesuale active, nu a dovedit rezoluțiunea contractului nr. 387/1997, obligație care-i revenea, potrivit art. 1169 C. civ., dar mai ales față de apărarea constantă a acesteia în toate fazele procesuale și chiar în cererea de sesizare a instanței cu privire la drepturile sale în calitate de acționar majoritar. Față de cele arătate, recursul în anulare este nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 3183 din 25 iulie 2000 a Judecătoriei Călărași și a deciziei nr. 323 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Călărași, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.