ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2003

contestație contra procesului verbal nr. 16294 din 29 iunie 1999, întocmit de

D.G.F.C.F. Călărași, de distribuție a sumei rezultate din vânzarea unor imobile

proprietatea debitoarei SC D. SA, urmărită silit în temeiul O.G. nr. 11/1999,

relativă la executarea silită a creanțelor bugetare.

nr. 123 din 25 ianuarie 2002, Curtea de Apel București a casat hotărârile

anterioare și a reținut cauza în primă instanță pentru competentă soluționare.

Prin sentința civilă nr. 101 din 18 septembrie 2002,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a anulat procesul verbal de

distribuție nr. 16294 din 29 iunie 1999, și a dispus distribuirea sumei de

1.283.992.310 lei către A.V.A.B., ca succesoare contractuală a contestatoarei

B.A. SA.

Întrucât această creanță “ trebuie satisfăcută cu

preferință din prețul obținut din valorificarea celor două imobile și nu cu

suma trecută drept valoarea luată în garanție, corespunzătoare celor două

depozite”, conform art. 19/35 din Legea nr. 409/2001, coroborate cu art. 81 din

O.G. nr. 11/1996.

Administrația Finanțelor Publice Călărași și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Călărași.

3.1. Recurenta I.R. susține, în esență, că nu era

incidentă procedura din O.G. nr. 55/1999, că s-au respectat dispozițiile art.

71 - 73 din O.G. nr. 11/1996, fiind distribuită suma de 422.569.488 lei, ce

reprezintă valoarea luată în garanție de B.A., iar ipoteca a fost instituită

pentru cele două imobile în limita acestei sume.

3.2.Celelalte două recurente susțin că:

- a) hotărârea este contrară cât timp consideră că

temeiul juridic al ordinii de preferință este cel din dreptul bancar, cu

ignorarea art. 1776 C. civ., care consacră principiul individualității

ipotecii;

- b) hotărârea ignoră că valoarea luată în garanție

este cea pe care creditoarea este îndreptățită să o primească și nu suma

obținută din vânzarea silită a imobilelor;

- c) hotărârea nu este opozabilă celorlalți

creditori, căci prin ea nu au fost desființate

in terminis

actele

juridice dintre debitoare și adjudecătorii imobilelor și că

- d) hotărârea a făcut o aplicare restrictivă a Legii

nr. 409/2001.

4.1. Instanța a dat o corectă rezolvare problemei

aplicării în timp și imediate a Legii civile, cu referire la Legea nr. 409/2001

de aprobare a O.G. nr. 51/1998 (și de abrogare a O.G. nr. 55/1999).

Potrivit art. 24 din Legea nr. 409/2001:”Litigiile în

curs, în legătură cu creanțele bancare cedate A.V.A.B., indiferent de faza în

care se află, vor continua și se vor soluționa cu aplicarea procedurii

prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”, iar dispozițiile art. 19

19

prevăd că “cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în

legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B sunt de competența curții de

apel (…)”

4.2. Lectura sentinței relevă că prima instanță a

reținut clar că valoarea luată în garanție, ca noțiune bancară, este

independentă de prețul obținut din vânzarea imobilelor, și a dat o corectă

interpretare art. 1746 C. civ. cu privire la creanța garantată, titularul

ipotecii având dreptul la prețul obținut și nu doar la valoarea luată în

garanție.

Problema opozabilității sentinței față de creditorii

recurenți nu se rezolvă în raport de actele subsecvente, căci aceștia au avut

calitatea de părți în contestație, cu toate garanțiile și drepturile

procesuale, iar efectele ei și forța obligatorie se răsfrâng asupra tuturor

părților.

De asemenea, susținerea că în lipsa unei clauze

exprese, de reactualizare a sumelor, creditoarea nu poate fi, astfel,

îndestulată, nu este fondată, căci echitatea și suma creditată în executarea

contractelor obligă la o despăgubire integrală.

În sfârșit, caracterul preferențial absolut al

creanței A.V.A.B. este dat de dispozițiile art. 44 și 61 din O.U.G. nr.

51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, în referire la art. 3 pct. 2 din

Legea nr. 81/1999 referitoare la datoria publică, care dau eficiență și art. 72

alin. (2) din O.G. nr. 11/1996 (ulterior, abrogată).

Pe de altă parte, prin contractul nr. 402 din 31

ianuarie 1995 s-a constituit în favoarea creditoarei o ipotecă de rangul I care

cuprinde valorile globale și nu valorile luate în garanție pentru fiecare

imobil, iar prin contractul nr. 2735 din 16 mai 1996 s-a constituit ipotecă de

rangul al II-lea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de SC I.R. SA

Oltenița, Administrația Finanțelor Publice Oltenița și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Călărași, împotriva sentinței nr. 101 din 18 septembrie 2002

a Curții de Apel București, secția comercială.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică astăzi 1 aprilie 2003.