ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2003

1. Creditoarea B.A. SA, la 7 iulie 1999, a formulat contestație contra procesului verbal nr. 16294 din 29 iunie 1999, întocmit de D.G.F.C.F. Călărași, de distribuție a sumei rezultate din vânzarea unor imobile proprietatea debitoarei SC D. SA, urmărită silit în temeiul O.G. nr. 11/1999, relativă la executarea silită a creanțelor bugetare. 2. După două cicluri juridice, prin decizia civilă nr. 123 din 25 ianuarie 2002, Curtea de Apel București a casat hotărârile anterioare și a reținut cauza în primă instanță pentru competentă soluționare. Prin sentința civilă nr. 101 din 18 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a anulat procesul verbal de distribuție nr. 16294 din 29 iunie 1999, și a dispus distribuirea sumei de 1.283.992.310 lei către A.V.A.B., ca succesoare contractuală a contestatoarei B.A.

SA. Întrucât această creanță “ trebuie satisfăcută cu preferință din prețul obținut din valorificarea celor două imobile și nu cu suma trecută drept valoarea luată în garanție, corespunzătoare celor două depozite”, conform art. 19/35 din Legea nr. 409/2001, coroborate cu art. 81 din O.G. nr. 11/1996. 3. Contra sentinței au declarat recurs SC I., Administrația Finanțelor Publice Călărași și Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași. 3.1. Recurenta I.R. susține, în esență, că nu era incidentă procedura din O.G. nr. 55/1999, că s-au respectat dispozițiile art. 71 - 73 din O.G. nr. 11/1996, fiind distribuită suma de 422.569.488 lei, ce reprezintă valoarea luată în garanție de B.A., iar ipoteca a fost instituită pentru cele două imobile în limita acestei sume.

3.2.Celelalte două recurente susțin că: - a) hotărârea este contrară cât timp consideră că temeiul juridic al ordinii de preferință este cel din dreptul bancar, cu ignorarea art. 1776 C. civ., care consacră principiul individualității ipotecii; - b) hotărârea ignoră că valoarea luată în garanție este cea pe care creditoarea este îndreptățită să o primească și nu suma obținută din vânzarea silită a imobilelor; - c) hotărârea nu este opozabilă celorlalți creditori, căci prin ea nu au fost desființate in terminis actele juridice dintre debitoare și adjudecătorii imobilelor și că - d) hotărârea a făcut o aplicare restrictivă a Legii nr. 409/2001. 4. Recursurile sunt nefondate. 4.1. Instanța a dat o corectă rezolvare problemei aplicării în timp și imediate a Legii civile, cu referire la Legea nr. 409/2001 de aprobare a O.G.

nr. 51/1998 (și de abrogare a O.G. nr. 55/1999). Potrivit art. 24 din Legea nr. 409/2001:”Litigiile în curs, în legătură cu creanțele bancare cedate A.V.A.B., indiferent de faza în care se află, vor continua și se vor soluționa cu aplicarea procedurii prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”, iar dispozițiile art. 19 19 prevăd că “cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B sunt de competența curții de apel (…)” 4.2. Lectura sentinței relevă că prima instanță a reținut clar că valoarea luată în garanție, ca noțiune bancară, este independentă de prețul obținut din vânzarea imobilelor, și a dat o corectă interpretare art. 1746 C. civ.

cu privire la creanța garantată, titularul ipotecii având dreptul la prețul obținut și nu doar la valoarea luată în garanție. Problema opozabilității sentinței față de creditorii recurenți nu se rezolvă în raport de actele subsecvente, căci aceștia au avut calitatea de părți în contestație, cu toate garanțiile și drepturile procesuale, iar efectele ei și forța obligatorie se răsfrâng asupra tuturor părților. De asemenea, susținerea că în lipsa unei clauze exprese, de reactualizare a sumelor, creditoarea nu poate fi, astfel, îndestulată, nu este fondată, căci echitatea și suma creditată în executarea contractelor obligă la o despăgubire integrală. În sfârșit, caracterul preferențial absolut al creanței A.V.A.B.

este dat de dispozițiile art. 44 și 61 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, în referire la art. 3 pct. 2 din Legea nr. 81/1999 referitoare la datoria publică, care dau eficiență și art. 72 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996 (ulterior, abrogată). Pe de altă parte, prin contractul nr. 402 din 31 ianuarie 1995 s-a constituit în favoarea creditoarei o ipotecă de rangul I care cuprinde valorile globale și nu valorile luate în garanție pentru fiecare imobil, iar prin contractul nr. 2735 din 16 mai 1996 s-a constituit ipotecă de rangul al II-lea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de SC I.R. SA Oltenița, Administrația Finanțelor Publice Oltenița și Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, împotriva sentinței nr. 101 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția comercială. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică astăzi 1 aprilie 2003.