ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

ÎNALTA CURTE DE CASAȘIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra cererii de recurs de

față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 186 din 11

ianuarie 2005 și cererea completatoare din 22 februarie 2005, contestatoarea A.V.A.S.

BUCUREȘTI a investit instanța cu contestație la executare silită în contradictoriu

cu SC L.I.P.C. SA București, SC S. SA Călărași și SC D. SA Călărași,

solicitând: anularea popririi înființată la 5 ianuarie 2005 în dosarul de

executare nr. 513/2002 al B.E.J.A. M.Ș. la cererea SC L.I.P.C. SA, asupra unui

număr de 648.340 acțiuni deținute SC S. SA la SC D. SA; anularea publicației de

vânzare din 4 ianuarie 2005 privind Oțelăria convertitoare, construcțiile și

terenul aferent; anularea procesului verbal de licitație din 4 februarie 2005

și a actului de adjudecare din 11 februarie 2005, precum și a tuturor actelor

de executare subsecvente, efectuate în dosarul de executare nr. 513/2002;

întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioară executării,

constând în întoarcerea bunurilor în patrimoniul debitoarei SC S. SA, cu

radierea oricăror înregistrări efectuate în Cartea Funciară privind bunurile

executate silit în dosarul nr. 513/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc M.Ș.

și suspendarea executării măsurii popririi până la soluționarea contestației,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

contestatoarea a susținut că, are calitatea de creditor al SC S. SA, fiind

succesor al A.V.A.B. de la care a preluat o creanță în valoare de 45.337.565,56

dolari S.U.A. și 190.400.000 lei cheltuieli de executare asupra debitoarei SC S.

SA Călărași, conform contractului de cesiune de creanță nr. 55038/822 din 10

decembrie 1999 și actelor adiționale la acesta, încheiate între B.C.R. și

A.V.A.B, creanță care a fost preluată la datoria publică.

Sa mai arătat că, având

calitatea de creditor privilegiat asupra creanței mai sus arătate, a pornit

executarea silită a acesteia, comunicând debitoarei titlul executoriu la data

de 16 ianuarie 2003, iar ulterior a instituit sechestru asupra tuturor

bunurilor SC S. SA, terenuri, stocuri, active corporale și necorporale,

sechestre notate în Cartea Funciară de pe lângă Judecătoria Călărași prin

Încheierea nr. 288 din 10 februarie 2003 pronunțată în dosarul cu același

număr.

De asemenea, și acțiunile

debitoarei deținute la SC D. SA asupra cărora s-a înființat poprirea atacată

prin prezenta acțiune au fost indisponibilizate de contestatoare prin procesul

verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003, efectuându-se și mențiunile

în acest sens în Registrul Acționarilor, conform adresei nr. 2128/27 august 2004

a SC D. SA.

Totodată a arătat că actele

de executare efectuate în dosarul nr. 513/2002 al Biroul Executorului

Judecătoresc M.Ș., încalcă puterea lucrului judecat a unei hotărâri definitive

și executorii.

Astfel, în baza titlului

reprezentat de Încheierea Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr. 2740/2002,

creditoarea SC L.I.P.C. a început executarea silită asupra SC S. SA în dosarul nr.

513/2004 al BEJA „M.Ș.”.

Împotriva executării silite

însăși din dosarul nr. 513/2002, ca și împotriva tuturor actelor de executare,

contestatoarea a formulat contestație la Judecătoria Călărași, care a format

obiectul dosarului nr. 536/2003.

Contestația a fost respinsă

prin sentința civilă nr. 500 din 5 martie 2003, hotărârea fiind atacată cu apel

de A.V.A.B., soluționat prin decizia civilă nr. 197/ A din 6 iunie 2003 a

Tribunalului Călărași, care a admis apelul, a schimbat în totalitate hotărârea

atacată și rejudecând a admis contestația la executare așa cum a fost

formulată.

SC L.I.P.C. a promovat recurs

la Curtea de Apel București soluționat prin decizia comercială nr. 1436 din 2

octombrie 2003, în sensul că, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri și

s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Călărași. În fond, după

rejudecare, prin sentința nr. 232 din 6 februarie 2004, Judecătoria Călărași, a

admis contestația la executare a A.V.A.B. și s-a anulat executarea silită și

toate formele de executare în dosarul nr. 513/2002.

La rândul său, SC L.I.P.C., a

declarat apel, cauza făcând obiectul dosarului nr. 705/2004 al Secției a VI-a

Comercială a Curții de Apel București, care a fost soluționat prin decizia

comercială nr. 475 din 24 septembrie 2004, prin admiterea apelului și anularea

sentinței Judecătoriei Călărași, dar în același timp s-a admis contestația la

executare formulată de A.V.A.S, și s-a anulat executarea silită pornită de SC L.I.P.C.,

în dosarul de executare nr. 513/2002, precum și toate formele de executare

silită.

Așa fiind, contestatoarea a

arătat că, chiar dacă actele de executare pe care le-a atacat sunt ulterioare

pronunțării deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004, câtă vreme contestația la

executare a pus în discuție nu doar nulitatea actelor de executare întocmite

până la această dată, ci și legalitatea executării însăși, instanța

pronunțându-se pe acest aspect în sensul admiterii acțiunii, continuarea

executării în dosarul nr. 513/2002 al BEJA M.Ș. nu mai poate să aibă loc,

lipsind orice temei legal pentru aceasta.

Generic, efectul nulității

constă în desființarea raportului juridic afectat de nulitate, efect ce

retroactivează și duce la desființarea actelor nule și restituirea prestațiilor

efectuate în temeiul acestora. Concluzionând, consideră că înființarea popririi

executării asupra acțiunilor debitoarei la SC D. SA ca și întocmirea

publicației de vânzare din 4 ianuarie 2005, a procesului verbal de licitație

din aceeași dată, a actului de adjudecare din 11 februarie 2005 și a tuturor

actelor de executare subsecvente sunt nelegale prin încălcarea dispozițiilor

imperative ale art. 379, 442, 508 alin. (1), art. 509 alin. (2), art. 563, 564,

512 C. proc. civ. și O.U.G. nr. 51/1998.

Creanța urmărită de A.V.A.S.

București este de natură bugetară, întrucât a fost preluată la datoria publică,

motiv pentru care, în cazul concurenței mai multor creditori asupra acelorași

bunuri ale debitoarei, creanța bugetului statului are prioritate la acoperire, situației

privilegiată ce este reglementată de articolul 61 din O.U.G. nr. 51/1998.

În speță, A.V.A.B. al cărui

succesor în drepturi este contestatoarea a declanșat procedura de executare

silită anterior creditoarei pârâte SC L. SA, instituind un sechestru prin care

a indisponibilizat acțiunile debitoarei la SC D. SA, conform procesului verbal

de aplicare a sechestrului nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003, iar acesta a fost

înscris în Registrul acționarilor societății.

În acest sens a arătat că,

potrivit art. 64 din O.U.G. nr. 51/1998, „Din momentul întocmirii procesului

verbal de sechestru, potrivit art. 63, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate.

Atâta timp cât durează executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste

bunuri decât cu acordul contestatoarei. Nerespectarea acestei interdicții

atrage răspunderea, potrivit legii acelui vinovat”. De asemenea, conform art.

68 din același act normativ, „Bunurile rămân sub sechestru până la valorificare

sau până când contestatoarea ori, după caz, instanța competentă dispune

ridicarea sechestrului”. Așa fiind față de, privilegiul legal al A.V.A.B., al

cărui succesor în drepturi este A.V.A.S.

Cererea de intervenție a

fost admisă în principiu prin Încheierea de ședință din 11 octombrie 2005.

Intimata SC L.I.P.C., a

solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995,

avându-se în vedere decizia nr. 4283 din 27septembrie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a modificat decizia 475 din

24 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în

sensul că, s-a dat prioritate reglementată de textul de lege mai sus menționat,

constatându-se că SC S. SA se află în procedura falimentului și ca atare s-a

suspendat judecata cauzei.

În ședința din 5 decembrie 2005

SC L.I.P.C. a solicitat ca și în actuala cauză să se procedeze la suspendarea

judecării pricinii în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, însă instanța a

respins cererea cu motivarea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

textului de lege mai sus menționat, întrucât privește nulitatea actelor de

executare, respectiv a publicației de vânzare din 4 ianuarie 2005, a procesului

verbal de licitație din 4 februarie 2005 și a actului de adjudecare din 11

februarie 2005 dintre L.I.P.C. și SC S. SA Călărași, formulată de contestatoare

și intervenientă. Prin concluzii scrise SC L.I.P.C. a solicitat instanței

respingerea contestației la executare introdusă de A.V.A.S. și pe cale de

consecință și a cererii de intervenție în interesul contestatoarei formulată de

SC D. SA, arătând, în esență că, cererile acestora sunt lipsite de temei legal.

Instanța de fond, verificând

actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a admis în parte

contestația la executare și cererea de intervenție în interesul contestatoarei,

pentru următoarele considerente:

Executarea silită ce

formează obiectul dosarului de executare nr. 513/2002, al BEJ M.Ș., a fost de

la primul act de executare și până la ultimul act de adjudecare efectuat cu

încălcarea normelor imperative ale legii.

Astfel, executarea silită

s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale imperative conținute în O.U.G. nr.

51/1998, modificată.

S-a reținut că A.V.A.S. are

calitatea de creditor privilegiat al debitoarei SC S. SA, fiind succesor al

A.V.A.B. de la care a preluat o creanță în valoare de 45.337.565,56 dolari S.U.A.

și 190.400.000 lei cheltuieli de executare asupra debitoarei conform

contractului de cesiune de creanță nr. 55038/822 din 10 decembrie 1999, și a

actelor adiționale la acesta încheiate între B.C.R. și A.V.A.B., creanță care a

fost preluată la datoria publică.

S-a avut în vedere că

acțiunile debitoarei SC S. SA Călărași deținute la SC D. SA asupra cărora a

fost înființată poprirea la data de 5 ianuarie 2005, au fost indisponibilizate

anterior de A.V.A.S., prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28

ianuarie 2003 efectuându-se și mențiunile în acest sens în Registrul

Acționarilor.

Instanța de fond a apreciat

că actele de executare silită atacate de către contestatoarea A.V.A.S. au fost

efectuate într-o perioadă în care S. SA se afla în procedura de administrare

specială instituită conform art. 16 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 137/2002,

modificată prin O.U.G. nr. 208/2002. În baza acestor texte legale, urmare a

aplicării procedurii de administrare specială, prin H.G. nr. 225/2001 s-a

instituit procedura de supraveghere financiară a SC S. SA, iar prin H.G nr. 158/2004,

perioada supravegherii financiare a fost prelungită până în luna februarie

1

)

din Legea nr. 137/2002, în această perioadă SC S. SA putea efectua plăți numai

după un grafic întocmit de societate și de administratorul special numit de

A.V.A.S.

Așa fiind, prima instanță a

apreciat că măsurile de executare silită pornite în perioada administrării

speciale cu supraveghere financiară, contravin normelor imperative menționate

și, pe cale de consecință, sunt lovite de nulitate.

Anterior efectuării actelor

de executare atacate în prezenta cauză, contestatoarea A.V.A.S.

indisponibilizase toate bunurile debitoarei SC S. SA, inclusiv acțiunile

deținute la SC D. SA și Oțelăria cu convertizoare, precum și terenul și

utilajele aferente, prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie

2003.

În acest sens, în procesul

verbal de sechestru sus-menționat se prevede că, executorii A.V.A.B. au

declarat sechestrate activele corporale și necorporale, alte active conform

evidențelor contabile la 31 decembrie 2002 și acțiunile SC S. SA la SC D. SA.

Prima instanță a avut în

vedere articolul 64 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active

ale statului, potrivit căruia „din momentul întocmirii procesului verbal de

sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Atâta timp cât durează

executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu acordul

A.V.A.S. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii a

celui vinovat” .

În conformitate cu articolul

68 din același act normativ instanța de fond a avut în vedere că „bunurile

rămân sub sechestru până la valorificarea lor sau până când A.V.A.B. ori, după

caz, instanța competentă dispune ridicarea sechestrului”.

Sechestrul aplicat de

contestatoarea A.V.A.S nu a fost ridicat de către instanța de judecată,

bunurile sechestrate nefiind valorificate de creditoare.

În condițiile în care

prevederile legale imperative stabilesc efectele instituirii, de către

creditorul bugetar, a unui sechestru în cadrul procedurii de executare silită a

creanțelor bugetare, conform O.U.G. nr. 51/1998, actele de executare silită

asupra acțiunilor S. (poprire executorie) și asupra Oțelăriei cu Convertizoare

a terenului și a utilajelor aferente (publicație de vânzare, procesul verbal de

licitație și actul de adjudecare), încalcă prevederile art. 64 prin înfrângerea

puterii indisponibilizatoare a sechestrului instituit de A.V.A.S, încălcare ce

are ca sancțiune nulitatea absolută a actelor de executare.

Un alt motiv de nulitate

avut în vedere de prima instanță l-a constituit și încălcarea expresă a

prevederilor art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998.

Potrivit art. 61 din O.U.G. nr.

51/1998, rep.: „dreptul corespunzător creanței preluate la datoria publică se

execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de data

la care a fost constituit, cu excepția salariilor sau a altor privilegii legale”.

Executarea silită și actele

de executare efectuate de către SC L. SA în calitate de creditor chirografar,

au încălcat prevederile acestui articol, contravenind totodată și normelor

imperative prevăzute în Codul de procedură civilă, care reglementează

condițiile adjudecării în contul creanței [(art. 512 alin. (2) C. proc. civ.)]

și ordinea de preferință la distribuirea de sume provenite din vânzarea silită

(art. 563 – art. 564 C. proc. civ.).

Câtă vreme atât A.V.A.S., creditor

bugetar privilegiat (în baza art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998 și a drepturilor

reale de garanție deținute asupra bunurilor din patrimoniul S., cât și L.,

creditor comercial cu creanță chirografară, au pornit executarea silită asupra

patrimoniului debitoarei SC S. SA, executorul judecătoresc trebuia să aplice

textele legale mai susmenționate, atât cele care constituie dreptul comun în

materia executării silite imobiliare cât și cele speciale conținute în O.U.G. nr.

51/1998, aceasta cu atât mai mult cu cât, A.V.A.S. a comunicat Biroului

executorului judecătoresc cu adresa nr. 79 din 24 ianuarie 2005 că este creditor

privilegiat al SC S. SA și că în aceste condiții, dispozițiile art. 512 C.

proc. civ., în ce privește pe L. nu se poate face decât cu plata drepturilor

cuvenite acesteia.

Biroul Executorilor

Judecătorești nu a oprit măsurile de executare ci a continuat executarea prin

licitația organizată la 4 februarie 2005, asupra Oțelăriei Convertizoare și

terenul în suprafață de 374.681 mp împreună cu bunurile mobile reprezentate de

utilajele aferente acestora, bunuri care au fost adjudecate în contul creanței

SC L.I., conform procesului verbal de licitație din 4 februarie 2005.

Din cuprinsul procesului

verbal de licitație, din 4 februarie 2005, instanța de fond a constatat că

reiese faptul că la licitație nu s-a prezentat nici un ofertant, iar

creditoarea SC L.I.P.C. a solicitat adjudecarea în contul creanței sale la

valoarea de 75 % din prețul de adjudecare. Potrivit art. 509 pct. 5 C. proc.

civ., „în cazul în care nu este oferit nici prețul la care imobilul a fost

evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile pentru

care se va face o nouă publicație în condițiile art. 504 alin. (3)”.

La acest termen licitația va

începe de la prețul de 75 % din cel la care imobilul a fost evaluat.

În situația în care

creditorul urmăritor nu a solicitat adjudecarea în contul creanței la prețul de

evaluare, executorul nu putea să procedeze la adjudecare în contul creanței la

prețul de 75 % din valoarea de evaluare, decât la cel de-al doilea termen de

licitație.

Potrivit art. 508 alin. (1) C.

proc. civ., „vânzarea la licitație se face în mod public și se va ține separat

pentru fiecare imobil sau corp de proprietate”.

Conform art. 442 C. proc.

civ., „vânzarea la licitație se face în mod public de executorul judecătoresc,

care va oferi spre vânzare fiecare bun în parte sau mai multe bunuri împreună,

în funcție de natura sau destinația lor”. În cauză executorul judecătoresc a

procedat la executarea în bloc iar această formă de executare este una de

excepție și nu prezintă regula în materia vânzării.

În procesul verbal de

licitație nu se consemnează faptul că s-au oferit imobile spre vânzare, prin

trei strigări succesive, la intervale de timp diferite.

Dimpotrivă, licitația

prevăzută s-a început la ora 10,00 și s-a terminat la 10,30.

Potrivit art. 512 alin. (2) C.

proc. civ., în cazul în care adjudecatar este creditorul, el este obligat în

cazul existenței altor creditori privilegiați, să depună până la concurența

sumei de adjudecare și suma necesară pentru plata creanțelor lor. Altfel spus,

creditorul poate intra în proprietatea imobilului numai dacă acoperă, până la

concurența prețului de adjudecare drepturile creditorilor privilegiați.

Textul este o piedică pentru

încălcarea ordinii legale de prioritate în satisfacerea creanțelor prin alegea

modalității de vânzare constând în adjudecarea în contul creanței. Pentru toate

aceste motive, actul de adjudecare este lovit de nulitate absolută astfel încât

în temeiul art. 404

1

alin. (2) se cuvine repunerea părților în

situația anterioară în sensul întoarcerii bunurilor în patrimoniul debitoarei

SC S. SA cu radierea oricăror înregistrări efectuate în Cartea Funciară privind

bunurile executate silit în dosarul nr. 513/2002.

Un alt motiv de nulitate

absolută l-a constituit în accepțiunea instanței de fond și încălcarea

prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 40/2004, privind unele măsuri pentru

valorificarea unitară de către A.V.A.S. a unor creanțe bancare neperformante

asupra SC S. SA Călărași.

Prin art. 1 al acestei

ordonanțe s-a prevăzut o modalitate specială de valorificare activelor SC S. SA

în cadrul executării silite începute de A.V.A.S. prin comunicarea titlului

executoriu de la dosar, prin derogare de la prevederile art. 1 și art. 3

alineat 1 din O.G. nr. 44/2002, privind valorificarea unor active corporale

aferente capitalului imobilizat, aparținând societăților comerciale la care

statul sau o autoritate a Administrației Publice Locale este acționar majoritar

și care se află în proces de privatizare.

În aceste condiții,

dispunerea de activele SC S. SA în alte condiții decât cele expres și limitativ

prevăzute în legile speciale ale privatizării, contravine prevederilor art. 1

din O.U.G. nr. 40/2004, ceea ce atrage nulitatea actelor de executare astfel

efectuate.

În aceste condiții,

executarea silită pornită de BEJ M.Ș., având în vedere că bunurile

indisponibilizate se află sub incidența acestui act normativ, încalcă

dispozițiile O.G. nr. 40/2004, măsurile de executare de drept comun

contravenind dispozițiilor legii speciale.

Deci, bunurile din

patrimoniul SC S. SA au fost nu numai indisponibilizate prin procesul verbal de

sechestru din 28 ianuarie 2003, dar au fost supuse, în toată perioada

anterioară redeschiderii procedurii falimentului, unor proceduri de

valorificare specială pornind de la art. 16 din Legea nr. 137/2002, H.G. nr. 225/2001

și H.G. nr. 158/2004 și continuându-se cu prevederile O.G. nr. 40/2004.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a admis contestația astfel cum a fost formulată și completată

și a anulat poprirea înființată, la data de 5 ianuarie 2005, în dosarul de

executare nr. 513/2002, al BEJA M.Ș. la cererea SC L.I.P.C., asupra unui număr

de 648.340 acțiuni deținute de SC S. SA la SC D. SA. Totodată a admis cererea

contestatoarei și cererea de intervenție formulată de SC D. SA Călărași și a

anulat publicația de vânzare din 4 ianuarie 2005 privind Oțelăria de Convertitoare,

construcțiile, utilajele și terenurile aferente cât și procesul verbal de

licitație din 4 februarie 2005 și actul de adjudecare din 11 februarie 2005,

precum și toate actele de executare subsecvente efectuate în dosarul de

executare nr. 513/2002.

Cu privire la capătul de

cerere privind suspendarea executării măsurii popririi până la soluționarea

irevocabilă a contestației la executare, acesta a fost respins ca rămas fără

obiect.

Potrivit art. 274 C. proc.

civ., instanța de fond a obligat SC L. la 11.900.000 lei cheltuieli de judecată

către A.V.A.S. și la 7.957,76 RON către D. SA, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva hotărârii mai sus

menționate a formulat recurs creditoarea. Aceasta a invocat următoarele motive

de recurs:

- art. 304 alin. (3) C.

proc. civ., coroborat cu art. 304 alin. (5) cu trimitere la art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia competența de soluționare a

contestației la executare revine judecătorie conform Deciziilor nr. 1/1999 și

5316/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., cu dezvoltarea potrivit căreia instanța a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, sentința fiind printr-o așa-zisă încălcare a art. 1

din Ordonanța 40/2004, în condițiile în care acest act normativ se referă la

altceva.

- art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că textele legale invocate de instanță pentru a motiva sentința

ori nu au aplicabilitate în cauză, ori sunt abrogate, ori și una și alta.

Astfel, la data constituirii dosarului nr. 513/2002, nu erau aplicabile O.G.

208/2002, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 nu se aplică în speță,

recurenta nefiind creditor bugetar, textul fiind chiar abrogat prin Legea nr. 149/2004.

- greșit s-a admis cererea

de intervenție a SC D. SA deoarece aceasta nu justifică nici un interes.

- se critică sentința

atacată și sub aspectul încălcării art. 24 din Constituție referitor la dreptul

de apărare și art. 998 și urm C. civ., referitor la principiul răspunderii

personale. Se precizează că executarea s-a făcut de către o firmă specializată,

iar răspunderea pentru presupusele încălcări aparținând executorului judecătoresc,

iar nu creditoarei. Totodată, se susține că recurenta nu poate fi ținută

răspunzătoare pentru neîndeplinirea unor obligații de către debitoare sau

administratorul special.

- se invocă și art. 304

1

C. proc. civ. și se cere analizarea cauzei și prin prisma faptului că A.V.A.S.

nu mai are calitate procesuală deoarece gajurile și ipotecile acesteia poartă

asupra altor bunuri decât cele preluate de recurentă. Se învederează că A.V.A.S.

este în culpă deoarece a vândut bunuri evaluate la 90 milioane dolari S.U.A. cu

numai 20 milioane dolari S.U.A., inclusiv TVA, iar conform art. 17

1

din Legea nr. 137/2002 A.V.A.S. este obligat să își convertească creanța în

acțiuni în termen de 30 de zile de la data instituirii procedurii de

administrare specială. Procedura de administrare specială s-a instituit la 2

iulie 2002 prin ordin al ministrului O.M. și încălcând această normă imperativă

a legii, A.V.A.S. este decăzut din drepturile sale de a mai deține creanța

asupra SC S. SA.

Pentru toate aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii și

trimiterea cauzei la Judecătoria Călărași și în subsidiar modificarea hotărârii

în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată, cu cheltuieli de

judecată.

Intimata A.V.A.S. a depus la

dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, hotărârea

atacată fiind apreciată ca temeinică și legală, în plus SC S. fiind supusă

procedurii de lichidare prevăzută de Legea nr. 64/995.

Intimata intervenientă a

depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru

următoarele considerente:

Cu privire la motivul

prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 alin. (5)

cu trimitere la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit

căreia competența de soluționare a contestației la executare revine judecătorie

conform Deciziilor nr. 1/1999 și 5316/2004 ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Curtea îl găsește neîntemeiat deoarece decizia nr. 5316/2004 este o

decizie de speță, căreia nu i se poate asociat atributul de izvor de drept, iar

decizia nr. 1/1999, deși pronunțată de Instanța Supremă într-un recurs în

interesul legii, nu are incidență în prezenta cauză. „Legea” în interesul

căreia s-a pronunțat Curtea Supremă o reprezintă dispozițiile art. 453 C. proc.

civ., dreptul comun în materia executării silite prin poprire, în timp ce

prezenta cauză se află sub imperiul unei legi speciale: O.U.G. nr. 51/1998.

Verificând critica

nepronunțării asupra excepției de necompetență, Curtea constată că prima

instanță s-a pronunțat prin încheierea de la dosar și a respins excepția având

în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept.

Motivarea se găsește așadar în acea încheiere și nu trebuia reluată în

cuprinsul hotărârii atacate.

Cu privire la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sentința fiind

printr-o așa-zisă încălcare a art. 1 din Ordonanța 40/2004, în condițiile în

care acest act normativ se referă la altceva, se constată că recurenta face o

greșită încadrare argumentelor în acest motiv de modificare deoarece se

analizează un act normativ și nu un act juridic.

Cu privire la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia:

textele legale invocate de instanță pentru a motiva sentința ori nu au

aplicabilitate în cauză, ori sunt abrogate, ori și una și alta, Înalta Curte

găsește că sunt nefondate criticile formulate. Nu are nici o relevanță juridică

data începerii executării, deoarece actele de executare urmează a fi analizate

în raport cu legea aplicabilă la momentul executării, ori la momentul

înființării popririi din speță, instanța a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr.

137/2002 astfel cum aceasta era în vigoare la acea dată. Cât privește art. 16 alin.

(1

1

), acesta nu numai că nu a fost abrogat de Legea nr. 149/2004,

dar este și în prezent în vigoare.

Instanța de fond nu a greșit

sub aspectul dreptului procesual nici atunci când a admis cererea de

intervenție deoarece intervenienta a justificat interesul formulării cererii.

Aceasta a fost admisă cu deplina respectare a art. 52 C. proc. civ.

Nu poate fi primit nici

argumentul recurentei fondat pe culpa executorului judecătoresc deoarece acesta

este doar un participant la procedura de executare silită demarată la cererea

creditorului și desfășurată exclusiv în beneficiul acestuia. Executorul

judecătoresc nu are și nu poate avea legitimare procesuală în contestația la

executare. Nu rezultă așadar în speță o încălcare a art. 24 din Constituție

referitor la dreptul de apărare și art. 998 și urm C. civ., referitor la

principiul răspunderii personale.

Nici ultima critică nu poate

fi primită deoarece art. 17 din Legea nr. 137/2002 reglementează un beneficiu,

ce poate fi acordat societății supuse privatizării, la solicitarea exclusivă a

instituției implicate în privatizare, în speță A.V.A.S. Legea lasă la îndemâna

instituției publice o posibilitate și nu instituie o obligație în sarcina

acesteia.

Pentru considerentele de

fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de creditoarea SC L.I.P. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr.

16 din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Văzând dispozițiile art. 274

C. proc. civ.. va obliga recurenta la plata sumei de 44.105,17 lei cheltuieli

de judecată către intimata intervenientă SC D. SA CĂLĂRAȘI

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de creditoarea SC L.I.P. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței

comerciale nr. 16 din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Obligă recurenta la plata

sumei de 44.105,17 lei cheltuieli de judecată către intimata - intervenientă SC

D. SA CĂLĂRAȘI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 28 februarie 2007