ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2007

ÎNALTA CURTE DE CASAȘIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 186 din 11 ianuarie 2005 și cererea completatoare din 22 februarie 2005, contestatoarea A.V.A.S. BUCUREȘTI a investit instanța cu contestație la executare silită în contradictoriu cu SC L.I.P.C. SA București, SC S. SA Călărași și SC D. SA Călărași, solicitând: anularea popririi înființată la 5 ianuarie 2005 în dosarul de executare nr. 513/2002 al B.E.J.A. M.Ș. la cererea SC L.I.P.C.

SA, asupra unui număr de 648.340 acțiuni deținute SC S. SA la SC D. SA; anularea publicației de vânzare din 4 ianuarie 2005 privind Oțelăria convertitoare, construcțiile și terenul aferent; anularea procesului verbal de licitație din 4 februarie 2005 și a actului de adjudecare din 11 februarie 2005, precum și a tuturor actelor de executare subsecvente, efectuate în dosarul de executare nr. 513/2002; întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioară executării, constând în întoarcerea bunurilor în patrimoniul debitoarei SC S. SA, cu radierea oricăror înregistrări efectuate în Cartea Funciară privind bunurile executate silit în dosarul nr. 513/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc M.Ș.

și suspendarea executării măsurii popririi până la soluționarea contestației, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că, are calitatea de creditor al SC S. SA, fiind succesor al A.V.A.B. de la care a preluat o creanță în valoare de 45.337.565,56 dolari S.U.A. și 190.400.000 lei cheltuieli de executare asupra debitoarei SC S. SA Călărași, conform contractului de cesiune de creanță nr. 55038/822 din 10 decembrie 1999 și actelor adiționale la acesta, încheiate între B.C.R. și A.V.A.B, creanță care a fost preluată la datoria publică.

Sa mai arătat că, având calitatea de creditor privilegiat asupra creanței mai sus arătate, a pornit executarea silită a acesteia, comunicând debitoarei titlul executoriu la data de 16 ianuarie 2003, iar ulterior a instituit sechestru asupra tuturor bunurilor SC S. SA, terenuri, stocuri, active corporale și necorporale, sechestre notate în Cartea Funciară de pe lângă Judecătoria Călărași prin Încheierea nr. 288 din 10 februarie 2003 pronunțată în dosarul cu același număr. De asemenea, și acțiunile debitoarei deținute la SC D. SA asupra cărora s-a înființat poprirea atacată prin prezenta acțiune au fost indisponibilizate de contestatoare prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003, efectuându-se și mențiunile în acest sens în Registrul Acționarilor, conform adresei nr. 2128/27 august 2004 a SC D. SA.

Totodată a arătat că actele de executare efectuate în dosarul nr. 513/2002 al Biroul Executorului Judecătoresc M.Ș., încalcă puterea lucrului judecat a unei hotărâri definitive și executorii. Astfel, în baza titlului reprezentat de Încheierea Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr. 2740/2002, creditoarea SC L.I.P.C. a început executarea silită asupra SC S. SA în dosarul nr. 513/2004 al BEJA „M.Ș.”. Împotriva executării silite însăși din dosarul nr. 513/2002, ca și împotriva tuturor actelor de executare, contestatoarea a formulat contestație la Judecătoria Călărași, care a format obiectul dosarului nr. 536/2003. Contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr. 500 din 5 martie 2003, hotărârea fiind atacată cu apel de A.V.A.B., soluționat prin decizia civilă nr. 197/ A din 6 iunie 2003 a Tribunalului Călărași, care a admis apelul, a schimbat în totalitate hotărârea atacată și rejudecând a admis contestația la executare așa cum a fost formulată.

SC L.I.P.C. a promovat recurs la Curtea de Apel București soluționat prin decizia comercială nr. 1436 din 2 octombrie 2003, în sensul că, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Călărași. În fond, după rejudecare, prin sentința nr. 232 din 6 februarie 2004, Judecătoria Călărași, a admis contestația la executare a A.V.A.B. și s-a anulat executarea silită și toate formele de executare în dosarul nr. 513/2002. La rândul său, SC L.I.P.C., a declarat apel, cauza făcând obiectul dosarului nr. 705/2004 al Secției a VI-a Comercială a Curții de Apel București, care a fost soluționat prin decizia comercială nr. 475 din 24 septembrie 2004, prin admiterea apelului și anularea sentinței Judecătoriei Călărași, dar în același timp s-a admis contestația la executare formulată de A.V.A.S, și s-a anulat executarea silită pornită de SC L.I.P.C., în dosarul de executare nr. 513/2002, precum și toate formele de executare silită.

Așa fiind, contestatoarea a arătat că, chiar dacă actele de executare pe care le-a atacat sunt ulterioare pronunțării deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004, câtă vreme contestația la executare a pus în discuție nu doar nulitatea actelor de executare întocmite până la această dată, ci și legalitatea executării însăși, instanța pronunțându-se pe acest aspect în sensul admiterii acțiunii, continuarea executării în dosarul nr. 513/2002 al BEJA M.Ș. nu mai poate să aibă loc, lipsind orice temei legal pentru aceasta. Generic, efectul nulității constă în desființarea raportului juridic afectat de nulitate, efect ce retroactivează și duce la desființarea actelor nule și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestora.

Concluzionând, consideră că înființarea popririi executării asupra acțiunilor debitoarei la SC D. SA ca și întocmirea publicației de vânzare din 4 ianuarie 2005, a procesului verbal de licitație din aceeași dată, a actului de adjudecare din 11 februarie 2005 și a tuturor actelor de executare subsecvente sunt nelegale prin încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 379, 442, 508 alin. (1), art. 509 alin. (2), art. 563, 564, 512 C. proc. civ. și O.U.G. nr. 51/1998. Creanța urmărită de A.V.A.S. București este de natură bugetară, întrucât a fost preluată la datoria publică, motiv pentru care, în cazul concurenței mai multor creditori asupra acelorași bunuri ale debitoarei, creanța bugetului statului are prioritate la acoperire, situației privilegiată ce este reglementată de articolul 61 din O.U.G.

nr. 51/1998. În speță, A.V.A.B. al cărui succesor în drepturi este contestatoarea a declanșat procedura de executare silită anterior creditoarei pârâte SC L. SA, instituind un sechestru prin care a indisponibilizat acțiunile debitoarei la SC D. SA, conform procesului verbal de aplicare a sechestrului nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003, iar acesta a fost înscris în Registrul acționarilor societății. În acest sens a arătat că, potrivit art. 64 din O.U.G. nr. 51/1998, „Din momentul întocmirii procesului verbal de sechestru, potrivit art. 63, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Atâta timp cât durează executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu acordul contestatoarei.

Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii acelui vinovat”. De asemenea, conform art. 68 din același act normativ, „Bunurile rămân sub sechestru până la valorificare sau până când contestatoarea ori, după caz, instanța competentă dispune ridicarea sechestrului”. Așa fiind față de, privilegiul legal al A.V.A.B., al cărui succesor în drepturi este A.V.A.S.

Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin Încheierea de ședință din 11 octombrie 2005. Intimata SC L.I.P.C., a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, avându-se în vedere decizia nr. 4283 din 27septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a modificat decizia 475 din 24 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul că, s-a dat prioritate reglementată de textul de lege mai sus menționat, constatându-se că SC S. SA se află în procedura falimentului și ca atare s-a suspendat judecata cauzei. În ședința din 5 decembrie 2005 SC L.I.P.C.

a solicitat ca și în actuala cauză să se procedeze la suspendarea judecării pricinii în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, însă instanța a respins cererea cu motivarea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile textului de lege mai sus menționat, întrucât privește nulitatea actelor de executare, respectiv a publicației de vânzare din 4 ianuarie 2005, a procesului verbal de licitație din 4 februarie 2005 și a actului de adjudecare din 11 februarie 2005 dintre L.I.P.C. și SC S. SA Călărași, formulată de contestatoare și intervenientă. Prin concluzii scrise SC L.I.P.C. a solicitat instanței respingerea contestației la executare introdusă de A.V.A.S. și pe cale de consecință și a cererii de intervenție în interesul contestatoarei formulată de SC D. SA, arătând, în esență că, cererile acestora sunt lipsite de temei legal.

Instanța de fond, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a admis în parte contestația la executare și cererea de intervenție în interesul contestatoarei, pentru următoarele considerente: Executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 513/2002, al BEJ M.Ș., a fost de la primul act de executare și până la ultimul act de adjudecare efectuat cu încălcarea normelor imperative ale legii. Astfel, executarea silită s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale imperative conținute în O.U.G. nr. 51/1998, modificată. S-a reținut că A.V.A.S. are calitatea de creditor privilegiat al debitoarei SC S. SA, fiind succesor al A.V.A.B. de la care a preluat o creanță în valoare de 45.337.565,56 dolari S.U.A.

și 190.400.000 lei cheltuieli de executare asupra debitoarei conform contractului de cesiune de creanță nr. 55038/822 din 10 decembrie 1999, și a actelor adiționale la acesta încheiate între B.C.R. și A.V.A.B., creanță care a fost preluată la datoria publică. S-a avut în vedere că acțiunile debitoarei SC S. SA Călărași deținute la SC D. SA asupra cărora a fost înființată poprirea la data de 5 ianuarie 2005, au fost indisponibilizate anterior de A.V.A.S., prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003 efectuându-se și mențiunile în acest sens în Registrul Acționarilor. Instanța de fond a apreciat că actele de executare silită atacate de către contestatoarea A.V.A.S. au fost efectuate într-o perioadă în care S. SA se afla în procedura de administrare specială instituită conform art. 16 alin. (1) și (1 1 ) din Legea nr. 137/2002, modificată prin O.U.G.

nr. 208/2002. În baza acestor texte legale, urmare a aplicării procedurii de administrare specială, prin H.G. nr. 225/2001 s-a instituit procedura de supraveghere financiară a SC S. SA, iar prin H.G nr. 158/2004, perioada supravegherii financiare a fost prelungită până în luna februarie 2005. Așa cum rezultă din dispozițiile exprese ale art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 137/2002, în această perioadă SC S. SA putea efectua plăți numai după un grafic întocmit de societate și de administratorul special numit de A.V.A.S. Așa fiind, prima instanță a apreciat că măsurile de executare silită pornite în perioada administrării speciale cu supraveghere financiară, contravin normelor imperative menționate și, pe cale de consecință, sunt lovite de nulitate.

Anterior efectuării actelor de executare atacate în prezenta cauză, contestatoarea A.V.A.S. indisponibilizase toate bunurile debitoarei SC S. SA, inclusiv acțiunile deținute la SC D. SA și Oțelăria cu convertizoare, precum și terenul și utilajele aferente, prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003. În acest sens, în procesul verbal de sechestru sus-menționat se prevede că, executorii A.V.A.B. au declarat sechestrate activele corporale și necorporale, alte active conform evidențelor contabile la 31 decembrie 2002 și acțiunile SC S. SA la SC D. SA. Prima instanță a avut în vedere articolul 64 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, potrivit căruia „din momentul întocmirii procesului verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate.

Atâta timp cât durează executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu acordul A.V.A.S. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii a celui vinovat” . În conformitate cu articolul 68 din același act normativ instanța de fond a avut în vedere că „bunurile rămân sub sechestru până la valorificarea lor sau până când A.V.A.B. ori, după caz, instanța competentă dispune ridicarea sechestrului”. Sechestrul aplicat de contestatoarea A.V.A.S nu a fost ridicat de către instanța de judecată, bunurile sechestrate nefiind valorificate de creditoare. În condițiile în care prevederile legale imperative stabilesc efectele instituirii, de către creditorul bugetar, a unui sechestru în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor bugetare, conform O.U.G.

nr. 51/1998, actele de executare silită asupra acțiunilor S. (poprire executorie) și asupra Oțelăriei cu Convertizoare a terenului și a utilajelor aferente (publicație de vânzare, procesul verbal de licitație și actul de adjudecare), încalcă prevederile art. 64 prin înfrângerea puterii indisponibilizatoare a sechestrului instituit de A.V.A.S, încălcare ce are ca sancțiune nulitatea absolută a actelor de executare. Un alt motiv de nulitate avut în vedere de prima instanță l-a constituit și încălcarea expresă a prevederilor art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998. Potrivit art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, rep.: „dreptul corespunzător creanței preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de data la care a fost constituit, cu excepția salariilor sau a altor privilegii legale”.

Executarea silită și actele de executare efectuate de către SC L. SA în calitate de creditor chirografar, au încălcat prevederile acestui articol, contravenind totodată și normelor imperative prevăzute în Codul de procedură civilă, care reglementează condițiile adjudecării în contul creanței [(art. 512 alin. (2) C. proc. civ.)] și ordinea de preferință la distribuirea de sume provenite din vânzarea silită (art. 563 – art. 564 C. proc. civ.). Câtă vreme atât A.V.A.S., creditor bugetar privilegiat (în baza art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998 și a drepturilor reale de garanție deținute asupra bunurilor din patrimoniul S., cât și L., creditor comercial cu creanță chirografară, au pornit executarea silită asupra patrimoniului debitoarei SC S. SA, executorul judecătoresc trebuia să aplice textele legale mai susmenționate, atât cele care constituie dreptul comun în materia executării silite imobiliare cât și cele speciale conținute în O.U.G.

nr. 51/1998, aceasta cu atât mai mult cu cât, A.V.A.S. a comunicat Biroului executorului judecătoresc cu adresa nr. 79 din 24 ianuarie 2005 că este creditor privilegiat al SC S. SA și că în aceste condiții, dispozițiile art. 512 C. proc. civ., în ce privește pe L. nu se poate face decât cu plata drepturilor cuvenite acesteia. Biroul Executorilor Judecătorești nu a oprit măsurile de executare ci a continuat executarea prin licitația organizată la 4 februarie 2005, asupra Oțelăriei Convertizoare și terenul în suprafață de 374.681 mp împreună cu bunurile mobile reprezentate de utilajele aferente acestora, bunuri care au fost adjudecate în contul creanței SC L.I., conform procesului verbal de licitație din 4 februarie 2005. Din cuprinsul procesului verbal de licitație, din 4 februarie 2005, instanța de fond a constatat că reiese faptul că la licitație nu s-a prezentat nici un ofertant, iar creditoarea SC L.I.P.C.

a solicitat adjudecarea în contul creanței sale la valoarea de 75 % din prețul de adjudecare. Potrivit art. 509 pct. 5 C. proc. civ., „în cazul în care nu este oferit nici prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile pentru care se va face o nouă publicație în condițiile art. 504 alin. (3)”. La acest termen licitația va începe de la prețul de 75 % din cel la care imobilul a fost evaluat. În situația în care creditorul urmăritor nu a solicitat adjudecarea în contul creanței la prețul de evaluare, executorul nu putea să procedeze la adjudecare în contul creanței la prețul de 75 % din valoarea de evaluare, decât la cel de-al doilea termen de licitație.

Potrivit art. 508 alin. (1) C. proc. civ., „vânzarea la licitație se face în mod public și se va ține separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate”. Conform art. 442 C. proc. civ., „vânzarea la licitație se face în mod public de executorul judecătoresc, care va oferi spre vânzare fiecare bun în parte sau mai multe bunuri împreună, în funcție de natura sau destinația lor”. În cauză executorul judecătoresc a procedat la executarea în bloc iar această formă de executare este una de excepție și nu prezintă regula în materia vânzării. În procesul verbal de licitație nu se consemnează faptul că s-au oferit imobile spre vânzare, prin trei strigări succesive, la intervale de timp diferite. Dimpotrivă, licitația prevăzută s-a început la ora 10,00 și s-a terminat la 10,30.

Potrivit art. 512 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care adjudecatar este creditorul, el este obligat în cazul existenței altor creditori privilegiați, să depună până la concurența sumei de adjudecare și suma necesară pentru plata creanțelor lor. Altfel spus, creditorul poate intra în proprietatea imobilului numai dacă acoperă, până la concurența prețului de adjudecare drepturile creditorilor privilegiați. Textul este o piedică pentru încălcarea ordinii legale de prioritate în satisfacerea creanțelor prin alegea modalității de vânzare constând în adjudecarea în contul creanței. Pentru toate aceste motive, actul de adjudecare este lovit de nulitate absolută astfel încât în temeiul art. 404 1 alin. (2) se cuvine repunerea părților în situația anterioară în sensul întoarcerii bunurilor în patrimoniul debitoarei SC S. SA cu radierea oricăror înregistrări efectuate în Cartea Funciară privind bunurile executate silit în dosarul nr. 513/2002.

Un alt motiv de nulitate absolută l-a constituit în accepțiunea instanței de fond și încălcarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 40/2004, privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către A.V.A.S. a unor creanțe bancare neperformante asupra SC S. SA Călărași. Prin art. 1 al acestei ordonanțe s-a prevăzut o modalitate specială de valorificare activelor SC S. SA în cadrul executării silite începute de A.V.A.S. prin comunicarea titlului executoriu de la dosar, prin derogare de la prevederile art. 1 și art. 3 alineat 1 din O.G. nr. 44/2002, privind valorificarea unor active corporale aferente capitalului imobilizat, aparținând societăților comerciale la care statul sau o autoritate a Administrației Publice Locale este acționar majoritar și care se află în proces de privatizare.

În aceste condiții, dispunerea de activele SC S. SA în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute în legile speciale ale privatizării, contravine prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 40/2004, ceea ce atrage nulitatea actelor de executare astfel efectuate. În aceste condiții, executarea silită pornită de BEJ M.Ș., având în vedere că bunurile indisponibilizate se află sub incidența acestui act normativ, încalcă dispozițiile O.G. nr. 40/2004, măsurile de executare de drept comun contravenind dispozițiilor legii speciale. Deci, bunurile din patrimoniul SC S. SA au fost nu numai indisponibilizate prin procesul verbal de sechestru din 28 ianuarie 2003, dar au fost supuse, în toată perioada anterioară redeschiderii procedurii falimentului, unor proceduri de valorificare specială pornind de la art. 16 din Legea nr. 137/2002, H.G.

nr. 225/2001 și H.G. nr. 158/2004 și continuându-se cu prevederile O.G. nr. 40/2004. Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis contestația astfel cum a fost formulată și completată și a anulat poprirea înființată, la data de 5 ianuarie 2005, în dosarul de executare nr. 513/2002, al BEJA M.Ș. la cererea SC L.I.P.C., asupra unui număr de 648.340 acțiuni deținute de SC S. SA la SC D. SA. Totodată a admis cererea contestatoarei și cererea de intervenție formulată de SC D. SA Călărași și a anulat publicația de vânzare din 4 ianuarie 2005 privind Oțelăria de Convertitoare, construcțiile, utilajele și terenurile aferente cât și procesul verbal de licitație din 4 februarie 2005 și actul de adjudecare din 11 februarie 2005, precum și toate actele de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr. 513/2002.

Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării măsurii popririi până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, acesta a fost respins ca rămas fără obiect. Potrivit art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a obligat SC L. la 11.900.000 lei cheltuieli de judecată către A.V.A.S. și la 7.957,76 RON către D. SA, reprezentând onorariu avocat. Împotriva hotărârii mai sus menționate a formulat recurs creditoarea. Aceasta a invocat următoarele motive de recurs: - art. 304 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 alin. (5) cu trimitere la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia competența de soluționare a contestației la executare revine judecătorie conform Deciziilor nr. 1/1999 și 5316/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sentința fiind printr-o așa-zisă încălcare a art. 1 din Ordonanța 40/2004, în condițiile în care acest act normativ se referă la altceva. - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că textele legale invocate de instanță pentru a motiva sentința ori nu au aplicabilitate în cauză, ori sunt abrogate, ori și una și alta. Astfel, la data constituirii dosarului nr. 513/2002, nu erau aplicabile O.G. 208/2002, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 nu se aplică în speță, recurenta nefiind creditor bugetar, textul fiind chiar abrogat prin Legea nr. 149/2004. - greșit s-a admis cererea de intervenție a SC D. SA deoarece aceasta nu justifică nici un interes.

- se critică sentința atacată și sub aspectul încălcării art. 24 din Constituție referitor la dreptul de apărare și art. 998 și urm C. civ., referitor la principiul răspunderii personale. Se precizează că executarea s-a făcut de către o firmă specializată, iar răspunderea pentru presupusele încălcări aparținând executorului judecătoresc, iar nu creditoarei. Totodată, se susține că recurenta nu poate fi ținută răspunzătoare pentru neîndeplinirea unor obligații de către debitoare sau administratorul special. - se invocă și art. 304 1 C. proc. civ. și se cere analizarea cauzei și prin prisma faptului că A.V.A.S. nu mai are calitate procesuală deoarece gajurile și ipotecile acesteia poartă asupra altor bunuri decât cele preluate de recurentă.

Se învederează că A.V.A.S. este în culpă deoarece a vândut bunuri evaluate la 90 milioane dolari S.U.A. cu numai 20 milioane dolari S.U.A., inclusiv TVA, iar conform art. 17 1 din Legea nr. 137/2002 A.V.A.S. este obligat să își convertească creanța în acțiuni în termen de 30 de zile de la data instituirii procedurii de administrare specială. Procedura de administrare specială s-a instituit la 2 iulie 2002 prin ordin al ministrului O.M. și încălcând această normă imperativă a legii, A.V.A.S. este decăzut din drepturile sale de a mai deține creanța asupra SC S. SA. Pentru toate aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei la Judecătoria Călărași și în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Intimata A.V.A.S. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, hotărârea atacată fiind apreciată ca temeinică și legală, în plus SC S. fiind supusă procedurii de lichidare prevăzută de Legea nr. 64/995. Intimata intervenientă a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 alin. (5) cu trimitere la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., cu dezvoltarea potrivit căreia competența de soluționare a contestației la executare revine judecătorie conform Deciziilor nr. 1/1999 și 5316/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea îl găsește neîntemeiat deoarece decizia nr. 5316/2004 este o decizie de speță, căreia nu i se poate asociat atributul de izvor de drept, iar decizia nr. 1/1999, deși pronunțată de Instanța Supremă într-un recurs în interesul legii, nu are incidență în prezenta cauză. „Legea” în interesul căreia s-a pronunțat Curtea Supremă o reprezintă dispozițiile art. 453 C. proc. civ., dreptul comun în materia executării silite prin poprire, în timp ce prezenta cauză se află sub imperiul unei legi speciale: O.U.G.

nr. 51/1998. Verificând critica nepronunțării asupra excepției de necompetență, Curtea constată că prima instanță s-a pronunțat prin încheierea de la dosar și a respins excepția având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept. Motivarea se găsește așadar în acea încheiere și nu trebuia reluată în cuprinsul hotărârii atacate. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sentința fiind printr-o așa-zisă încălcare a art. 1 din Ordonanța 40/2004, în condițiile în care acest act normativ se referă la altceva, se constată că recurenta face o greșită încadrare argumentelor în acest motiv de modificare deoarece se analizează un act normativ și nu un act juridic.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia: textele legale invocate de instanță pentru a motiva sentința ori nu au aplicabilitate în cauză, ori sunt abrogate, ori și una și alta, Înalta Curte găsește că sunt nefondate criticile formulate. Nu are nici o relevanță juridică data începerii executării, deoarece actele de executare urmează a fi analizate în raport cu legea aplicabilă la momentul executării, ori la momentul înființării popririi din speță, instanța a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 137/2002 astfel cum aceasta era în vigoare la acea dată. Cât privește art. 16 alin. (1 1 ), acesta nu numai că nu a fost abrogat de Legea nr. 149/2004, dar este și în prezent în vigoare.

Instanța de fond nu a greșit sub aspectul dreptului procesual nici atunci când a admis cererea de intervenție deoarece intervenienta a justificat interesul formulării cererii. Aceasta a fost admisă cu deplina respectare a art. 52 C. proc. civ. Nu poate fi primit nici argumentul recurentei fondat pe culpa executorului judecătoresc deoarece acesta este doar un participant la procedura de executare silită demarată la cererea creditorului și desfășurată exclusiv în beneficiul acestuia. Executorul judecătoresc nu are și nu poate avea legitimare procesuală în contestația la executare. Nu rezultă așadar în speță o încălcare a art. 24 din Constituție referitor la dreptul de apărare și art. 998 și urm C. civ., referitor la principiul răspunderii personale.

Nici ultima critică nu poate fi primită deoarece art. 17 din Legea nr. 137/2002 reglementează un beneficiu, ce poate fi acordat societății supuse privatizării, la solicitarea exclusivă a instituției implicate în privatizare, în speță A.V.A.S. Legea lasă la îndemâna instituției publice o posibilitate și nu instituie o obligație în sarcina acesteia. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC L.I.P. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 16 din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ.. va obliga recurenta la plata sumei de 44.105,17 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă SC D. SA CĂLĂRAȘI

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC L.I.P. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 16 din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta la plata sumei de 44.105,17 lei cheltuieli de judecată către intimata - intervenientă SC

D. SA CĂLĂRAȘI.

Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 februarie 2007