ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2591/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9

octombrie 2002, la Curtea de Apel București, L.Ș. a declarat recurs împotriva

sentinței civile nr. 763 din 4 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

București, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul

a susținut că în privința deciziei nr. 6401 din 16 septembrie 2000, emisă de

U.A.R., ar opera autoritatea de lucru judecat, întrucât în mod separat în

timpul desfășurării litigiului de față, a făcut o cerere de suspendare a

acestei decizii care s-a admis, deci este definitivă.

Cât privește suspendarea deciziei

nr. 181 din 12 iulie a Baroului Brăila, operează excepția lipsei calității

procesuale pasive a acesteia, deoarece decizia Baroului poate fi atacată numai

la Comisia Permanentă a U.A.R.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție reține că L.Ș. a cerut în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990,

suspendarea deciziei nr. 6401 din 16 septembrie 2000 a U.A.R., precum și a

deciziei nr. 181 din 12 iulie 2000, emisă de Baroul Brăila, până la

soluționarea litigiului existent, privind anularea celor două decizii.

Prin sentința nr. 763 din 4

septembrie 2002, Curtea de Apel București a respins excepția autorității

lucrului judecat invocată de Baroul Brăila și a respins ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantului L.Ș., în contradictoriu cu U.A.R. și cu Baroul Brăila.

Instanța a precizat că reclamantul,

avocat în Baroul Brăila, a fost supendat din profesia de avocat, prin decizia

nr. 181 din 12 iulie 2000, până la pronunțarea unei sentințe penale irevocabile

în dosarul penal, în care acesta este cercetat pentru mai multe infracțiuni ce

aduc atingere prestigiului profesiei de avocat.

Instanța a reținut că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, iar în speță ,nu sunt

întrunite toate condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv

„un caz bine justificat”, măsura fiind „necesară” pentru „prevenirea unei

pagube iminente”.

Faptul că familia reclamantului are

o situație materială precară nu este o situație nouă și întemeiată, ce ar

justifica aplicarea art. 9 din Legea nr. 29/1990, situația precară existând și

anterior luării măsurii de suspendare din profesie.

Cât privește excepția autorității de

lucru judecat, în mod corect instanța a respins-o, cât timp o cerere de

suspendare a executării actului administrativ, în baza art. 9 din Legea nr.

29/1990, poate fi făcută din nou, dacă s-au administrat condițiile avute în

vedere la soluționarea primei cereri.

Cât privește netemeinicia cererii de

suspendare este de reținut că inculpatul nu este cercetat pentru comiterea mai

multor infracțiuni și până acum nu s-a pronunțat o sentință definitivă

irevocabilă, privind nevinovăția inculpatului.

Deci, recursul de față este

neîntemeiat, sentința atacată în cauză fiind legală și temeinică, instanța

făcând corect aplicarea art. 9 din Legea nr. 29/1990 și a art. 84 din Statutul

profesiei de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.Ș.,

împotriva sentinței civile nr. 763 din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, Secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2003.