ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3756/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

martie 2003 la Curtea de Apel București, reclamanta SC N.T. SRL București a

solicitat anularea deciziei nr. 61 din 18 martie 2003, prin care pârâtul C.N.A.

a menținut sancțiunea contravențională, aplicată prin decizia nr. 39 din 18

februarie 2003, dar a redus cuantumul amenzii de la 250.000.000, lei la

150.000.000 lei.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, a invocat din oficiu excepția de necompetență

materială, excepție care a fost admisă, și prin sentința civilă nr. 531 din 16

aprilie 2003, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că fapta contravențională pentru care a fost sancționată

reclamanta, este prevăzută într-un act cu caracter normativ emis de C.N.A.,

respectiv în decizia nr. 78/2002, situație în care plângerea împotriva actului

de constatare și de sancționare a contravenției, se soluționează de către

judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, conform

art. 31-32 din O.G. nr. 2/2001. Instanța de fond a considerat că dispozițiile

art. 93 din Legea nr. 504/2002, care prevăd competența instanței de contencios

administrativ, nu sunt aplicabile decât în cazul contestării deciziilor luate

de C.N.A. sau de Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații, pentru

sancționarea încălcării prevederilor acestei legi, iar nu în cazul încălcării

reglementărilor emise de pârât.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanta și pârâtul, solicitând casarea hotărârii și

trimiterea cauzei la aceiași instanță, pentru a fi judecat fondul pricinii.

Recurenta-reclamantă a solicitat

casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că O.G. nr.

2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, nu se aplică și

contravențiilor din materia audiovizualului, decât în măsura în care Legea nr.

504/2002, ca lege specială, nu cuprinde dispoziții derogatorii. Sub acest

aspect, recurenta-reclamantă a arătat că Legea nr. 504/2002 are dispoziții

speciale în privința competenței materiale a instanței care soluționează

plângerea împotriva actelor de constatare și de sancționare a contravențiilor,

deoarece prevede expres în art. 93 alin. (2), că deciziile de sancționare luate

de C.N.A. pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

În recursul declarat de C.N.A. s-a

invocat, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., același motiv de casare

și s-a precizat că după pronunțarea hotărârii atacate, Legea nr. 504/2002 a

fost modificată și completată prin Legea nr. 402/2003, și în modificările aduse

dispozițiilor art. 93 și 94 din lege, s-a făcut distincția clară, în sensul că

actele de sancționare emise de C.N.A., sunt supuse controlului instanței de

contencios administrativ, iar contravențiilor aplicate de Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, le sunt aplicabile dispozițiile

O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea va admite cele două recursuri pentru următoarele

considerente:

Legea audiovizualului nr. 504/2002 a

fost modificată și completată prin Legea nr. 402/2003, (M. Of. nr.

709/10.10.2003).

Conform dispozițiilor art. 91 alin.

(1), art. 93 alin. (1) și (3) și art. 94 din noua reglementare, constituie

contravenție nerespectarea prevederilor Legii audiovizualului și a deciziilor

cu caracter normativ, emise de C.N.A., iar deciziile de sancționare adoptate de

consiliu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, spre deosebire

de contravențiile constatate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei

Informației, cărora le sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001, aprobată

prin Legea nr. 180/2002.

În consecință, deciziile emise de

C.N.A., pentru constatarea și sancționarea contravențiilor, indiferent dacă

faptele care constituie contravenții, au fost prevăzute în Legea nr. 504/2002

sau într-un act normativ propriu, adoptat de consiliu, în exercitarea

competenței sale legale de reglementare, pot fi atacate la instanța de

contencios administrativ.

Față de normele speciale de

competență materială, cuprinse în dispozițiile legale menționate anterior, se

constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile din dreptul comun privind

regimul juridic al contravențiilor, reglementat prin O.G. nr. 2/2001, aprobată

prin Legea nr. 180/2002.

Pentru considerentele expuse și care

fac inutilă examinarea celorlalte susțineri, invocate de recurenta-reclamantă

în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va admite ambele recursuri, va casa hotărârea atacată și conform art.

313 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

C.N.A. București și de SC N.T. SRL București, împotriva sentinței civile nr.

531 din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 noiembrie 2003.