ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1944/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1944/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC N.C. SRL București a formulat plângere împotriva procesului-verbal întocmit la 15 aprilie 2002, de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 3.000.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 38 alin. (2) pct. b din O.G. nr. 61/2001. Prin sentința civilă nr. 6869 din 1 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 3 București a admis plângerea formulată de petentă, a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal nr. C/1/9958 din 25 aprilie 2002, întocmit de intimată și a exonerat petenta, de plata amenzii în sumă de 3.000.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și recursul a fost trimis, spre soluționare, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că a fost greșit învestită și că, pentru judecarea recursului declarat în prezenta cauză, competența aparține Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost completat și modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, recursul se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție, dacă prin lege nu se prevede altfel. În materia răspunderii contravenționale, căile de atac împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, sunt prevăzute în O.G.
nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002. În art. 34 alin. (2) din acest act normativ s-a prevăzut expres că hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea, poate fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ a tribunalului. Față de norma de competență materială cuprinsă în legea specială privind regimul juridic al contravențiilor, normă care se aplică în cauză prin derogare de la dreptul comun reglementat de Codul de procedură civilă, Curtea va trimite prezentul recurs, spre competentă soluționare, la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Trimite cauza la Tribunalul București, pentru competenta soluționare a recursului declarat de Agenția de Administrare Fiscală a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 6869 din 1 octombrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.