ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8937/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 martie 2003, reclamanta SC M.P. SRL, București a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Națională a Vămilor), pentru Direcția Regională Vamală București și Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Gara de Nord, anularea deciziilor nr. 647/2002 și nr. 648/2002, emise de Direcția Regională Vamală București și a actelor de constatare nr. 1893/2002 și nr. 1894/2002, întocmite de Biroul Vamal de Control și Vămuire de Interior Gara de Nord, precum și obligarea Direcției Regionale Vamale București, să-i restituie garanțiile vamale izolate, în sumă de 92.938.372 lei și 107.809.177 lei.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că a efectuat un import de carne, din Italia, pentru care s-a întocmit D.I.V. nr. 59325/2002 și s-a constituit o garanție izolată, de 110.253.998 lei. Prin deciziile nr. 647/2002 și nr. 648/2002, de stabilire și determinare definitivă a valorii de vamă, s-a dispus întocmirea actelor constatatoare nr. 1893/2002 și nr. 1894/2002 și reținerea celor două garanții izolate. Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, inițial învestit cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 1698 din 16 aprilie 2003, a admis excepția de necompetență materială invocată de Direcția Generală a Vămilor, pentru Direcția Regională Vamală București și a declinat competența, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în raport cu calitatea pârâtei, de autoritate centrală și cu prevederile art. 2 pct. c, raportate la cele ale art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. și art. 6 din Legea nr. 29/1990. Judecând pricina, în primă instanță, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1541 din 8 octombrie 2003, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă și a admis în parte, acțiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta, să înainteze contestațiile formulate împotriva deciziilor nr. 647/2002 și nr. 648/2002, spre competentă soluționare, în calea administrativă de atac, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a atacat deciziile nr. 647/2002 și nr. 648/2002, prin contestațiile nr. 41643 și nr. 41644 din 1 octombrie 2002, care nu au fost înaintate organului competent, din culpa pârâtei, autoritatea competentă să le soluționeze fiind, potrivit art. 15 lit. b) raportat la art. 5 din O.U.G.

nr. 13/2000, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 788/2001 și ale Legii nr. 141/1997, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 13/2001, susceptibile de atac pe căile administrative prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001, sunt actele constatatoare întocmite de Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Gara de Nord, și nu deciziile emise de Direcția Regională Vamală București, acte constatatoare împotriva cărora, în fapt, intimata-reclamantă nici nu a formulat contestație.

Critica formulată este neîntemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la acel moment, „contestațiile care au ca obiect, sume al căror cuantum este de până la 500 milioane lei, se soluționează de organele specializate din cadrul Direcției generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv a municipiului București, după caz, în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul, contestatorul”. Aceste dispoziții au fost corect interpretate și aplicate de către instanța fondului, care a considerat, cu totul întemeiat, că cele două contestații formulate de către reclamantă, sunt de competența Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, în raport cu cuantumul sumei contestate și sediul reclamantului.

Cât despre actele administrative supuse căilor de atac prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la acel moment, nu poate fi reținută opinia recurentei, potrivit căreia sunt susceptibile de a fi contestate numai actele constatatoare. Astfel, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, legiuitorul a înțeles să definească noțiunea de contestație formulată în condițiile acestei ordonanțe de urgență, ca fiind căi administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților ori a altor sume constatate și aplicate, precum și altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanțelor Publice, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere.

Raportând dispozițiile textului normativ mai sus citat, la situația speței deduse judecății, se constată că în cauză, suntem în prezența unei astfel de contestații, având ca obiect măsuri luate de organele vamale, cu privire la o datorie vamală. Din analiza contestațiilor formulate de intimata-reclamantă, împotriva deciziilor nr. 647/2002 și nr. 648/2002, rezultă că aceasta a înțeles să conteste atât măsura dispusă prin deciziile menționate, cât și sumele reținute efectiv prin actele de constatare emise în baza acestor decizii, neavând relevanță pentru stabilirea cadrului legal aplicabil și a organului competent să le soluționeze, împrejurarea strict formală că reclamanta nu a precizat expres că înțelege să conteste și acele acte constatatoare.

Prin urmare, având în vedere cele precizate, Curtea constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și a dat o dezlegare legală și temeinică pricinii cu care a fost învestită, motive pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București, împotriva sentinței civile nr. 1541 din 8 octombrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.