ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8937/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 martie 2003, reclamanta SC M.P. SRL, București a solicitat, în

contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Națională

a Vămilor), pentru Direcția Regională Vamală București și Biroul Vamal de

Control și Vămuire la Interior Gara de Nord, anularea deciziilor nr. 647/2002

și nr. 648/2002, emise de Direcția Regională Vamală București și a actelor de

constatare nr. 1893/2002 și nr. 1894/2002, întocmite de Biroul Vamal de Control

și Vămuire de Interior Gara de Nord, precum și obligarea Direcției Regionale

Vamale București, să-i restituie garanțiile vamale izolate, în sumă de

92.938.372 lei și 107.809.177 lei.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat că a efectuat un import de carne, din Italia, pentru care s-a întocmit D.I.V.

nr. 59325/2002 și s-a constituit o garanție izolată, de 110.253.998 lei.

Prin deciziile nr. 647/2002 și nr. 648/2002,

de stabilire și determinare definitivă a valorii de vamă, s-a dispus întocmirea

actelor constatatoare nr. 1893/2002 și nr. 1894/2002 și reținerea celor două

garanții izolate.

Tribunalul București, secția a

VIII-a civilă, inițial învestit cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr.

1698 din 16 aprilie 2003, a admis excepția de necompetență materială invocată

de Direcția Generală a Vămilor, pentru Direcția Regională Vamală București și a

declinat competența, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, în raport cu calitatea pârâtei, de autoritate centrală și cu

prevederile art. 2 pct. c, raportate la cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și

art. 6 din Legea nr. 29/1990.

Judecând pricina, în primă instanță,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 1541 din 8 octombrie 2003, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, invocată de pârâtă și a admis în parte, acțiunea reclamantei, în

sensul că a obligat pârâta, să înainteze contestațiile formulate împotriva

deciziilor nr. 647/2002 și nr. 648/2002, spre competentă soluționare, în calea

administrativă de atac, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta a atacat deciziile nr. 647/2002 și nr. 648/2002, prin

contestațiile nr. 41643 și nr. 41644 din 1 octombrie 2002, care nu au fost

înaintate organului competent, din culpa pârâtei, autoritatea competentă să le

soluționeze fiind, potrivit art. 15 lit. b) raportat la art. 5 din O.U.G. nr. 13/2000,

Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin

Direcția Regională Vamală București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că,

în conformitate cu prevederile H.G. nr. 788/2001 și ale Legii nr. 141/1997,

coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 13/2001, susceptibile de atac pe căile

administrative prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001, sunt actele constatatoare

întocmite de Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Gara de Nord, și nu deciziile emise de Direcția Regională Vamală București, acte

constatatoare împotriva cărora, în fapt, intimata-reclamantă nici nu a formulat

contestație.

Critica formulată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.

13/2001, în vigoare la acel moment, „contestațiile care au ca obiect, sume al

căror cuantum este de până la 500 milioane lei, se soluționează de organele

specializate din cadrul Direcției generale ale finanțelor publice și

controlului financiar de stat județene, respectiv a municipiului București,

după caz, în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul,

contestatorul”.

Aceste dispoziții au fost corect

interpretate și aplicate de către instanța fondului, care a considerat, cu

totul întemeiat, că cele două contestații formulate de către reclamantă, sunt

de competența Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București,

în raport cu cuantumul sumei contestate și sediul reclamantului.

Cât despre actele administrative

supuse căilor de atac prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la acel

moment, nu poate fi reținută opinia recurentei, potrivit căreia sunt

susceptibile de a fi contestate numai actele constatatoare.

Astfel, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001, legiuitorul a înțeles să definească noțiunea de contestație

formulată în condițiile acestei ordonanțe de urgență, ca fiind căi

administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea, după

caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuțiilor la fondurile

speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților ori a altor sume

constatate și aplicate, precum și altor măsuri dispuse de organele Ministerului

Finanțelor Publice, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau

de impunere.

Raportând dispozițiile textului

normativ mai sus citat, la situația speței deduse judecății, se constată că în

cauză, suntem în prezența unei astfel de contestații, având ca obiect măsuri

luate de organele vamale, cu privire la o datorie vamală.

Din analiza contestațiilor formulate

de intimata-reclamantă, împotriva deciziilor nr. 647/2002 și nr. 648/2002,

rezultă că aceasta a înțeles să conteste atât măsura dispusă prin deciziile

menționate, cât și sumele reținute efectiv prin actele de constatare emise în

baza acestor decizii, neavând relevanță pentru stabilirea cadrului legal

aplicabil și a organului competent să le soluționeze, împrejurarea strict

formală că reclamanta nu a precizat expres că înțelege să conteste și acele

acte constatatoare.

Prin urmare, având în vedere cele

precizate, Curtea constată că instanța de fond a stabilit corect situația de

fapt și a dat o dezlegare legală și temeinică pricinii cu care a fost învestită,

motive pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București,

împotriva sentinței civile nr. 1541 din 8 octombrie 2003, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2004.