ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunile conexe, înregistrate
la 21 decembrie 2001 și 14 februarie 2002, reclamantul K.A. a solicitat
anularea Ordinului nr. 180 din 28 noiembrie 2001 emis de pârâtul Ministerul de
Interne, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei.
Reclamantul a învederat că, prin
ordinul menționat, s-a dispus întreruperea dreptului de ședere în România, cu
obligarea părăsirii în termen de 48 de ore de la data când i s-a adus la
cunoștință, declarându-l persoană indezirabilă. Nu i s-au comunicat cauzele pentru
care a fost expulzat, ceea ce determină o vătămare a drepturilor sale legitime.
Prin sentința civilă nr. 30 din 5
martie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios
administrativ a respins, ca inadmisibilă, acțiunea ce a format obiectul
dosarului nr. 4545/2001 și ca nefondată, acțiunea ce a format obiectul
dosarului nr. 844/2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut că, în cauza ce formează obiectul primului dosar, nu a fost efectuată
procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, ceea ce a
determinat respingerea acestei acțiuni, ca inadmisibilă.
În ceea ce privește acțiunea ce a
format obiectul celui de-al doilea dosar, prima instanță a menționat că este
neîntemeiată deoarece, din probele administrate, a rezultat că măsura luată
prin ordinul în discuție este legală, întrucât reclamantul a săvârșit pe
teritoriul României activități care, în raport cu prevederile art. 8 lit. i) și
art. 1 din Legea nr. 51/1991, constituie amenințări la adresa siguranței
naționale.
Împotriva sentinței a
declarat recurs, în termen legal, reclamantul.
Motivându-și cererea, recurentul a susținut, în esență, că
la dosar nu există probe din care să reiasă că a desfășurat activități
împotriva siguranței statului și că instanța a încălcat o serie de dispoziții
legale, refuzând să cenzureze actul care a stat la baza emiterii ordinului
atacat, pe motiv că are caracter secret.
Analizând criticile formulate, în
raport cu înscrisurile existente și cu prevederile legale incidente, Curtea
constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce vor fi expuse în
continuare.
Astfel, așa cum rezultă din economia
dosarului, Ordinul nr. 180/2001 emis de Ministerul de Interne, a cărui calitate
procesuală a fost preluată, conform O.U.G. nr. 64/2003, de Ministerul
Administrației și Internelor, a fost emis la solicitarea Serviciului Român de
Informații, în baza notei de informare întocmită de această din urmă
instituție, notă prin care se specifica faptul că recurentul-reclamant a
desfășurat pe teritoriul României activități care, conform dispozițiilor art. 3
lit. i) și l din Legea nr. 51/1991, constituie amenințări la adresa siguranței
naționale.
Ca atare, documentele care au stat
la baza emiterii actului administrativ contestat, intră sub incidența art. 10
din Legea nr. 51/1991, deoarece sunt informații ce țin de domeniul siguranței
naționale, obținute în urma activității specifice desfășurate de principalul
organ de stat, cu atribuții în domeniu.
Sub acest aspect, sunt aplicabile
prevederile art. 173 alin. (2) C. proc. civ. în materia administrării dovezii
cu înscrisuri, dispoziții respectate de către instanța fondului.
În ceea ce privește incidența
dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, ținând cont de faptul că
actul administrativ contestat a avut la bază solicitarea Serviciului Român de
Informații privind activități desfășurate de recurent care reprezintă, potrivit
legii, amenințări la adresa siguranței naționale, el a fost privit și analizat
corect ca un act administrativ dintre cele prevăzute de acest text normativ.
Întrucât prima instanță a analizat corect situația
de fapt dedusă judecății și a aplicat corect normele legale incidente, a
pronunțat o sentință legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea
dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de K.A.,
împotriva sentinței civile nr. 30 din 5 martie 2002 a Curții de Apel Bacău,
secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 23 septembrie 2003.