ÎCCJ, decizie (scj.ro #85335)

Act al Ministerului de Interne referitor la siguranța internă și externă a statului. Art.2 lit.a din Legea nr.29/1990 Actul administrativ de expulzare și de declarare a străinului ca persoană indezirabilă pentru siguranța internă și externă, este necenzurabil de către instanța de contencios administrativ. (Secția de contencios administrativ, decizia nr.861 din 4 martie 2003) Reclamantul A.B. a chemat în judecată Ministerul de Interne solicitând anularea ordinului ministrului de interne emis la data de 5 ianuarie 2000 prin care s-a dispus expulzarea sa din țară și declararea ca persoană indezirabilă. Curtea de Apel București, Secția de Contencios Administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs admis de Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, sentința atacată fiind casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea de Apel București învestită cu judecarea cauzei în fond după casare a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului. Sentința a fost recurată de reclamant. Recursul este nefondat. Reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă, anularea ordinului prin care s-a dispus „expulzarea” sa din România. In realitate, prin acest ordin s-a ridicat dreptul de ședere al reclamantului, care a fost declarat persoană indezirabilă pentru România, pe o perioadă de 5 ani.

Temeiul de drept al acestei măsuri, astfel cum s-a indicat în preambulul ordinului au fost dispozițiile art.4 lit. a coroborat cu art.20 din Legea nr.25/1969. In conformitate cu prevederile art.2 lit.a din Legea nr.29/1990 nu pot fi atacate în justiție actele administrative referitoare la siguranța internă și externă a statului. Din conținutul actului aflat la dosarul cauzei, cetățeanul turc A.B. se găsește în situația descrisă la art.3 lit. i și l din Legea nr.51/1991. In cuprinsul aceluiași act se menționează că este vorba de o chestiune legată de siguranța statului, actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat descriu în amănunt pericolul concret pe care străinul îl reprezintă pentru această valoare, iar, pe de altă parte, prezintă modalitățile în care au fost obținute datele, acestea intrând sub incidența art.10 din Legea nr.51/1991.

In consecință, plecând de la premisele expuse, se constată că, potrivit unui principiu de drept internațional bine stabilit, statele sunt îndreptățite să asigure prin acte interne oridinea publică pe teritoriul lor, ca și prin exercitarea unui drept de control, cu observarea totodată, a obligațiilor asumate de ele prin tratate internaționale, deziderate pe deplin respectate în speță, asupra intrării și stabilirii non-naționalităților pe teritoriul lor. De notat că, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. In deplină concordanță cu principiile de drept mai înainte evocate sunt și dispozițiile art.5 din Legea nr.51/1991 care prevăd că „siguranța națională se realizează în conformitate cu legile în vigoare și cu obligațiile asumate de România prin convențiile și tratatele internaționale referitoare la drepturile omului la care este parte”.

In consecință, ordinul atacat constituie un act administrativ referitor la siguranța internă și externă a României, necenzurabil de către instanța de judecată, astfel că acțiunea prin care a fost solicitată anularea lui este inadmisibilă. In temeiul aceleiași calificări juridice, examinarea celorlalte motive de casare nu mai este necesară, câtă vreme acțiunea reclamantei este inadmisibilă. Față de considerentele expuse recursul a fost respins ca nefondat.