ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2608/2003

La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic E.B., lipsind recurentul-reclamant M. V. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Consilier juridic E.B. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ. Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii în sensul respingerii recursului. CURTEA, Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23.03.2001 la Tribunalul Iași, reclamantul M. V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru obligarea acestuia la plata sumei de 60.000 USD pentru pagubele pricinuite prin arestarea sa ilegală în perioada 2 martie 1999- 18 mai 1999, în temeiul art.504-506 C.proc.pen., art.998 C.civ.și art.274 C.proc.civ.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost arestat preventiv fiind cercetat pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art.189 alin.2 Cod penal și trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la 08.03.1999 de Parchetul Militar Iași. Măsura arestării preventive a fost prelungită până la 20.04.1999, măsură luată de Judecătoria Iași, infirmată în recurs de Tribunalul Iași care a dispus la 18.05.1999 punerea în libertate. Dosarul penal în evoluția sa a fost trimis de autoritățile judiciare române instanței competente din Republica Moldova pentru completarea urmăririi penale. Ca răspuns, Procuratura Generală a Republicii Moldova a emis o „Ordonanță de refuz în pornirea procesului penal”.

Ca urmare, reclamantul prejudiciat în imaginea creată în mediul său social a suferit fizic și moral dar și material fiind împiedicat pe perioada arestării la reluarea activității profesionale comerciale zilnice și fiind astfel privat de drepturi bănești. Tribunalul Iași prin sentința civilă nr.288/25.06.2000 pronunțată în dosarul nr.2937/2001 a anulat cererea de daune morale și a dispus judecarea cererii pentru despăgubiri materiale în sumă de 38.000 USD și totodată s-a suspendat judecarea acestei din urmă cereri în temeiul art.244 pct.1 C.proc.civ., până la rămânerea irevocabilă a sentinței. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că deși reclamantului i s-a pus în vedere să achite o cauțiune de 30.000.000 lei în temeiul O.G.53/2000 pentru pretențiile de daune morale, acesta nu s-a conformat.

S-a reținut că este datorată cauțiunea indiferent de izvorul acestei pretenții și această obligație izvorând din lege nu se confundă cu obligația de plată a taxei judiciare de timbru, prevăzută de Legea nr.146/1997 și se aplică și cererilor care sunt scutite potrivit art.15 din Legea 146/1997 de plata taxei judiciare de timbru. Judecata celui de al doilea capăt de cerere a fost reluată după repunerea cauzei pe rol, la solicitarea reclamantului și s-a finalizat prin sentința civilă nr.24 din 14.01.2002, pronunțată în același dosar, prin care a fost respinsă acțiunea. Instanța a reținut că nici reclamantul nici avocatul ales nu s-au mai prezentat la cele două termene acordate în cauză după repunerea pe rol, deși s-au emis citații.

Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr.24 din 03.09.2002 a respins apelul declarat de reclamant, neprimindu-se criticile soluției, care au constat în fapt în justificări ale neprezentării sale la proces (dificultăți la vamă și imposibilitate de a anunța instanța despre împiedicare). S-a mai reproșat lipsa de rol activ a instanței care nu a ordonat probe. S-a constatat și în apel același absenteism din partea reclamantului și avocatului său (la cele trei termene acordate). Instanța nu a putut da curs probei testimoniale, nefiind indicate nici numele nici adresele martorilor și a reținut din înscrisurile existente la dosar că s-a refuzat pornirea procesului penal împotriva lui M. V. și a celorlalte persoane din lipsa elementelor infracțiunii raportat la faptele împricinaților sau, în termenii „Ordonanței Parchetului General al Republicii Moldova”, „din lipsa componenței carevai infracțiuni în acțiunile lor”.

S-a considerat că, în lipsa dovezilor pentru pretinsele pagube materiale – cheltuieli cu întreținerea sa, veniturile potențiale în perioada arestării – acțiunea corect a fost respinsă. S-a respins și critica privind încălcarea dreptului la apărare, față de cele două termene acordate în vederea probării acțiunii și neprezentarea părților la proces. Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.24 din 03.09.2002 și sentinței civile nr.24 din 14.01.2002 criticându-le pentru motivele cuprinse în art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ. Astfel, s-a arătat că nici instanța de fond nici cea de apel nu au motivat în fapt nici în drept soluțiile de respingere și nu au luat în considerare faptul că dispozițiile privind cauțiunea în cererile privind daunele morale au fost abrogate.

S-a mai criticat faptul că instanțele nu au făcut o analiză a probelor – considerate de recurent suficiente - existente la dosar și că nu s-a argumentat în drept. S-a criticat de asemenea faptul că decizia curții de apel nu are argumentare proprie ci reia motivele din sentința de fond. Recursul se referă și la daunele morale criticându-se inactivitatea instanțelor de a aprecia cuantumul acestora în raport de criteriile suficiente existente pentru o asemenea apreciere „cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială” și, în raport de dovezile existente, „acte și înscrisuri”, cu privire la afacerile importante pe care le derula la momentul arestării și suferințele psihice urmare puternicei mediatizări a cazului atât în România cât și în Republica Moldova.

Nu s-a ținut cont nici de cheltuielile făcute de reclamant pe parcursul proceselor pentru a-și asigura asistența juridică de specialitate. Recursul este nefondat, urmând a se respinge pentru considerentele ce succed. 1. Sub aspect procedural: Acțiunea introductivă de instanță conține două capete de cerere referitoare la daune morale și la daune materiale. Instanța de fond a rezolvat cele două capete de cerere separat, urmare disjungerii lor, prin două sentințe civile. Astfel sentința civilă nr.288/25.06.2001 a soluționat cererea privind daunele morale iar sentința civilă nr.24 din 14.01.2002 a soluționat cererea privind daunele materiale. Reclamantul la 13.11.2001 a formulat o cerere de repunere pe rol a acțiunii disjunse și suspendate până la rămânerea definitivă a soluției date în sentința civilă nr.288/25.06.2001.

Apelul declarat de reclamant a privit numai sentința civilă nr.24 din 14.01.2002 referitor la daunele materiale. Tot astfel recursul prezent atacă numai soluțiile date în rezolvarea cererii privind daunele materiale. Ca urmare, criticile referitoare la soluționarea cererii privind daunele morale nu vor fi luate în considerație, ele nereferindu-se la obiectul hotărârilor atacate. De altfel sentința civilă nr.288/25.06.2001 a fost comunicată reclamantului la 06.07.2001 și împotriva ei nu s-au exercitat căi de atac iar reclamantul nu s-a referit la aceasta nici în cererea de repunere pe rol – formulată după patru luni de la pronunțarea primei sentințe – nici în motivele de apel care s-au axat exclusiv pe lipsa rolului activ al instanței în analiza probelor din dosar și încălcarea dreptului său la apărare.

Nemulțumirile reclamantului cu privire la modul în care s-a rezolvat cererea privind daunele morale – recte sentința nr.288/2001 – puteau fi exprimate pe calea unui apel conform dispozițiilor art.282 în termenul prevăzut de aer.284 C.proc.civ. 2. Examinând recursul sub aspectul criticilor referitoare la rezolvarea cererii de daune materiale se constată că nici acestea nu se pot primi, nefiind fondate. Instanțele de fond și apel au pronunțat soluții legale și temeinice. În mod procedural, față de absențele de la proces ale reclamantului cât și ale avocatului său ales s-au acordat termene pentru lipsă de apărare (conform art.118 C.proc.civ.) și pentru formulare de probe. Potrivit art.112 pct.5 C.proc.civ.

cererea de chemare în judecată va cuprinde „arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere”. Această obligație a fost îndeplinită de către reclamant prin acțiune sub forma unor fraze eliptice „în dovedire mă voi folosi de proba cu acte și martori”. Nu se spune mai mult sub acest aspect nici în cererea de precizare a acțiunii – de fapt al cuantumului pretențiilor, depusă la fila 35 în dosarul de fond și nici nu se detaliază cele două sume pretinse. În cadrul procesului civil reclamantul joacă un rol activ principal pentru că lui îi revine sarcina probei. Articolul 1169 C.civ.este fără echivoc „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.Art.1170 C.civ.arată categoria de probe la îndemâna părților.

Simpla mențiune generică a probelor de care o parte înțelege să se folosească în proces, desigur că este ineficientă. Instanța nu se poate substitui reclamantului în administrarea de probe și dispozițiile procedurale privind rolul activ al acesteia, în lipsa individualizării unor probe concrete și în absența părții sau a avocatului său, sunt dificil de realizat. O asemenea atitudine denotă lipsă de interes. Instanțele au făcut însă o analiză a actelor depuse la dosar au constatat în mod corect că reclamantul nu și-a susținut prin probe pretențiile care sunt admisibile în mod generic, în temeiul invocat dar au fost respinse ca nedovedite. Curtea de apel explică în mod amplu, cu argumente și în drept și în fapt, soluția de respingere.

Motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 nu se regăsesc în cauză și sunt infirmate de conținutul considerentelor hotărârilor atacate. Pe cale de consecință prin respingerea recursului se va menține hotărârea curții de apel care a respins apelul împotriva sentinței civile nr.24/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva deciziei nr.24 din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel Iași, Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.