ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2608/2003

HOTĂRÂRE
17.06.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2608/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La apelul nominal s-a

prezentat intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin

consilier juridic E.B., lipsind recurentul-reclamant M. V.

Procedura completă.

Nefiind chestiuni prealabile,

Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.

Consilier juridic E.B.

solicită respingerea recursului ca nefondat, conform art.312 alin.(1) teza a

II-a din C.proc.civ.

Reprezentantul

Ministerului Public pune aceleași concluzii în sensul respingerii recursului.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 23.03.2001 la Tribunalul Iași, reclamantul M. V. a chemat în judecată Statul

Român prin Ministerul Finanțelor pentru obligarea acestuia la plata sumei de

60.000 USD pentru pagubele pricinuite prin arestarea sa ilegală în perioada 2

martie 1999-       18 mai 1999, în temeiul art.504-506 C.proc.pen., art.998

C.civ.și art.274 C.proc.civ.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a fost arestat preventiv fiind cercetat pentru

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art.189 alin.2

Cod penal și trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la 08.03.1999 de

Parchetul Militar Iași.

Măsura arestării preventive

a fost prelungită până la 20.04.1999, măsură luată de Judecătoria Iași,

infirmată în recurs de Tribunalul Iași care a dispus la 18.05.1999 punerea în

libertate.

Dosarul penal în evoluția

sa a fost trimis de  autoritățile judiciare române instanței competente din

Republica Moldova pentru completarea urmăririi penale.

Ca răspuns, Procuratura

Generală a Republicii Moldova a emis o „Ordonanță de refuz în pornirea

procesului penal”.

Ca urmare, reclamantul

prejudiciat în imaginea creată în mediul său social a suferit fizic și moral

dar și material fiind împiedicat pe perioada arestării la reluarea activității

profesionale comerciale zilnice și fiind astfel privat de drepturi bănești.

Tribunalul Iași prin

sentința civilă nr.288/25.06.2000 pronunțată în dosarul nr.2937/2001 a anulat

cererea de daune morale și a dispus judecarea cererii pentru despăgubiri

materiale în sumă de 38.000 USD și totodată s-a suspendat judecarea acestei din

urmă cereri în temeiul art.244 pct.1 C.proc.civ., până la rămânerea irevocabilă

a sentinței.

Pentru a pronunța această

soluție s-a reținut că deși reclamantului i   s-a pus în vedere să achite o

cauțiune de 30.000.000 lei în temeiul O.G.53/2000 pentru pretențiile de daune

morale, acesta nu s-a conformat. S-a reținut că este datorată cauțiunea

indiferent de izvorul acestei pretenții și această obligație izvorând din lege

nu se confundă cu obligația de plată a taxei judiciare de timbru, prevăzută de

Legea nr.146/1997 și se aplică și cererilor care sunt scutite potrivit art.15

din Legea 146/1997 de plata taxei judiciare de timbru.

Judecata celui de al doilea

capăt de cerere a fost reluată după repunerea cauzei pe rol, la solicitarea

reclamantului și s-a finalizat prin sentința civilă nr.24 din 14.01.2002,

pronunțată în același dosar, prin care a fost respinsă acțiunea. Instanța a

reținut că nici reclamantul nici avocatul ales nu s-au mai prezentat la cele

două termene acordate în cauză după repunerea pe rol, deși  s-au emis citații.

Curtea de Apel Iași prin

decizia civilă nr.24 din 03.09.2002 a respins apelul declarat de reclamant,

neprimindu-se criticile soluției, care au constat în fapt în justificări ale

neprezentării sale la proces (dificultăți la vamă și imposibilitate de a anunța

instanța despre împiedicare).

S-a mai reproșat lipsa de

rol activ a instanței care nu a ordonat probe.

S-a constatat și în apel

același absenteism din partea reclamantului și avocatului său (la cele trei

termene acordate). Instanța nu a putut da curs probei testimoniale, nefiind

indicate nici numele nici adresele martorilor și a reținut din înscrisurile

existente la dosar că s-a refuzat pornirea procesului penal împotriva lui M. V.

și a celorlalte persoane din lipsa elementelor infracțiunii raportat la faptele

împricinaților sau, în termenii „Ordonanței Parchetului General al Republicii

Moldova”, „din lipsa componenței carevai infracțiuni în acțiunile lor”. S-a

considerat că, în lipsa dovezilor pentru pretinsele pagube materiale –

cheltuieli cu întreținerea sa, veniturile potențiale în perioada arestării –

acțiunea corect a fost respinsă.

S-a respins și critica

privind încălcarea dreptului la apărare, față de cele două termene acordate în

vederea probării acțiunii și neprezentarea părților la proces.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva deciziei civile nr.24 din 03.09.2002 și sentinței civile nr.24

din 14.01.2002 criticându-le pentru motivele cuprinse în art.304 pct.7 și 9

C.proc.civ.

Astfel, s-a arătat că nici

instanța de fond nici cea de apel nu au motivat în fapt nici în drept soluțiile

de respingere și nu au luat în considerare faptul că dispozițiile privind

cauțiunea în cererile privind daunele morale au fost abrogate. S-a mai criticat

faptul că instanțele nu au făcut o analiză a probelor – considerate de recurent

suficiente - existente la dosar și că nu s-a argumentat în drept. S-a criticat

de asemenea faptul că decizia curții de apel nu are argumentare proprie ci reia

motivele din sentința de fond.

Recursul se referă și la

daunele morale criticându-se inactivitatea instanțelor de a aprecia cuantumul

acestora în raport de criteriile suficiente existente pentru o asemenea

apreciere „cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan

fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care a fost

afectată situația familială, profesională și socială” și, în raport de dovezile

existente, „acte și înscrisuri”, cu privire la afacerile importante pe care le

derula la momentul arestării și suferințele psihice urmare puternicei

mediatizări a cazului atât în România cât și în Republica Moldova.

Nu s-a ținut cont nici de

cheltuielile făcute de reclamant pe parcursul proceselor pentru a-și asigura

asistența juridică de specialitate.

Recursul este nefondat,

urmând a se respinge pentru considerentele ce succed.

Acțiunea introductivă de

instanță conține două capete de cerere referitoare la daune morale și la daune

materiale.

Instanța de fond a rezolvat

cele două capete de cerere separat, urmare disjungerii lor, prin două sentințe

civile. Astfel sentința civilă nr.288/25.06.2001 a soluționat cererea privind

daunele morale iar sentința civilă nr.24 din 14.01.2002 a soluționat cererea

privind daunele materiale.

Reclamantul la 13.11.2001 a

formulat o cerere de repunere pe rol a acțiunii disjunse și suspendate până la

rămânerea definitivă a soluției date  în sentința civilă nr.288/25.06.2001.

Apelul declarat de

reclamant a privit numai sentința civilă nr.24 din 14.01.2002 referitor la

daunele materiale. Tot astfel recursul prezent atacă numai soluțiile date în

rezolvarea cererii privind daunele materiale.

Ca urmare, criticile

referitoare la soluționarea cererii privind daunele morale nu vor fi luate în

considerație, ele nereferindu-se la obiectul hotărârilor atacate.

De altfel sentința civilă

nr.288/25.06.2001 a fost comunicată reclamantului la 06.07.2001 și împotriva ei

nu s-au exercitat căi de atac iar reclamantul nu s-a referit la aceasta nici în

cererea de repunere pe rol – formulată după patru luni de la pronunțarea primei

sentințe – nici în motivele de apel care s-au axat exclusiv pe lipsa rolului

activ al instanței în analiza probelor din dosar și încălcarea dreptului său la

apărare.

Nemulțumirile reclamantului

cu privire la modul în care s-a rezolvat cererea privind daunele morale – recte

sentința nr.288/2001 – puteau fi exprimate pe calea unui apel conform

dispozițiilor art.282 în termenul prevăzut de aer.284 C.proc.civ.

aspectul criticilor referitoare la rezolvarea cererii de daune materiale se

constată că nici acestea nu se pot primi, nefiind fondate.

Instanțele de fond și apel

au pronunțat soluții legale și temeinice.

În mod procedural, față de

absențele de la proces ale reclamantului cât și ale avocatului său ales s-au

acordat termene pentru lipsă de apărare (conform art.118 C.proc.civ.) și pentru

formulare de probe.

Potrivit art.112 pct.5

C.proc.civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde „arătarea dovezilor pe

care se sprijină fiecare capăt de cerere”. Această obligație a fost îndeplinită

de către reclamant prin acțiune sub forma unor fraze eliptice „în dovedire mă

voi folosi de proba cu acte și martori”. Nu se spune mai mult sub acest aspect

nici în cererea de precizare a acțiunii – de fapt al cuantumului pretențiilor,

depusă la fila 35 în dosarul de fond și nici nu se detaliază cele două sume

pretinse.

În cadrul procesului civil

reclamantul joacă un rol activ principal pentru că lui îi revine sarcina

probei. Articolul 1169 C.civ.este fără echivoc „cel ce face o propunere înaintea

judecății trebuie să o dovedească”.Art.1170 C.civ.arată categoria de probe la

îndemâna părților.

Simpla mențiune generică a

probelor de care o parte înțelege să se folosească în proces, desigur că este

ineficientă. Instanța nu se poate substitui reclamantului în administrarea de

probe și dispozițiile procedurale privind rolul activ al acesteia, în lipsa

individualizării unor probe concrete și în absența părții sau a avocatului său,

sunt dificil de realizat. O asemenea atitudine denotă lipsă de interes.

Instanțele au făcut însă o

analiză a actelor depuse la dosar au constatat în mod corect că reclamantul nu

și-a susținut prin probe pretențiile  care sunt admisibile în mod generic, în

temeiul invocat dar au fost respinse ca nedovedite.

Curtea de apel explică în

mod amplu, cu argumente și în drept și în fapt, soluția de respingere.

Motivele prevăzute de

art.304 pct.7 și 9 nu se regăsesc în cauză și sunt infirmate de conținutul

considerentelor hotărârilor atacate.

Pe cale de consecință prin

respingerea recursului se va menține hotărârea curții de apel care a respins

apelul împotriva sentinței civile nr.24/2002.

Respinge recursul declarat

de reclamantul M. V. împotriva deciziei nr.24 din 3 septembrie 2002 a Curții de

Apel Iași, Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

17 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2003
La data de 26 februarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, reclamantul G.E.și Parchetul de pe
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2004
încălcate atât reclamantului, cât și familiei sale, ca urmare a arestării preventive, ce s-a dovedit a fi nelegală. Cât privește daunele materiale solicitate de reclamant, s-a constatat că nu au fost depuse acte din care să reiasă cifra de
ÎCCJ 2004-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4282/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 5 februarie 2002 reclamantul N.C. a expediat din Vaslui cererea de chemare în judecată a Statului român prin Ministerul Finanțelor pentru su
ÎCCJ 2010-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5800/2010
, secția a IV- a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamantului suma de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în lei la da
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 788/2003
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 21 februarie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 27 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formu
Sursă