ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3624/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

N.C., în contradictoriu cu

Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei, a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze pașaportul turistic,

astfel cum a cerut prin petiția înregistrată la 24 ianuarie 2002.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că a fost sistematic refuzat de autorități pentru eliberarea unui

pașaport turistic, comunicându-i-se în final că datorită problemelor litigioase

pe care le are în justiție, pașaportul nu i se poate elibera.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 367 din 20 martie 2003, a respins

ca nefondată acțiunea, reținând că reclamantului nu i s-a încălcat vreun drept

prevăzut de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea

sentinței și în fond, admiterea acțiunii.

S-a arătat că solicitarea pe care a

făcut-o pârâtei, este pentru tratamente medicale ce nu pot fi efectuate în

România. Că, în speță, este vorba de un refuz nejustificat, i se încalcă

dreptul la libera circulație și dreptul la tratament medical, drepturi

consfințite și garantate de art. 25 și 33 din Constituție.

Prin încheierea din 7 decembrie 2001

a Tribunalului Prahova, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu

măsura interdicției de a părăsi localitatea fără încuviințarea instanței,

prevăzută de art. 145 C. proc. pen., și, aceasta pe o perioadă ce nu poate

depăși 30 de zile, altfel măsura trebuie prelungită de instanță. În cauză, măsura

nepărăsirii localității a expirat la 5 aprilie 2001.

Sentința penală care a stat la baza

refuzului eliberării pașaportului, nu este definitivă și executorie, astfel că

urmează a se bucura de prezumția de nevinovăție.

Recursul este nefondat.

Refuzul pârâtei de a elibera

pașaportul turistic reclamantului, este justificat.

În conformitate cu prevederile art.

14 alin. (1) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România,

cetățeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar

dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptului de

folosire a acestuia, atunci când:

a) este învinuit sau inculpat într-o

cauză penală și magistratul dispune instituirea măsurii interdicției părăsirii

localității, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal,

indiferent de faza în care acesta se află;

b) a fost condamnat și

are de executat o pedeapsă privativă de libertate

;

c) este urmărit pentru creanțe

exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane

juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată, în acest caz,

măsura se ia la cererea celor interesați, dacă plata creanțelor a fost dispusă

prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă;

d) a săvârșit, în țară sau

străinătate, fapte de natură să aducă atingere siguranței naționale, menținerii

ordinii publice, protecției sănătății sau moralei ori drepturilor și

libertăților fundamentale ale altei persoane; dovada faptelor săvârșite în

străinătate se face cu acte judiciare recunoscute potrivit legii române; în

astfel de cazuri măsura se ia de către Direcția de pașapoarte sau serviciile

teritoriale, după caz, pentru o durată cuprinsă între 3 și 12 luni, stabilită

proporțional cu gravitatea faptei comise și consecințele ei.

În cauză, prin încheierea din 7

februarie 2001 a Tribunalului Prahova, secția penală, s-a dispus în temeiul

art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive, cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea și solicitarea, către Serviciul

Pașapoarte Prahova, de a se institui măsurile de restrângere a dreptului la

libera circulație.

Prin sentința nr. 203/2001, s-a

dispus încetarea măsurii obligatorii de a nu părăsi localitatea, dar N.C. a

fost condamnat la 10 ani închisoare și la plata despăgubirilor civile.

În apel, reclamantul-inculpat a fost

condamnat la 12 ani închisoare și 62 miliarde lei despăgubiri civile, soluție

irevocabilă prin respingerea recursului de Curtea Supremă de Justiție, secția

penală.

În condițiile date, nu se mai poate

vorbi de prezumția de nevinovăție, de îngrădirea dreptului la libera circulație

și la tratament medical.

Recursul fiind nefondat, în baza

art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.C.

împotriva sentinței civile nr. 367 din 20 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2003.