ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2003

HOTĂRÂRE
11.02.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30

aprilie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

reclamantul S.R. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul de Interne, să se

dispună anularea ca nelegală. a măsurii administrative de a nu permite ieșirea

din România, instituită în baza art. 29 lit. b) din Legea nr. 123/2001, privind

regimul străinilor în România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este cetățean grec cu reședința în România și că în anul 1998, a

participat la privatizarea SC M. SA, societate cu capital integral de stat,

realizând în totalitate investițiile la care s-a obligat prin contractul de

privatizare.

Cu toate acestea, împotriva sa s-a

început urmărirea penală, considerându-se, în urma controalelor efectuate de

Garda Financiară, la 18 martie 2001, că ar fi săvârșit infracțiunea de

înșelăciune în dauna avutului public, în legătură cu contractul de privatizare,

iar Ministerul de Interne – Inspectoratul General de Poliție a instituit măsura

administrativă de a nu i se permite ieșirea din țară, invocându-se prevederile

art. 29 lit. b) din Legea nr. 123/2001.

A mai susținut că această măsură a

fost menținută abuziv și cu toate că Prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 6 București a admis plângerea reclamantului împotriva

acestei măsuri, ulterior s-a instituit împotriva sa măsura interzicerii de a nu

părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile, măsură ce a încetat de drept la 20

octombrie 2001.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 677 din 24 iunie 2002, a

admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că instituirea interdicției părăsirii țării, ca

urmare a adresei nr. 1573113 din 31 iulie 2001 a D.G.P.M.B., a fost nelegală,

întrucât reclamantul nu s-a aflat în situația prevăzută de art. 29 lit. b) din

Legea nr. 123/2001, care prevede două condiții ce trebuiau întrunite cumulativ,

și anume:

-(1) cetățeanul străin să fie învinuit

sau inculpat într-o cauză penală și

- (2) magistratul să fi dispus

măsura interdicției părăsirii localității.

La data de 31 iulie 2001,

magistratul nu dispusese împotriva reclamantului S.R., măsura interdicției

părăsirii localității, măsură dispusă abia la 21 septembrie 2001, prin

Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Perioada de 30 zile, de la 21

septembrie 2001, până la 20 octombrie 2001, a fost singura perioadă în care

cetățeanului grec i s-a limitat în mod legal, dreptul la libera circulație,

astfel că fiecare zi ce excede acestei perioade, reprezintă o limitare abuzivă

a acestui drept.

Instanța a mai reținut că în mod

nelegal Ministerul de Interne a considerat că interdicția de a părăsi țara

poate fi solicitată de D.G.F.P., către organul de poliție, ca organ de urmărire

penală.

Textul art. 29 alin. (2) lit. d) din

Legea nr. 123/2001, se referă numai la procurori, pentru că aceștia sunt

magistrații care dispun măsura de a nu părăsi localitatea.

Potrivit Codului de procedură penală,

măsura interzicerii de a părăsi localitatea se ia o singură dată, pe o perioadă

de 30 zile și încetează de drept la expirarea perioadei pentru care a fost

dispusă.

Împotriva hotărârii astfel

pronunțate a declarat recurs Ministerul de Interne.

În motivele de recurs, Ministerul de

Interne reiterează situația de fapt, fără a aduce o critică efectivă sentinței

atacate, considerând doar că cele două condiții cumulative prevăzute de lege au

fost îndeplinite.

Recursul va fi respins pentru cele

ce urmează:

Din analiza actelor și dovezilor de

la dosar a rezultat că măsura interzicerii ieșirii din țară, fiind reținută ca

legală, a fost luată în baza adresei nr. 1573116 din 31 iulie 2001, emisă de

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, măsura de interdicție

a părăsirii localității, care a fost instituită ulterior, prin Ordonanța

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru perioada 21 septembrie

2001 – 20 octombrie 2001, este nelegală.

Potrivit prevederilor art. 29 lit.

d) din Legea nr. 123/2001, pentru instituirea acestei măsuri, trebuiau

îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cetățeanul străin să fie

învinuit sau inculpat într-o cauză penală și magistratul să fi dispus

interdicția părăsirii localității.

La data de 31 iulie 2001,

magistratul nu dispusese împotriva reclamantului S.R., măsura interdicției

părăsirii localității (art. 145 C. proc. pen.), iar această măsură s-a dispus

la data de 21 septembrie 2001, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

În atare situație, perioada de 30

zile, de la 21 septembrie 2001, până la 20 octombrie 2001, a fost singura

perioadă în care cetățeanului grec i s-a limitat în mod legal dreptul de a

părăsi localitatea.

Or, în cauză nu sunt îndeplinite

cumulativ cerințele legii, art. 22 alin. (2) referindu-se la organele de

urmărire penală, pentru situația prevăzută de alin. (1) lit. b), numai la

procurori, pentru că aceștia sunt magistrații care dispun măsura de a nu părăsi

localitatea, iar Ministerul de Interne a considerat, nelegal, că interdicția de

a părăsi țara poate fi dispusă de către organul de poliție, ca organ de

urmărire penală.

În consecință, nefiind îndeplinite

cerințele Legii nr. 123/2001, în mod temeinic și legal instanța de fond, prin

hotărârea atacată, a anulat ca nelegală, măsura menținerii interdicției de a

părăsi România, aplicată reclamantului S.R.

Pe cale de consecință, recursul se

dovedește nefondat și va fi respins ca atare.

Respinge recursul declarat de

Ministerul de Interne, împotriva sentinței civile nr. 667 din 24 iunie 2002, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 iulie 2002 și completată la 5 septembrie 2002, reclamantul S.R., în contradictoriu cu Ministerul de Interne și I.
ÎCCJ 2006-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 956/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 713 din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemei
ÎCCJ 2003-10-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3624/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: N.C., în contradictoriu cu Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze p
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86438)
la data de 8 iunie 2005. 9. La 18 aprilie 2005, reclamantul a fost arestat de către agenți de la poliția de frontieră și de la Autoritatea pentru străini. Cu această ocazie a fost întocmit un proces-verbal de către 3 agenți de la poliția de
ÎCCJ 2003-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3894/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 septembrie 2002, reclamantul D.S., a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din
Sursă