ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3768/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, recunoașterea dreptului la eliberarea pașaportului turistic. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 13 octombrie 2004 a solicitat, prin împuternicit, eliberarea unui pașaport turistic, ca urmare a expirării celui precedent. Deși autoritatea pârâtă a reținut documentele anexate cererii, a refuzat eliberarea noului pașaport cu motivarea, comunicată prin adresa nr. 457621 din 23 noiembrie 2004, că reclamanta este dată în urmărire, refuzul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 65/1997, modificată și completată prin Legea nr. 216/1998. Reclamanta a formulat contestație la Direcția Generală de Pașapoarte care, la data de 25 ianuarie 2005, i-a comunicat că măsura suspendării temporare a dreptului de deținere a pașaportului se menține, întrucât există un mandat de arestare preventivă emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe numele reclamantei. Mai arată reclamanta că nu există nici un motiv temeinic pentru refuzul de eliberare a pașaportului, deoarece nu i-a fost comunicată niciodată vreo ordonanță a procurorului sau hotărâre judecătorească privind luarea măsurii arestării preventive, astfel încât refuzul autorității pârâte îi vatămă dreptul la libera circulație.

Prin sentința civilă nr. 1228 din 18 martie 2005, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Direcția Generală de Pașapoarte și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința civilă nr. 793 din 3 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei S.A., a anulat actul administrativ nr. 210/33278 din 21 ianuarie 2005, emis de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, obligând pârâta să elibereze reclamantei, prin mandatar, pașaportul simplu, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 65/1997, modificată și completată, în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii însoțită de toate actele cerute de lege.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 8-10 din O.G. nr. 65/1997, pentru eliberarea pașaportului, cererea se poate depune personal sau prin mandatar, în cazuri temeinic motivate. A apreciat prima instanță, că prezența în străinătate a reclamantei probează imposibilitatea prezentării acesteia personal, astfel încât refuzul eliberării pașaportului pentru acest motiv este neîntemeiat. Privitor la refuzul eliberării pașaportului pentru motivul prevăzut de art. 14 lit. B) din O.G. nr. 65/1997, instanța de fond a constatat că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece pârâta nu și-a probat susținerile, în sensul că reclamanta este dată în urmărire locală și internațională.

A mai reținut instanța de fond că, deși la dosar există sentința penală nr. 2800 din 6 decembrie 2004 a Judecătoriei Buftea, prin care se reține în sarcina reclamantei, săvârșirea infracțiunii de folosire de documente comerciale și vamale falsificate și încredințarea acestora altor persoane, nu s-a dispus de magistrat instituirea măsurii interdicției de a părăsi țara, astfel încât, prin refuzul pârâtei de a elibera pașaportul, se aduce atingere dreptului la libera circulație. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, actul administrativ nr. 210/33278 din 21 ianuarie 2005, prin care s-a dispus menținerea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, fiind legală.

Recursul este întemeiat. Prin hotărârea recurată, instanța de fond a reținut că este nejustificat refuzul autorității de a elibera reclamantei, pașaportul turistic solicitat prin mandatar în conformitate cu prevederile O.G. nr. 65/1997. Dar, din probele administrate în cauză rezultă următoarele: Prin actul nr. 210/33278 din 21 ianuarie 2005, emis de Direcția Generală de Pașapoarte, a fost menținută măsura suspendării temporare a dreptului de deținere a pașaportului dispusă de Serviciul Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor al municipiului București, în conformitate cu prevederile art. 14 lit. b) din O.G. nr. 65/1996, modificată prin O.G. nr. 84/2003. Mai rezultă că reclamanta este plecată din țară, fiind urmărită general și internațional, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, înșelăciune și fals intelectual, existând un mandat de arestare preventivă cu nr. 58 din 11 octombrie 2000, emis împotriva sa.

În această situație, instanța de fond a apreciat în mod greșit că refuzul autorității competente, de a elibera reclamantei un nou pașaport în locul celui expirat, ar fi un refuz nejustificat, din probele administrate în cauză rezultând că împotriva acesteia s-a dispus, în mod legal, măsura suspendării temporare a dreptului de deținere a pașaportului. Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 793 din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.