ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Timișoara, reclamanta SC E.I. SRL a chemat în judecată pârâții,

Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Vămilor, Direcția Regională

Vamală Arad și Vama Arad, solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va

pronunța, să-i fie recunoscut dreptul la restituirea sumei de 151.698.516 lei,

reactualizată în funcție de rata inflației, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că,

în cursul anului 1996, reclamanta a importat emulgatori Colco, importurile

fiind dovedite cu declarațiile vamale anexate. Produsul importat a primit

încadrarea tarifară 21069099, taxele vamale și T.V.A-ul aferent calculându-se

în funcție de respectiva încadrare.

În plus, prin actul constatator nr. 218

din 8 august 1996, i s-a solicitat plata unei diferențe de taxe vamale aferente

importului efectuat, conform D.I.V. nr. 5573 din 31 august 1995, în cuantum de

20.983.638 lei, pe motivul încadrării tarifare incorecte a produsului la nr. 38239087,

recalculându-se taxele, în funcție de încadrarea tarifară corectă, la 21069099.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

mai arătat că, în luna martie 1999, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia

civilă nr. 599/1999, a menținut sentința civilă nr. 43 din 26 februarie 1998 a

Curții de Apel Timișoara, prin care s-a anulat actul constatator ce a schimbat

încadrarea tarifară 38239087 la poziția tarifară 21069099.

În condițiile în care încadrarea

tarifară a produsului Colco a fost tranșată printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, prin adresele nr. 103 și 104/1999, înregistrate la

Vama Arad, a solicitat autorităților vamale restituirea plăților nedatorate,

reprezentând diferență de taxe vamale și T.V.A, calculate conform încadrării

tarifare eronate.

Ulterior, reclamanta și-a precizat

acțiunea, în sensul că solicită să-i fie restituită suma de 151.698.516 lei,

actualizată la valoarea de 176.666.918 lei, cu titlu de plată nedatorată.

Prin sentința civilă nr. 112 din 4

aprilie 2000, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența materială de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

În fața acestei instanțe, pârâta,

Direcția Generală a Vămilor, a ridicat excepția necompetenței materiale,

excepție respinsă prin încheierea ședinței publice din 12 septembrie 2000.

Pe fondul cauzei, în urma probelor

administrate, inclusiv expertiza de specialitate, Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 2441 din 27 martie 2001, a admis acțiunea

precizată și a obligat pârâtul, Ministerul Finanțelor – Direcția Generală a

Vămilor, Direcția Regională Vamală Arad, la plata sumei de 1.519.621.373 lei,

reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 39.891.438

lei.

În motivarea soluției date, instanța

de fond a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, cât și într-o

cauză similară în care Curtea Supremă de Justiție a confirmat sentința civilă,

pronunțată în fond de Curtea de Apel Timișoara, aditivul Colco nu este un

aliment și nu se consumă ca atare, ci se folosește la prepararea înghețatei.

În consecință, produsul importat de

reclamantă nu putea fi încadrat în nici un caz la poziția tarifară 21069099,

această încadrare ducând la obligarea reclamantei la efectuarea unei plăți

nedatorate.

De asemenea, a stabilit că, potrivit

art. 1092 C. civ., orice plată presupune o datorie. Or, în speță, reclamanta a

făcut o plată lipsită de cauză, iar, conform art. 1092 C. civ., „ceea ce s-a

plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel Direcția Generală a Vămilor, criticile vizând pronunțarea

sentinței cu încălcarea competenței altei instanțe, Curtea de Apel Timișoara

eronat a apreciat că litigiul este de natură comercială.

Pe fond, consideră că solicitarea de

restituire a sumelor actualizate și achitate prin actul constitutiv nr. 218 din

8 august 1996 este inadmisibilă și neîntemeiată, având în vedere că nu există o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care să se dispună

anularea acestuia ca netemeinic și nelegal și restituirea sumelor, autoritatea

vamală procedând la aplicarea întocmai a legislației în materie vamală,

conformându-se dispozițiilor expres prevăzute de art. 19 din O.G. nr. 26/1993.

Curtea de Apel București, secția a V

comercială, prin decizia civilă nr. 1408 din 23 octombrie 2001, a respins

apelul ca nefondat.

La pronunțarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut, pe de o parte, că dispozițiile O.G. nr. 26/1993

erau abrogate în momentul introducerii acțiunii, iar pe de altă parte, că

încadrarea corectă, ca produs scutit de taxe vamale, fiind importat din U.E.,

sau cu taxe vamale reduse, fiind importat din Ungaria, a fost dată prin

sentința civilă nr. 142/1997 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ, și decizia civilă nr. 559 din 12 martie 1999 a Curții Supreme de

Justiție.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Vămilor - criticile

făcând referire la aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că, față de obiectul

cererii formulate și temeiul legal invocat, instanța competentă era cea a

contenciosului administrativ, fiind în discuție anularea deciziei nr. 2660 din

28 decembrie 1999, emisă de Directorul General al Direcției Vămilor, simpla

menționare a dispozițiilor art. 993 C. civ. neducând la denaturarea cererii

formulate.

De asemenea, se apreciază că s-a

interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv, decizia nr. 2660 din 28

decembrie 1999, emisă de Directorul General al Direcției Generale a Vămilor,

acesta fiind un act administrativ.

Totodată, recurentul consideră că

hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât solicitarea

de restituire a sumelor actualizate, achitate conform actului constatator nr. 218

din 8 august 1996, este inadmisibilă, având în vedere că nu există o hotărâre

judecătorească prin care să se dispună, irevocabil, anularea acestuia.

Mai consideră recurentul că, în

cauză, instanțele nu s-au pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv,

obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Examinarea probelor dosarului,

raportat la motivele de recurs, conduc la concluzia că, față de precizările la

acțiune, făcute pe parcursul soluționării cauzei, așa cum a reținut și instanța

de contencios administrativ, litigiul este de natură comercială, reclamanta

solicitând restituirea sumei plătită din eroare, operațiunea derivând din

actele de comerț efectuate, astfel că, sub aspectul competenței, soluția este

legală și temeinică.

De asemenea, se reține că actul

dedus judecății, la care a făcut referire reclamanta, este actul constatator nr.

218 din 8 august 1996, și nicidecum decizia nr. 2660/1999, emisă de Directorul

General al Direcției Generale a Vămilor, ce este, în adevăr, un act

administrativ.

Nu se poate reține nici critica

potrivit căreia nu s-a ținut cont de obiecțiunile la raportul de expertiză,

instanța de fond făcând aprecieri asupra acestora.

În ce privește aplicarea greșită a

legii, Curtea reține că, în adevăr, actul constatator nr. 218 din 8 august 1998,

în baza căruia i-a fost încasate taxele vamale, nu a fost anulat printr-o

hotărâre definitivă și irevocabilă.

Astfel, se reține că pe rolul Curții

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, s-a aflat

dosarul nr. 3552/1996, atașat la prezentul dosar, care a avut ca obiect

contestația formulată de SC E.I. SRL împotriva actului constatator nr. 218 din

8 august 1996, iar prin sentința civilă nr. 142 din 24 iunie 1997, s-a dispus

anularea acestuia și restituirea sumei de 3.400.000 lei, reprezentând diferențe

taxe vamale.

Împotriva acestei hotărâri, Direcția

Generală a Vămilor a declarat recurs, care a format obiectul dosarului nr. 1897/1997,

iar Curtea Supremă de Justiție a admis cererea și a trimis cauza spre

rejudecare.

S-a reînregistrat cauza sub nr. 917/1998

și, în fond, după casare, această instanță, prin încheierea ședinței publice

din 14 decembrie 1999, a dispus, în baza art. 244 alin. (2) C. proc. civ.,

suspendarea cauzei până la stăruința părților.

Or, potrivit art. 166-174 din Legea nr.

141/1997, sumele încasate la bugetul statului, în baza actelor constatatoare

întocmite de autoritatea vamală, pot fi restituite numai în cazul în care au

fost contestate, iar instanța de contencios administrativ competentă a dispus,

printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, anularea acestora și restituirea

sumelor, ceea ce nu este cazul în speță.

Susținerea instanțelor inferioare,

potrivit căreia Curtea Supremă de Justiție a soluționat un litigiu cu recurenta,

care a avut un obiect similar, dar cu referire la act constatator, urmează a fi

înlăturată, întrucât, chiar dacă încadrarea tarifară a produsului Colco a fost

tranșată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu se

poate dispune restituirea taxelor stabilite printr-un act constatator ce nu a

fost anulat, întrucât se încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 141/1997.

Nu poate fi însușită nici susținerea

instanței de apel potrivit căreia, la data promovării acțiunii, dispozițiile

O.G. nr. 26/1993 erau abrogate, întrucât intra în contradicție cu art. 188 din

Legea nr. 141/1997, potrivit căruia „operațiunile vamale, care au fost inițiate

sub regimurile vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod, se

finalizează potrivit acestor reglementări”.

Deci, conform textului precitat, se

aplică legea vamală sub care au început operațiunile vamale, aceasta guvernând

până la finalizarea operațiunilor.

În speță, operațiunile vamale au

fost inițiate în perioada 30 aprilie – 12 iunie 1996.

Față de cele arătate, rezultă, fără

putință de tăgadă, că nu suntem sub incidența dispozițiilor art. 992 C. civ.,

întrucât, în raporturile dintre părți, datoria a existat din punct de vedere

juridic, fiind individualizată în actul constatator, care nici în prezent nu a

fost anulat.

În aceste condiții, soluțiile

pronunțate urmează a fi infirmate și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de pârâta, Direcția Generală a Vămilor București, împotriva

deciziei nr. 1408 din 10 ianuarie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-

a comercială, pe care o modifică, admite și apelul formulat de aceeași parte,

formulat împotriva sentinței nr. 2441 din 27 martie 2001 a Tribunalul București,

secția comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea

reclamantei SC E.I. SRL Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 18 aprilie 2003.