ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

2199/2000, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamanta SC S.R. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele

Direcția Regională Vamală Arad și Direcția Generală a Vămilor București, solicitând

ca în contradictoriu cu cele două pârâte, să pronunțe o hotărâre prin care să

se anuleze actele de constatare nr. 283 – 306 din 18 martie 1999, emise de Vama

Arad, decizia nr. 31 din 5 martie 1999, emisă de Direcția Regională Vamală

Arad, decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, emisă de Direcția Generală a

Vămilor București și actele de penalitate nr. 15825/2000, prin care a fost

obligată la taxe vamale, în sumă de 445.319.974 lei și la 184.988.729 lei,

majorări aferente.

A mai solicitat să fie obligate

pârâtele să îi restituie suma de 445.319.974 lei încasată, dar actualizate la

valoarea de 847.196.029 lei.

În motivarea acțiunii a susținut că

printr-o interpretare și activitate eronată, pârâtele au schimbat poziția

tarifară a importurilor de premixturi, la 2309, contrar regulilor generale din

sistemul armonizat prevăzut de Legea nr. 98/1996, care prevede că acest import

se încadrează la poziția tarifară 29.36.90.90, astfel că nu se percep taxe

vamale.

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 132 din 8 mai 2001, a respins

acțiunea, reținând că decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, pronunțată de

Direcția Generală a Vămilor București, prin care a fost respinsă ca tardiv

formulată, contestația împotriva deciziei nr. 31 din 5 martie 1999 ,este

temeinică și legală, astfel că nu a mai analizat fondul acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, în care susține că instanța de fond a analizat

probele cauzei, susținerile constante că a fost formulată în termen,

contestația împotriva deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, că această contestație

a fost remisă Direcției Generale a Vămilor București, la 19 martie 1999, cu

corespondența nr. 363/1999 și nu a primit răspuns la aceasta contestație, ci la

o revenire din 17 octombrie 2000.

Examinând recursul în conformitate

cu critica formulată, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Se reține din chiar acțiunea depusă

la 15 martie 2000, la instanța de judecată, că reclamanta pretinde că împotriva

deciziei nr. 31 din 5 martie 1999 a depus contestație la Direcția Generală a

Vămilor, cu nr. 363 din 19 martie 1999 și pentru că nu a primit răspuns la

contestație, a înregistrat acțiunea la instanță, pentru nerespectarea

termenului de soluționare de către pârâtă.

În acest sens există copia

contestației, datată la 19 martie 1999, cu nr. 363. Pentru a afla soluția,

reclamanta revine cu adresa nr. 787 din 4 mai 2000, înregistrată la Direcția

Generală a Vămilor București, la nr. 21025 din 9 mai 2000 și o altă revenire,

la nr. 796 din 17 octombrie 2000, transmisă prin fax la aceeași pârâtă.

Instanța de fond solicită la modul

său, pârâtei, să comunice soluția dată la contestația reclamantei–recurente,

împotriva deciziei nr. 31/1999, contestație cu nr. 363 din 19 martie 1999

Pârâta nu a răspuns la adresele

reclamantei-recurente și nici la solicitările instanței privind modul de

rezolvare a contestației din 19 martie 1999, iar instanța renunțând la a mai

pretinde să se răspundă la cererile sale, a trecut la soluționarea cauzei, admițând

excepția privind depunerea contestației peste termenul prevăzut de art. 170 din

Legea nr. 141/1997. S-a menținut decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, în care

se reține că împotriva deciziei nr. 31/1999, contestația s-a formulat la 17

octombrie 2000.

Instanța de fond a admis excepția,

fără a administra probele utile cauzei, pentru a constata cu certitudine

situația de fapt și nu a insistat a lămuri, nu a motivat, în nici un mod

convingerea sa asupra soluției.

Trebuia ca să pretindă

reclamantului, să depună în dovedirea susținerii că a depus contestația la 19

martie 1999, borderoul de expediție, altă dovadă a expedierii actului cu nr.

363/1999, iar pârâta să răspundă la solicitările instanței ce s-a întâmplat cu

actul nr. 363/1999, dacă a fost primit sau nu, dar să răspundă.

Instanța neprocedând în acest mod, a

pronunțat o sentință netemeinică, astfel că se va admite recursul, va fi casată

sentința și trimisă cauza pentru rejudecare, la aceiași instanță, care urmează

să completeze probele, în sensul celor mai sus expuse, iar celelalte motive de

recurs vor fi analizate ca apărări ale reclamantei, soluție ce se impune

conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC S.R.

SRL Arad, împotriva sentinței civile nr. 132 din 8 mai 2001, a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată, cu

trimitere spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2003.