ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7144/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 42 din 3 februarie 2003, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V. T. România SA Arad și a obligat pe pârâta D.G.V. (devenită între timp A.N.V.) la plata următoarelor sume: I. 6.242.235.542 lei, reprezentând actualizarea taxelor vamale achitate și nedatorate; II. 8.731.065.226 lei, reprezentând dobânzi legale la suma de mai sus; III. 299.126.965 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în litigii anterioare ocazionate de perceperea unor taxe vamale nedatorate; IV. 506.575.934 lei, reprezentând accize nedatorate de achitat ca urmare a încadrării tarifare vamale greșite.

S-a respins acțiunea pentru restul pretențiilor, cât și împotriva pârâților D.R.V.I. Arad și B.V. Arad. A fost obligată pârâta la plata sumei de 317.605.394 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada 23 iunie 1999 – 18 iulie 2000 reclamanta a importat tutun tăiat în temeiul unor autorizații pentru regim de perfecționare pasivă eliberate la 29 ianuarie 1999 și 25 ianuarie 2000, încadrarea tarifară declarată fiind 24.03., astfel că reclamanta a achitat pârâtei taxe vamale în cuantum de 6.408.878.410 lei. Prin adresa nr. 39.504 din 29 noiembrie 1999 D.G.V. a stabilit că încadrarea tarifară a tutunului tăiat importat este 24.01., motiv pentru care D.R.V.I.

Arad a aprobat la 27 iulie 2000 modificarea încadrării tarifare în documentația de import cu poziția tarifară 24.01. Cu toate că autoritățile vamale au recunoscut încadrarea tarifară greșită și au rectificat-o în consecință, ele au respins solicitarea reclamantei de restituire a taxelor vamale achitate nedatorat, astfel că prin sentința civilă nr. 242 din 3 iulie 2001, Curtea de Apel Timișoara, în contencios administrativ, a anulat actele emise de pârâtă pe care a obligat-o la restituirea taxelor încasate nedatorat. Sentința Curții de Apel Timișoara a rămas irevocabilă la 4 decembrie 2002 când Curtea Supremă de Justiție a respins recursul pârâtei. S-a reținut că faptul pârâtei de a încadra produsul importat de reclamantă în mod eronat la poziția 24.03.

și care a determinat încasarea unor taxe vamale nedatorate, constituie un fapt ilicit în sensul prevăzut de art. 998 și art. 999 C. civ. Aceasta a produs reclamantei un prejudiciu care obligă pe pârâtă să o despăgubească. Tot fapt cauzator de prejudicii, săvârșit cu vinovăție, îl constituie și refuzul restituirii taxelor vamale încasate peste valoarea legal datorată, precum și dobânzile legale la suma de 6.408.878.410 lei, valoarea accizelor plătite, dar nedatorate, ca și cheltuielile de judecată suportate de reclamanta în litigiile purtate în fața instanțelor de contencios administrativ. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanta SC V. T. România SA Arad și de pârâta D.G.V.

(A.N.V.) au fost admise de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 162 din 5 noiembrie 2003, a schimbat în tot hotărârea tribunalului, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata următoarelor sume: I. 6.115.782.556 lei, reprezentând taxe vamale actualizate, achitate nedatorat; II. 8.591.098.033, reprezentând dobânzi legale la suma de mai sus; III. 506.575.373. lei, reprezentând accize nedatorate ca urmare a încadrării tarifare vamale greșite. IV. 299.126.965 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în litigii anterioare ocazionate de perceperea unor taxe vamale nedatorate; V. 6.030.619.874 lei, reprezentând profit nerealizat pentru perioada 4 iunie 1999 – 17 iulie 2000; VI.

131.905.928 lei, reprezentând actualizarea majorărilor de întârziere achitate bugetului de stat; VII. 4.518.494.609 lei, reprezentând actualizarea diferențelor de curs valutar achitate furnizorilor externi. A fost respinsă în rest acțiunea, inclusiv față de pârâtul B.V. Arad. A fost obligată pârâta la plata sumei de 441.352.784 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere concluziile noului raport de expertiză contabilă întocmit de un număr de trei experți (filele 73 – 90 dosar de apel). Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.V. (a cărei denumire a fost înlocuită cu A.N.V., potrivit art. VII din O.U.G. nr. 90/2003), prin D.R.V.I.

Arad, care a formulat următoarele motive de casare: actualizarea sumei reprezentând taxe vamale achitate nedatorat trebuia cerută odată cu acțiunea principală exercitată în contencios administrativ, astfel că cererea din prezentul dosar este tardivă; dobânzile nu sunt datorate și oricum ele nu pot fi cerute concomitent cu actualizarea creanței din care decurg, ci pot fi cerute în momentul pronunțării hotărârii, când suma devine lichidă și exigibilă; profitul nerealizat, majorările de întârziere și actualizarea diferențelor de curs valutar nu reprezintă prejudiciu cert, direct și imediat; pârâta nu datorează cheltuieli de judecată avansate de reclamantă deoarece nu este în culpă pentru că a atacat sentința Curții de Apel Timișoara la Curtea Supremă de Justiție; nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate dintre sumele actualizate și profitul nerealizat în sensul că lipsa disponibilităților bănești să se fi datorat, exclusiv, plății taxelor vamale.

Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care succed: Autoritatea de lucru judecat dedusă din sentința civilă nr. 242 din 3 iulie 2001 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre irevocabilă, necontestată de părțile în litigiu, relevă că din vina autorității vamale, pârâtă în proces, reclamanta a suportat plata fără cauză legitimă a sumei de 6.115.782.556 lei, situație determinată de un delict civil, reclamanta fiind lipsită de disponibilități bănești, consecință a achitării nedatorate a taxelor vamale.

Drept urmare, potrivit expertizelor judiciare efectuate în cauză, reclamanta a suportat în mod direct, previzibil și imprevizibil, deprecierea creanței prin inflație și instabilitate monetară, plata unor majorări de întârziere pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bugetare, reactualizarea diferențelor de curs valutar (în cazul furnizărilor externi) și nerealizarea profitului comercial (fila 80 dosar apel – concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de cei trei experți judiciari). Întrucât consecințele arătate au determinat pagubele riguros și exact cuantificate de experții judiciari și întrucât pe tărâmul răspunderii civile delictuale reparația prejudiciului trebuie să fie integrală, cu temei instanța de apel a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să repare aceste prejudicii materiale.

Este adevărat că regula statornicită de art. 1088 C. civ. prevede că în cazul neexecutării unei obligații care are ca obiect o sumă de bani creditorul nu poate să ceară cu titlu de daune decât dobânda legală. Această regulă, aplicabilă în principiu obligațiilor contractuale, suferă numeroase excepții reglementate expres [art. 1088 alin. (1) C. civ.] sau deduse din convenția părților. Răspunderea delictuală fiind însă integrală, logic și firesc, dacă prejudiciul nu are acoperire în dobânda legală, există posibilitatea obligării debitorului la plata și a altor daune cauzate prin însușirea, în orice mod, a sumei de bani care constituie obiectul reparației. Invers, dacă plata acestor daune acoperă dobânda legală aferentă, ar fi în just să fie acordată separat, încă odată, prin aplicarea art. 1088 alin. (1) C. civ.

De aceea, în speță, cu temei instanțele, făcând aplicațiunea principiului reparației integrale a prejudiciului, au apreciat că dobânda legală nu acoperă prejudiciul și, în consecință, au procedat la evaluarea judiciară a acestuia, acoperind în întregime atât pierderea suferită de reclamantă ( damnum emergens ), cât și beneficiul de care a fost lipsită ( lucrum cessans ). Instanțele au greșit însă, violând regula bis eadem dicere ridiculum est , prin a hotărî că sunt debite atât sumele reprezentând indexarea creanței depreciate, cât și dobânzile legale. În realitate, paguba suferită de reclamantă își are acoperire în daunele – interese rezultate din reevaluarea creanței depreciate, fiind de neconceput ca aceste daune să cuprindă și dobânda legală.

Cel mult, dacă creanța depreciată era purtătoare de dobânzi, pentru acoperirea pagubei, putea fi indexată doar dobânda, fără a mai fi cu putință, ca separat și prin cumul, să fie reevaluată și creanța. În considerarea celor ce preced, dispoziția instanței de apel privind plata sumei de 8.591.098.033 lei dobânzi aferente, se verifică a fi nelegală, considerente pentru care, prin admiterea recursului declarat de pârâtă, va fi înlăturată, urmând ca celelalte dispoziții ale deciziei recurate să fie menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta A.N.V. prin D.R.V. Arad împotriva deciziei nr. 162 din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează în parte decizia recurată în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 8.591.098.033 lei reprezentând dobânzi. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.