ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7144/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 42 din 3 februarie 2003, Tribunalul Arad, secția

civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V. T. România SA

Arad și a obligat pe pârâta D.G.V. (devenită între timp A.N.V.) la plata

următoarelor sume:

I.

6.242.235.542

lei, reprezentând actualizarea taxelor vamale achitate și nedatorate;

II.

8.731.065.226

lei, reprezentând dobânzi legale la suma de mai sus;

III.

299.126.965

lei, reprezentând cheltuieli de judecată în litigii anterioare ocazionate de

perceperea unor taxe vamale nedatorate;

IV.

506.575.934

lei, reprezentând accize nedatorate de achitat ca urmare a încadrării tarifare

vamale greșite.

S-a respins acțiunea pentru restul

pretențiilor, cât și împotriva pârâților D.R.V.I. Arad și B.V. Arad.

A fost obligată pârâta la plata sumei

de 317.605.394 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în perioada 23 iunie 1999 – 18 iulie 2000 reclamanta a

importat tutun tăiat în temeiul unor autorizații pentru regim de perfecționare

pasivă eliberate la 29 ianuarie 1999 și 25 ianuarie 2000, încadrarea tarifară

declarată fiind 24.03., astfel că reclamanta a achitat pârâtei taxe vamale în

cuantum de 6.408.878.410 lei.

Prin adresa nr. 39.504 din 29

noiembrie 1999 D.G.V. a stabilit că încadrarea tarifară a tutunului tăiat

importat este 24.01., motiv pentru care D.R.V.I. Arad a aprobat la 27 iulie

2000 modificarea încadrării tarifare în documentația de import cu poziția

tarifară 24.01.

Cu toate că autoritățile vamale au

recunoscut încadrarea tarifară greșită și au rectificat-o în consecință, ele au

respins solicitarea reclamantei de restituire a taxelor vamale achitate

nedatorat, astfel că prin sentința civilă nr. 242 din 3 iulie 2001, Curtea de

Apel Timișoara, în contencios administrativ, a anulat actele emise de pârâtă pe

care a obligat-o la restituirea taxelor încasate nedatorat. Sentința Curții de

Apel Timișoara a rămas irevocabilă la 4 decembrie 2002 când Curtea Supremă de

Justiție a respins recursul pârâtei.

S-a reținut că faptul pârâtei de a

încadra produsul importat de reclamantă în mod eronat la poziția 24.03. și care

a determinat încasarea unor taxe vamale nedatorate, constituie un fapt ilicit

în sensul prevăzut de art. 998 și art. 999 C. civ. Aceasta a produs reclamantei

un prejudiciu care obligă pe pârâtă să o despăgubească. Tot fapt cauzator de

prejudicii, săvârșit cu vinovăție, îl constituie și refuzul restituirii taxelor

vamale încasate peste valoarea legal datorată, precum și dobânzile legale la

suma de 6.408.878.410 lei, valoarea accizelor plătite, dar nedatorate, ca și

cheltuielile de judecată suportate de reclamanta în litigiile purtate în fața

instanțelor de contencios administrativ.

Apelurile declarate împotriva

acestei sentințe de reclamanta SC V. T. România SA Arad și de pârâta D.G.V.

(A.N.V.) au fost admise de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin

decizia nr. 162 din 5 noiembrie 2003, a schimbat în tot hotărârea tribunalului,

în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la

plata următoarelor sume:

I.

6.115.782.556

lei, reprezentând taxe vamale actualizate, achitate nedatorat;

II.

8.591.098.033,

reprezentând dobânzi legale la suma de mai sus;

III.

506.575.373.

lei, reprezentând accize nedatorate ca urmare a încadrării tarifare vamale

greșite.

IV.

299.126.965

lei, reprezentând cheltuieli de judecată în litigii anterioare ocazionate de

perceperea unor taxe vamale nedatorate;

V.

6.030.619.874

lei, reprezentând profit nerealizat pentru perioada 4 iunie 1999 – 17 iulie

2000;

VI.

131.905.928

lei, reprezentând actualizarea majorărilor de întârziere achitate bugetului de

stat;

VII.

4.518.494.609

lei, reprezentând actualizarea diferențelor de curs valutar achitate

furnizorilor externi.

A fost respinsă în rest acțiunea,

inclusiv față de pârâtul B.V. Arad.

A fost obligată pârâta la plata sumei

de 441.352.784 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a avut în vedere concluziile noului raport de expertiză contabilă întocmit

de un număr de trei experți (filele 73 – 90 dosar de apel).

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs pârâta D.G.V. (a cărei denumire a fost înlocuită cu

A.N.V., potrivit art. VII din O.U.G. nr. 90/2003), prin D.R.V.I. Arad, care a

formulat următoarele motive de casare: actualizarea sumei reprezentând taxe

vamale achitate nedatorat trebuia cerută odată cu acțiunea principală

exercitată în contencios administrativ, astfel că cererea din prezentul dosar

este tardivă; dobânzile nu sunt datorate și oricum ele nu pot fi cerute

concomitent cu actualizarea creanței din care decurg, ci pot fi cerute în

momentul pronunțării hotărârii, când suma devine lichidă și exigibilă; profitul

nerealizat, majorările de întârziere și actualizarea diferențelor de curs

valutar nu reprezintă prejudiciu cert, direct și imediat; pârâta nu datorează

cheltuieli de judecată avansate de reclamantă deoarece nu este în culpă pentru

că a atacat sentința Curții de Apel Timișoara la Curtea Supremă de Justiție; nu

s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate dintre sumele actualizate și

profitul nerealizat în sensul că lipsa disponibilităților bănești să se fi

datorat, exclusiv, plății taxelor vamale.

Recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele care succed:

Autoritatea de lucru judecat dedusă din

sentința civilă nr. 242 din 3 iulie 2001 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre

irevocabilă, necontestată de părțile în litigiu, relevă că din vina autorității

vamale, pârâtă în proces, reclamanta a suportat plata fără cauză legitimă a

sumei de 6.115.782.556 lei, situație determinată de un delict civil, reclamanta

fiind lipsită de disponibilități bănești, consecință a achitării nedatorate a

taxelor vamale.

Drept urmare, potrivit expertizelor

judiciare efectuate în cauză, reclamanta a suportat în mod direct, previzibil

și imprevizibil, deprecierea creanței prin inflație și instabilitate monetară,

plata unor majorări de întârziere pentru executarea cu întârziere a

obligațiilor bugetare, reactualizarea diferențelor de curs valutar (în cazul

furnizărilor externi) și nerealizarea profitului comercial (fila 80 dosar apel

– concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de cei trei experți

judiciari).

Întrucât consecințele arătate au

determinat pagubele riguros și exact cuantificate de experții judiciari și

întrucât pe tărâmul răspunderii civile delictuale reparația prejudiciului

trebuie să fie integrală, cu temei instanța de apel a admis acțiunea și a

obligat pe pârâtă să repare aceste prejudicii materiale.

Este adevărat că regula statornicită

de art. 1088 C. civ. prevede că în cazul neexecutării unei obligații care are

ca obiect o sumă de bani creditorul nu poate să ceară cu titlu de daune decât

dobânda legală. Această regulă, aplicabilă în principiu obligațiilor

contractuale, suferă numeroase excepții reglementate expres [art. 1088 alin.

(1) C. civ.] sau deduse din convenția părților. Răspunderea delictuală fiind

însă integrală, logic și firesc, dacă prejudiciul nu are acoperire în dobânda

legală, există posibilitatea obligării debitorului la plata și a altor daune

cauzate prin însușirea, în orice mod, a sumei de bani care constituie obiectul

reparației. Invers, dacă plata acestor daune acoperă dobânda legală aferentă,

ar fi în just să fie acordată separat, încă odată, prin aplicarea art. 1088

alin. (1) C. civ.

De aceea, în speță, cu temei

instanțele, făcând aplicațiunea principiului reparației integrale a

prejudiciului, au apreciat că dobânda legală nu acoperă prejudiciul și, în

consecință, au procedat la evaluarea judiciară a acestuia, acoperind în

întregime atât pierderea suferită de reclamantă (

damnum emergens

), cât

și beneficiul de care a fost lipsită (

lucrum cessans

).

Instanțele au greșit însă, violând

regula

bis eadem dicere ridiculum est

, prin a hotărî că sunt debite atât

sumele reprezentând indexarea creanței depreciate, cât și dobânzile legale. În

realitate, paguba suferită de reclamantă își are acoperire în daunele –

interese rezultate din reevaluarea creanței depreciate, fiind de neconceput ca

aceste daune să cuprindă și dobânda legală. Cel mult, dacă creanța depreciată

era purtătoare de dobânzi, pentru acoperirea pagubei, putea fi indexată doar

dobânda, fără a mai fi cu putință, ca separat și prin cumul, să fie reevaluată

și creanța.

În considerarea celor ce preced,

dispoziția instanței de apel privind plata sumei de 8.591.098.033 lei dobânzi aferente,

se verifică a fi nelegală, considerente pentru care, prin admiterea recursului

declarat de pârâtă, va fi înlăturată, urmând ca celelalte dispoziții ale

deciziei recurate să fie menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

A.N.V. prin D.R.V. Arad împotriva deciziei nr. 162 din 5 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează în parte decizia recurată în

sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 8.591.098.033 lei reprezentând

dobânzi.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie

2004.