ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3414/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

20 septembrie 1999, T.N. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Regională

Vamală Arad, Direcția Generală a Vămilor și Ministerul Finanțelor Publice, să

se dispună anularea actului constatator nr. 457 din 25 ianuarie 1999, întocmit

de Biroul Vamal Turnu, a adresei nr. 3785 din 29 martie 1999, emisă de același

birou, a deciziei nr. 137 din 11 mai 1999, emisă de prima pârâtă și în fine, a

deciziei nr. 1585 din 9 septembrie 1999, emisă de pârâta secundă, ca nelegale.

Pe cale de consecință, reclamantul a

cerut exonerarea sa de obligația de plată a sumei de 16.175.821 lei, cu titlu

de taxe vamale și a majorărilor de întârziere, în sumă de 26.018.810 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că sumele respective nu sunt legal datorate, întrucât el a avut doar

calitatea de transportator al autoturismului marca P., care aparține unui

cetățean român repatriat, respectiv lui O.V. Că în realitate, nu a săvârșit

nici o contravenție sau altă faptă culpabilă în legătură cu introducerea în

țară a autovehiculului, care să justifice obligarea sa la plata acelor sume de

bani.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea cauzei,

după casarea cu trimitere, spre rejudecare, a unor hotărâri anterioare, prin

sentința civilă nr. 284 din 9 septembrie 2003, a admis acțiunea, față de

pârâtele Direcția Regională Vamală Arad și Direcția Generală a Vămilor.

A anulat actele administrative

atacate și a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a acestei autorități publice

centrale.

Instanța a reținut că o atare

soluție se impune, deoarece reclamantul T.N. a avut doar calitatea de

transportator al autovehiculului, astfel încât, în raport cu prevederile

Codului vamal, nu datorează taxele vamale în litigiu.

Cât privește dispozițiile art. 129

din Decretul nr. 337/1981, invocate de pârâți, s-a apreciat că nu sunt

aplicabile în cauză, pentru că ele vizează, în mod evident, ipoteze în care

autovehiculul introdus în țară, este vămuit, „ceea ce ar contraveni

principiului conform căruia la trecerea frontierei de stat, mărfurile,

mijloacele de transport și orice alte bunuri, sunt supuse vămuirii, de

autoritățile vamale”.

Ori, în speță, autoturismul marca P.

a fost vămuit conform chitanței nr. 166 din 17 aprilie 1997, eliberată de vama

de destinație, fiind irelevant faptul că vămuirea s-a făcut în regim de scutire

de plata taxelor vamale.

Curtea a concluzionat că a admite

opinia pârâtelor, ar însemna să se aplice două regimuri diferite pentru

importul aceluiași autovehicul, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad.

Recurenta a susținut că în mod eronat

prima instanță a admis acțiunea, deoarece titularul de tranzit, respectiv

reclamantul T.N. nu a prezentat autoturismul, împreună cu declarația vamală de

tranzit și documentele însoțitoare, la unitatea vamală de destinație (Vama

Timișoara), deși obligația îi revenea potrivit dispozițiilor art. 129 din

Decretul nr. 337/1981.

În această situație, declarația

vamală de tranzit nr. 363A/1997 constituie titlu executor pentru plata taxelor

vamale aferente autoturismului introdus în țară la data de 25 ianuarie 1997.

Neachitarea în termen a drepturilor

vamale, atrage majorarea sumei de plată pentru fiecare zi de întârziere și

acestea curg din ziua următoare celei în care expiră termenul legal de plată

(45 zile acordate la tranzitare), până în ziua plății sumei datorate.

S-a mai susținut că în calitate de

titular al bunului, T.N. trebuia să comunice biroului vamal de frontieră, că

introduce acest bun, în țară, pentru O.V., care, având calitatea de persoană

repatriată, urma să beneficieze de scutire de la plata taxelor vamale.

Recursul este nefondat.

Actul constatator nr. 457 din 25

ianuarie 1999, a fost întocmit de Biroul vamal, în temeiul art. 129 din

Decretul nr. 337/1981, reținându-se că reclamantul T.N., transportator al

autoturismului marca P., nu a prezentat actele de introducere în țară a

bunului.

Cu adresa nr. 3785 din 29 martie

1999, biroul vamal a comunicat reclamantului, că plângerea formulată împotriva

actului constatator, a fost respinsă pentru același considerent.

O soluție identică a adoptat

ulterior, Direcția Generală a Vămilor, prin decizia nr. 1585 din 9 septembrie

1999.

Dar, așa cum corect a stabilit

instanța de fond, textul legal invocat de organele vamale, nu-și găsește

aplicabilitatea în cauză. El vizează situația în care bunul importat nu este

vămuit, fapt ce ar contraveni principiului conform căruia la trecerea

frontierei de stat a României, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte

bunuri sunt supuse vămuirii de către autoritățile vamale.

Autoturismul marca P., achiziționat

de V.O., persoană repatriată și introdus în țară de reclamant, a fost vămuit la

data de 17 aprilie 1997 și cu acel prilej, Vama Arad a eliberat chitanța nr. 166M,

pe numele proprietarului. Totodată, s-a făcut precizarea că acesta este scutit

de plata taxei vamale.

În plus, din raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză, rezultă că există identitate între autoturismul

prezentat la Vama Turnu și cel prezentat la Vama din Arad, când persoanei repatriate i s-a acordat conform legii, beneficiul scutirii de plata taxelor

vamale.

Constatările expertului tehnic

contrazic, așadar, aprecierea conținută în decizia nr. 137 din 11 mai 1999,

emisă de pârâta Direcția Regională Vamală Arad, potrivit căreia, ar exista neconcordanțe

între seria șasiu înscrisă în documentele întocmite de cele două birouri

vamale.

Ținând seama de considerentele

expuse în cele ce preced și apreciind că sentința primei instanțe, de admitere

a acțiunii reclamantului, este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad, împotriva

sentinței civile nr. 284 din 9 septembrie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2004.