ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3418/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC S.R. SRL Arad a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Arad, să se dispună anularea actelor constatatoare nr. 283 – 306 din 18 martie 1999, emise de Biroul vamal Arad, a deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, emisă de pârâta secundă și a deciziei nr. 138 din 2 februarie 2001, emisă de prima pârâtă, ca nelegale. De asemenea, a cerut anularea actelor de penalități emise de Vama Arad, prin care a fost obligată la plata sumei de 148.988.729 lei, cu titlu de penalități de întârziere și suspendarea executării actelor, până la soluționarea litigiului. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din anul 1994 a importat din Germania, premixuri pentru hrana animalelor, din categoria vitaminelor și provitaminelor, care conform documentației au fost încadrate în declarațiile vamale, la poziția tarifară 29.36.90.90.

„provitamine și vitamine (...) altele, amestecuri, chiar într-o soluție oarecare”. În luna februarie 1999, cu ocazia unor verificări ulterioare, Biroul vamal Arad a schimbat poziția tarifară, la 2309 – „preparate de tipurile celor folosite pentru hrana animalelor, preamestecuri”. Ca urmare a acestei operațiuni, s-au recalculat taxele vamale și T.V.A., de la 11%, la 22%, rezultând o diferență de 445.319.974 lei, sumă ce i-a fost imputată. A precizat că, deși a contestat decizia nr. 31/1999, la Direcția Generală a Vămilor, cu actul nr. 363 din 19 martie 1999, nu a primit nici un răspuns. Prin sentința civilă nr. 132 din 8 mai 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca efect al constatării că reclamanta nu a depus contestația cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 170 din Legea nr. 141/1997.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 289 din 28 ianuarie 2003, a admis recursul societății comerciale și a casat sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceiași instanță de fond. S-a reținut că această instanță a admis excepția de tardivitate. fără a administra probele utile cauzei și a-și motiva convingător, soluția respectivă. De asemenea, a dat îndrumarea instanței de trimitere. de a pretinde reclamantei să prezinte borderoul de expediție al contestației și orice altă dovadă a expedierii ei cu actul nr. 363/1999, iar pârâtei să răspundă dacă a primit sau nu, acest înscris. Prin sentința civilă nr. 304 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a respins din nou, acțiunea.

În esență, instanța a reținut că nici în fond după casare, reclamanta nu a făcut dovada depunerii contestației în termenul stabilit de prevederile art. 170 C. vam., în vigoare la data emiterii deciziei nr. 31/1999, de către pârâta Direcția Regională Vamală Arad. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC S.R. SRL Arad. Recurenta a susținut că în mod greșit curtea de apel a respins acțiunea, pe baza unei excepții de procedură, deoarece din înscrisurile prezentate rezultă că în realitate, calea administrativ-jurisdicțională a contestației, prevăzută de C. vam., în art. 170, a fost exercitată în termenul legal.

Este vorba de actele emise cu nr. 363 din 19 septembrie 1999, nr. 787 din 4 mai 2000 și în fine, nr. 796 din 17 octombrie 2000. Chiar dacă din cauza unei neglijențe a salariaților societății, nu există copia contestației depusă la Direcția Generală a Vămilor, în data de 19 septembrie 1999, purtând viza de înregistrare, faptul depunerii efective a actului rezultă din cele trei înscrisuri menționate mai sus. Critica este neîntemeiată. La termenul din 8 aprilie 2003, reprezentantul societății comerciale a învederat că, contestația împotriva deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, emisă de pârâta Direcția Regională Vamală Arad, a fost depusă printr-un delegat, direct la pârâta Direcția Generală a Vămilor și pentru acest motiv, operațiunea materială nu se regăsește în borderoul de expediție al corespondenței.

Ulterior, reclamanta nu a fost în măsură să prezinte copia acelei contestații care să confirme înregistrarea actului, la autoritatea administrativ-jurisdicțională, împrejurare recunoscută, de altfel, în motivarea cererii de recurs. La solicitarea instanței de fond, Direcția Generală a Vămilor a comunicat cu adresa nr. 29371 din 23 mai 2003, că adresa nr. 363 din 19 martie 1999 nu reprezintă o contestație. Ea nu a fost înregistrată niciodată ca atare, în evidențele autorității publice emitente sau în cele ale serviciului de specialitate.

Reținând, așadar, că la data de 19 martie 1999, reclamanta se afla în posesia deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, a Direcției Regionale Vamale Arad și că prima contestație împotriva acesteia a fost depusă la organul competent, abia la 17 octombrie 2000 (adică mult după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 170 C. vam.), în mod corect, prin decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, pârâta Direcția Generală a Vămilor a respins contestația formulată, ca tardivă. Adresele ulterioare prin care s-au cerut relații în legătură cu înregistrarea contestației, nu constituie mijloace de probațiune, ce demonstrează justețea afirmației. În fapt, ele reprezintă simple încercări din partea agentului economic, de a crea aparența respectării termenului legal de 15 zile prevăzut pentru exercitarea unei căi de atac administrativ-jurisdicționale, încercări pe care instanța le-a înlăturat, în mod corect, ca neconcludente.

Având în vedere aceste considerente și apreciind că prima instanță s-a conformat îndrumărilor conținute în decizia de casare nr. 289 din 28 ianuarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.R. SRL Arad împotriva sentinței civile nr. 304 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2004.