ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3418/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC S.R. SRL Arad a solicitat ca în

contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală

Arad, să se dispună anularea actelor constatatoare nr. 283 – 306 din 18 martie

1999, emise de Biroul vamal Arad, a deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, emisă de

pârâta secundă și a deciziei nr. 138 din 2 februarie 2001, emisă de prima

pârâtă, ca nelegale.

De asemenea, a cerut anularea

actelor de penalități emise de Vama Arad, prin care a fost obligată la plata

sumei de 148.988.729 lei, cu titlu de penalități de întârziere și suspendarea

executării actelor, până la soluționarea litigiului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că din anul 1994 a importat din Germania, premixuri pentru hrana

animalelor, din categoria vitaminelor și provitaminelor, care conform

documentației au fost încadrate în declarațiile vamale, la poziția tarifară

29.36.90.90. „provitamine și vitamine (...) altele, amestecuri, chiar într-o

soluție oarecare”.

În luna februarie 1999, cu ocazia

unor verificări ulterioare, Biroul vamal Arad a schimbat poziția tarifară, la

2309 – „preparate de tipurile celor folosite pentru hrana animalelor,

preamestecuri”.

Ca urmare a acestei operațiuni, s-au

recalculat taxele vamale și T.V.A., de la 11%, la 22%, rezultând o diferență de

445.319.974 lei, sumă ce i-a fost imputată.

A precizat că, deși a contestat

decizia nr. 31/1999, la Direcția Generală a Vămilor, cu actul nr. 363 din 19

martie 1999, nu a primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 132 din 8

mai 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins acțiunea, ca efect al constatării că reclamanta nu a depus

contestația cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 170 din Legea nr.

141/1997.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 289 din 28 ianuarie 2003, a admis

recursul societății comerciale și a casat sentința, cu trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la aceiași instanță de fond.

S-a reținut că această instanță a

admis excepția de tardivitate. fără a administra probele utile cauzei și a-și

motiva convingător, soluția respectivă.

De asemenea, a dat îndrumarea

instanței de trimitere. de a pretinde reclamantei să prezinte borderoul de

expediție al contestației și orice altă dovadă a expedierii ei cu actul nr. 363/1999,

iar pârâtei să răspundă dacă a primit sau nu, acest înscris.

Prin sentința civilă nr. 304 din 16

septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios

administrativ, a respins din nou, acțiunea.

În esență, instanța a reținut că

nici în fond după casare, reclamanta nu a făcut dovada depunerii contestației

în termenul stabilit de prevederile art. 170 C. vam., în vigoare la data emiterii deciziei nr. 31/1999, de către pârâta Direcția Regională Vamală Arad.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta SC S.R. SRL Arad.

Recurenta a susținut că în mod

greșit curtea de apel a respins acțiunea, pe baza unei excepții de procedură,

deoarece din înscrisurile prezentate rezultă că în realitate, calea

administrativ-jurisdicțională a contestației, prevăzută de C. vam., în art. 170, a fost exercitată în termenul legal.

Este vorba de actele emise cu nr. 363

din 19 septembrie 1999, nr. 787 din 4 mai 2000 și în fine, nr. 796 din 17

octombrie 2000.

Chiar dacă din cauza unei neglijențe

a salariaților societății, nu există copia contestației depusă la Direcția Generală a Vămilor, în data de 19 septembrie 1999, purtând viza de înregistrare,

faptul depunerii efective a actului rezultă din cele trei înscrisuri menționate

mai sus.

Critica este neîntemeiată.

La termenul din 8 aprilie 2003,

reprezentantul societății comerciale a învederat că, contestația împotriva

deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, emisă de pârâta Direcția Regională Vamală

Arad, a fost depusă printr-un delegat, direct la pârâta Direcția Generală a

Vămilor și pentru acest motiv, operațiunea materială nu se regăsește în

borderoul de expediție al corespondenței.

Ulterior, reclamanta nu a fost în

măsură să prezinte copia acelei contestații care să confirme înregistrarea

actului, la autoritatea administrativ-jurisdicțională, împrejurare recunoscută,

de altfel, în motivarea cererii de recurs.

La solicitarea instanței de fond,

Direcția Generală a Vămilor a comunicat cu adresa nr. 29371 din 23 mai 2003, că

adresa nr. 363 din 19 martie 1999 nu reprezintă o contestație. Ea nu a fost

înregistrată niciodată ca atare, în evidențele autorității publice emitente sau

în cele ale serviciului de specialitate.

Reținând, așadar, că la data de 19

martie 1999, reclamanta se afla în posesia deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, a Direcției Regionale Vamale Arad și că prima contestație împotriva acesteia a fost depusă la

organul competent, abia la 17 octombrie 2000 (adică mult după expirarea

termenului de 15 zile prevăzut de art. 170 C. vam.), în mod corect, prin decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, pârâta Direcția Generală a Vămilor a respins

contestația formulată, ca tardivă.

Adresele ulterioare prin care s-au

cerut relații în legătură cu înregistrarea contestației, nu constituie mijloace

de probațiune, ce demonstrează justețea afirmației.

În fapt, ele reprezintă simple

încercări din partea agentului economic, de a crea aparența respectării

termenului legal de 15 zile prevăzut pentru exercitarea unei căi de atac

administrativ-jurisdicționale, încercări pe care instanța le-a înlăturat, în

mod corect, ca neconcludente.

Având în vedere aceste considerente

și apreciind că prima instanță s-a conformat îndrumărilor conținute în decizia

de casare nr. 289 din 28 ianuarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S.R.

SRL Arad împotriva sentinței civile nr. 304 din 16 septembrie 2003 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2004.