ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2004

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, prin sentința nr.

2441 din 27 martie 2001, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta,

SC E.I. SRL Arad, împotriva Ministerului Finanțelor, Direcția Generală a

Vămilor, Direcția Regională Vamală Arad și Vama Arad, și a obligat pârâtele să

restituie reclamantei suma de 1.519.621.373 lei plată nedatorată.

Hotărârea pronunțată de instanța de

fond a fost menținută de Curtea de Apel București, care prin decizia 1408 din 23

octombrie 2001, a respins apelul pârâtei, Direcția Generală a Vămilor

București.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, Direcția Generală a Vămilor, invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ.,

solicitându-se respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă sau ca

neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2407 din 18 aprilie

2003, Curtea Supremă de Justiție, a admis recursul pârâtei, a modificat decizia

și a admis apelul, în sensul că a schimbat în tot sentința, respingând

acțiunea.

Instanța de recurs a reținut că

litigiul este de natură comercială și că actul dedus judecății și avut în

vedere este actul constatator nr. 218/1996, și nu decizia 2660/1999, care este

un act administrativ.

În legătură cu celelalte două

motive, s-a reținut că litigiul nu cade sub incidența art. 992 C. civ.,

întrucât în raporturile dintre părți datoria a existat juridic, fiind

individualizată în actul constatator care nu a fost anulat.

La data de 8 ianuarie 2004,

reclamanta, SC E.I. SRL Arad, a formulat contestație în anulare, împotriva

deciziei 2407 din 8 aprilie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,

solicitându-se în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., schimbarea acesteia,

în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea contestației în anulare

s-a arătat că, pentru a respinge acțiunea cu motivarea dată în decizie, Curtea

Supremă de Justiție, a reținut greșit că întreaga sumă solicitată a fi

restituită este aferentă actului constatator 218/1996, când în realitate, din

totalul sumei de 151.698.516 lei, doar 3.400.000 lei formau obiectul actului

constatator și doar acestea intrau sub incidența Legii 141/1997, pentru restul

sumei acțiunea urmând să fie admisă, astfel că s-a săvârșit o eroare materială

cu această sumă.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., care constituie temeiul de drept al contestației, hotărârile instanței de

recurs pot fi retractate pe această cale, când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale.

Deci această primă teză a art. 318 C.

proc. civ., are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară

reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

De aceea, fiind vorba de un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv, în

sensul ca pe această cale să fie verificate greșeli de judecată.

Or, prin contestația de față (așa

cum este motivată eroarea materială), se solicită modificarea sentinței, în

sensul ca, în locul respingerii acțiunii, să fie admisă aceasta pentru o altă

sumă, care în opinia contestatoarei rezultă din actul constatator 218/1996.

Cu alte cuvinte, nu este vorba de o

eroare formală în sensul de a fi scris greșit o sumă în cadrul admiterii

acțiunii, ci eventual de o greșeală de judecată derivată din interpretarea

eronată a actului constatator 218/1996, și a sumelor cuprinse în acesta, ceea

ce implică o reapreciere de probe.

În speță, situația este mai evidentă,

în sensul neoperării art. 318 alin. (1) C. proc. civ., pentru că indiferent de

suma la care se referă actul constatator, acesta a fost menținut pe alte

criterii, decurgând din Legea 141/1997, ceea ce nu-i permite contestatoarei de

acum să solicite vreo sumă de la intimați.

Discuțiile ce se fac în cadrul

contestației la executare, privitor la sumele cerute, fie prin acțiune, fie din

actul constatator (deși nu se confirmă), nu au nici un efect asupra

contestației în anulare, dat fiind (așa cum s-a arătat) definiția erorii

materiale și a condițiilor cerute pentru existența ei, motiv pentru care se

respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea, SC E.I. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 2407 din

18 aprilie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 28 aprilie 2004.