ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1101/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 iulie 2002, reclamanta S.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 714 din 17 aprilie 2002 prin care pârâta – Casa Județeană de Pensii Satu Mare - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ, reclamanta motivând că fiind născută la data de 2 ianuarie 1942, a suferit persecuții din motive etnice, urmând statutul de refugiat al părinților săi care, în luna septembrie 1940, au fost expulzați din localitatea de domiciliu – Stina, județul Satu Mare, de către armata maghiară de ocupație, fiind nevoiți să se refugieze în localitatea Bucșani, județul Dâmbovița, în afara zonei de ocupație.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare a formulat întâmpinare prin care s-a opus la admiterea acțiunii, motivând că potrivit Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, reclamanta nu beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, modificată la rândul său, prin Legea nr. 367/2001. Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 413/CA/2002 – P din 2 septembrie 2002, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 714 din 17 aprilie 2002 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2002.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în localitatea în care părinții săi s-au refugiat ca urmare a unor persecuții din motive etnice, urmând statutul de refugiat, asemenea părinților săi, iar situația de „refugiat” în condițiile arătate este sinonimă cu cea de „strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu”, prevăzută la art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000. În aprecierea instanței de fond, reclamanta beneficiază de drepturile acordate de legea sus-menționată, întrucât pe perioada refugiului a fost privată de folosința locuinței și bunurilor din localitatea de domiciliu a părinților săi, fiind obligată să accepte condițiile de locuit din localitatea de refugiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o ca netemeinică și nelegală. Prin motivele de recurs formulate, recurenta a susținut că la adoptarea soluției, instanța de fond nu a avut în vedere Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, potrivit cărora, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000. Recurenta a mai susținut că sentința instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada în care părinții lor au fost strămutați sau refugiați.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de fond a apreciat corect atât probele administrate, cât și Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii. Acest act administrativ invocat ca temei juridic de recurentă nu poate să completeze dispozițiile legii în baza căruia a fost emis și nu poate să modifice prevederile legale referitoare la statutul juridic al minorului.

Reclamanta fiind născută după data la care părinții săi au fost expulzați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu – Stina, județul Satu Mare și nevoiți să se refugieze în localitatea Bucșani, județul Dâmbovița, a avut, asemenea părinților săi, statutul de refugiat, fiind lipsită de dreptul său la domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei. Expulzarea din localitatea de domiciliu din motive etnice, într-o perioadă caracterizată de anumite evenimente istorice și refugierea într-o localitate decât cea de domiciliu, a afectat stabilitatea domiciliului pentru toți membrii familiei reclamantei, în sensul că aceștia nu au mai avut o locuință statornică sau principală.

Instanța de fond a apreciat corect că situația de „refugiat” în condițiile evenimentelor istorice produse pe teritoriul României, în septembrie 1940, în zona Ardealului de Nord, este similară cu cea de „strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu”, prevăzută la art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000. Prin urmare, de la data nașterii sale, respectiv, 2 ianuarie 1942, reclamanta a avut, asemenea părinților săi, statutul de refugiat, fiind îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000. Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ. nu există motive de casare a sentinței atacate, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 413/CA/2002-P din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.