Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1114/2003

HOTĂRÂRE
19.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1114/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.635/CA/2002 – P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă F.M. reprezentată de avocatul B.O. A lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare. Procedura completă. Referind asupra cauzei, magistratul asistent a arătat că recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare a solicitat, în scris judecarea cauzei în lipsă (fila 3, dosar recurs). Instanța a ridicat, din oficiu, excepția tardivității recursului declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare. Reprezentanta intimatei reclamante F.M. a pus concluzii de respingere a recursului, ca tardiv formulat.

Nu a solicitat cheltuieli de judecată. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 noiembrie 2002, reclamanta F.M. a chemat în judecată Casa de Pensii a județului Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr.3719 din 12 noiembrie 2002 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr.189/2000. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că s-a născut la 1 noiembrie 1942 în localitatea unde s-au refugiat părinții săi alături de care a suportat urmările persecuțiilor etnice la care au fost supuși. Prin sentința nr.635 din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr.3719 din 12 noiembrie 2002 și a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr.189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin naștere, reclamanta a dobândit statutul de refugiat al părinților săi, respectiv domiciliul și cetățenia acestora din statul de origine, cu drept de ședere legală și temporară în statul primitor. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că Legea nr.189/2000 nu acordă drepturi și persoanelor care s-au născut în timpul în care părinții lor au fost strămutați ori refugiați, astfel încât soluția instanței este pronunțată cu încălcarea legii. Examinând cauza, Curtea va constata că recursul este tardiv formulat, urmând a-l respinge ca atare.

Astfel, din actele dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată pârâtei la data de 24 decembrie 2002 (fila 14 dosar fond), recursul fiind declarat la 22 ianuarie 2003, cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă. În raport de cele expuse, Curtea va respinge ca tardiv recursul formulat în cauză.

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.635/CA/2002 – P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca tardiv formulat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1118/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.634/CA/2002 – P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal părțile în cauză, respectiv, recurenta pârâtă Casa
ÎCCJ 2003-03-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.624/CA/2002-P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta-pârâtă Casa Județeană de
ÎCCJ 2003-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 887/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.633/CA/2002-P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta-pârâtă Casa Județeană de
ÎCCJ 2003-03-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.439/CA/2002 – P din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal părțile în cauză, respectiv, recurenta pârâtă Casa
ÎCCJ 2003-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 874/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.363/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal nu s-a prezentat: recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pens
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă