ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4385/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

1957/2001, reclamanta F.E., în calitate de mamă a defunctului Ș.Ș., decedat la

2 decembrie 2000, a chemat în judecată pe pârâta Ș.D. pentru a se declara nulă

absolut căsătoria încheiată la 21 octombrie 2000, pentru a se constata

reaua-credință a acesteia la încheierea căsătoriei și a se dispune ca pârâta

să-și reia numele anterior.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că fiul său, respectifv defunctul soț al pârâtei, fusese diagnosticat în

anul  1995 cu „schizofrenie paranoidă”, boală psihică ce se încadrează în

categoria bolilor de alienație mintală, fiind pensionat medical în 1995.

S-a susținut că pârâta a fost

avertizată să nu se căsătorească cu defunctul, însă aceasta, mânată de un

interes material, a trecut peste faptul că defunctul  suferea de o boală

psihică gravă, urmărind să obțină apartamentul pe care îl avea în proprietate.

Prin sentința civilă nr. 616 din 10

iulie 2002, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că pârâta s-a căsătorit cu defunctul în condițiile în care

urma să dea naștere unui copil.

S-a reținut că, potrivit art. 9 C.

fam., este oprit să se căsătorească alienatul mintal fiind nulă căsătoria

încheiată cu încălcarea acestor dispoziții.

Scopul urmărit de legiuitor atunci

când a sancționat cu nulitatea încheierea unei căsătorii, a fost acela de a

asigura în cadrul căsătoriei raporturi normale între soți, precum și de a

înlătura posibilitatea procreării unor copii cu deficiențe psihice. Or, în speță,

soții s-au căsătorit fără ca cineva, cu atât mai mult reclamanta, care cunoștea

ca mamă starea de sănătate mintală a fiului, să invoce acest impediment la

căsătorie; mai mult, ei au procreat un copil.

Interesul copilului nu este acela de

a fi declarat copil din afara căsătoriei, el oricum moștenindu-și tatăl, partea

sa din moștenire neputând fi înstrăinată decât în anumite condiții prevăzute de

lege.

Tribunalul a reținut că reclamanta

nu justifică un interes în a cere nulitatea căsătoriei.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 138 din 7 noiembrie

2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis, sentința a fost

modificată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea, căsătoria a fost

declarată nulă absolut, pârâta urmând să-și reia numele anterior și a fost

respinsă cererea pentru constatarea relei-credințe a pârâtei la încheierea

căsătoriei.

Curtea de apel a reținut că,

întrucât defunctul a suferit de schizofrenie paranoid catatonică, la data

încheierii căsătoriei a fost alienat mintal, or potrivit art. 19 din C. fam.,

rezultă că interzicerea căsătoriei în cazul alienatului și debilului mintal

este absolută, legea considerând prin definiție că persoana respectivă nu are

discernământul faptelor sale, situație care denotă lipsa totală de

consimțământ.

Împotriva acestei soluții, pârâta a

formulat recurs, susținând, în esență, că instanța de apel a pronunțat o

soluție greșită, constatând că în cauză există motive de nulitate absolută a

căsătoriei, pe baza unor acte ce au servit la pensionarea medicală din cadrul

armatei și a unei expertize făcute după decesul soțului său; a mai precizat că,

în lipsa unor constatări proprii, făcute pe o persoană în viață, comisia de

expertiză nu putea să decidă dacă fostul soț intra în categoria alienaților

mintali, act care să stea la baza constatării nulității căsătoriei.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru următoarele considerente:

Conform art. 9 C. fam., este oprit

să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum și cel care este

lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul

faptelor sale, căsătoria încheiată cu încălcarea acestor dispoziții fiind nulă,

iar potrivit art. 23 C. fam., căsătoria nulă se consideră putativă dacă, la

încheierea ei, a existat buna-credință a ambilor soți sau numai a unuia dintre

ei.

Buna-credință se prezumă, potrivit

dreptului comun, iar cel ce pretinde reaua-credință are obligația de a o proba.

Nulitatea poate fi invocată de orice

persoană interesată.

În speță, curtea de apel a apreciat

greșit probele administrate în cauză, concluzionând că, întrucât defunctul Ș.Ș.

a suferit de schizofrenie paranoid catatonică, a fost la data încheierii

căsătoriei alienat mintal, motiv pentru care a schimbat în tot sentința, a

admis acțiunea și a declarat nulă căsătoria.

Instanța nu a analizat însă, dacă

reclamanta justifică vreun interes în a cere nulitatea acestei căsătorii, după

trecerea unui interval de timp considerabil și, în special, în condițiile în

care putea împiedica încheierea căsătoriei, ca fiind cea mai în măsură să ceară

acest lucru. Sub acest aspect, soluția instanței de fond este legală și

temeinică, având în vedere analiza pertinentă pe care o face privind lipsa

interesului reclamantei în promovarea unei asemenea acțiuni.

Susținerea reclamantei în sensul că

dorește să împiedice pe pârâtă să înstrăineze apartamentul rămas moștenire de

la defunct, nu este de natură a fi reținută, în condițiile în care, soții  au

procreat un copil; desființarea căsătoriei nu produce efecte cu privire la

situația legală a copilului, acesta, oricum, urmând a-și moșteni tatăl. Nu

există pericolul ca partea sa din moștenire să fie înstrăinată, acest lucru

făcându-se în anumite condiții prevăzute de lege, cu încuviințarea autorității

tutelare etc., iar în cauză nu  s-a demonstrat că interesul mamei ar fi acela

de a-și prejudicia copilul.

De altfel, din cuprinsul dispoziției

de principiu a art. 23 alin. (1) C. fam., coroborată cu dispozițiile art. 24

alin. (1), art. 30, art. 41 și art. 86 alin. (1) C. fam., art. 937 C. civ. și

art. 1 – 5 din Legea nr. 319/1944, rezultă că în ipoteza bunei credințe a

ambilor soți, fiecare din ei va păstra donațiile  ce  i-au fost făcute în

vederea căsătoriei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei desființate vor fi

prezumate comune, fiecare va datora la nevoie întreținere celuilalt, iar în caz

de deces al unuia din ei, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin

care s-a desființat căsătoria, celălalt îl va moșteni, în calitate de soț supraviețuitor.

Față de cele exprimate mai sus,

recursul urmează a fi admis, decizia atacată se va modifica în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâta Ș.D. împotriva

deciziei civile nr. 138 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Modifică decizia atacată în sensul

că respinge apelul declarat de reclamanta F.E. împotriva sentinței civile nr.

616 din 10 iulie 2002 a Tribunalului Maramureș, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  29 octombrie 2003.