ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1206/2003

Decizia nr. 1206 Dosar nr. 265/2002 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 februarie 1998 reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta P.G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se declare desfăcută căsătoria încheiată la 16 iulie 1988 din vina exclusivă a pârâtei, să i se încredințeze reclamantului spre creștere și educare minorele P.N.M. și P.A.M. născute din raporturile de căsătorie, iar pârâta să-și reia numele purtat anterior și anume de Ș. La 2 aprilie 1998 P.G. a formulat cerere reconvențională și a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului urmând ca instanța să hotărască căruia dintre soți îi vor fi încredințate minorele născute din căsătorie.

Întrucât pârâta a susținut că s-a îmbolnăvit în timpul căsătoriei, că nu are venituri și locuință proprie, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere. Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 15470 din 5 noiembrie 1998, a admis atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 16 iulie 1988, urmând ca pârâta să reia numele avut anterior căsătoriei. Au fost încredințate minorele spre creștere și educare reclamantului, fiind obligat acesta la 120.000 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea pârâtei. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul P.M. a fost respins prin decizia nr. 2044 din 30 aprilie 1999 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă.

Prin aceeași decizie a fost admis apelul pârâtei și a fost schimbată în parte sentința judecătoriei în sensul majorării cuantumului pensiei de întreținere datorată pârâtei la suma de 300.000 lei lunar. Recursul declarat de reclamantul P.M. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 8346 din 21 octombrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Prin decizia nr. 1165 din 9 februarie 2000 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis contestația în anulare formulată de reclamantul P.M.

și a anulat decizia nr. 8346 din 21 octombrie 1999 a aceleiași instanțe, fixând termen pentru judecata recursului cu motivarea că „s-a omis să se constate nelegalitatea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel, care au dispus desfacerea căsătoriei, fără a stabili din vina căruia dintre soți a fost pronunțat divorțul”, chestiune care are deosebită importanță în stabilirea unor drepturi cum ar fi pensia de întreținere între soți ori atribuirea beneficiului spațiului de locuit. Rejudecând după admiterea contestației în anulare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 2114 din 22 martie 2000, a admis recursul declarat de reclamantul P.M., a casat decizia nr. 2044 din 30 aprilie 1999 a Tribunalului Dolj și sentința civilă nr. 15470 din 5 noiembrie 1998 a Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași judecătorie.

Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut că acțiunea reclamantului nu a fost corect și pe deplin caracterizată și având în vedere motivele invocate s-a indicat instanței de trimitere să stabilească temeiurile cererii, dacă este o acțiune în desfacerea căsătoriei sau o acțiune în nulitatea ori anularea căsătoriei, cât timp reclamantul a invocat atât boala gravă a pârâtei contractată anterior căsătoriei, cât și împrejurarea că aceasta i-a ascuns, cu bună-știință, boala de care suferă (dol prin reticență). În rejudecare, reclamantul P.M. a formulat o precizare de acțiune solicitând ca instanța să dispună anularea căsătoriei încheiată la 16 iulie 1988 invocând boala de care suferă pârâta și dovedită cu certificatele medicale depuse la dosar, maladie care a debutat din anul 1985 și pe care pârâta i-a ascuns-o.

Prin sentința civilă nr. 20838 din 17 octombrie 2000 Judecătoria Craiova și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj invocând prevederile art. 2, pct. 1, lit. h ) C. proc. civ. Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 207 din 7 iunie 2001 a admis acțiunea reclamantului P.M. împotriva pârâtei P.G. și s-a constatat nulitatea căsătoriei încheiată la 16 iulie 1988. S-a dispus ca pârâta să reia numele purtat anterior căsătoriei și au fost încredințate minorele P.N.M. și P.A.M. spre creștere și educare reclamantului. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut din probele administrate în cauză, cu referire specială la raportul de expertiză medico-legală, că pârâta P.G. prezintă diagnosticul de sindrom discordant, boala debutând înainte de căsătorie sub forma unor reacții depresive cu elemente atipice.

Întrucât această boală este una gravă, cu evoluție progresivă, pârâta neputând exercita rolul de soție cu responsabilitățile pe care le implică creșterea și educarea minorelor, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea absolută a căsătoriei. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta P.G. a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 189 din 14 noiembrie 2001, a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea în constatarea nulității formulată de reclamantul P.M. Pentru a decide astfel, instanța de apel, interpretând prevederile art. 9 și art. 19 C. fam., a reținut că legiuitorul a prevăzut expres că numai alienația și debilitatea mintală existente la data încheierii căsătoriei constituie cauze de nulitate absolută, iar, în speță, nu s-a făcut o atare dovadă.

Din actele medicale depuse la dosar, ca și din raportul de constatare medico-legală psihiatrică rezultă că pârâta suferă de sindrom discordant, boală ce a debutat anterior căsătoriei sub forma unor reacții depresive cu elemente atipice, or, această maladie nu reprezintă o formă de alienație sau debilitate mintală. Reclamantul nu a invocat, însă, nici cea de a doua cauză de nulitate a căsătoriei prevăzută de art. 9 C. fam. adică lipsa vremelnică de discernământ, în cauză nedovedindu-se că în luna iulie 1988 pârâta s-ar fi aflat într-o asemenea situație. Dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar instanța de apel a reținut că în perioada 1989-1994 pârâta nu a fost internată pentru boala psihică sau mintală, aceasta având un comportament normal, boala recidivând după decesul copilului născut prematur.

Împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs reclamantul P.M. care a criticat hotărârea în temeiul următoarelor motive: decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii întrucât s-a considerat că maladia de care suferă pârâta nu este o formă de alienație sau debilitate mintală; instanța a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) și art. 295 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului trebuie să pună în discuția părților completarea raportului de expertiză medico-psihiatrică; enumerând actele medicale eliberate în decursul timpului de diferite unități spitalicești cu referire la boala de care suferă pârâta, recurentul a reproșat instanței de apel că a ignorat aceste înscrisuri ori a refuzat să le acorde semnificația juridică corespunzătoare; instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 9 C. fam.

În majoritate, recursul se privește ca fondat în temeiul considerentelor care succed. Potrivit art. 19 C. fam., este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute, printre altele, și de art. 9 din aceeași lege. Conform art. 9 C. fam., este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale. În materia căsătoriei nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute de lege și, prin urmare, în acest domeniu sunt excluse nulitățile virtuale. Nulitatea absolută intervine fără a deosebi dacă alienatul sau debilul mintal sunt puși ori nu sub interdicție sau dacă încheie căsătoria în momente de luciditate pasageră ori în momente în care nu au asemenea luciditate.

Este esențial să se stabilească dacă, datorită bolii psihice de care suferă, o anumită persoană face parte din categoria celor ce nu pot încheia căsătoria, chiar dacă la data încheierii s-ar afla într-un moment de luciditate. Prin urmare, alienații sau debilii mintali nu se pot căsători, nu numai pentru că starea lor este exclusivă de manifestare a unui consimțământ liber, ci și pentru considerațiuni de ordin biologic. Pentru constatarea nulității căsătoriei în cazul alienației sau debilității mintale, aceste situații trebuie să existe la data încheierii căsătoriei și pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, nu numai în momentul încheierii căsătoriei, ci și ulterior. Împrejurarea că soțul a cunoscut ori nu, anterior căsătoriei, existența stării de alienație sau debilitate mintală a celuilalt soț este lipsită de relevanță și deci nulitatea absolută ce sancționează căsătoria nu poate fi înlăturată, ea fiind justificată printr-un interes de ordin social.

Faptul recunoașterii stării precare a sănătății soțului la încheierea căsătoriei nu conduce la validarea acesteia. Pentru corecta soluționare a acțiunii în constatarea nulității absolute a căsătoriei, nulitate fondată pe prevederile art. 9 C. fam., este necesar să se stabilească pe bază de probe, fără echivoc, în primul rând pe calea unei expertize psihiatrice, că soțul împotriva căruia s-a promovat procesul suferă de o boală care se încadrează în existența stării de alienație sau debilitate mintală, fiind neavenite discuțiile referitoare la data când boala s-a instalat ori agravat, întrucât sancțiunea nulității căsătoriei își găsește justificarea într-un interes de ordin social.

În speță, instanța de fond a ajuns la concluzia admiterii acțiunii în nulitatea căsătoriei în temeiul raportului de constatare medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova atât pe baza antecedentelor patologice, cât și în urma unui examen clinic al pârâtei P.G. S-a concluzionat că pârâta „prezintă diagnosticul: sindrom discordant și că boala de care suferă a debutat înainte de căsătorie sub forma unei reacții depresive cu elemente atipice”. Pe temeiul aceleiași probe instanța de apel a respins acțiunea în nulitate cu motivarea că, în speță, nu s-a făcut dovada alienației sau debilității mintale a pârâtei la data încheierii căsătoriei. Se constată, de asemenea că, în apel, pârâta P.G.

a solicitat în scris completarea probatoriilor prin efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă suferă de o boală psihică de natură a atrage nulitatea absolută a căsătoriei, însă instanța de apel a purces la soluționarea cauzei, schimbând soluția instanței de fond, fără a pune cererea în dezbaterea părților și fără a administra proba solicitată. Întrucât acțiunea în nulitate a fost soluționată pe baza unui material probatoriu insuficient ceea ce a condus la aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 9 C. fam., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reluarea judecății în apel unde se va dispune întocmirea unui raport de expertiză psihiatrică, urmând a se solicita medicilor de specialitate să se pronunțe dacă maladia de care suferă pârâta se încadrează ori nu în existența stării de alienație ori debilitate mintală, singurii care au o atare competență ori abilitare legală.

În raport de soluția ce se va adopta în acțiunea modificatoare a reclamantului și condiționat numai de aceasta, în situația în care se va aprecia că nu este fondată acțiunea în nulitate, instanța de trimitere are a se preocupa și de aspectul procedural legat de împrejurarea că și pârâta a promovat acțiune de divorț, cererea reconvențională nefiind modificată, la care nu s-a renunțat și care trebuie să primească o soluție legală din partea instanței competente după materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: În majoritate, Admite recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 189 din 14 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță. Cu opinia separată a doamnei judecător, care este pentru respingerea recursului ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.