ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2014

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Reclamanta

P.F.D. la data de 28 mai 2012, în contradictoriu cu pârâtul P.S., a solicitat

ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate

la data de 31 octombrie 1998 și înregistrată la Primăria municipiului Pitești,

din vina exclusivă a pârâtului; să se dispună ca după divorț reclamanta să

păstreze numele purtat în timpul căsătoriei; să-i fie încredințate spre

creștere și educare minorele P.A.L., născută la 21 noiembrie 1998 și P.M.B.,

născută la data de 16 septembrie 2004 și să fie obligat pârâtul la plata unei

pensii de întreținere în beneficiul minorelor, raportat la venitul minim pe

economia națională. În subsidiar, a arătat că dorește și desfacerea căsătoriei

prin acordul soților, dacă pârâtul nu se opune.

La data de 31 mai 2012 s-a înregistrat pe

rolul aceleiași instanțe, sub nr. 11203/280/2012, cererea formulată de

reclamantul P.S., în contradictoriu cu pârâta P.F.D., prin care a solicitat

instanței să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 31 octombrie

1998 la Primăria Pitești din culpa exclusivă a pârâtei; autoritatea părintească

asupra minorelor P.A.L., născută la 21 noiembrie 1998 și P.M.B., născută la

data de 16 septembrie 2000, să fie exercitată de reclamant; locuința minorelor

să fie stabilită la domiciliul său; pârâta să fie obligată la plata pensiei de

întreținere în favoarea minorelor în cote procentuale, raportat la veniturile

realizate de acesta, este de acord ca pârâta să păstreze numele dobândit prin

căsătorie, respectiv P.; cu cheltuieli de judecată.

La data de 29 octombrie 2012

reclamanta-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat

conexarea Dosarului nr. 11203/208/2012 la Dosarul nr. 10773/280/2012, ambele

aflate pe rolul Judecătoriei Pitești.

Prin încheierea de ședință din data de 14

noiembrie 2012 instanța a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea

Dosarului nr. 11203/280/2012 la prezenta cauză.

Judecătoria Pitești, prin Sentința civilă nr.

11190 din 19 decembrie 2012 a admis în parte acțiunile conexate, a desfăcut

căsătoria înregistrată în data de 31 octombrie 1998 în registrul de stare

civilă al Primăriei municipiului Pitești, din vina ambilor soți, a luat act de

înțelegerea părților ca reclamanta-pârâtă să păstreze și după desfacerea

căsătoriei numele purtat în timpul căsătoriei acela de P.; a dispus ca autoritatea

părintească în privința minorelor, A.L., născută la data de 21 noiembrie 1998

și M.B., născută la data de 16 septembrie 2004 să fie exercitată de ambii

părinți; a stabilit locuința minorelor A.L. și M.B. la mamă, în Pitești,

județul Argeș și l-a obligat pe tată să plătească în favoarea minorelor 33% din

venitul minim pe economie, cu titlu de pensie de întreținere începând cu data

pronunțării prezentei sentințe și până la majoratul acestora. Prin aceeași

sentință a fost respinsă cererea reclamantei-pârâte cu privire la atribuirea

beneficiului spațiului de locuit.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a

declarat apel reclamanta P.F.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 106 din 30 mai 2013,

Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis apelul declarat, a schimbat în parte

sentința în sensul că a dispus ca autoritatea părintească în privința minorelor

să fie exercitată numai de mama reclamantă, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei pronunțată de tribunal, în

termen legal a declarat recurs pârâtul P.S..

Prin Decizia civilă nr. 222 din 30 ianuarie

2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul

formulat de recurentul-pârât P.S..

Împotriva deciziei menționate mai sus a

declarat recurs pârâtul P.S., înregistrat la Înalta Curte de Casație și

Justiție la data de 4 februarie 2014.

La data de 28 februarie 2014, Înalta Curte a

invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, pe care a

apreciat-o ca fiind întemeiată și a admis-o ca atare, prin Decizia nr. 720 din

28 februarie 2014.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a

reținut că hotărârea recurată de reclamant este o decizie dată de o instanță de

recurs și, prin urmare, nu poate forma obiect al unui nou recurs.

Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2) C.

proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile situație în

care, din coroborarea acestui text de lege cu dispozițiile art. 299 C. proc.

civ., rezultă că recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 222 din 30

ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale este inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat, la data

de 5 martie 2014 (data poștei) contestație în anulare P.S..

În motivare a arătat că motivele sale de

recurs erau temeinice, întrucât mama copiilor, respectiv P.F.D. nu este

capabilă să educe cele două minore. A mai susținut și că aceasta i-a înscenat

infracțiunea pentru care a fost cercetat. A solicitat admiterea contestației,

rejudecarea recursului și, pe fond, admiterea pretențiilor sale.

La termenul de judecată din data de 27 martie

2014 Înalta Curte a supus dezbaterii excepția inadmisibilității contestației în

anulare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate

excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor

art. 137 C. proc. civ., o găsește incidentă speței pentru următoarele

considerente:

Căile de atac și condițiile în care acestea

pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul

a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține

în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru

ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

(contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre

irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al

cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată

contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții

pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul

său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este

rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare.

Textul are în vedere greșelile materiale

evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru

verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea

probelor.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare

nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la

dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Așadar, sunt condiții de admisibilitate atât

cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât

și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației

în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Or, în speță, criticile formulate de

contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și

limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ., ci sunt, în esență, aceleași

critici, vizând fondul cauzei, invocate și prin cererile de recurs împotriva

modului în care instanța de apel a soluționat chestiunea referitoare la

custodia celor două minore rezultate din căsătoria părților.

Legea nu a urmărit, însă, prin reglementarea

căii de retractare a contestației în anulare să deschidă părților calea

recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motivul că

s-a stabilit eronat situația de fapt ori s-a aplicat greșit legea.

Ca atare, criticile formulate de recurent nu

se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., niciuna din aceste

critici neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele

menționate ca motive de contestație în anulare.

Așa fiind, față de considerentele anterior

expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul P.S. împotriva Deciziei civile nr. 720 din

28 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie 2014.

Procesat

de GGC - CL