ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1075/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 8654 din 21 noiembrie 2008, Judecătoria sector 5 București a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H.O.P., în contradictoriu cu

pârâții C.P.C. și Autoritatea tutelară - Primăria sector 5 București, a admis

în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant C.P.C. și a

dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 15 septembrie 2003 din culpa

comună a soților, încredințarea minorilor spre creștere și educare reclamantei

- pârâte și obligarea pârâtului - reclamant C.P.C. la plata în favoarea

minorilor a unei pensii de întreținere în cuantum de 310 lei lunar, câte 155

lei pentru fiecare minor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în

vedere dispozițiile art. 37 alin. (2) raportat la art. 38 alin. (1), art. 42, art.

86 alin. (1) coroborat cu art. 107 alin. (1) C. fam.

Tribunalul București, secția a III a civilă, prin Decizia

nr. 504/A din 16 aprilie 2009, a respins apelul declarat de pârâtul - reclamant

C.P.C., reținând în esență că vina pentru faptul că s-a ajuns ca atitudinea

celor doi soți, sub aspectul relațiilor de familie, să nu mai fie una de

compatibilitate, specifică relațiilor de căsătorie, revine în egală măsură

ambilor soți, neputând fi reținută numai în sarcina unuia dintre ei. În ce

privește încredințarea minorilor, s-a reținut că interesul acestora este

protejat într-o măsură mai mare prin încredințarea lor către reclamantă, având

în vedere vârsta minorilor, dar și faptul că separarea celor doi copii ar

reprezenta o măsură în dezacord cu principiul ocrotirii intereselor minorilor.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul -

reclamant C.P.C.

La termenul din 3 decembrie 2009, pârâtul - recurent a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) C.

fam., raportat la prevederile art. 16 și 21 alin. (3) din Constituția României,

solicitând suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale pentru

soluționarea excepției.

Prin încheierea din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins cererea, motivat de faptul că dispozițiile legale cu privire la care

s-a formulat excepția de neconstituționalitate nu au fost avute în vedere de

instanțele de fond și apel în soluționarea cauzei, astfel că nu sunt

îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în

termen legal, pârâtul C.P.C., care critică soluția de respingere a cererii de

sesizare a Curții Constituționale arătând că, în cadrul proceselor privind

încredințarea minorilor și exercițiul drepturilor părintești, mamele au o

poziție favorizată, asigurată prin dispozițiile art. 1 alin. (2) C. fam.,

dispoziții ce încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor români și

dreptul la un proces echitabil.

Recursul se constată ca nefondat, urmând a fi respins,

în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 1 alin. (2) C. fam.,

la care se referă excepția de

neconstituționalitate, prevede că „Statul apără interesele mamei și copilului”.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate

în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia, potrivit alin. (2) al aceluiași articol,

excepția poate fi ridicată de părți, de instanță din oficiu sau de procuror,

iar potrivit alin. (3) nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Așa fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că, potrivit legii, în soluționarea unei cereri de

sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să

verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă

excepția de neconstituționalitate vizează o lege sau o ordonanță în vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în

drept și dacă prevederile legale vizate de excepție nu au fost constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Având în vedere cele

menționate se constată că dispozițiile legale la care se referă excepția de

neconstituționalitate nu au fost avute în vedere de instanțe în soluționarea

capătului de cerere privind încredințarea minorilor.

Din actele dosarului rezultă

că,

în soluționarea acestui capăt de

cerere, față de probele administrate în cauză, instanțele au pornit de la

prezumția simplă că ambii soți pot asigura creșterea și educarea în mod

corespunzător a celor doi minori, numai că în adoptarea soluției de

încredințare a minorilor către reclamantă a fost avut în vedere interesul celor

doi minori, în raport și de dispozițiile art. 42 C. fam., care s-a apreciat că

este protejat într-o măsură mai mare prin încredințarea acestora către reclamantă,

avându-se în vedere vârsta mică a celor doi copii (doi ani și jumătate și

respectiv, patru ani și jumătate), dar și faptul că separarea acestora ar

reprezenta o măsură în dezacord cu principiul ocrotirii intereselor copiilor.

Așa fiind, întrucât dispozițiile legale invocate nu au

legătură cu cauza și nu au determinat adoptarea soluției privind încredințarea

minorilor, în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

și pentru considerentele expuse, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.P.C.

împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie

2010.