ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1123/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.20 din

8 ianuarie 2002 a Curții de Apel București – secția a III a civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: intimatul reclamant I.E.F.personal și asistat de

avocat M.U.și intimata pârâtă R.C.M.personal și asistată de avocat E.M..

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii în sensul admiterii recursului în anulare,

casarea hotărârii criticate și pe fond respingerea recursului declarat de

intimata pârâtă R.C.M.

Avocat

U.M. solicită admiterea recursului în anulare.

Avocat

E.M. solicită respingerea recursului în anulare.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față.

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea  formulată la 17.07.2000 I.E.F.a chemat în judecată pe soția sa

I.M.C., solicitând să se declare desfăcută căsătoria lor încheiată la

10.06.2000, să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul I.A., născut

la data de 1 noiembrie 1999, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere,

urmând ca aceasta să-și reia numele ce avea anterior.

La

rândul său, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat

desfacerea căsătoriei din vina soțului și încredințarea minorului A. spre

creștere și educare.

Prin

sentința civilă nr.2693 din 3.07.2001 a Judecătoriei Slobozia, au fost admise

ambele acțiuni, dispunându-se desfacerea căsătoriei din  vina ambilor soți și

încredințarea minorului A. spre creștere și educare tatălui, cu obligarea mamei

la plata pensiei de întreținere în valoare de 350.000 lei începând cu data de

3.07.2001 și până la majoratul minorului. S-a luat act de tranzacția încheiată

între părți cu privire la partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

S-a dispus  ca soția să reia după desfacerea căsătoriei, numele ce avea

anterior, anume R.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în raport de probele administrate

că prin comportamentul lor ambii soți se fac vinovați de destrămarea relațiilor

de familie, iar referitor la  încredințarea minorului s-a apreciat că este în

interesul acestuia de a rămâne la tată, care din punct de vedere material

dispune de condiții foarte bune, dar având în vedere și climatul familial.

Apelul

declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr.471 din  9.10.2001 a Tribunalului Ialomița, reținându-se în

esență ca nefondate criticile aduse hotărârii, întrucât intimatul este asociat

la 2 firme, dispune de închirierea unor spații și ca atare are venituri net

substanțiale față de apelantă, ceea ce îi dă posibilitatea de a asigura

condiții de creștere mai bune minorului A.. Cu privire la situația mamei, s-a

reținut  că aceasta face naveta la locul său de muncă, ceea ce reprezintă un

impediment în creșterea copilului.

Recursul

declarat de  pârâtă împotriva acestei hotărâri a instanței de apel,  a  fost

admis  prin  decizia  nr.20  din 8.01.2002  a  Curții  de  Apel

București

– secția a III-a civilă, prin care s-a dispus modificarea deciziei în sensul

admiterii apelului și schimbării în  parte a sentinței în sensul încredințării

minorului A. spre creștere și educare mamei, cu obligarea tatălui la plata

pensiei de întreținere de 450.000 lei lunar.

Curtea

a reținut că este eronată hotărârea tribunalului prin care s-a stabilit că

numai cadrul familial al tatălui poate asigura condiții mai bune pentru

creșterea și educarea minorului, fără a se face o analiză atentă a acestora și

cu ignorarea probatoriilor pe acest aspect în raport de condițiile oferite de

mama copilului. De asemenea nu s-au analizat susținerile mamei în legătură  cu

comportamentul violent al soțului, probat cu certificate medico-legale,

situație în care nu se poate crea copilului un cadru familial  propice.

Considerând

această ultimă hotărâre ca fiind pronunțată cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și

netemeinică, Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a

declarat recurs în anulare, solicitând casarea deciziei și pe fond respingerea

recursului declarat de I.M. împotriva deciziei Tribunalului Slobozia, prin care

a fost menținută soluția instanței de fond, de încredințare a copilului tatălui

reclamant.

În

susținerea recursului în anulare, după prezentarea elementelor de care instanțele

trebuie să țină seama în aprecierea interesului exclusiv al  minorului, în

raport de care se dispune încredințarea unuia dintre părinți, se arată că

examinarea atentă a probelor administrate în cauză, atestă că instanța de fond

ca și cea de apel a dispus și reținut temeinic necesitatea ca minorul să fie

încredințat tatălui, singurul în măsură să-i asigure toate  condițiile sociale

și financiare necesare unei dezvoltări eficiente, pe plan afectiv,  dar mai

ales dezvoltării fizice, care necesită o atenție și îngrijire deosebită, având

în vedere starea sănătății minorului. Se apreciază că încredințarea copilului

mamei, este total contrară interesului acestuia, în raport de depozițiile a

două martore, coroborate cu acte medicale, care fac dovada că mama nu se ocupa

de copil, îi administra medicamente fără avizul medicului, are instabilitate

psihică „tendințe depresive anxioase reactive”. Dar  și  în  situația

înlăturării  acestor aspecte,  se susține prin recursul  în anulare că

hotărârea atacată este greșită pentru că nu s-a avut în vedere „cu prioritate”

starea precară a sănătății minorului, ce necesită îngrijiri medicale deosebite,

ale căror cheltuieli materiale mama nu le poate acoperi.

Recursul

în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Potrivit

art.42 din C.fam. instanța judecătorească va hotărî odată cu pronunțarea

divorțului căruia dintre părinți îi va fi încredințat  copilul minor.

În

acest scop instanța va  asculta părinții și autoritatea tutelară și va hotărî

ținând seama de interesul copilului. Acesta este legat nu numai de

posibilitățile materiale  ale părinților ci și de voința copilului, precum și

de comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de

atașament și preocupare pe care l-au menifestat față de copil, precum și de

legăturile afective care s-au stabilit între părinți și copil.

În

speță, prin recursul în anulare se acordă prioritate în aprecierea intetresului

minorului condițiilor materiale și financiare oferite de tatăl reclamant,

invocându-se starea de sănătate precară a copilului care necesită o îngrijire

deosebită.

În

această situație, dată fiind și vârsta foarte fragedă a minorului, Curtea

apreciază că instanța de recurs a hotărît temeinic, în raport de prevederile legale

redate, că este în interesul minorului de a fi încredințat spre creștere și

educare mamei. Aceasta, chiatr dacă face naveta zilnic, desfășurîndu-și

activitatea într-o localitate apropiată orașului de domiciliu – Slobozia, fiind

cadru didactic titular, învățătoare la Școala cu clase I-VIII din Muntenii

Buzău, județul Ialomița, oferă condiții optime copilului, locuind cu părinții

săi într-un apartament de 4 camere situat în orașul Slobozia, mama sa fiind

pensionară, putând deci asigura supravegherea copilului în lipsa mamei.

Depozițiile

martorilor invocate în susținerea recursului în anulare sunt infirmate de alte

probe de aceeași natură administrate în cauză, precum și de cele ce rezultă din

caracterizările mamei date de conducerea școlii și colege, mediu în care

lucrează de 5 ani, timp suficient pentru a face aprecieri exacte asupra

conduitei unei persoane.

Și

dacă în adevăr mama are venituri mai mici decât tatăl, nimic nu-l împiedică pe

acesta să contribuie la  acoperirea cheltuielilor de creștere și educare a

copilului, în raport de nevoile acestuia, precum și de veniturile pe care le

realizează în aplicarea corectă a prevederilor art.86 din C.fam.

Condițiile

actuale de creștrere și educare a minorului sunt de menținut și dacă se are în

vedere comparativ condițiile oferite de tată, care în prezent este necăsătorit

cu fosta soție, cu care are un copil în vârstă de 16 ani.

În

această situație, soluția de încredințare tatălui solicitată prin recursul în

anulare ar fi de natură a schimba  din nou condițiile de mediu ale copilului în

vârstă fragedă, care în raport și de starea sănătății precară, reclama imperios

prezența mamei alături de el. A rezultat din probele administrate în această

fază a procesului, că la stăruința mamei, hotărârea irevocabilă de încredințare

a fost pusă în executare, copilul aflându-se în grija acesteia de o perioadă de

timp apreciabilă, în care  ambii părinți s-au deplasat cu copilul în Italia

pentru investigații medicale și tratament, mama fiind internată ca însoțitor,

după care copilul a revenit la domiciliul mamei, și cum aceasta oferă condiții

optime de creștere a copilului, corespunzătoare pe plan material,  manifestă

afecțiune și atașament deosebit față de acesta, preocupare pentru sănătatea și

educația lui, se apreciază că nu este în interesul minorului în vârstă

fragedă, de a fi încredințat tatălui.

De

aceea recursul în anulare de față urmează a fi respins ca nefondat, fiind

legală și temeinică hotărârea instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.20 din 8 ianuarie 2002 a Curții de

Apel București – secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2003.