ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov, reclamanta B.G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.N., ca prin ordonanță președințială instanța să-i încredințeze pentru creștere și educare minorul B.N., până la soluționarea definitivă a procesului de divorț și să fie obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere pentru minor. Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 7118 din 28 august 2003, a admis cererea, a încredințat provizoriu, pentru creștere și educare minorul B.N., reclamantei până la soluționarea irevocabilă a procesului de divorț ce face obiectul dosarului nr. 5843/2003 al Judecătoriei Brașov.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului, începând cu data de 28 august 2003 și până la majoratul minorului. Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 88.000 lei cheltuieli de judecată pe seama reclamantei. În argumentarea soluției pronunțate, instanța a învederat că divorțul este în curs de judecată, s-a pronunțat sentința civilă nr. 6573 din 30 iunie 2003 a Judecătoriei Brașov, nedefinitivă la data soluționării prezentei cereri, prin care minorul, rezultat din căsătoria părților, a fost încredințat reclamantei.
Instanța a apreciat că ambii părinți au condiții bune de creștere a minorului, dar ținând cont de faptul că reclamanta are un serviciu care îi permite să se ocupe mai mult de minor, având în vedere și vârsta încă fragedă a minorului, acesta a fost încredințat provizoriu reclamantei pentru creștere și educare până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de divorț și pârâtul a fost obligat la 500.000 lei pensie de întreținere pentru minor, începând cu data de 28 august 2003 și până la majoratul minorului sau la luarea altor dispoziții privitor la instanță. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul B.N., invocând necitarea sa la primul termen de judecată, fapt dovedit cu adeverința nr. 2126 din 8 septembrie 2003 a oficiului poștal, anexată în copie, iar la termenul următor s-a aflat la mare cu copilul, ceea ce dovedește cu documentele anexate.
Pentru aceste considerente, recurentul a cerut admiterea recursului, constatarea nulității sentinței, fiindu-i lezat dreptul la apărare, casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Criticile recurentului sunt nefondate, urmând a respinge recursul său. Contrar susținerilor recurentului, el a fost citat prin afișare la domiciliul său pentru primul termen de judecată din 6 august 2003, cu respectarea dispozițiilor legale privind citarea, comunicarea citației s-a efectuat prin agentul procedural al instanței, conform prevederilor art. 86 alin. (1) C. proc. civ., nu prin poștă, ceea ce explică conținutul adeverinței nr. 2126 din 8 septembrie 2003 a Oficiului județean de poștă Brașov, care face referire la o singură trimitere înregistrată la oficiu, cea din data de 4 iulie 2003, trimitere afișată cu motivarea lipsei de la domiciliu.
Pentru termenul următor, fixat la 20 august 2003, citația s-a trimis prin poștă și procedura de citare s-a îndeplinit prin afișare, întrucât recurentul nu a fost găsit la domiciliu și tot astfel s-a îndeplinit procedura de citare și pentru termenul de 27 august 2003, ultimul termen de judecată, când recurentul s-a prezentat în instanță și a cerut termen pentru apărare, cerere respinsă de instanță. Chiar dacă la data de 20 august 2003, recurentul nu s-a aflat în localitate și din acest motiv nu s-a prezentat în instanță, el își putea pregăti apărarea până la termenul următor din 28 august 2003, iar instanța refuzând amânarea judecății pentru lipsă de apărare, a făcut aplicarea prevederilor art. 156 alin. (2) C. proc.
civ. și a amânat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise din partea recurentului. Reținând netemeinicia criticilor recurentului, recursul său se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul B.N. împotriva sentinței civile nr. 7118/28 august 2003 a Judecătoriei Brașov, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.