ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1822/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Rezoluția

nr. 1323/P/2010 din 28 septembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, s-a dispus în temeiul art. 228, alin. (1) și alin. (4), C.

proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi

penale față de făptuitorul M.M.,

judecător la Judecătoria

Sectorului

III, București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor

persoanelor (art. 246 C. pen.) și de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

(art. 247 C. pen.), constatând că

rămân în

sarcina statului cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei.

Pentru a se

dispune astfel s-a reținut că judecătorul și-a îndeplinit atribuțiile sale de

serviciu, prin efectuarea cercetării judecătorești și emiterea Sentinței civile

nr. 10.101 din 5 noiembrie 2008 a

Judecătoriei

Sectorului III București, secția civilă, din dosarul

nr. 5240/301/2008,

care a rămas definitivă și irevocabilă, prin

respingerea

căilor de atac ale apelului și recursului exercitate de

reclamant,

petentul-persoană vătămată în cauză.

Împotriva sus-arătatei

rezoluții, petentul a formulat plângere care, prin Rezoluția nr. 2137/11/2/2010

din 25 octombrie 2010,a Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Nemulțumit, petentul s-a adresat instanței de

judecată.

Prin sentința penală nr. 408 din 10 decembrie 2010

Curtea de

Apel București, secția

I

penală, a

respins ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr.

1323/P/2010

din 28 septembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen.,

petentul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 17.977 din 24 noiembrie 2006

a Judecătoriei Sectorului

I

București, pronunțată în Dosarul nr. 11492/299/2006,

rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei,

încredințarea,

spre creștere și educare, către reclamanta-pârâtă C.A.A. a minorului C.A., născut

pe

data de 1 aprilie 2005. Pârâtul-reclamant

C.D. a fost obligat

să-i plătească

suma de 60 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, cu stabilirea unui

program de vizitare a minorului de către pârâtul-reclamant, iar, prin sentința

civilă nr. 10.101 din 5 noiembrie 2008, din dosarul

nr. 5240/301/2008, Judecătoria Sectorului III București,

secția civilă,

în complet de judecată

compus din judecătorul M.M., a

admis,

în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul C.D.

,

petentul-persoană vătămată în această cauză, și, în

consecință, a obligat pe pârâta C.A.A. să-i permită reclamantului să

comunice telefonic cu minorul și, de asemenea, să-i

transmită reclamantului informații referitoare la

minor, respingând, ca

neîntemeiate,

cererile reclamantului privind modificarea măsurii de

încredințare a minorului, de lărgire și de

modificare a programului de

legături

personale cu minorul, cu motivarea, printre altele, că acțiunea

civilă a fost introdusă după un timp relativ scurt

de la data rămânerii

irevocabile a sentinței civile de desfacere a

căsătoriei și este în

interesul minorului

să rămână cu mama sa, de profesie medic, care

prezintă condiții

materiale suficiente pentru creșterea minorului, în timp ce reclamantul nici

măcar nu Ie-a permis asistenților sociali accesul în locuința sa.

Această

hotărâre judecătorească a rămas definitivă și

irevocabilă,

prin respingerea, ca nefondate, a căilor de atac exercitate

de

reclamant, petentul-persoană vătămată în cauză, respectiv a

apelului, prin Decizia civilă nr. 724/A din 25

mai 2009 a Tribunalului București, s

ecția

a IV-a civilă, din dosarul nr. 5240/301/2008, și a recursului, prin Decizia

civilă nr. 1.527 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, se

cția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, din dosarul

nr. 5240/301/2008 (2180/2009).

În aceste condiții, în care soluția judecătorului

de fond a fost

cenzurată și validată de două instanțe de judecată

ierarhic

superioare, nu poate exista nici

măcar un indiciu simplu privitor la

comiterea vreunui abuz.

Împotriva acestei din urme sentințe petentul C.D.

a

formulat recursul de față.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței,

persoana

vătămată , precum și orice alte persoane pot face plângere

la

judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., judecătorul ,

soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată

prin sentință,

ca în speță, iar potrivit

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel

cum acesta a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător

potrivit

alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința

pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil

recursul declarat de petiționarul C.D.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul

petiționar va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.D. împotriva sentinței penale

nr. 408 din 10

decembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2011.