ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1822/2011

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 1323/P/2010 din 28 septembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus în temeiul art. 228, alin. (1) și alin. (4), C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M.M., judecător la Judecătoria Sectorului III, București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.) și de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.), constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că judecătorul și-a îndeplinit atribuțiile sale de serviciu, prin efectuarea cercetării judecătorești și emiterea Sentinței civile nr. 10.101 din 5 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului III București, secția civilă, din dosarul nr. 5240/301/2008, care a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea căilor de atac ale apelului și recursului exercitate de reclamant, petentul-persoană vătămată în cauză. Împotriva sus-arătatei rezoluții, petentul a formulat plângere care, prin Rezoluția nr. 2137/11/2/2010 din 25 octombrie 2010,a Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă, ca neîntemeiată. Nemulțumit, petentul s-a adresat instanței de judecată.

Prin sentința penală nr. 408 din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr. 1323/P/2010 din 28 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 17.977 din 24 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului I București, pronunțată în Dosarul nr. 11492/299/2006, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei, încredințarea, spre creștere și educare, către reclamanta-pârâtă C.A.A.

a minorului C.A., născut pe data de 1 aprilie 2005. Pârâtul-reclamant C.D. a fost obligat să-i plătească suma de 60 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, cu stabilirea unui program de vizitare a minorului de către pârâtul-reclamant, iar, prin sentința civilă nr. 10.101 din 5 noiembrie 2008, din dosarul nr. 5240/301/2008, Judecătoria Sectorului III București, secția civilă, în complet de judecată compus din judecătorul M.M., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul C.D. , petentul-persoană vătămată în această cauză, și, în consecință, a obligat pe pârâta C.A.A.

să-i permită reclamantului să comunice telefonic cu minorul și, de asemenea, să-i transmită reclamantului informații referitoare la minor, respingând, ca neîntemeiate, cererile reclamantului privind modificarea măsurii de încredințare a minorului, de lărgire și de modificare a programului de legături personale cu minorul, cu motivarea, printre altele, că acțiunea civilă a fost introdusă după un timp relativ scurt de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile de desfacere a căsătoriei și este în interesul minorului să rămână cu mama sa, de profesie medic, care prezintă condiții materiale suficiente pentru creșterea minorului, în timp ce reclamantul nici măcar nu Ie-a permis asistenților sociali accesul în locuința sa.

Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea, ca nefondate, a căilor de atac exercitate de reclamant, petentul-persoană vătămată în cauză, respectiv a apelului, prin Decizia civilă nr. 724/A din 25 mai 2009 a Tribunalului București, s ecția a IV-a civilă, din dosarul nr. 5240/301/2008, și a recursului, prin Decizia civilă nr. 1.527 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, se cția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, din dosarul nr. 5240/301/2008 (2180/2009). În aceste condiții, în care soluția judecătorului de fond a fost cenzurată și validată de două instanțe de judecată ierarhic superioare, nu poate exista nici măcar un indiciu simplu privitor la comiterea vreunui abuz.

Împotriva acestei din urme sentințe petentul C.D. a formulat recursul de față. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată , precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul C.D. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.D. împotriva sentinței penale nr. 408 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2011.